3,359 matches
-
din Biserica ortodoxă română instigă împotriva dezvoltării școlilor catolice. Cu toate acestea, oamenii politici, printre care Take lonescu și Ionel Brătianu, și-au pus oficial problema unui concordat cu Roma încă din 1915. În 1920, regele Ferdinand trimite un ministru plenipotențiar la Vatican, iar papa un nunțiu la București. Atît patriarhul Miron Cristea, cît și laicii ortodocși, își exprimă dezaprobarea. Totuși, textul este semnat în mai 1927 și ratificat în 1929, sub guvernul național-țărănesc al lui Maniu. În 1981, într-o
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
se încheie cu "Trăiască moartea!" Chemările către armată circulă la Iași și la București. Șefii legionari sînt convinși că aceasta este de partea lor. Totuși, armata nu-i urmează, iar ei cad pradă disperării. Berlinul trebuie să se amestece. Ambasadorul plenipotențiar la București, Fabricius, l-ar fi chemat pe Hitler pentru a-l informa că Legiunea reprezenta anarhia, iar Antonescu armata, ordinea și securitatea. Cum urma să declare aghiotantul său, "Horia Sima și Legiunea erau destul de departe de preocupările lui Hitler
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
teritorială, a i se oferi indemnizațiile corespunzătoare, a i se recunoaște independența, de a i se da garanții reale pentru neutralitatea țării. știrbirea integrității teritoriale, consemna aceasta ar zgudui ”într un popor întreg credința în tratate, în dreptul însăși”. Deși competența plenipotențiarilor României a fost viu apreciată, Congresul nu a revenit asupra nici uneia din hotărârile asupra cărora se căzuse de acord în tratativele anterioare. Memoriul prezentat Congresului de la Berlin, în 12/24 iunie 1878 de către Mihail Kogălniceanu cuprinde următoarele cereri: 1. Nici o
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
Traité d'Alliance eventuelle", ce nu putea fi "obligatoire pour l'un et l'autre pârtie contractante d'après le Système adopté par la Sublime Porte"16. Iar 14 Cf., numeroasele informații referitoare la acest subiect, incluse în rapoartele ministrului plenipotențiar al Suediei pe lângă Poartă Otomană, Ignatius Mouradgea d'Ohsson, incepand cu data de 25 aprilie 1795, în Europe and the Porte: New Documents on the Eastern Question. Volume I: Suedish Diplomatic Reports 1795-1797, Edited by Veniamin Ciobanu. Introduction and Notes
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Ven.C.) (cf., ibidem, p. 32). 26 Ibidem. 27 Cf., J. Holland Roșe, The Political Reaction Bonaparte's Eastern Expedition, în "The English Historical Review", Volume XLIV, 1929, p. 48-49. 28 Potrivit informațiilor deținute de Ignatius Mouradgea d'Ohsson, ministrul plenipotențiar al Suediei pe lângă Poartă Otomană, Pierre Jean-Marie Ruffin, însărcinatul cu afaceri al Franței la Istanbul, a fost instruit, la 3 iulie 1797, să explice Porții Otomane motivele expediției franceze împotriva Egiptului. Potrivit acestora, Ruffin trebuia, mai întâi, să-i asigure
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
de a anexă și Cracovia, în detrimentul Austriei 56. Cum depistarea unei soluții menite să dezamorseze criză poloneză era imposibilă pe calea tratativelor dintre Rusia și Prusia, s-a decis convocarea, la Varșovia, în luna iunie 1795, a unui Congres al plenipotențiarilor Rusiei, Austriei și Prusiei "che deve sistemare gli affari della Polonia" (s. Ven.C.)57. Amintitul Congres, 52 Cf., loc. cît.; vezi, în acest sens, și raportul său din 21 aprilie 1795, în loc. cît., f. 66v. 53 Cf., loc. cît
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
