KorAP: Find »[drukola/base=odaie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...129 130 131 ...219 >

5,469 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898

să care mobilele din salonul din față și altă odaie alăturată și să le grămădească într-o încăpere din aripa laterală. Moș Costache dăduse naștere unui plan economic, care consta în împărțirea prin pereți de jumătăți de cărămidă a două odăi din față, spre a le preface în patru, și divizarea sălii de intrare printr-un paravan de lemn, pentru ca apartamentul din față să aibă o intrare separată. Își făcuse socoteala că ar fi putut închiria camerele ca mobilate cu măcar

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
fie din aceea a materialului, pereții rămaseră uzi, pătați de un fel de bube roșcate. Casa era trainică, într-adevăr, însă dușumeaua era așezată pe grinzi de lemn, care, oricât de tari, erau slăbite de vechime. Greutatea neașteptată așezată în mijlocul odăii îndoi grinzile sau le făcu să roadă pragurile de moloz pe care ședeau, încît după câteva zile dușumeaua devenise concavă și elastică, asemeni unei șele, și aderența zidului cu tavanul se stricase, lăsând un interstițiu curbat. Moș Costache se înfurie

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
își munci capul să găsească aiurea o compensație. Otilia îl surprinse la vreme, făcând lui Felix, care asculta încurcat, niște propuneri: - E-e bine să fa-facem un contract pentru un an, doi, înfolosul dumitale, ca să fii sigur că nu pierzi odaia. Dacă vine altul să ți-o ia, dând mai mult? Po-pot să-ți dau încă o odaie, alături sau în față, ca să stai mai bine, mai plătești patruzeci de lei. Adevărul este că Felix plătea o pensiune scandaloasă și ar

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
asculta încurcat, niște propuneri: - E-e bine să fa-facem un contract pentru un an, doi, înfolosul dumitale, ca să fii sigur că nu pierzi odaia. Dacă vine altul să ți-o ia, dând mai mult? Po-pot să-ți dau încă o odaie, alături sau în față, ca să stai mai bine, mai plătești patruzeci de lei. Adevărul este că Felix plătea o pensiune scandaloasă și ar fi putut cu câteva zeci de lei sa trăiască foarte bine oriunde, dacă nu l-ar fi

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
o "menajeră". Avea o veche cunoștință, pe care-o frecventa de pe când era văduv și care îl mulțumea prin aerul de modestie materială. Se gândi că ar putea s-o ia în casă "ca pe o nevastă", ca să-i închirieze odăile, să-i vadă de gospodărie. La căsătorie nu cugeta deloc, nu numai fiindcă îi era frică de cheltuieli, dar fiindcă își zicea că o femeie care trăiește în casă e prin chiar aceasta o adevărată soție. Ideea legalității era cu

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
noi femeile credem, dar amorul calcă în picioare orice. - Eu, zise Weissmann, începînd să înțeleagă unde bate Aurica, nu profesez decât amorul liber. Orice altă formă de amor mi se pare o rămășiță din timpurile barbare. Aurica plânse singură în odaia ei, interpretând spusele studentului ca o dorință de a răspunde amorului ei, însă fără obligații. Petrecu o noapte agitată, erotică, apoi căzu într-o stare sublimă, ca aceea pe care o încearcă oamenii pregătiți pentru sacrificii mari. Avea să primească

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
a nu întrerupe pe Pascalopol. - Foarte mulți vor s-o ia de nevastă, continuă moșierul,fiindcă nu cere nimănui nimic și e mândră. În momentul acesta, Titi, care se legănase lângă dulapul lui, din ce în ce mai nervos, deschise ușa și plecă din odaie, vădit îmbufnat. - Dar ce are junele? se miră Pascalopol. Nu l-a supărat nimeni cu nimic! Stănică se bătu pe frunte: - Nu știi că era mai-mai să ia de nevastă pe Georgeta! În același timp, Felix se cobora de sus

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
ai spune sincer că nu mă iubești. - Nu pot să-ți spun, fiindcă, într-adevăr, te iubesc. - Atunci... atunci, vrei să ne căsătorim? - Mai târziu... da. Felix luă pe Otilia în brațe și o năpădi cu sărutări, o învîrti prin odaie, o puse la loc, o bombardă din nou cu sărutări, în vreme ce fata își apăra obrajii cu amândouă palmele. - Pentru numele lui Dumnezeu, Felix, îmi strici tenul.Trebuie să stabilim o înțelegere în privința asta. G. Călinescu După ce Felix se mai liniști

