3,510 matches
-
de la Aix-la-Chapelle (1748) a încheiat războiul. Ca dar de nuntă, apartamentele noii Ducese de Savoia de la Palatul din Torino au fost remodelate de arhitectul Benedetto Alfieri. Maria Antonia a primit o zestre de of 3.500.000 lire piemonteze și posesiunile spaniole din Milano. În Italia ea a fost cunoscută ca "Maria Antonietta Ferdinanda". Opere de Baldassare Galuppi au fost compuse special pentru căsătoria ei cu Ducele de Savoia. Căsătoria a fost nepopulară, însă cuplul a rămas apropiat până la decesul ei
Maria Antonia a Spaniei () [Corola-website/Science/322333_a_323662]
-
lumea iese de pe făgașul dictat de viziunile sale - viziunea lui profetică dispare, lăsându-l orb. Odată dovedită capacitatea de a reface amintirile unui ghola, Scytale se oferă să o readucă la viață pe Chani sub formă de ghola, în schimbul tuturor posesiunilor CHOAM-ului. Paul refuză să accepte posibilitatea ca Tleilaxu să o programeze pe Chani într-un mod diabolic, ceea ce îl determină pe Scytale să amenințe viața bebelușilor. Primind o viziune preștientă de la fiul său, Paul reușește să îl ucidă pe
Mântuitorul Dunei () [Corola-website/Science/322376_a_323705]
-
sfârșitul secolului al XVI-lea, Spania era încă cea mai mare putere continentală și maritimă. Această putere, care necesita un efort material și resurse deosebite, se sprijinea cu preponderență pe exploatarea resurselor Lumii Noi. Anglia, atrasă de marile bogății din posesiunile portugheze și spaniole de peste mări, și-a descoperit vocația maritimă. Curtea regală spaniolă nu putea decât să asiste, cu neliniște, cum Anglia protestantă începe să-i amenințe supremația pe mare, fapt ce avea să conducă, inevitabil, la crearea unei stări
Invincibila Armada () [Corola-website/Science/316925_a_318254]
-
coloniilor spaniole și portugheze într-un singur imperiu. Riposta Angliei nu s-a lăsat așteptată, aceasta concretizându-se în semnarea unui tratat de alianță cu Olanda, la 20 august 1585. Frustrarea Spaniei este de înțeles, deoarece aceasta pierduse de curând posesiunile din Țările de Jos și, implicit, veniturile derivate din ele, în ceea ce s-a numit mai târziu prima revoluție burgheză victorioasă din Europa. În această împrejurare, Anglia sprijinise militar și diplomatic Țările de Jos pe toată durata conflictului. Se constată
Invincibila Armada () [Corola-website/Science/316925_a_318254]
-
de Gerapoli în 1914. În contextul Primului Război Mondial, la intervenția papei Benedict al XV-lea, s-a remarcat prin salvarea prizonierilor români aflați la San Stefano. În 1922 a fost numit nunțiu apostolic în Belgia, însă nu a luat niciodată în posesiune această nunțiatură întrucât a fost transferat, în 1923, la nunțiatura apostolică din România. Între anii 1923 și 1933 a fost nunțiu apostolic la București. Papa Pius al XI-lea l-a creat cardinal în consistoriul din 13 martie 1933. În
Angelo Maria Dolci () [Corola-website/Science/328957_a_330286]
-
actualei Românii a fost închieiat la 10 februarie 1355, după tratativele purtate de Dumitru, episcopul catolic de Oradea, între 1345-1355, la curtea lui Nicolae Alexandru, voievodul Țării Românești. Prin tratatul din 1355 partea maghiară a recunoscut Banatul de Severin ca posesiune a domnului valah, iar partea valahă a recunoscut suzeranitatea regelui Ludovic I de Anjou. În data de 20 ianuarie 1368 domnitorul Vlaicu Vodă a confirmat privilegiile comerciale ale negustorilor brașoveni în Țara Românească (cel mai vechi privilegiu comercial acordat de
Relațiile dintre România și Ungaria () [Corola-website/Science/328923_a_330252]
-
puternice, inclusiv pe cei din familia Liudolfingilor care erau rude cu soția sa și care ulterior vor deveni regi și împărați. Ludovic și-a petrecut cea mai mare parte a timpului în Renania, evitând Saxonia și regiunea de răsărit a posesiunilor sale. El a vizitat Bavaria în două rânduri, însă în general a lăsat-o sub conducerea nepotului său, fiu al lui Carloman, Arnulf, duce de Carintia. Începând din vara lui 879, vikingii și-au întețit atacurile asupra Regatului franc și
Ludovic cel Tânăr () [Corola-website/Science/325341_a_326670]
-