că ar fi dorit ca Rusia să-i fi restituit aceluia și Lituania și Curlanda. Idee respinsă categoric de Ecaterina a II-a61 care s-ar fi declarat, în schimb, de acord să accepte dezamorsarea crizei se numără și posibilitatea ca plenipotențiarii celor trei puteri copartajante să-i fixeze regelui polon "una Pensione sufficiente, e adattata al Carattere, di cui è investitò, e tale Pensione verrà tassata proporzionatamente a ciò che sarà toccato în Partagio a cadauna delle tre Potenze"; după care
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
4 mai 1796, în Europe and the Porte, Vol. I, p. 215. 90 Cf., loc. cît., p. 185. fi mai eficace, în acele împrejurări. Manevrând cu abilitate și valorificând, la maximum posibil, corupția cercurilor conducătoare otomane, trimisul extraordinar și ministrul plenipotențiar al Rusiei pe lângă Poartă Otomană, Victor Pavlovich Kociubei, a reușit să asigure controlul Rusiei asupra politicii europene a Porții Otomane, prin înlăturarea, la începutul lunii iulie 1796, a lui reis efendi, Ratib Ebu Bekir efendi, apoi, la 5 august, si
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
În acel context, Rusia a încercat să evite posibilitatea ca Franța să se folosească și de problema poloneză, pentru a-și spori șansele de realizare a obiectivelor politicii sale orientale. Iată pentru ce Vasilij Stepanovich Tamara, trimisul extraordinar și ministru plenipotențiar al Rusiei pe lângă Poartă Otomană a primit instrucțiuni să ceară autorităților centrale otomane să-i expulzeze din Moldova și Țara Românească pe toți emigrații polonezi care se mai aflau acolo, deoarece erau suspectați "de tenter d'entretenir des liaisons criminelles
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
zvonuri despre acele eforturi, secondate de Rusia, de a antrena Regatul celor două Sicilii în războiul împotriva Franței, erau semnalate și de Mouradgea d'Ohsson, la 14 decembrie 1798 (cf., Europe and the Porte, Vol. ÎI, p. 127). calitate de plenipotențiari ai Mării Britanii, la 5 ianuarie 1799167. Potrivit articolului ÎI, părțile contractante își garantau, ca și în cazul celui ruso-otoman, încheiat la 3 ianuarie 1799, toate teritoriile aflate, la acea dată, din punctul de vedere al dreptului internațional public, sub
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
față de revoluția franceză și față 21 Cf., ibidem, p. 739, art. XIX. 22 Ibidem, p. 738. 23 Criză, existentă din această cauză, era urmărită, cu atenție, si de diplomația britanică (cf., raportul lui Șir John Borlase Warren, ambasadorul extraordinar, ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Petersburg, adresat lui Howkesbury, la 22 aprilie 1803, în Public Record Office, Foreign Office, 353, 67) (în continuare, PRO, FO). 24 Căci, reamintea Aleksandr Romanovich Voronțov, cancelarul și ministrul Afacerilor Străine al Rusiei, într-un memoriu
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
tocmai într-un astfel de context și, bineînțeles, în conformitate cu interesele Rusiei. Scenariul imaginat de tar era identic cu cel transmis lui Adam Jerzy Czartoryski și a fost inclus în instrucțiunile secrete date lui Gustav (Ottonovici) Stakelberg, trimisul extraordinar și ministru plenipotențiar al Rusiei la Viena, dar fără că acestea să fie cunoscute și de Rumianțev care, la rândul său, îi transmitea altele, tot secrete, deci fără a fi cunoscute și de tar. Cum există certitudinea că Napoleon intenționa să refacă Polonia
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
ennemis des deux empires (Franța și Rusia n. Ven.C.) n'aient aucun prétexte pour troubler l'harmonie" (s. Ven.C.) (cf., instrucțiunile transmise de Napoleon I, la 5 aprilie 1811, lui Jaques Alexandre Bernard de Lauriston, ambasador extraordinar, ministru plenipotențiar al Franței la Petersburg, în ibidem, p. 992). 247 Cf., raportul lui Carl Alex Löwenhielm, trimis extraordinar al Suediei la Petersburg, catre rege, din 24 martie/5 aprilie 1812, în Sveriges Riksarkivet, Kabinettet/UD Huvudarkivet, E2D, 673, Moscovitica. ruse aveau
