3,486 matches
-
să te duci la vânătoare pe poteci bătute? De când am apucat eu, oamenii mergeau să ia urma vânatului prin râpe, zloată și arșiță. Pe vremuri, În satul nostru Încă erau oameni dintr-o bucată, nu făcături din astea care caută poteci ca să prindă vânatul din urmă... Nu fricoși care Împing mamutul În groapă erau pe vremea copilăriei mele, ci oameni care-i stăteau În față, cu sulița În mână. - Da’ când ai avut tu parte de mai multă mâncare ca acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
coline și dealuri. Cât despre lumină, ziceai că nu iese din soare, ci chiar din adâncul nisipului. - Eh, mare Încredere am În tine, măi Krog, măi, căci altfel nu te aduceam să vezi apa noastră ascunsă. O luă pe o potecă ce cobora pe un povârniș abrupt și, după o vreme, ajunserăm la poalele stâncilor, chiar În locul din care Începea nisipul acela nesfârșit. Mai merserăm un timp pe lângă stânci și, deodată, Aban se opri. Se uită la unul dintre tineri, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-l mai văzusem nicicând: Îmi strânse palma Într-a lui, cu putere. Apoi le făcu semn alor săi și făcură cale Întoarsă, fără să mai privească Îndărăt. 22. Am mers nopți În șir peste dune. Enkim și cu mine făceam potecă pe rând pentru Runa - când afundându-ne picioarele În nisipul mai fin decât zăpada, când tăindu-ne tălpile În stâncăria ascuțită. De cum se crăpa de ziuă, căutam un bolovan mai mare ca să ne dea umbră, ne ridicam la adăpostul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Spunea că așa fac ai lui acasă când se satură de ceva. - Dar tu de ce te-ai săturat? l-am Întrebat. - Eh, făcu el. Într-o seară, am văzut un cap de liliac atârnat de o creangă coborâtă mult deasupra potecii. Capul fusese legat de mână omenească și gâtul Încă Îi sângera, răspândind stropi calzi pe potecă. Ne tot Întrebam ce putea să Însemne asta când Runa dădu peste niște urme de pași În pământul umed. - Copii? se miră ea, măsurând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ai săturat? l-am Întrebat. - Eh, făcu el. Într-o seară, am văzut un cap de liliac atârnat de o creangă coborâtă mult deasupra potecii. Capul fusese legat de mână omenească și gâtul Încă Îi sângera, răspândind stropi calzi pe potecă. Ne tot Întrebam ce putea să Însemne asta când Runa dădu peste niște urme de pași În pământul umed. - Copii? se miră ea, măsurând urmele. - Coțcarii! Vor să ne sperie, râse Enkim. Am strigat după ei, am chiuit, dar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
frunzele alea uriașe și băloase care creșteau prin băltoace. Pădurea se Îndesise Într-atât, Încât abia dacă reușeam să-l urmăm pe cel ce deschidea drumul - de cum făcea doi-trei pași, crengile și florile grele se coborau Îndărătul său până deasupra potecii, de trebuia să ne croim și noi drum, cu sulița și cu piatra de mână. Într-una din zile, pe când treceam peste un fir de apă și puteam să vedem mai departe de jur-Împrejur, zărirăm pe malul din față o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
iar din pământ să ridicau fuioare de colb. Apoi, totul Încetă, la fel de iute precum apăruse. După ce am trecut râul, am simțit din nou foiala aceea grăbită care Încetă ca la un semn, fără să lase urme. Am luat-o pe potecă și, după câțiva pași, am dat iarăși peste un cap de liliac atârnat de o creangă. Încă se bălăngănea Într-o parte și În alta, de parcă abia fusese legat, iar sângele proaspăt i se scurgea din gât În mijlocul potecii. Ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe potecă și, după câțiva pași, am dat iarăși peste un cap de liliac atârnat de o creangă. Încă se bălăngănea Într-o parte și În alta, de parcă abia fusese legat, iar sângele proaspăt i se scurgea din gât În mijlocul potecii. Ne dădeam seama că suntem iscodiți. Auzeam plescăituri și păcănituri amestecate cu triluri scurte și cu pocnete, de parcă cineva ar fi azvârlit o burtă de apă peste un foc cu vâlvătăi prea mari. Numai că, simțirăm cu toții, alături de acele zgomote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