- termen istoric folosit pentru Regatul Suedez și posesiunile sale, în perioada de la 1561, după cucerirea Estoniei, până în 1721, la Tratatul de la Nystad, când imperiul pierde Livonia. În secolul al XVII-lea, Suedia a devenit o mare putere europeană. Înainte de formarea imperiului, era o țară nordică modestă, foarte puțin
Imperiul Suedez () [Corola-website/Science/325345_a_326674]
-
și a ordonat întărirea fortificațiilor de pe frontiera nordică a Dunării. Asemenea mișcări au fost considerate un motiv suficient de către împăratul Nicolae I pentru declararea războiului. Pe 14/26 aprilie 1828, trupele ruse staționate în Basarabia au primit ordinul să atace posesiunile otomane de la sud de Dunăre. Imperiul Rus a mobilizat 95.000 de oameni pe frontul din Balcani sub comanda lui Peter Wittgenstein și 25.000 de soldați în Caucaz sub comanda lui Ivan Paskevici. Otomanii dispuneau de aproximativ 200.000
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
la Kozlodui și Bazardgic, dar neîncununate de succes. Acestea au fost ultimele acțiuni importante din acea iarnă, care s-a scurs în continuare într-un calm relativ. În Caucaz, rușii au lansat cu o oarecare întârziere un atac care amenința posesiunile otomane în Asia. Acțiunile rușilor în Asia au încununate cu succese în 1828. Pe 23 iunie a fost cucerit Karsul. După o perioadă de suspendare a acțiunilor militare datorită epidemiei de pestă, rușii au cucerit pe 23 iulie fortăreața Akhalkalaki
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
Fritzlar. Eberhard a succedat lui Conrad ca duce de Franconia. El va sfârși prin a fi ucis în 939 în bătălia de la Andernach în cadrul răscoalei împotriva noului rege, Otto I, fiul lui Henric, moment din care Franconia a devenit o posesiune imperială sub dinastia Ottoniană până la 1024.
Conrad I al Germaniei () [Corola-website/Science/325403_a_326732]
-
începe cu narațiunea lui Mark Renton lui (Ewan McGregor), despre el și prietenul lui, Spud (Ewen Bremner) care au scăpat fugind urmăriți de agenți de pază. Renton afirmă că, spre deosebire de oameni care "aleg viața" (să crească copii, stabilitate financiară și posesiunile materiale), el a ales să trăiască ca un dependent de heroină. Cercul restrâns al lui Renton sunt prietenii lui pasionați de fotbal: Sick Boy, Spud și Renton sunt cu toții dependenți de heroină și își petrec timpul drogându-se la traficantul
Trainspotting (film) () [Corola-website/Science/325394_a_326723]
-
a autoproclamat rege de Provence în 15 octombrie 879. Ca rezultat, Engelberga a fost alungata în Suabia. După ce forțele lui Carol cel Gras au ocupat Vienne în 882, Engelbergăi i s-a permis să revină în Italia, fiindu-i confirmat posesiunile.
Engelberga () [Corola-website/Science/325421_a_326750]
-
din casa de Sponheim, Ulric al III-lea de Carintia, un văr al patriarhului de Aquileia. Politica lui Ulric a condus la dezboltarea Carniolei, înzestrând multe zone cu biserici și întemeind o monetărie la Kostanjevica. Prin testament, el a lăsat posesiunile sale regelui Ottokar al II-lea al Boemiei, din dinastia Přemysl, în 1268. De asemenea, Ottokar a achiziționat și Austria cu Ducatul de Stiria, iar după moartea lui Ulric din 1269 a atașat Carintia și Carniola la coroana sa, care
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
cu Ducatul de Stiria, iar după moartea lui Ulric din 1269 a atașat Carintia și Carniola la coroana sa, care deja se întindea până la Königsberg, pe care îl întemeiase în vederea Cruciadei din Prusia. Astfel, Carniola a devenit cea mai sudică posesiune pe o linie care se desfășura de la Marea Adriatică până la Marea Baltică. În 1273, Ottokar a fost angrenat într-o dispută cu contele Rudolf de Habsburg în chestiunea alegerii regelui romanilor. În anul următor, Rudolf și adunarea de la Nuremberg a solicitat ca
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
a declarat Carniola ca ducat în 1364, deși acest lucru, ca și revendicarea sa asupra titlului de "Arhiduce de Austria", nu a fost confirmat decât mult mai târziu, în 1590. Prin Trataul de la Neuberg din 1379, Carniola a fost atașată posesiunilor din Austria Interioară ale dinastiei de Habsburg.