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
pentru a putea face față noului război cu puternică să vecină de la Răsărit, ceea ce ar fi complicat situația Angliei în Centrul și Nordul Continentului, cel putin. Iată, așadar, tot atâtea argumente care ar putea explica îngrijorarea ambasadorului extraordinar și ministru plenipotențiar al Angliei la Petersburg, John Borlase Warren, exprimată cancelarului Rusiei, Voronțov, în legătură cu stadiul în care se aflau, în primăvara anului 1803, raporturile ruso-suedeze255. Progresele înregistrate de politică franceză pe Continent 256 au determinat Marea Britanie să se apropie mai mult de
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
union seră l'évacuation du pays de 255 Cf., raportul său către Howkesbury, din 2 aprilie 1803, în PRO, fond Foreign Office, 356, 67. 256 Cf., Edouard Driault, Austerlitz, p. 194-198. 257 Cf., raportul lui Manvers Pierrepont, trimis extraordinar, ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Stockholm, catre Francis James Jackson, trimis extraordinar, ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Berlin, din 30 noiembrie 1804, PRO, fond Foreign Office, 359, 64. 258 Edouard Driault, Austerlitz, p. 198. Hanovre et du Nord de l
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
din 2 aprilie 1803, în PRO, fond Foreign Office, 356, 67. 256 Cf., Edouard Driault, Austerlitz, p. 194-198. 257 Cf., raportul lui Manvers Pierrepont, trimis extraordinar, ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Stockholm, catre Francis James Jackson, trimis extraordinar, ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Berlin, din 30 noiembrie 1804, PRO, fond Foreign Office, 359, 64. 258 Edouard Driault, Austerlitz, p. 198. Hanovre et du Nord de l'Allemagne"259. Or, acest obiectiv nu putea fi realizat, se subînțelegea, decât dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
a ajuns, totuși, la un război suedo-danez, nici una din părțile implicate în criză norvegiană nefiind dispusă la riscuri ce nu puteau fi controlate. Astfel că, la 26 octombrie 1814, Bernadotte a notificat oficial lui Edward Thornton, trimisul extraordinar și ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Stockholm, "that the personal union between Sweden and Norway hâd been established" 288. În notă de răspuns, data în aceeași zi, ambasadorul englez a felicitat guvernul englez, cu prilejul acelui eveniment care, potrivit opiniei guvernului englez
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
cănd apăruseră indicii clare ale unei apropiate pacificări a Continentului care, firește, nu trebuia pierdut. Ideea a fost clar formulată în instrucțiunile redactate la Berlin, între 14 și 16 octombrie 1800, pentru uzul lui Girolamo Lucchesini, trimisul extraordinar și ministru plenipotențiar al Prusiei la Paris. Potrivit acestora, reconcilierea franco-rusă nu numai că trebuia să se producă, în mod efectiv, ci să se fi realizat prin intermediul Prusiei, "afin d'affermir de pluș le système" care lega Prusia de Rusia 320. Iar printre
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Suediei, ceea ce semnifică ruperea tuturor raporturilor comerciale cu această țară336. Totodată, Napoleon Bonaparte și-a manifestat disponibilitatea de a se reconcilia cu regele Gustav al IV-lea Adolf, disponibilitate pe care Antoine René Charles Martin Laforest, trimisul extraordinar și ministru plenipotențiar al Franței la Berlin, i-a făcut-o cunoscută cancelarului Prusiei, von Hardenberg. Sesizând, probabil, că acel demers ascundea intenția francezilor de a-i implică activ pe prusieni în realizarea obiectivelor lor politice în Nordul Europei, cancelarul s-a limitat
