3,799 matches
-
lor, i se pare lui Roja, trebuiau să-mi spună totul înainte să se ducă de rîpă Bisericuța, ca să pun pe cineva pe urmele lor, dar n-a fost să fie, așa că guguștiucii și-au făcut de cap după cum au poftit. — E așa greu să recunoașteți, dom’ Roja? întreabă Dendé. Nici Angelina și nici Tușica n au fost nici o clipă îndrăgostite de Milițică și Părințel, amîndouă puseseră ochii pe dumneavoastră, dar nu știau cum să v-o spună. De ce vă lăsați
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
un asemenea locșor în buricul tîrgului dacă nu e uns cu toate alifiile? — Tocmai de aceea să știți că a fost ultima dată cînd v-am lăsat să jucați la comun cu restul lumii, îi spune, de acum înainte sînteți poftit la separeu, alături de lumea bună, astea sînt indicațiile lui, îl informează. — Măi să fie, are Roja o tresărire, trecînd în spatele barului, trimițînd ocheade dulci fetișcanei care tocmai servește o bere Efes Pilsen unui client, doar nu cumva îi e frică
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
gravată cu litere aurii prinsă în patru cuișoare. Nu uitați că ce o să vedeți trebuie să rămînă doar între noi, îi amintește grijuliu Patru Ace, așa ne-o cere etica pofesională, adaugă pe un ton oficial, în timp ce apasă pe clanță poftindu-l înăuntru. — Intrarea persoanelor străine strict interzisă, citește Roja cu voce tare, asta zic și eu schimbare, nu-i așa nepoțică? — Cea mai bună dovadă că ați devenit unul de-ai casei, zise Patru Ace. — Adică o să pot să joc
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
si și am pornit cu mașina spre centru, spre „toate alea“. • • • Ceasul din anticamera lui Thad Green bătu ora șase, dar nici urmă de Lee. La șase și un minut secretara lui Green deschise ușa de la cabinetul lui și mă pofti înăuntru. Comandantul ridică privirea și întrebă: — Unde-i Blanchard? El e cel cu care voiam de fapt să discut. Nu știu, domnule, i-am răspuns, luând poziția de drepți. Green îmi făcu semn spre un fotoliu. Am luat loc, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
până la o ușă pe care scria CAPITÁN. M-am oprit locului, iar el a intrat și a început să turuie în spaniolă. Când a ieșit, m-a gratificat cu un pocnit din călcâie și un salut întârziat. — Domnule polițist Bleichert, poftiți, vă rog! Cuvintele rostite fără accent m-au surprins. Am dat curs invitației și am fost întâmpinat de un mexican înalt, în costum gri, cu mâna întinsă - pentru a da noroc, nu pentru a primi un dolar. Ne-am strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ochii îi erau atât de întunecați, încât nu-mi dădeam seama dacă se află sau nu sub influența drogurilor. — Vrei să zici că Martha nu știe ce-ai făcut? Ramona se dădu la o parte și îmi făcu semn să poftesc înăuntru. — Emmett m-a asigurat că acum totul e-n regulă, spuse ea. Mi-a zis că tu te-ai ocupat de Georgie și că ai avea prea mult de pierdut dacă te-ai întoarce. Martha i-a spus lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
bineînțeles - continuă Getta 2, privindu-se în oglinjoară -, și i-au dat o orbită mai mică, să-l aibă sub ochi. — Dar dumneavoastră cu ce treburi în spațiu? o întrebă respectuos robotul programator Dromiket 4. — În concediu, răspunse Getta 2. — Poftim? nu înțelese Dromiket 4. — În concediu, dragă, spuse Getta 2, privind în jur. Cam strâmt la voi. Ce concediu? întrebă Felix S 23. — Cum ce concediu?! făcu Getta 2. Concediu! Nu știți ce-nseamnă concediu? Cei trei roboți se uitară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
mâna pe genunchii tăi. Nu este adevărat. La noi, în sistemul nostru solar, asemenea gesturi sunt firești, obișnuite. Nouă ce ne vine să gândim, aia ne și vine să comitem. — Ce-i în gușă, și-n căpușă, spuse Stejeran 1. — Poftim? nu înțelese Getta 2. Ce-ai spus? Un proverb de la noi, răspunse Stejeran 1. Adică, altfel zis, ceea ce ai vrea să spui, ceea ce ții în gușă, să și gândești, adică să ții în căpușă, în minte. — Mă rog - zise Getta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
