4,003 matches
-
pe Ion Duhan, nu l-am înecat. Doream să sufere mai mult. Aveam o dorință intensă ca ieșenii care aruncă deșeurile în acest splendid rîuleț Nicolina să fie pedepsiți să bea o ceașcă de apă din el zilnic, ca să-și potolească setea. Toate eforturile mele să salvez acest minunat dar divin, Nicolina, s-au soldat cu un lamentabil eșec... Viața mea însă nu era marcată doar de povești triste. Am trăit din plin și momente interesante, bogate din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
se oprește și trage de foi. Mai ciocănește fierul roșu. Dă blendornul. Mai dă cu pleaftura... Blendornul era un dorn special. Pleaftură se spunea la o cîrpă pusă pe o tijă de metal. Se băga în apă și apoi se potolea focul prin stropire. Cred că te-ai lecuit de război, nea Herman. Nu prea, mă îndîrjeam să nu ne lăsăm. Am fost pînă la Țarițîn. M-au mai doborît de cîteva ori, dar nu mă mai temeam! Nicușor m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
N-a mai durat prea mult războiul. Dar spune, vărsai bombele pe neamț? Adică îi masacrai pe băieții ăia tineri, de un sînge cu mata? Mai masacram... Dă cu pleaftura. Nu mai dau. Dă-ți singur. Herman apucă pleaftura și potolește flăcările cărbunelui. Scoate fierul roșu și bate cu metodă în el. Face întîi hacurile. Cu un ciocan cu creastă croiește un canal pe care vor fi găurile pentru caiele. Potcoava prinde formă. Nu-mi mai cere ajutorul. Dacă vrei să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
scurmă în drum, nesimțite și total lipsite de respect pentru demnitarul ce le onora cu prezența sa, cîinii, ființe nobile, inteligente și grijulii cu teritoriul aferent lor, salutau zgomotos intrusul și, cînd acesta li se adresează cu suficient respect, se potolesc ca prin farmec. Unii chiar dau din coadă și sînt gata să converseze în orice domeniu pe care doresc eu să-l abordez. Măi, frumosule, așa-i că te plictisești? Te-au legat și te țin în plin soare și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
insistență, adică se învîrte pe după copac, ca să-i nimerească. Este tot mai întuneric. Din înălțimi se pornesc puhoaie, care vuiesc a potop. Turtureii și-au îmbrăcat hanoracele. Este un pic mai bine, dar nu-s semne că urgia s-ar potoli. Colac peste pupăză, a început să fulgere și Sfîntul Ilie s-a apucat să-i sperie rău de tot. Bradul era cam izolat și Guță este om citit. Aici ne poate pîrli un fulger, spune panicat. Unde să mergem? Pînă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
creștinești. Patriarhul Ierusalimului, însă, a cam „luat-o pe scurtătură”, cum se spune. Furat de tonul molcom al Spiritului domnesc, am rămas cu privirea agățată de crucea turlei clopotniță a bisericii, cu gândurile răvășite...Revolta din mine nu se mai potolea însă. Am stat așa câtăva vreme, până când vocea Spiritului domnesc s-a auzit din nou: - Dragule, mă tem că nu prea mai avem ce face pe aici și ar cam fi nevoie să căutăm alt loc, unde să ne aducem
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
puși pe frigare. Ițic, Ștrul, Leibovici și toți ceilalți își vindeau, bine mersi, mărfurile din prăvăliile lor prospere. Și nu eram nici chiar atât de naivi încât să-l credem pe cuvânt pe domnul Boacă-legionarul că negustorii noștri evrei își potoleau setea cu sânge de biet român. Dimpotrivă, știu că atât noi cât și mulți dintre vecinii noștri luau marfă pe datorie, plătindu-le atunci când veneau banii, sau în natură, contra cereale. Taică-meu le era un fel de partener. Având
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
laborios, o sumedenie de savanți. De la fobiile Antichității la teroarea anului 1000, de la superstițiile curente la marile texte apocaliptice, dispunem de un enorm inventar al teme rilor omenești. Unii pretind că, după secolul al XVII lea, lumea s-a mai potolit. știința a înlăturat, zice-se, panica rudimentară dinaintea stihiilor și a penumbrelor magice, populația globului s-a mai deșteptat. Nu cred. Vechile spaime au fost înlocuite de unele noi, ba a apărut chiar o specie nouă de frică, numită de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