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
probabil, că acel demers ascundea intenția francezilor de a-i implică activ pe prusieni în realizarea obiectivelor lor politice în Nordul Europei, cancelarul s-a limitat doar la a comunica "ces notions" lui Maxim Maximovici Alopeus, trimisul extraordinar și ministru plenipotențiar al Rusiei la 332 Ibidem, p. 296. 333 Ibidem. 334 Ibidem. 335 Ibidem, p. 298. 336 Ibidem. Berlin, și le-a inclus în depeșa trimisă lui August Friedrich Ferdinand von Goltz, trimisul extraordinar și ministru plenipotențiar al Prusiei la Petersburg
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
trimisul extraordinar și ministru plenipotențiar al Rusiei la 332 Ibidem, p. 296. 333 Ibidem. 334 Ibidem. 335 Ibidem, p. 298. 336 Ibidem. Berlin, și le-a inclus în depeșa trimisă lui August Friedrich Ferdinand von Goltz, trimisul extraordinar și ministru plenipotențiar al Prusiei la Petersburg, "parce qu'elles aideront à calmer leș résolutions du cabinet de Pétersbourg"337. Adică, de a oferi Rusiei un argument în plus, pentru a o determina să nu intre în război împotriva Franței, alături de Anglia și
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
ele nu inserau nici un angajament al regelui suedez care l-ar fi putut antrena, atunci și în viitor, în vreun act ostil acesteia, alături de Rusia. Misiunea i-a fost încredințată lui Pehr Olof von Asp, consul general în Levant, ministru plenipotențiar al Suediei pe lângă Poartă Otomană. Argumentul principal invocat de diplomatul suedez, în Notă remisă Porții, la 14 decembrie 1791, se referea la faptul ca Rusia nu putea face uz de casus foederis, nici în timpul războiului pe care îl mai purta
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Prusiei, Poartă Otomană a cerut regelui Gustav al IV-lea Adolf rechemarea acestuia de la post100, cerere pe care regele și-a însușit-o101. Așadar, decizia regelui Suediei, Gustav al IV-lea Adolf, de a-l rechema din post pe ministrul său plenipotențiar pe lângă Poartă Otomană, Ignatius Mouradgea d'Ohsson, a fost determinată de prefigurarea unei noi faze în care avea să se agraveze criză orientala, provocată de amintită invadare de către francezi a Egiptului. Cercurile conducătoare suedeze au considerat că, în pofida incontestabilelor sale
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Gustaf König, din acea dată, Rasih Mustafa efendi, reis efendi, se interesa "quel pourroit etre le principal objet de cette Ligue de Nord" (cf., loc. cît.). 110 Loc. cît. 111 Cf., rapoartele lui John Borlase Warren, ambasador extraordinar și ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Petersburg, din 22 aprilie și 5 septembrie 1803, în PRO, fond Foreign Office, 353, 67. ficarea Porții Otomane, de către trimisul extraordinar al Prusiei, a recunoașterii de către regele sau a lui Napoleon Bonaparte că împărat al Franței
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
recunoașterea și de către ei a demnității de împărat lui Napoleon Bonaparte. Și nu întâmplător, reprezentantul diplomatic al Suediei la Istanbul reținea faptul că reis efendi, Raif Mahmud efendi, a încercat să afle de la Andrej Iakovlevich Italinski, trimisul extraordinar și ministru plenipotențiar al Rusiei, care ar fi fost poziția Curții sale, în cazul în care sultanul l-ar fi recunoscut că împărat pe Napoleon Bonaparte 113. Reacția Franței la reticentele Porții Otomane riscă, însă, să producă ruperea raporturilor diplomatice, desi întreaga responsabilitate
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]