7,887 matches
-
mai grea. / Discretă, lumina / O sărută pe gură. // Pură și neagră, neagră și grea, / Mai neagră și dură, / Marmora neagră mereu e mai ea. / Și numai pe mine mă vrea” (Marmora neagră). SCRIERI: Decebal la Vadul lui Vodă, Chișinău, 1940; Porunci domnești..., Iași, 1941; Țară de martiri și de profeți, [Chișinău], 1942; Buciumă sângele, [Chișinău], 1942; Caravana luminelor, Iași, [1943]; Meleag străbun, Iași, 1943; Protiv. Verboten, Focșani, [1943]; Deocheatul, Lugoj, 1944; Ereditate, Lugoj, 1944; Vestala neagră, pref. Virgil Petrovici, Lugoj, 1945
MUNTEANU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288288_a_289617]
-
din literaturile franceză și belgiană - versuri, proză, teatru - apar în presă începând din 1898. Colaborează la „Literatură și artă română”, „Minerva”, „Viitorul”, „Flacăra”, „Noua revistă română”, „Universul” și „Universul literar”, „Rampa”, „Generația nouă”, „Epigrama”, „Cele trei Crișuri”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Porunca vremii”, „Păcală” ș.a. A folosit și pseudonimele Iper, Narcis, Don Priego și Don Salust. În scrierile sale P. „merge pe drumul poeziei tradiționale firesc și cu îndrăzneală” (Perpessicius), având ca note distincte imaginea clară, sobrietatea și rafinamentul formei. Este un
PERIEŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288760_a_290089]
-
atrăgând întrucâtva atenția criticii. După mutarea în capitală, se apropie de cercurile literare, iar poeziile, inspirate de actualitatea tragică - amputările teritoriale suferite de țară, intrarea în război - îi sunt găzduite în „Convorbiri literare”, „Viața”, „Curentul magazin”, „Viața Basarabiei”, „Revista Bucovinei”, „Porunca vremii”, „Gazeta refugiaților”, „Gazeta luptătorilor” ș.a. De sub tipar îi ies acum Scrisori pentru poeți (1940), Omagiale (1940), Ne fac dojană grea străbunii (1940), Carte cu eroi (1941), Spre zăpezi (1943). A mai publicat, în colaborare, Cartea cercurilor culturale (1939). După
PIETRARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288811_a_290140]
-
situații trase de păr (coincidențe forțate ș.a.), piesa confirmă interesul autoarei pentru conflictele în plan psihologic. În Puiul de lup (1933), dramă în același registru (plâns în hohote, „răcnet” final), ciocnirea, cu o coloratură tezistă, e între instinctul de neam (porunca „sângelui”) și simțământul iubirii. Personajul supus tragicei dileme, Pan Vlasko, un tânăr nobil polonez, este înfrânt în luptă și adus la curtea vornicului Dragomir. Curând, se înfiripă o idilă între junele trufaș, care suportă greu umilința captivității, și Păunica, sora
PETRESCU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288789_a_290118]
-
1522, a participat la îmbogățirea fondurilor de manuscrise ale mănăstirilor și la înzestrarea cu texte a noilor ctitorii ale voievodului. În biblioteca bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului, s-a păstrat un minei pe luna noiembrie, scris în 1513 din porunca lui Neagoe Basarab și dăruit de acesta în 1517 Mitropoliei din Târgoviște. Tot din ordinul lui Neagoe s-a scris un Tetraevanghel, din care până la noi a ajuns doar ferecătura, somptuos lucrată în argint. Pentru mănăstirea de la Curtea de Argeș Neagoe a
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
1924-1925, 1928-1929, 1935-1936), unde a lucrat de asemenea ca redactor, „Cinema”, „Revista scriitoarelor și scriitorilor români”, „Gazeta noastră ilustrată”, „Ilustrațiunea română”, „Universul”, „Universul literar”, „Magazinul”, „Săptămâna CFR”, „Cuvântul femeilor”, „Îndreptarea”, „Viața de azi”, „Cuvântul liber”, „Gazeta”, „Tribuna politică”, „Decalogul”, „Jurnalul”, „Porunca vremii”, „Rampa teatrală și cinematografică”, „Capitala” ș. a. A fost directoarea revistei „Sub ochii femeii” (1930). A tradus, în volum, Prințesa de Clèves de Doamna de Lafayette (1930) și Foamea cea mare de Johan Bojer (1932). Câteva piese de teatru (Boier