din energie strigând. Chiar și micile șantiere curente (cele care, de pildă, dau găuri în asfalt) provoacă tămbălău. „Coechipierii“ se cheamă non-stop unii pe alții, își dau indicații, înjură cu năduf, sau, măcar, fluieră a pagubă. Nici noaptea nu-i potolește. Ba dimpotrivă! Stimulați, cumva, de liniștea din jur, se străduiesc încă și mai abitir s-o umple cu interjecții. Să fie un reziduum ancestral al singurătății pastorale? Al vremurilor când se dialoga de pe un deal pe altul? Sau al muncii
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
boroaie să jucăm „hockey” pe luciul înghețat al apelor, dar cu bâte, conserve și șlapi pentru a aluneca mai bine și a fugi mai repede când ne prindea bunicul sau vreun vecin. Primăvara Siretul ieșea din matcă, dar inundațiile erau potolite și restrânse, nu ca acum de se dau și la televizor. Acest lucru se întâmpla pentru că pădurile încă mai dominau zona și țineau pământul strâns legat în rădăcinile lor. Acum au dispărut... Nimic nu întrecea vacanța de vară. De pe malurile
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
obiceiuri Motto: Cântecul ce-ades ți-l cînt Când te-adorm în fapt de seară, Puiule, e-un cântec sfânt, Vechi și simplu de la țară. Mama mi-l cânta și ea Și la viersul ei cel dulce Puiul ei se potolea Și-o lăsa frumos să-l culce. Azi te-adorm cu dânsul eu, Ieri - el m-adormea pe mine, Și-adormi pe tatăl meu Când era copil ca tine... Mâine când voi fi pământ, Nu-l uita nici tu, - și
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
fac tină-n curte, Nici în curte nici în casă, Nici îmbulzoare la masă. Când vei da mesii ocol Și-mi vei vedea locul gol, Te vei duce prin grădini, Inima să ți-o alini, S-o alini, s-o potolești, Lacrimile să-ți oprești, Pe mine să mă dorești ! U iu, U iu iu ! Plângi măicuță și suspini, Că m-ai dat printre străini Și-ai perdut ceva din mini. Ai piert floarea nucului, Ajutorul lucrului, Ai piert floarea din
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
toată suflarea satului. Se spune că în război, în focul luptelor cu dușmanul, el cânta îmbărbătându și camarazii. Cică în perioada în care a fost spitalizat după ce o schijă dușmană i-a betejit ambele picioare, acolo în lazaretul de campanie potolea cu cântecele lui, dorurile de plaiuri natale, suferințele tuturor camarazilor, vremelnic internați cu el. Când Lae Nițului începea să cânte, nici-un rănit nu se văieta, pentru că frumoasele lui cîntece, frumoasele lui melodii alinau suferința și desființau durerea. Maria Schiopu, cunoscută
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
știa să scrie, Nici să citească. Dar nici neadevăruri nu știa să născocească. Cu vorba-i dulce, cu-a ei înțelepciune împărțea blândețe celor plini deamărăciune. În verile cu soarele dogoritor La umbră deșira câte ceva de pe mosor. Cînd soarele își potolea arșița, Mătușa Nisia deschidea portița Și urmărea carul cu fân. Primea binețe dela al lui stăpân. 95 de primăveri trecut-au prin a ei viață, Până când pâcla de ceață întunecă a ei privire înțeleaptă. Și s-a stins ființa bună
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
că sunt măritată. Ce dacă ești măritată? Mă, tu nu înțelegi că acum merg la bărbat și dacă află mă omoară? Unde ți-e bărbatul? Acuma dai tu de bani și de dragoste, o strângea de obraz. Hi! Hi! Hi! Potolește-te că mă învinețești și ce-o să zică bărbatu-meu, se zbenguie țiganca în brațele lui. Cine ți-a cumpărat cerceii ăștia așa frumoși?o mângâie pe obraji. Du-te mă și lasă-mă! Ți-am spus că am bărbat
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
pe stâncă. Olimpul clocotea de ură și de mânie și unele legende mai spun că Zeus, de furie, ar fi vrut să-și ucidă fiul care-l eliberase pe dușmanul său de moarte, dârzul Prometeu, dar că l-ar fi potolit Atena. Ea l-a prevenit că giganții fioroși ar putea din nou să lupte împotriva olimienilor și astfel ar putea să-și piardă tronul chiar Zeus, dacă nu va avea alături în război pe fiul său Heracle. -În mitologia greacă
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
despre Țepeș, am primit noi o țeapă. Ne-am pierdut de ghid și de grupul nostru, fiindcă erau mai multe grupuri de turiști. Intrând în panică, dădeam vina una pe cealată. De data ceasta, eu eram cea care echilibra balanța, potolind-o pe Janeta care devinise foarte nervoasă și fără nicio scăpare ca un neînotător în mijlocul unei ape învolburate, fără colac de salvare. Stăm aici (coborâsem scările) că am văzut ghidul sus la biserică și-l așteptăm, o linșteam eu. Ce