minte pe jumătate, cuvinte multe-multe care se ridicau din toate părțile. Ne-am așezat astfel Încât Runa și Unu să se afle În mijlocul nostru și, tiptil, am prins să ne strecurăm printre frunzele grele și copacii groși. Deodată, dădurăm peste o potecă Îngustă care se afunda În desiș. Runa, care știa cel mai bine să vadă urmele, ne făcu semn să așteptăm. - Sunt tot copii, pufni ea, neîncrezătoare, privind la crengile din jur. Numai copii. Ne uitarăm și noi, cu luare aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Încă cinci femei și am luat-o spre Miazăzi, căci auzise și el de o punte de pământ care pornea, pasămite, de acolo către Apus. Am străbătut pădurea lui N’jamo mult mai iute, căci mărunțeii lui știau să găsească poteci acolo unde noi nu vedeam decât tufe. Erau tineri și vânjoși cu toții și se bucurau nevoie mare că ne Însoțeau. Când au zărit primul foc făcut de mâna lui Enkim, Începură să bată din palme și se veseliră strașnic, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
decât unul ca Vishu. Când se lovesc două asemenea valuri, apare un altfel de val, care izbește luntrea Într-un anume fel, și care nu se naște decât În anume tărâmuri de mare, lungi și drepte, ca un fel de poteci de apă. Ca să știi unde anume te afli pe poteca de apă, trebuie să știi cum e apa: mai sărată, mai dulce, mai sălcie sau mai murdară, și asta o afli gustând-o, sau după cum intră lumina soarelui În ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
apare un altfel de val, care izbește luntrea Într-un anume fel, și care nu se naște decât În anume tărâmuri de mare, lungi și drepte, ca un fel de poteci de apă. Ca să știi unde anume te afli pe poteca de apă, trebuie să știi cum e apa: mai sărată, mai dulce, mai sălcie sau mai murdară, și asta o afli gustând-o, sau după cum intră lumina soarelui În ea, și tot așa. Dacă totuși te Încurci, te uiți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și necontenit În care bătea vântul. Călăuzele noastre se opriră și ne priviră lung. - Uite, ăsta e un loc bun ca să Începi o hărțuială. Noi o să ne uităm la voi. Tek Își trimise oamenii În Împrejurimi. Unii dădură de niște poteci ce urcau din pereții viroagei prin care tocmai coborâsem, iar alții găsiră În fundul văii nenumărate dealuri și coline molcome, acoperite de iarbă Înaltă și grasă. Parte din vânători se cățărară pe potecile ce mărgineau viroaga ca să pândească venirea oamenilor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
trimise oamenii În Împrejurimi. Unii dădură de niște poteci ce urcau din pereții viroagei prin care tocmai coborâsem, iar alții găsiră În fundul văii nenumărate dealuri și coline molcome, acoperite de iarbă Înaltă și grasă. Parte din vânători se cățărară pe potecile ce mărgineau viroaga ca să pândească venirea oamenilor lui Scept, În timp ce grosul neamurilor noastre se răspândi pe colinele din jur. Luna coborâse deja spre ultima palmă când, sumedenie de pietre prinseră a se rostogoli spre noi din susul viroagei. Auzirăm pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
rece ca gheața, printre niște tufe cu frunze mari - atât de mari Încât sub fiecare dintre ele se putea adăposti un om În toată firea. A doua zi, am luat-o În jos pe firul apei. Am trimis iscoade pe potecile ce urcau muntele de pe mâna noastră moale, dar nici de data asta nu dădurăm de oamenii lui Scept. Călăuzele ne spuseră că nici n-aveam cum să-i vedem, căci valea râului Cenung o pornea de tare departe, din spatele unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
loc și de atunci nu l-am mai văzut niciodată. Așa era pe atunci: dacă plecai departe, mureai pentru cei ce te știau - unii dintre ai tăi Încă mai spun chestia asta, așa, ca o zicătoare. Am luat-o pe potecile bine cunoscute, am urcat prin valea În care Îmi doborâsem primul urs, copil fiind Încă și, după ce soarele mai urcă pe cer de-o palmă, am ajuns sus, pe tăpșanul de deasupra peșterii iernii. I-am văzut pe ai mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-i deveniseră străine orașul, drumul, pămîntul, chiar și intrarea În această casă Îndrăgită, ca imaginile dintr-un vis urît? Oare de ce trăia acest sentiment de nedumerire, de Îndoială și deznădejde? În cele din urmă intră pe poartă, păși Încet pe potecă și peste cîteva clipe urcă cele trei trepte ce duceau În pridvor și bătu la ușă. Auzi imediat pași În casă, ușa se deschise și apăru o femeie În fața lui. Și deodată, cuprins de un sentiment de gol și amărăciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mic și urît și Încercă să stea de vorbă cu cele