KARNABATT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287703_a_289032]
-
s-au numărat și dramaturgia lui Ion Minulescu sau aceea a lui Mihail Sorbul. Drept urmare, cererea lui de a fi primit membru în Societatea Scriitorilor Români a fost respinsă. Proza lui K., inclusă în volumul Printre apostoli (1929) sau în Porunca a zecea (1930), este aceea a unui observator pe cât de atent, pe atât de iscusit în a reconstitui epic un mediu cunoscut în amănunțime. Dar autorul trece doar uneori peste stadiul relatării de fapte și, mai ales, peste acela al
KIRIŢESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287714_a_289043]
-
călătorie ale lui K. sunt incluse în volumele Jurnalul unei comitive (1937) și Făclii stinse (1938), în timp ce în manuscris au rămas notele referitoare la evenimentele ultimilor săi ani de viață. SCRIERI: Printre apostoli, București, 1929; Literatura împotriva educației?, București, 1929; Porunca a zecea, București, 1930; Flori din grădina copilăriei, București, 1933; În slujba unei credințe, București, 1933; Jurnalul unei comitive, București, 1937; Drumuri pitorești din România Nouă, București, 1937; Făclii stinse, București, 1938; O viață, o lume, o epocă, București, 1979
KIRIŢESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287714_a_289043]
-
I la Direcția învățământului primar din Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. Din 1922 este membru al Societății Scriitorilor Români și dobândește o anumită notorietate ca fabulist. Versuri i-au apărut în „Universul”, „Convorbiri literare”, „Curierul artelor”, „Ecoul”, „Flacăra”, „Drum nou”, „Porunca vremii” ș.a. După ce într-o broșură alătură două modeste încercări dramatice (Ilinca. Harul busuiocului, 1917), dă la iveală prima carte de versuri, Stropi de rouă (1919), urmată de Cântarea neamului (1925) și Doina (1927), de Fabule (1928), Viermi și stele
MILITARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288142_a_289471]
-
ideologii protestatare, chiar și acolo unde nedreptatea pare strigătoare la cer. Critica nevredniciilor unui veac nu trebuie să angajeze o perspectivă sectară sau dezabuzarea teribilistă. Altminteri, discursul isteric - consacrat în epoca tranziției românești de unii vânători de „antihriști” - abolește discernământul, porunca iubirii de vrăjmași și rațiunea practică, aflată mereu în căutarea de soluții salvatoare. Așadar, se cuvine să fim constructivi chiar și în ultima fărâmă de tristețe sau disperare. Avem nevoie de umilință pentru ca mustrarea să transforme inimile, iar nu să
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Grigorie de Nazianz (329-389) ultima cuvântare ca arhiepiscop al Constantinopolului 1, plină de ironie vitriolantă la adresa colegilor de sinod (toți „ortodocși”)? Dojenindu-i pe cei care se revendicau a fi membri ai aceleiași Biserici, nici unul n-a pierdut pe drum porunca iubirii de vrăjmași sau de aproapele. Împreună cu acești dumnezeiești Părinți și „mari dascăli ai lumii”, credincioșii se roagă la fiecare liturghie pentru dregători, pentru suflarea creștină și pentru toți episcopii Bisericii - răi sau buni, nevrednici sau luminați, străini de Scripturi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
paulină și mai ales umorul sfinților nebuni întru Hristos. De aici succesul unor „lideri” ai tineretului ortodox care propovăduiesc fuga de realitate, explicația paranoică a eșecului (mereu alții ne vor răul), supunerea oarbă (Mohamed vs Hristos) și aplicarea integristă a poruncilor rupte aleatoriu din Scripturi. Vrei să fii un tânăr ortodox după vajnicul model utecist de odinioară? Atunci sfatul este: „Taci, conformează-te, stai în banca ta și mai ales nu citi prea mult, ca să nu te trufești!”. Este bine să
