5,154 matches
-
ține de imagine sau de simbolulul cuvântului sau al reprezentării. Astfel, prezența devine prezență a prezenței doar prin înțelegerea simbolului prezenței. Prezența obiectului de artă nu poate fi prezență absolută fără absența prezenței sale transcendentale. Mai multe probleme epistemologice și ontologice sunt implicate în dimensiunea fenomenologică a teoriei substituției reprezentării, care duce la mai multe reprezentări prin intermediul prezenței ce funcționează ca substitut pentru reprezentare. Dimensiunea epistemologică poate fi reformulată în termenii unei critici veritabile a teoriei asemănării. Teoria asemănării pare să
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
în cadrul artelor scrise, cuvintele și textele nu se aseamănă cu ceea ce descriu. Prin urmare, teoria substituției devine credibilă doar dacă eliminăm orice bază epistemologică a reprezentării. Nu putem demonstra epistemologic relația dintre reprezentare și prezență. Pe de altă parte, dimensiunea ontologică arată că orice reprezentare oferă anumite obiecte sau semne ce aparțin lumii și nu limbajului și care pot fi înțelese ca substituți ai reprezentărilor sale. Între realul conținutului unui obiect de artă și semnificația sa există un spațiu al artei
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
obiecte sau semne ce aparțin lumii și nu limbajului și care pot fi înțelese ca substituți ai reprezentărilor sale. Între realul conținutului unui obiect de artă și semnificația sa există un spațiu al artei, ce poate fi explicat ca diferență ontologică. Teoria substituției necesită același statut ontologic în atribuirea reprezenătrilor pe care îl au obiectele reprezentate. Prin intermediul reprezentării se schimbă la nivel fenomenologic un obiect cu altul. În cadrul conștiinței avem un obiect fenomenologic, situație ce contravine teoriei substituției. Conform teoriei indiscernabililor
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
și nu limbajului și care pot fi înțelese ca substituți ai reprezentărilor sale. Între realul conținutului unui obiect de artă și semnificația sa există un spațiu al artei, ce poate fi explicat ca diferență ontologică. Teoria substituției necesită același statut ontologic în atribuirea reprezenătrilor pe care îl au obiectele reprezentate. Prin intermediul reprezentării se schimbă la nivel fenomenologic un obiect cu altul. În cadrul conștiinței avem un obiect fenomenologic, situație ce contravine teoriei substituției. Conform teoriei indiscernabililor lui Leibnitz (Discurs, §9, p. 308
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
indiscernabili înseamnă că reprezentarea lui A¹ este A¹, ceea ce este reprezentat este schimbat cu reprezentarea sa. Teoria substituției arată, astfel, modul de funcționare a reprezentării la nivel ideal, dar nu poate oferi o definiție noțiunii de reprezentare. Însă la nivelul ontologic obiectul de artă este prezență atât autonomă, cât și independentă de conștiință. Arta oferă și posibilitatea experienței (estetică) a prezenței autonome ce necesită istoricitatea simbolului prezent în obiectul de artă. Situația dată ne induce spre o structură a prezenței ce
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
conștiință. Arta oferă și posibilitatea experienței (estetică) a prezenței autonome ce necesită istoricitatea simbolului prezent în obiectul de artă. Situația dată ne induce spre o structură a prezenței ce jubilează între totalitatea și parțialitatea prezenței, unde prezența devine o calitate ontologică a obiectului. Atât totalitatea, cât și parțialitatea devin structuri diferite de apropiere a obiectului reprezentat care ține de modalitatea conștiinței: structură de tip noetic. Prezența obiectelor de artă pare să fie asimetrică. Prezența se impune prin reprezentarea estetică și devine
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
statut special obiectului de artă și a reprezentării sale și ne delimitează de teoria substituției care elimină orice fel de diferență între cei doi, ducând la o identitate absurdă. Obiectul de artă și reprezentarea sa se află într-o diferență ontologică evidențiată de modul lor diferit de existență. Astfel, ontologia prezenței elimină orice formă de continuitate a obiectului de artă și vizează o totalitate ce are loc într-o temporalitate determinată. Orice formă de abordare a operei de artă va deveni
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
la distrugerea prezenței sau, cum se întâmplă în unele traduceri, la o nouă prezență"22. Pentru Nietzsche, orice obiect de artă este o chemare continuă a lui Dionisos ca re-prezență. Aparițiile zeului simbolizează originea operei de artă și statutul său ontologic. În tragedia greacă, zeii și regii sunt simboluri ale prezenței unice ce aduc obiectul de artă în ființă. Arta intră într-un joc al magiei așa cum limbajul a început prin a fi o parte magică a realității, urmând ca mai
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