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
să vezi. Când tu vorbeai de ideal,eu mă gândeam că n-am șters praful de pe pian. Ce vrei? Sunt o proastă. Ce-ai zice dacă aș concerta puțin? Otilia nu mai așteptă răspunsul, duse pe Felix de mână până în odaia cu pianul, deschise capacul, suflă o dată în claviatură, apoi începu să cânte Chant sans paroles de Ceaikovski, fluierîndu-l totdeodată. După aceea sări la fereastră și privi în curte. Ningea cu smocuri mari de lână, a căror cădere dădea o senzație

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
dușumea, dar gemând încet, îl ridică cu greutate și-l puse pe sofa, privit de Otilia, care ședea lângă ușă, înspăimîntată. - Trebuie s-o trimit pe Marina după doctor. Otilia alergă afară și o găsi pe bătrână dormind îmbrăcată, în odaia ei. Când auzi că i-a venit rău lui moș Costache, Marina, fără să mai spună nimic, somnoroasă, fugi repede în curtea Aglaei, în loc să cheme doctorul și astfel, într-o clipă, toată banda venea în marș spre locul întîmplării. Bătrânul

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
marș spre locul întîmplării. Bătrânul nu era mort și nici măcar inconștient. Cu o singură mână, greoi, își pipăi mijlocul, și apoi șopti: - Pascalopol! Felix abia avu timp să-i explice Otiliei că bătrânul voia să aibă alături pe moșier, că odaia se și umplu de Aglae, Stănică, Olimpia, Aurica, Titi și Marina. Marina notifică, cam cu bătaie de joc: - Otilia a zis să mă duc să chem doctorul! - Fugi de-acolo, cu doctorul, țipă Aglae, ce-i mai trebuiedoctor, acum? - Să

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
văzu că acum aceeași mână și același picior erau prinse mai tare de paralizie și că vorba era mai încurcată. Totuși, moș Costache se putea exprima satisfăcător și se mișca. - E tare, remarcă doctorul, scapă și acum. Bătrânul cercetăcu ochii odaia și când se încredință că nu mai erau alte persoane, afară de cei doi, zise: - Pa-pascalopol, vreau să-ți dau banii pentru fe-fetiță. - Dacă crezi, zise acesta, cu oarecare indiferență, ca sănu-l sperie, dă-mi-i. - A-ajută-mi! Bătrânul încercă să-și

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
bărbați priviră și nu văzură nimic, dar li se păru a auzi pași scârțâind pe zăpadă. - Nu e nimeni, liniști Pascalopol pe moș Costache, umblă lume prin curte. În sfârșit, li se dădu voie celorlalți să intre și năvăliră în odaie ca o clasă de copii după recreație. Felix și Otilia rămaseră în pragul ușii. Apoi, moșierul și doctorul luară pe Otilia la o parte, închizîndu-se câteva minute în camera ei, și vorbiră acolo, ceva ce Felix nu putu și nici

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
veselia de data trecută și păziră pe bătrân în tăcere și fără să doarmă. A doua zi dimineața, văzând că bătrânul trăiește destul de liniștit, în patul lui, Aglae găsi că era obositor să străjuiască toată casa. Lăsând pe Aurica în odaie, luă pe Titi, pe Olimpia și pe Stănică și cercetă cu de-amănuntul toate odăile. G. Călinescu - Decât să vină cineva să fure, mai bine să le ducem dincolo lucrurile mai de preț. Și începu scotocirea. Cărară scaunele, tablourile, oglinzile

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
doua zi dimineața, văzând că bătrânul trăiește destul de liniștit, în patul lui, Aglae găsi că era obositor să străjuiască toată casa. Lăsând pe Aurica în odaie, luă pe Titi, pe Olimpia și pe Stănică și cercetă cu de-amănuntul toate odăile. G. Călinescu - Decât să vină cineva să fure, mai bine să le ducem dincolo lucrurile mai de preț. Și începu scotocirea. Cărară scaunele, tablourile, oglinzile - prin față, ca să nu simtă bătrînul! Olimpia și Stănică luaulucruri mărunte și le ascundeau pe

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
revoltă. Avu impulsiunea de a deschide o fereastră a geamlâcului și de a țipa, apoi se îngrozi că bătrânul a murit și alergă în cămașă și-n picioarele goale până în sufragerie, unde bătrânul dormea liniștit, sforăind. Atunci se întoarse în odaia ei, se îmbrăcă și sculă după aceea și pe Felix, pe care-l duse la geam. - Vezi ce se întîmplă aici? Ce zici? Felix se umplu de indignare, la rândul lui, însă Otilia îl sfătui să tacă. - Este inutil, dacă