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
trebuie ocultată, ci faptul că esența revelației ține de modul afirmativ al existenței. Morala se bazează pe refuz și pe interdicție. Neascultarea lui Adam n-a fost o eroare etică, ci o abatere a inimii de la izvorul său de viață. Poruncile dumnezeiești nu fixează legea ca reper ultim, ci reprezintă doar o călăuză în redescoperirea inocenței prunciei. „Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea” (Luca 18, 17). Asceza decizieitc " Asceza deciziei" Limbajul concret
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
trofic al iluziei. Minciuna patimilor este demascată. Futilitatea vechilor preocupări se spulberă în fața recunoașterii radicale a apartenenței noastre la planul veșnic de mântuire al lui Dumnezeu. Păcatul personal se dovedește a fi un penibil proiect demiurgic, lansat pe contraatac, împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Practicile ascetice nu vor decât să sporească în noi aptitudinile muzicale care ne permit să fim în acord cu poemul simfonic al Providenței. Urcușul sufletului perfecționează acea acustică interioară în care sunetele lumii își regăsesc plinătatea și coerența
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
urmă toate grijile lumești ca pe niște corăbii arse și abondonate în larg. Rezident la mănăstirea Sf. Pantelimon (Russikon) aparținând unei largi comunități rusești de la Sfântul Munte, preotul Sofronie își împlinește zilnic „ascultările” de monah, practicând rugăciunea inimii și împlinind poruncile Evangheliei, ceea îi asigură pregătirea duhovnicească pentru întâlnirea cu Sf. Siluan. Aceasta are loc în anul 1930, când cei doi au o primă conversație despre tehnica de combatere a stării de deznădejde în luptele ascetice pe care sufletul le duce
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
învățând de la acest teolog de statura unui Antonie sau Macarie Egipteanul marea artă a rugăciunii, a contemplației naturale și dumnezeiești. În esență, Sf. Siluan îi predă cheia de înțelegere a existenței monahale, care rămâne deșartă atunci când nu are în vedere porunca iubirii de vrăjmași, căutarea smereniei lui Hristos și, mai ales, rugăciunea pentru lumea întreagă. Desigur, preotul Sofronie își va nutri sufletul și din învățăturile tradiției ascetice a Bisericii Ortodoxe (Patericul, Filocalia), citind cu asiduitate din scrierile marilor sfinți teofori (Sf.
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu nedesăvârșire de către „prietenii” lui Iov: teologii Elifaz din Teman, Bildad din Șuah și Țofar din Naamah. Încercând să restaureze legătura cu Dumnezeu, omul care nu a trecut de pragul pocăinței psihologice, emoționale și cucernice la arătare, nu poate înțelege porunca Domnului la iubirea de vrăjmași. Cu atât mai puțin va înțelege experiența interioară a îmbrățișării întregii creații în rugăciunea liturgică a Bisericii. Pocăința psihologică ignoră dimensiunea eclezială a acestui gest întemeietor, taina spovedaniei fiind percepută într-un sens individualist, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
celor redactate de Sf. Pahomie, Sf. Vasile cel Mare ori Sf. Benedict, comunitatea trăiește armonios în ritmul rugăciunii și al slujirii neobosite față de aproapele, căutând să respecte charismele unice și, prin urmare, libertatea fiecărei persoane chemate de Hristos, dar și porunca dragostei necondiționate, în care se descoperă și smerenia fără margini a Domnului. Numai în libertate omul poate iubi și atinge desăvârșirea. Numai iubind, pe de altă parte, omul găsește libertatea adevăratei sale firi, devenind astfel un ipostas al lui Hristos