aparențelor spre limitele ei unde își neagă existența pentru a-și recăpăta statutul de singura realitate și artă a adevărului. Pentru a înțelege arta ca variantă a realității putem apela la simbolurile artei tragice grecești care au în construcția lor ontologică simboluri și reprezentări ale spațiului divin, mitologic, dar și ale fantasticului. În acest sens, Schlegel 24 arată cum corul, ca simbol al artei grecești, simbolizează distrugerea barierei dintre spectator și scenă, spre deosebire de perioada medievală, când actorii și spectatorii împărțeau aceeași
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
este analogă luminii zilei și realitatea proprie, lumini lămpii. Realitatea proprie este o reflecție exterioară a realității tragice. Complexitatea existenței obiectului de artă face ca ideea de prezență să existe mai degrabă în corelație cu reprezentarea decât cu anumite caracteristici ontologice ce stau la baza reprezentării. Astfel, prezența este dedusă din structura conștiinței și nu poate fi dedusă decât prin intermediul percepției, iar în cadrul artei diferența nu este nimic altecva decât prezența însăși. Arta prezentă este arta care nu minte și care
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
minte și care nu iluzionează, astfel prezența nu poate fi confundată niciodată cu halucinația. Prezența vine din exterior și este complimentară reprezentării având calitatea și de existență. Dacă prezența este ceea ce se bazează pe existență, atunci înseamnă că este principiu ontologic atât în cazul reprezentării în experiența estetică, cât și a obiectului în sine ca pur existent. Prezența operei de artă este prezența diferenței din opera de artă. Realitatea operei de artă este redată și prin intermediul corelațiilor dintre prezența sa cu
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
în cazul reprezentării în experiența estetică, cât și a obiectului în sine ca pur existent. Prezența operei de artă este prezența diferenței din opera de artă. Realitatea operei de artă este redată și prin intermediul corelațiilor dintre prezența sa cu tropii ontologici: orice prezență are nevoie de dovadă că este reală. Astfel, există o relație intimă între prezența operei de artă și mitologie. Prin mit și prezență se oferă limitele istoricității operei de artă și ne duce înapoi la originile timpului istoric
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
violentă. Un obiect de artă dintr-o cultură necunoscută poate exprima pentru un european anumite simbolistici bazate pe anumite simboluri ale memoriei, ce pot fi coincidental adevărate. O astfel de interpretare a unui astfel de obiect va produce o flagranță ontologică. În sfârșit, prezența obiectului de artă ține de percepția subiectului, de modurile de existență și de simbolistica ce o implică. Ceea ce unește toate obiectele de artă este imaginea care intră în corelație directă cu imaginația. Toate obiectele de artă au
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
frumosul este evidențiat, dar și începutul stratificării obiectului de artă. În cadrul percepției, obiectul de artă este o aparență a unei idei prime. Sau, cu alte cuvinte, imaginea pe care o avem despre obiectul de artă este o imagine mentală diferită ontologic de obiectul perceput. Cele două stadii ontologice ale obiectului de artă demonstrează fenomenalitatea la care este supus în cadrul experienței estetice. Experiența estetică duce la înțelegerea obiectului estetic ca aparență. Aparența ca stare ontologică este definitorie pentru obiectele obișnuite alături de calitățile
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
obiectului de artă. În cadrul percepției, obiectul de artă este o aparență a unei idei prime. Sau, cu alte cuvinte, imaginea pe care o avem despre obiectul de artă este o imagine mentală diferită ontologic de obiectul perceput. Cele două stadii ontologice ale obiectului de artă demonstrează fenomenalitatea la care este supus în cadrul experienței estetice. Experiența estetică duce la înțelegerea obiectului estetic ca aparență. Aparența ca stare ontologică este definitorie pentru obiectele obișnuite alături de calitățile lor, cu spațialitatea și temporalitatea lor. Prin intermediul
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de artă este o imagine mentală diferită ontologic de obiectul perceput. Cele două stadii ontologice ale obiectului de artă demonstrează fenomenalitatea la care este supus în cadrul experienței estetice. Experiența estetică duce la înțelegerea obiectului estetic ca aparență. Aparența ca stare ontologică este definitorie pentru obiectele obișnuite alături de calitățile lor, cu spațialitatea și temporalitatea lor. Prin intermediul aparenței obiectului (de artă) ia ființă un proces paradigmatic prin care se pot interpreta anumite situații sau prezențe. Pentru cercetarea ontologică aparența obiectului de artă nu
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ca aparență. Aparența ca stare ontologică este definitorie pentru obiectele obișnuite alături de calitățile lor, cu spațialitatea și temporalitatea lor. Prin intermediul aparenței obiectului (de artă) ia ființă un proces paradigmatic prin care se pot interpreta anumite situații sau prezențe. Pentru cercetarea ontologică aparența obiectului de artă nu înseamnă o finalitate a cunoașterii sale, ci doar un mijloc de înțelegere a realității sale. Aparența nu trebuie înțeleasă ca opusă realității, ci ca modalitate specială de apariție a anumitor obiecte. Apariția obiectului de artă
