4,088 matches
-
că azi e ziua ta... și umbra lui Ianuli se apleacă, ridică paharul. Cerul fumegă, nor negru, cenușiu. Irina soarbe și ea, scurt. Cerul fumegă, barbar și gigantic fumegă norul nopții, ca un trup încordat, să înhațe prada, să-și potolească așteptarea. Primăvara asta!... izbucnește Irina. A putrezit fibra, nu? Până și schimbarea de anotimp ne sperie. D-asta te-am chemat. Când tot aștepți, improvizezi soluții. Iartă-mă. Și pentru Marga, iartă-mă. Era nefiresc, prost dispus, patetic. Ianuli se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
care se zic e că face a vânt și vreme rea, sau când țiuia tăciunele, despre care se zice că te vorbește cineva de rău, mama îl mustra acolo, în vatra focului, și‐ l buchisa cu cleștele, să se mai potolească duș manul; și mai mult decât atâta; oleacă ce nu‐ i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată pregătea, cu degetul îmbă lat, puțină tină din colbul adunat pe opsasul încălțării, ori mai în grabă, lua funingenă de la gura sobei
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
CÂNTEC SFÂNT Cântecul ce‐adesea și‐l cânt Când te‐adorm în fapt de seară, Puiule, e‐ un cântec sfânt, Vechi și simplu, de la țară. Mama mi‐l cânta și ea, și l versul lui cel dulce, Puiul ei se potolea și‐o lăsa frumos să‐ l culce. Azi te‐ adorm cu dânsul eu, Ieri - el m‐ adormea pe mine, și‐adormi pe tatăl meu Când era copil ca tine... Mâine, când voi fi pământ, Nu uita nici tu ‐ și zi
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
aflată la vârsta marilor întrebări care încep întotdeauna cu „de ce?”, întrebări care se abat ca o avalanșă asupra interlocutorului și pentru care neapărat trebuie un răspuns. Iar tata (ocrotitorul omniprezent și atoateștiutor) trebuie să răspundă, să-și imagineze și să potolească setea de cunoaștere a copiliței extrem de curioase. Când apar personaje nonumane, lectorul are în minte tot fetița aceea curioasă, Angelina, din prima povestire a volumului. Universul rural în care crește micuța, imaginea bucolică a satului tihnit vine parcă din alte
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
n-am dat ploaie peste o altă cetate; într-un ogor a plouat, și altul, în care n-a plouat, s-a uscat. 8. Două, trei cetăți s-au dus la alta ca să bea apă, și tot nu și-au potolit setea. Cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine, zice Domnul." 9. V-am lovit cu rugină în grîu și cu tăciune, grădinile voastre cele multe, viile, smochinii și măslinii voștri i-au mîncat deseori lăcustele. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85063_a_85850]
-
ce are în capul lui, ce a moștenit de la școlile alea pe unde a umblat...“ A doua zi era invitat, la prânz, la Episcopie. Se întorsese Prea Sfântul din Franța și avea povești interesante cu Parisul. Se pare că îl potolise pe popa ăla care făcea necazuri la biserica românească. Se adunau toți amărăștenii exilului la el, la binecuvântare și mizilicul împărtășaniei, și în loc să se spovedească după lege, să mai spună și ei una alta, ce mai face unul, ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
vârf. Era tânăr Băcănel pe-atunci, când se sfârșise cu politicienii de demult, nu ajunsese chiar la vârf, se gudurase mai pe la poale. Totuși avea prestigiul că fusese printre mai marii Vechiului Partid Istoric. Făcuse pușcărie din gros, scăpase, se potolise. Măturase o vreme străzile în mahalaua Brandaburlenilor, apoi intervenise Macatist și-l angajaseră marcator silvic. La cei peste șaizeci de ani ai săi, umbla cu toporișca prin pădurea de la Obancea, ciocănea și cresta copacii, să-i aleagă pe cei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și spuneau jangolița. Parcă nici nu avea alt nume. O urmărea cum tot se învârte în jurul lui. „Anul trecut, tot așa în răsărit de toamnă, am dus-o și pe veterinară în deal, la cimitir“, gândea popa așteptând să se potolească toate și să-l cheme să-i arate filmulețul acela. Se plictise de așteptare. Dar nici nu mai vroia să plece. Picotea, fără gând. Se chinuia doar să nu uite cumva să fie atent de pune fătuca aceea oasele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Amenințătoare: -Bă, dacă nu scoateți dividiul, cu mine nu mai aveți zile bune! Când am plecat la cimitir era acolo, pă masa din dormitor. Mă credeți