clienți mai răi care nu vor decât să apese, dar nu consumă. Ia să vedem pe ce-ați dori să apăsați mai întâi? — Eu aș apăsa pe-un whisky, zise Getta 2. — Apăsați și pe gheață? întrebă chelnerul. — Nu, mersi. — Poftiți, doamnă! se aplecă chelnerul și Getta 2 se uită pe pieptul lui după butonul cu whisky, îl găsi și apăsă. Chelnerul icni scurt și plecă după comandă. — Voi ce luați? se întoarse Getta 2 către pământeni. — Stai puțin, răspunse Felix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Mai doriți ceva? întrebă el respectuos. Un fursec, o măslină, o bujie, o cafea?... Dorim să plătim, răspunse Felix S 23. Cât face? — Plătiți cash sau prin virament? se interesă chelnerul. — Cash, răspunse Felix S 23. — Mă rog, zise chelnerul. Poftiți nota. — Ia s-o văd, ceru Getta 2. Am zis că fac eu cinste. Se uită la notă, se scotoci prin poșetă și scoase o monedă de uraniu pe care o înmână chelnerului. — Un moment, zise acesta și băgă mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
ținut cont de protecția muncii și, când a strâns și el suficient cât să se întoarcă pe Terra, i-a căzut tot părul. — Așa e omul, lacom, zise Felix S 23. Oricum, eu vă mulțumesc și vă rog să mai poftiți pe la noi, spuse chelnerul, înclinându-se. Mă scuzați că nu vă conduc, dar nu pot ține mult moneda la mine, trebuie s-o depun în accelerator. Se sculară cu toții în picioare, să-și ia rămas-bun. — Cred că sunt în asentimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
să opriți motoarele? Știți, se face praf... — De ce nu le-ai oprit?... șopti Felix către Dromiket 4. — Am uitat, răspunse acesta ridicând din umeri și urcă spre interiorul navei. „Bourul” mai trepidă puțin și se opri. — V-aș ruga să poftiți cu mine, le zise pedagogul, scuturându-și tweedul și aranjându-și pălăria. Îi conduse la baza unui turn, de unde luară liftul până în vârf, pe un fel de terasă deschisă. — Sistemul nostru e foarte simplu, zise pedagogul după ce îi lăsă să admire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
acțiune. Partea marțiană avea câteva ilustrate cu zonele lor de irigații, iar plutonienii erau reprezentați doar de bustul lui Streblock, marele lor jucător de back-ball. N-apucaseră să vadă ce aveau expus saturnienii și neptunienii, deoarece pedagogul deschise o ușă, poftindu-i cu un gest larg. Veți vedea o clasă de fete, clasa a VII-a A, le spuse el. Până în clasa a VI-a, avem colective mixte. În clasa a VII-a, când se înfiripă dorința cuplului, despărțim fetele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
nimerit la satelit străin. Tov. Petrică se-nclină și fugi iute spre locul de muncă. Porniră cu toții spre localul familial. — Dom’le, credeam că nu ne mai găsiți. Trecusem pe conserve - zise tov. Roșca. Visam numai galben, de la rapița asta. Poftiți pe-aici. Intrară într-un salon intim al localului familial, frumos amenajat, cu o masă lungă, tovărășească, în centru. Pe masă se găseau vaze cu flori și rapiță, păhărele cu ulei „Shell” pentru roboți și țuică „Haidouk” pentru oameni, tacâmuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
liberă. Ai putea astăzi să-mi dai mie prăjitura. Da’ ce, tu mi-ai dat-o atunci când i-ai găsit p’ăia trei în porumb? făcu tractoristul, apoi se-ntoarse spre cei doi pământeni care așteptau stânjeniți mai în spate: Poftiți încoace, vă rog! O luară printre cișmele spre un grup de cazane masive în jurul cărora roboteau câțiva mediocri îmbrăcați în halate albe. Cei veniți de la câmp îi priveau curioși și cu vie simpatie pe eroii noștri care, cu un cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
la un curs de perfecționare, fusese scos brusc la tablă să rezolve un raport dificil între randamentul muncii cu gravitație și randamentul muncii cu imponderabilitate și, din buzunarul din spate al pantalonilor, îi căzuse, spre stupoarea comisiei, un „Paris-Match” vechi. — Poftiți aici, vă rog, spuse un mediocru slab, în vârstă, trăgându-se și facându-le loc lângă el pe banca de scândură. Aciobăniței și Amărășteanu se așezară. — Imediat o să vă aducă și farfurii și tacâmuri - spuse mediocrul în vârstă - și, dacă doriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