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
semnului, care ne apar sub forma de imagine și de copii. Apariția unui obiect înseamnă aruncarea în societate a unor simboluri care devin o reflecție a unei realități profunde, un proces numit de Baudrillard ordinea sacramentală și reprezintă primul stagiu ontologic al semnului. În cadrul apariției obiectului de artă, simbolul ce este purtat de el, joacă un rol dublu: de arătare sau de amăgire. Al doilea statut ontologic al semnului, ca apariție amăgitoare, oferă o realitatea denaturată. O imagine purtătoare de un
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
unei realități profunde, un proces numit de Baudrillard ordinea sacramentală și reprezintă primul stagiu ontologic al semnului. În cadrul apariției obiectului de artă, simbolul ce este purtat de el, joacă un rol dublu: de arătare sau de amăgire. Al doilea statut ontologic al semnului, ca apariție amăgitoare, oferă o realitatea denaturată. O imagine purtătoare de un semn sau simbol amăgitor elimină realitatea și ne introduce într-o lume a fantasticului ce reprezintă ordinea înclinată spre amăgire. Un obiect purtător de un asemnea
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
introduce într-o lume a fantasticului ce reprezintă ordinea înclinată spre amăgire. Un obiect purtător de un asemnea semn poate duce la identificarea unei realității obscure unde simbolul în sine nu se poate elibera din aparența realității. Al treilea stagiu ontologic al semnului reprezintă pentru Baudrillard absența realității, unde simulacrul pretinde apariția unei realități, dar o realitate inexistentă, unde reprezentarea lispește în totalitate. Prin această treaptă a semnului intrăm în ordinea magiei, unde apariția este artificială și conține un adevăr ermetic
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
pentru Baudrillard absența realității, unde simulacrul pretinde apariția unei realități, dar o realitate inexistentă, unde reprezentarea lispește în totalitate. Prin această treaptă a semnului intrăm în ordinea magiei, unde apariția este artificială și conține un adevăr ermetic. Al patrulea statut ontologic al semnului este simularea pură unde simulacrele nu au nicio relație cu realitatea. Semnul și simbolul rămân la nivelul simbolisticii și al interpretării în timp ce obiectele de artă și obiectele de cultură nu au pretenția de a reprezenta realitatea. Obiectul de
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
simulacrele nu au nicio relație cu realitatea. Semnul și simbolul rămân la nivelul simbolisticii și al interpretării în timp ce obiectele de artă și obiectele de cultură nu au pretenția de a reprezenta realitatea. Obiectul de artă este prins în aceste straturi ontologice ale semnului și ale simbolului, distincția dintre realitate și aparență fiind dată de statutul său ontologic de fenomen. Acțiunile sociale și metodele de transmitere reduc obiectul de artă la ideea de imagine și de simbol prin care depășește realitatea. Apariția
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
interpretării în timp ce obiectele de artă și obiectele de cultură nu au pretenția de a reprezenta realitatea. Obiectul de artă este prins în aceste straturi ontologice ale semnului și ale simbolului, distincția dintre realitate și aparență fiind dată de statutul său ontologic de fenomen. Acțiunile sociale și metodele de transmitere reduc obiectul de artă la ideea de imagine și de simbol prin care depășește realitatea. Apariția obiectului de artă are natură fenomenologică și rămâne sub auspiciile semnului și ale simbolului. Diferența dintre
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
artă la ideea de imagine și de simbol prin care depășește realitatea. Apariția obiectului de artă are natură fenomenologică și rămâne sub auspiciile semnului și ale simbolului. Diferența dintre apariție și aparență stă în înțelegerea obiectului de artă la nivel ontologic. Dacă prin apariție înțelegem obiectul prezent perceput, prin aparență înțelegem interferența prezenței reale a unui obiect. Mai exact, apariția unui obiect de artă nu presupune și realitatea sau adevărul său, ci doar faptul că îl avem la îndemână. Un obiect
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
sau amăgire. Prin urmare, calitatea aparenței unui obiect de artă este aceea de a înșela. Însă ceea ce este vizibil este accesibil intuiției și este adus la vizibilitate sensibilă. Lucru posibil doarece intuiția este legată de percepție. Mergând pe linia straturilor ontologice ale semnului și ale simbolului observăm fie aparența nu poate fi posibilă fără apariția obiectului, fie putem recunoaște o identificare a celor doi termeni. În analiza frumosului ca "aparență a ideii", Hartmann avea să spună că "în aparență (Scheinen) nu
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]