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
sau 1191 a fost ales ca episcop de Würzburg. Însoțindu-l pe fratele său Henric în Italia în 1191, Filip a părăsit vocația ecleziastică și, în cadrul unei noi călătorii în Italia, a devenit duce de Toscana în 1195, primind extinse posesiuni teritoriale. În suita sa s-a aflat și "minnesinger"-ul Bernger de Horheim. În 1196, Filip a devenit duce de Suabia, după moartea fratelui său Conrad al II-lea. În mai 1197, s-a căsătorit cu regina-văduvă a Siciliei, Irina
Filip de Suabia () [Corola-website/Science/325444_a_326773]
-
au dovedit însă în dezavantajul otomanilor, ducând la creșterea simpatiei în rândurile opiniei publice britanice și franceze. Guvernele acestor două țări au privit la început cu mare reținere rebeliunea grecilor, suspectând că la mijloc este un complot rus pentru cucerirea posesiunilor europene ale otomanilor, inclusiv a Constantinopolului. Grecii nu au reușit să obțină un control eficient în zonele pe care le cuceriseră, în bună parte datorită luptelor pentru putere dintre diferitele facțiuni elene. Luptele au continuat neîntrerupt între 1821 - 1825 cu
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
Aquitania în absența acestuia. În 1371, Prințul Negru n-a mai putut să-și facă datoria ca Prinț de Aquitania și s-a întors în Anglia unde ciuma făcea victime. În 1372 el a forțat o încercare de a păstra posesiunile franceze ale tatălui său; sănătatea sa a fost distrusă. La 7 iunie 1376, cu o săptămână înainte de a împlini 46 de ani, Prințul Negru a murit în patul său din Westminster. Următorul în linie pentru a-i succedat regelui Eduard
Joan de Kent () [Corola-website/Science/325909_a_327238]
-
împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino a reorganizat Moreea în Despotatul Moreei. Un fiu al împăratului aveau să primească din acest moment titlul de „despot”, fiind numit conducător al regiunii. La începutul secolului al XV-lea, bizantinii au recucerit ultimele posesiuni ale francilor din Moreea dar, în 1460, întreaga peninsulă a fost cucerită de otomani. Peninsula a fost cucerită pentru Republica Veneția de către Francesco Morosini în timpul războiului din 1684 - 1699. Stăpânirea venețiană s-a dovedit a fi una nepopulară, iar otomanii
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]
-
crescut ca urmare, pe când influență engleză a fost puternic zdruncinata. Regele Ioan, în timp ce trimitea doar o forță mică pentru Bouvines, nu a reușit să preconizeze corect posibilității majorității armatei franceze aflate în nord, si si-a a pierdut ulterior majoritatea posesiunilor sale franceze, menținând doar Gasconia.
Bătălia de la Bouvines () [Corola-website/Science/324883_a_326212]
-
doi și-au disputat regenta și au cosemnat actele oficiale până în ianuarie 1025, atunci când Leon apare pentru ultima dată în "Codex Caietanus". Politica română a Emiliei a fost puternic înclinată către susținerea papalității și a longobarzilor împotriva Bizanțului și a posesiunilor acestuia în Italia de sud. În 1012, Emilia a permis lui Dattus, un rebel longobard anti-bizantin din Bari, să fortifice un turn din Garigliano, în teritoriul găetan, beneficiind de trupe papale trimise de papă Benedict al VIII-lea. În 1014
Emilia de Gaeta () [Corola-website/Science/324889_a_326218]
-
1012, Emilia a permis lui Dattus, un rebel longobard anti-bizantin din Bari, să fortifice un turn din Garigliano, în teritoriul găetan, beneficiind de trupe papale trimise de papă Benedict al VIII-lea. În 1014, la Castro Argento (de asemenea, în posesiunile ducatului Gaetei), Emilia și episcopul Bernard de Gaeta (cumnat al său) au găzduit câțiva conducători locali: Daufer de Traetto, principele Pandulf al II-lea de Capua, ducele Sergiu al IV-lea de Neapole, abatele Atenulf de Montecassino și arhiepiscopul de
Emilia de Gaeta () [Corola-website/Science/324889_a_326218]
-
Istria fratelui său, ducele Henric I de Bavaria, care deja controla regiunea învecinată a Mărcii de Carintia. După depunerea fiului și succesorului lui Henric I, ducele Henric "cel Certăreț" din 976, împăratul Otto al II-lea a separat Carintia de posesiunile bavareze și a transformat-o în ducat de sine stătător, pe care l-a încredințat ducelui Henric "cel Tânăr", care a acordat suzeranitatea mărcilor din sud-estul Bavariei, inclusiv Istriei. În acest context, apar conții de Istria la sfârșitul secolului al
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
nominal restul teritoriului mărcii istriene către Patriarhatul de Aquileia, în timp ce titlul markgrafal și teritoriile Istriei propriu-zise erau încă deținute de Carniola. În 1173, împăratul Frederic I "Barbarossa" din dinastia Hohenstaufenilor a înfeudat familia nobililor bavarezi Andechs, care a atașat Istria posesiunilor lor din Ducatul de Merania. Aquileia a redobândit Istria în 1209, atunci când markgrafii din familia Andechs au fost alungați din cauza implicării lor în asasinarea fiului lui Frederic "Barbarossa", Filip de Suabia. Până la jumătatea secolului al XIII-lea, cea mai mare
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]