două femei care-l priveau uimite, cu o ostilitate reținută, cu o neîncredere morocănoasă și speriată. În cele din urmă, Îngăimînd vorbe stîngace de rămas-bun, mecanicul plecă. Păși pe potecă și apoi pe drumul spre oraș și-și dădu seama deodată că e bătrîn. Sufletul său, care privise cu curaj și Încredere imaginea bine cunoscută a șinelor, era acum apăsat de spaimă și de Îndoială, văzînd chipul nebănuit al unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dea cineva cu ditamai statul social în cap". De fapt, cam așa se prezintă lucrurile. Românii, obișnuiți cu rezistența pasivă, nici măcar nu mai tresar când se iau măsuri abominabile în legislația acestei țări secătuite. Ei circulă mai departe abulici pe potecile lor, văzându-și de problemele lor curente, departe de orice manifestări de solidaritate, întru apărarea unor drepturi ce par firești, dar de neatins. Nu asta-i doare pe ei acum, și parcă nu-i doare niciunde, că România a încetat
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
bre, vaporiu cum chieri/ Șî marinarii magarii/râd șî suciesc din chișioariiiii”. După ce am travesat cu chiu cu vai o râpă adâncă, mocirloasă, cu pereți din lut galben din care curgeau rădăcini ca niște gheare, am luat-o pe o potecă străjuită de brădiș. Mai mult în patru labe, am ajuns în vârf. Cum am ridicat capul din pământ, privirea mi-a alunecat peste întinderea infinită a apelor. Barajul se întindea cât vedeai cu ochii. Valuri negre se izbeau de țărm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de curtea unei case la țară, o curte uriașî, un maidan aproape. Vara, bălăriile o podideau și o transformau Întro pădure de nepătruns (totul redus la scară, firește, dar și el era mic pe atunci), traversată de câteva drumuri bătătorite, poteci de lățimea a două tălpi desculțe puse una lângă cealaltă. Dacă În curtea aia creștea și vreo plantă cultivată de mâna omului? Îi e greu să răspundă la o asemenea Întrebare acum, când nu știe exact câți ani au trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
luminate, dar dinspre ulița care vine de la șoseaua principală nu pot fi văzute din cauza pereților groși, Înalți ai fostei mori. Aceasta e industria locală. Două camioane sunt parcate Într-o latură a curții, urmele lor În noroi pot servi de potecă. În ateliere se lucrează, e vorba de schimbul de noapte și Încerci să ghicești, după zgomotele care se aud, ce anume fac acolo Înăuntru acei oameni. Se aud plesnituri mici și dese ale unui aparat electric de sudură și ghicești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Își vătuiește urechile cu un anume fel de liniște (ciripit de păsări, vânt ușor printre frunzele abia născute, crengi uscate și frunze din toamna trecută trosnind sau foșnind sub picior). Început de mai Într-o pădure bătrână din câmpie. Cuvintele „potecă, ierburi Înalte, poiană, păsări“ sunt evident inutile, neputincioase, stupide, În vecinătatea acestor forme, culori, spații, mișcări de aer și legături ale trupului cu ele. Modul În care privirea se Încăpățânează să rămână agățată de firul subțire de apă, urechea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
am făcut că nu știm nimic) războiu s-a terminat, ăăăăăAAAăăăă, uraaaaaa, numai gamele pă tot ceru’, acuma ordinu e să scotocim pădurea din față fără foc dă armă. Este pauza meciului și vom fuma câte o țigară pe prispă. Poteci, poieni, ierburi Înalte, păsări, izvoare și mirosul Îmbătător al florilor de pădure. dincolo de pădure o șosea cu terasament Înalt, peste șosea salt Înainteee!, sare doar un băiat cu pușca mitralieră și dincolo neamțu care-i ordonă În românește (Învățaseră românește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
un drum inițiatic, însă legat la ochi, spre ascuțirea simțurilor, consecința fiind Un foc de gânduri, orbitor, compact / Am împietrit în pragul unui vis / Mai nemilos, mai singur, mai abstract - urmând, conform îndemnului christic, cărarea strâmtă: Și-acuma caut pe poteca-ngustă / Rumoarea unor clipe fără vârstă. Coroborând solemnitatea clasică a gesturilor, a pașilor, cu aspirația romantică spre dezmărginire, dar și cu acuitatea simțurilor venind dinspre simbolism, Viorel Dinescu creează o arhitectonică prin care exprimă negarea ori, cel puțin, o atenuare
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]