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
a ei pe totdeuna?170 Pentru Eminescu, în afara iubirii, sub diversele ei forme, nimic nu este esențial pe pământ, căci fără să vrea, și oricât și-ar impune, S-a aprins de-un foc mai mare/ Iară nu și-l potoli 171. În tot ce vede mai târziu, poetul nu poate să nu facă analogii cu (de-acum) iubita lui. De aceea, Unde vede vreodată/ Pom frumos și înflorit/ El la ea gândește-ndată/ Și la trupu-i potrivit// Când privea acea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a fost vârsta suprimării lui Achile, Alexandru Macedon, Ion Botezătorul și, desigur, Hristos. Apoi: de ce a venit polițaiul, când l-a ridicat pe Eminescu, cu o cămașă de forță? Păi, cum de ce am zice noi fiindcă a fost chemat să potolească un nebun... Plin de interes este și plusul de argumentare în sprijinul tezei că Ocășanu, prieten al poetului, a fost spion austro-ungar, doar numele i se trage de la substantivul "ochi" care va să zică, trage cu ochiul. Clar, spionează! Iar biletului trimis de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
tale triste, preferi să adormi, să nu mai știi nimic, cu sperața că mâine va fi, poate, mai bine. Dar cum această speranță eu o nutresc de foarte mulți ani, rămân mereu cu surpriza lacrimilor... lacrimi de Anul nou ! Lacrimi potolite într-un fel. Sunt și surprize, uneori, în seara de ajun. Când nici nu ne așteptăm, brusc, în cadrul ușii apare șeful căminului, Cătălin Dinu, vine la noi ca la părinții lui. Ușa se deschide, larg-larg, lumina în cameră se
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
fata a venit la mine și foarte sinceră mi-a spus: „mămico, eu nu mai stau cu Nicu, el este nervos, nu mai pot. Îmi pare rău de matale dar nu am ce face”. Deși îi spuneam fiului să se potolească, n-am reușit, nu avea nici voință. Norei, ce puteam să-i spun, desigur că-mi părea rău, dar nu aveam ce face, decât atât: „Vivi, tu faci ce vrei, eu nu te-am rugat să-l iei, n-am
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
o dragoste împlinită, am reușit să merg drept. Azi e 2 octombrie 2013, miercuri, m-am sculat foarte greu, nu mă simt bine, dar cu mari eforturi, cu o mângâiere, cu o sărutare de departe, de la dvs., parcă se mai potolesc durerile, las melancolia să treacă. Am mâncat puțin pateu, ceai și o piersică. Mi-am luat pixul și hârtia. Am citit cărțile - le savurez - și din fiecare filă învăț ceva. Îmi spunea un procuror cu care lucram, „Adriana dragă, și
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
noastre, ce fel de oameni suntem, dacă ne temem c-or să ne țină flămânzi, dacă bănuim că n-or avea, ori n-or vrea să ne dea ceva, așa, oricât de puțin, să ne-amăgim ori chiar să ne potolim foamea?... Hmm! Însă ți-ai găsit s-o poți înfrunta și schimba pe mătușa Paraschiva. O să vedeți voi c-o să mă pomeniți. Fiindcă nu tot ce zboară se mănâncă... Și dragostea nu ține nici de foame, nici de sete...! Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
pe la colțuri, de către unii. La cursuri era serios, solemn, distant, mereu același. În afara amfiteatrului se înfățișa însă altfel. Râdea, glumea, spunea bancuri, se vorbea chiar că fusese până nu demult un ditamai crai. Acum, însă, de numai câțiva ani, se potolise. Își găsise ac de cojoc. I se închiseseră toate cărările. Se căsătorise cu o fostă studentă. Găsise după ce pândise și ochise mulți ani o partidă specială. Fata era din oraș. Avea casă. Doar că locuia împreună cu mamă-sa. Încolo, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Trepidațiile ne amețeau și răscoleau toate măruntaiele, încât ne-am pregătit și grăbit să scoatem pungile pe care le-aveam în plasele de sub scaune. Dar, de-ndată ce-am depășit plafonul de nouri, ne-am revenit. Ploaia s-a mai potolit și ea sub noi, pământul Suediei a prins a se vedea deslușit. Ni se părea un imens lăicer verde, pe care o mână nevăzută aruncase și ordonase din loc în loc așezări mai mari și mai mici, cu case și străzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]