prostul proștilor? Adică să nu știu ce fac cu lucrurile mele? O femeie încerca să-l potolească: -Emilian, dragă, nu fă crize. E p’aici pă undeva divipleierul ăla nenorocit. Chiar așa de needucați îi crezi, să te fure tocma’ pă tine? Vii atât de rar la ei și să te fure? Mai toți ne sunt neamuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Emiliane, nu mai te-aprinde! Te-aude toată mahalaua. Cum o să ne comenteze, nu te gândești? Ce-ai cu băiatul? A avut și el pă vremea aia un serviciu la primărie, la Județeană, ca noi toți, încercă iarăși să-l potolească nevastă-sa. - Te dai mare, Milică?, se avântă și o altă voce de femeie. Oi fi și tu vrun salam între cârnați, ai?! Da’ nu spui de unde ți-ai început tu drumul? Cum veneai la mine și mă puneai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
la Turn, era chiar lângă casa mea, se făcea coada de la miezul nopții, pornea din capul străzii, vedeam pă geam, ne mai uitam cu Macatist, că-i venea câteodată de mă prindea la-ncheietură la fereastă, rupeam cercevelele, îl mai potoleam, că mă gândeam că ne-aude poporul de-afară cum colcăia ăia îndesații, bătuciții, împâsliții, băgații în mine cu dușmănie și disperare la mascarlâc și cotârjeală de aprigul meu Macatist, că stătea oamenii cu listele la coadă și te speriai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu intensè voluptate dusul, dar, dupè un timp, convins cè așteptarea lui e zadarnicè și caraghioasè, iese de la duș, îmbracè un tricou și un pantalon de trening și, flèmând, ia cu asalt frigiderul plin de mâncare, Dupè ce mi-am potolit foamea, mè întind pe pat și aprind televizorul, din butonul telecomenzii parcurg toate programele care se difuzeazè la ora asta târzie, emisiunile de știri mè enerveazè prin lipsa lor de consistențè, iar talk show-urile depèșesc puterea mea de înțelegere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
cheile potrivite ca să desferece sentimentele, lăsându-le mai apoi să țâșnească precum cele din cutia Pandorei. Dintre toate acestea: foame de dragoste, setea neostoită de îmblânzire a curgerii timpului, dorul de lumină, sunt printre cele mai pregnante. Erosul liric este potolit, tandru, liniștea abisală a sufletului alternând perpetuu culorile anotimpurilor: verdele înmuguririi, galbenul-auriu al pârguirii, arămiul vârstelor bogate ori albul pur al senectuții - elemente spectrale ale luminii descompuse în versuri de iubire: „m-am gândit să construiesc un turn/ din primăvara
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
chiar în fața mea, ostentativ, așa încât să nu mai fiu nevoită să mă întind și să risc să mai lovesc pe cineva. Dacă ai nevoie de ceva, cere, OK? zice sarcastic. Fără mișcări bruște! Îmi pare rău și... mulțumesc! Agitația se potolește. Davey își trage scaunul lângă mine și pune șervețele pe tejghea să o usuce. Ce s-a întâmplat? mă abordează în șoaptă. Voiam să ajung la sosul de soia... —Dar erai complet șocată. Am crezut că te-ai tăiat. Nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
uită foarte preocupați în jur. Miroase a fân proaspăt și a baligă de cal. Foarte mulți plozi își petrec timpul pe pajiștile din jurul grădinii zoologice, nebuni de fericire că se află în vecinătatea animalelor. Pentru moment, zarva lor s-a potolit, deoarece sunt foarte ocupați să savureze înghețatele și pufuleții de la chioșc. Am o idee, zice Jake. Cum ar fi? — Ia-ți un caiet, unul ieftin, pentru clasa întâi. Numai să fie bine legat, să nu-i zboare foile. —OK, altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
de alta a lui. Biata Charlotte îi rabdă la început pe cei doi gâlcevitori, dar după un timp își pierde cumpătul și țipă la ei, ca și cum ar fi fost propriii ei copii obraznici. Băieții se sperie destul de tare, încât se potolesc și, cuminți, se sfătuiesc în șoaptă. Și eu mă tem de Charlotte, așa că mă abțin să mă mai plâng de Finn, care mă strivește de fiecare dată când Roverul cotește brusc. Ne simțim atât de ușurați când ajungem la destinație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