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și smerenia fără margini a Domnului. Numai în libertate omul poate iubi și atinge desăvârșirea. Numai iubind, pe de altă parte, omul găsește libertatea adevăratei sale firi, devenind astfel un ipostas al lui Hristos. Natura și persoana, generalul și particularul, porunca și libertatea, asceza și harul - toate se descoperă într-o luminoasă osmoză abia atunci când suntem, precum Zaheu vameșul, pe calea lui Hristos, iar El ne răsplătește cu găzduirea. Rezumând deci, „prin pocăința în planul ontologic, omul aduce drept jertfă lui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu ramele și cu chiotele, ambarcațiunile despicau valurile. între timp, Stubb, păstrîndu-și locul de comandă, continua să-și îndemne echipajul la atac, fără a înceta să pufăie din pipă. Oamenii vîsleau și se opinteau ca niște apucați, pînă cînd auziră porunca mult așteptată: Ă Ridică-te, Tashtego! Atinge-o! Harponul fu lansat. Ă înapoi peste tot! Oamenii vîsliră înapoi; în aceeași clipă, ceva fierbinte trecu șuierînd pe lîngă încheieturile tuturor: era saula fermecată. Cu o clipă înainte, Stubb o mai răsucise
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
-l arboră pe al său; am știut atunci că era corabia Ieroboam din Nantucket. Brațîndu-și vergile, veni spre noi și, așezîndu-se în travers sub vînt, lăsă la apă o ambarcațiune care se apropie grabnic de Pequod; dar tocmai cînd, la porunca lui Starbuck, pregăteam scara laterală pentru căpitanul corabiei străine, acesta ne făcu un semn cu mîna de la pupa ambarcațiunii, că scara era inutilă. Pe corabia Ieroboam exista o epidemie, iar Mayhew, căpitanul ei, se temea să nu se molipsească și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
urmare, „arhanghelul“ nici nu se mai sinchisea de căpitan sau de secunzi; iar de cînd izbucnise la bord molima, puterea lui era mai mare ca oricînd. Gabriel declara acum sus și tare că „ciuma“ - cum o numea el - bîntuia din porunca lui și că avea să bîntuie atîta cît o să vrea el. Marinarii, în marea lor majoritate niște ageamii nenorociți, se umileau, ba chiar se tîrau în fața lui și i se închinau ca unui zeu, cînd le poruncea el. Asemenea lucruri
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
a cărei apă, oprită de o mînă nevăzută, scade treptat, înainte de a se lăsa la pămînt, cu un gîlgîit stins și melancolic. în curînd, în vreme ce echipajele așteptau sosirea vasului, cadavrul păru să se scufunde, cu toate comorile sale neatinse. La porunca lui Starbuck, oamenii îl legară cu parîme în diferite puncte, așa că ambarcațiunile deveniră curînd niște geamanduri, ținute de balena scufundată la cîțiva centimetri sub ele. Cînd corabia se apropie, balena fu împinsă, cu băgare de seamă, spre bordul ei, unde
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
însă e viu și-o să se trezească în curînd. Atunci n-o să-ți mai pot ține piept, bătrîne! Nu-ți vei pleca urechea nici la argumentele, nici la mustrările, nici la rugămințile mele - tu disprețuiești toate astea. Supunere oarbă la poruncile tale oarbe, asta e tot ce dorești. Da și mai spui că oamenii au jurat să-ți împlinească jurămîntul, că noi toți sîntem niște Ahabi. Doamne ferește!... Nu există oare vreun alt mijloc? un mijloc legal?... Să-l iau prizonier și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
mine și de dumneata cu miliarde de ani înainte ca acest ocean să înceapă a-și rostogoli talazurile. Nu fii prost! Eu sînt vătaful Ursitoarelor și primesc porunci numai de la ele, de la, nimeni altcineva. Ai grijă, subalternule, să te supui poruncilor mele. Adunați-vă în jurul meu, cu toții! Aveți în fața voastră un bătrîn schilodit, care se reazemă de-o lance ruptă și se ține într-un singur picior. Acesta e Ahab - partea lui trupească, adică. Dar sufletul lui Ahab e un miriapod
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]