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
scoateți. ("Perversă familie!" o califică în gând el.) Bătrânul ședea pe spate, nemișcat, dar trăgea cu urechea. I se păru că aude zgomote suspecte, șoapte, și când Otilia fu lângă el, întrebă: - Cine vorbește așa? Ce tot scârțâie acolo, prin odăi? - E vântul, papa. - Nu intră vântul în casa mea. Mă duc să văd. Și făcu sforțarea de a se da jos din pat. Otilia îl opri cu blândețe și se jură că nu e nimic. Deschise ușa de la odaia cu

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
prin odăi? - E vântul, papa. - Nu intră vântul în casa mea. Mă duc să văd. Și făcu sforțarea de a se da jos din pat. Otilia îl opri cu blândețe și se jură că nu e nimic. Deschise ușa de la odaia cu pianul, deschise pe aceea de la salon, acum aproape gol, și afirmă că nu vedea nici o schimbare. Bătrânul se declară mulțumit, provizoriu. După câtăva vreme, bănuiala îi reveni și întrebă: - Pia-pianul este în odaie? - Papa, știi că pianul nu zboară

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
nu e nimic. Deschise ușa de la odaia cu pianul, deschise pe aceea de la salon, acum aproape gol, și afirmă că nu vedea nici o schimbare. Bătrânul se declară mulțumit, provizoriu. După câtăva vreme, bănuiala îi reveni și întrebă: - Pia-pianul este în odaie? - Papa, știi că pianul nu zboară! - Sunt pungași, las' că știu eu! - Nu, papa, pianul e în odaie, cum l-ai lăsat. - Du-te și cântă ceva.Otilia se duse și cântă aceeași bucată de Ceaikovski, care i se păru

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
afirmă că nu vedea nici o schimbare. Bătrânul se declară mulțumit, provizoriu. După câtăva vreme, bănuiala îi reveni și întrebă: - Pia-pianul este în odaie? - Papa, știi că pianul nu zboară! - Sunt pungași, las' că știu eu! - Nu, papa, pianul e în odaie, cum l-ai lăsat. - Du-te și cântă ceva.Otilia se duse și cântă aceeași bucată de Ceaikovski, care i se păru, de data asta, lugubră. Bătrânul fu încredințat definitiv. - Ei, papa, ai văzut că este pianul? Unde credeai că

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
și părea foarte mulțumit. Starea de euforie îi revenise, Aglae ținu un scurt consiliu de familie și hotărî, susținută cu aprindere de Stănică, să supravegheze toți pe bătrân cu rândul. Stănică fu de părere să nu mai intre nimeni în odaie la bolnav, ca să nu-l facă să bănuiască ceva și apoi să se supere și să facă testament, urmând ca Marina să dea știri despre el și să vestească atunci când ar fi de trebuință. Asta nu-l împiedică pe Stănică

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
o zi Stănică, din bucătăria Marinei, unde se ascunsese venind din fund, văzu pe Felix plecând în oraș. Prin urmare nu mai era acasă decât Otilia. Trecu din bucătărie tiptil prin față, intră prin ușa gotică și trecu prin toate odăile până ajunse în dreptul sufrageriei. Privi pe gaura cheii și constată că nu era nimeni afara de bătrânul întins pe canapea. Ieși din nou afară și intră pe din dos în odaia cu pianul. Otilia era acolo rezemată cu coatele pe

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
față, intră prin ușa gotică și trecu prin toate odăile până ajunse în dreptul sufrageriei. Privi pe gaura cheii și constată că nu era nimeni afara de bătrânul întins pe canapea. Ieși din nou afară și intră pe din dos în odaia cu pianul. Otilia era acolo rezemată cu coatele pe capac, gânditoare. - Cum îi mai este lui moș Costache? întrebă Stănică. - Tot așa! zise sumbră Otilia. - Știi că azi vine Pascalopol, după-masă, parcă așa mi-a spus, minți Stănică. - Da? se

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
semn că merită credință nestrămutată. - Du-te fără nici o grijă. Otilia își lua mantila pe ea și plecă, urmărită din ochi de Stănică. Acesta privi, crăpând puțin ușa, în curte, se încredință că nu mișcă nimeni, și apoi intră în odaia lui moș Costache. Bătrânul îl supraveghea dușmănește cu privirea. Stănică merse la ușa dinspre salon, o crăpă puțin și o închise la loc. Mai merse la geam, privi în curte, se-ntoarse spre masă, luă un scaun și-l așeză

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
venit cu ea. Când colo bătrânul era pe jos, ici. Se vede că a avut nevoie de ceva și s-a ridicat să ia, și pe urmă i-a venit rău. - Da, mamă, confirmă Aurica, eu am intrat întîi în odaie,și când am văzut, m-am speriat și am țipat, am țipat! Vai, cum m-am speriat! - Dar eu, se lăudă Stănică, crezi că prin puține emoții amtrecut? Sunt zguduit. Chiar să-mi dați voie să mă duc puțin acasă

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]