vâjâielile bătrâne, furioase că nu dărâmă o țiglă, o cercevea sau vreun ochi de geam pentru a vedea ce se petrece dincolo de ziduri, vântoasele pălmuiau în joacă cocoșul de tablă, nepăsătoare la atenționarea brizelor umede ale nopții de a se potoli odată ca să nu tulbure sfatul bătrânesc al celor o mie de capete ale ancestralului care supuneau la vot hotărârile adoptate. Lumina candelei de-atunci. Prin gaura cheii se focaliza strălucitoare în clarobscur un mic far ce veghea tremurul îndoliat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fundalul mușcat de vânt al zării. Și Mioara îmi dădu să beau din căușul palmelor apa fântânii cu ciutură din spatele casei de pe bulevardul Karl Marx nr. 51 și totul era la fel ca înainte. Dar setea tot nu mi-o potolisem. C argobot, după ce se urină sub Luna care tocmai se ridica dintre blocuri (dărâmând două antene parabolice și un releu de telefonie mobilă), se întoarse în subsol. Pipăi de-a lungul țevilor sticla pusă bine de cu seară. Simțind-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vedea cerul și strada era plină de fluturi, vedeau și cei din nopțile în care îmi lipsea iubita mea pe care părinții nu au vândut-o ca pe o casă, acum am auzit că mănâncă în Iad bani și-și potolesc setea cu aur topit, cerându-i lui Lucifugo Rofocale, demonul care a inventat banul, tot mai mult aur și bancnote, bietul patron e îndrăcit de necaz, nu știe cum să scape de ei, mi-a spus un prieten care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
dori să rămână, o parte din ei, care vor vrea, dacă îi primești. Nu strică niciodată să ai mai mulți oameni. Îi primesc cu brațele deschise... dar nu crezi că sunt cam multe arme? Începuse să râdă zgomotos, dar se potoli curând. Niciodată nu sunt destule arme. Ele sunt la fel ca oamenii. Niciodată nu-s îndeajuns. În plus, ce este în camion va fi suficient pentru... cel mult o treime din câți sunt în școală. Am aranjat să mai vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pe jumătate plină în care se găsea un lichid vâscos. Nu, mulțumesc. Totuși, aș vrea să știu cine ești, zisei îndrăzneț. Cine sunt? Cine sunt eu? spuse batjocoritor, după care începu să râdă ușurel. Trecu câtva vreme până când să se potolească. Poate sticla aia maronie îi afectase într-o anumită măsură capacitatea de a judeca limpede. Mi se zice Ducele. E o poreclă, afirmă trântind un pahar pe masă și înhățând sticla. Umplu paharul, puse sticla mai aproape de el, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
lucra ca fulgerul, evaluând fiecare posibilitate de a ieși de aici întreg. Clipele păreau să înghețe și să se contopească cu eternitatea. După un timp incredibil de lung, își coborî mâna și se dădu înapoi, iar Eterna trebui să-și potolească setea în liniștea tecii. Trio-ul Ministrului își coborî încet armele, iar colegii mei își lăsară puștile lent în jos, gata în orice moment să le ducă din nou la ochi. Ține-o, dacă vrea să stea! zise în dispreț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în negru, cu o pălărie neagră de cowboy pe care fusese nevoit să și-o tragă pe ochi, din cauza urechii retezate. Știa că arăta ca personajul negativ dintr-un film prost cu cowboy. Asistenta lui nu-l ajuta, nu-l potolea pe copil și nici nu-l împingea înainte, și știa că puștiul avea să o ia la fugă, dintr-o clipă-n alta. Vasco trebuia să preia controlul. Întinse mâna după armă, dar acum și mai multe femei ieșeau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
nu a participat cu prea mult entuziasm la inițiativele mele și, În lumina chioară a becului părea o păpușă de cârpă dezmembrată, inertă. M-am aruncat ca un sălbatic În hăurile plăcerii și, Într-un târziu, când instinctele mele se potoliseră am privit chipul femeii, de altfel o cunoștință Întâmplătoare, și m-a cuprins mila. I-aș fi dat bani, obiecte, mâncare, haine, din milă că mi-a cedat Într-un moment de slăbiciune. Ziua următoare se anunța lungă și monotonă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lichidul amniotic. Cât de mult semăna cu portretul făcut de Rembrandt, Saskiei! Îi lipsea cununa de flori de pe creștet ți veșmintele ei nu aveau atâta lumină. ,,E o târfă,, , țipi În telefon, dar vocea de la capătul firului Încearcă să te potolească, să-ți explice că ,,târfele sunt Înghițite de valurile vieții, ele nu cară apă În spinare două etaje ca să-ți spele cămășile, ele nu stau la coadă la carne și cașcaval zile și nopți, ele nu miros a litere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]