și farfurii și tacâmuri - spuse mediocrul în vârstă - și, dacă doriți, pot să vă dau ardeiul meu iute. Știți, eu am probleme cu... și arătă spre stomac. — Vă mulțumesc - spuse încet comandantul Aciobăniței -, sincer să fiu, îmi place ardeiul iute. Poftiți și ardeiul meu, spuse deodată, de peste masă, cu simplitate, o mediocră tânără, pistruiată, însă nu urâtă. — Vă mulțumesc, o să-l dau tovarășului meu, și lui îi place, zise Aciobăniței. Mediocrul în vârstă se aplecă spre vecinul lui din dreapta, îi șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
treceau lunile și pântecul i se mărea, Rahela îi cerea să-i spună fiecare senzație, fiecare durere, fiecare stare. Când fusese momentul exact când își dăduse seama că a prins rod? Oboseala sarcinii o simțea în genunchi sau în ochi? Poftea la dulce sau la sărat? Cele două au împărțit același așternut în toată perioada de sarcină. Femeia fără rod a simțit rotunjirea treptată a pântecului surorii ei și îngreunarea sânilor. A văzut cum pielea se adună în benzi întunecate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mai bune rodii și vezi dacă puteți găsi niște smochine bune pentru fiul meu. Lui Shalem îi plac foarte mult smochinele. În dimineața următare am ieșit din palat în nebunia orașului, unde m-am holbat la toate cât mi-a poftit inima. Servitoarea de lângă mine nu părea să se grăbească și m-a lăsat să hoinăresc pe unde am vrut. M-am oprit aproape la fiecare prăvălie și m-am uitat la fiecare voal, uimită de varietatea și cantitatea de lămpi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
plângeau că nu le ajungea leafa, că aveau copii mulți. Unul, cam gângav, mi-a promis chiar că mă ajută să evadez dacă, mai întâi, îl sprijin eu să fie avansat, dar cum bănuiam în el un provocator, l-am poftit să nu mă împingă în păcat. Mai târziu mi-a părut rău. Directorul a ieșit la pensie și în locul lui a venit o brută căreia nu i-a plăcut mutra mea, deși am făcut eforturi disperate să-i intru în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în noaptea aceea. M-am culcat devreme și l-am visat pe Bătrânul. De fapt, nu vedeam decât niște ochi mari, alburii și ironici. Auzeam vorbele pe care mi le spunea, fără să-i văd gura. „Domnule sculptor, te-am poftit să vii aici. Am nevoie de cineva care să cioplească pietre funerare în stâncile de marmură. Îți ofer o șansă absolut unică pentru un artist mediocru. Poți să ajungi celebru fără nici un pic de talent. Nu vii?” Apoi strălucirea ironică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și lucind de spuma care se scurgea de pe ele la fiecare val. Prin ferăstruica gheretei sale, portarul m-a măsurat scurt din cap la picioare, m-a evaluat și probabil rezultatul nu mi-a fost foarte favorabil deoarece m-a poftit să nu-l tulbur. Era în miezul unei activități mult mai importante, pe care nu era dispus s-o întrerupă pentru mine; vâna muștele din gheretă, după o metodă, se părea, bine pusă la punct. Aștepta, răbdător, ca musca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a întors și a ieșit pe ușă, lăsându-mă ușor nedumerit. Aveam sentimentul unui intrus, dar al unui intrus pe care Moașa nu-și îngăduia totuși să-l repeadă. Arhivarul s-a așezat la locul lui, la masă, m-a poftit să stau și eu și, zâmbind tot timpul, m-a întrebat: — Fumați, domnule sculptor? Dintr-o cutie veche de bomboane mi-a întins o țigară, anunțându-mă că el se lăsase de fumat din pricina acceselor de tuse care îl chinuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
noroi însemna că o merita. N-a mai vrut după aceea alt soț și ani de zile i-a respins pe toți pescarii care i-au dat târcoale și i-au bătut seara la poartă în speranța că-i va pofti în casă și în patul ei, până ce s-a răspândit zvonul că o urmărea blestemul bărbatului mort și că-și petrecea timpul bătând mătănii ca să fie iertată. Ceea ce, în parte, era chiar adevărat. În nopțile ploioase, când vântul făcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
când va dori. Ușa e deschisă, nu trebuie nici măcar să bată. E destul s-o împingă și să-mi spună: «Bună ziua, domnule»... asta-i singura condiție pe care i-o pun, să mi se adreseze politicos... «am venit să vă poftesc cu mine». Poate că tot din politețe o voi întreba «unde?», fără să aștept un răspuns, deoarece știu că n-ar avea ce să-mi răspundă. După care formalitățile ar fi încheiate și m-aș pregăti de călătorie, iertându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]