5,618 matches
-
persoanei, în interiorul unui act abominabil, invocarea instinctului ca presiune externă și irepresibilă nefiind deloc întîmplătoare. În alt plan, sesizăm amendarea discretă a ipotezei psihopatiei individuale, prin referirea la fondul genetic comun, expus prezumtiv, degenerărilor multiple. Ambele trimiteri încearcă, indirect, deconstrucția prejudecății de vinovăție personală și transferul ideii de răspundere morală către universal, obscur și irațional. Eroul narațiunii cade subit și, desigur, inexplicabil sub incidența devastatoare a acestui impuls subconștient. De la tipologia extremei abilități și docilități temperamentale, el involuează către coleric și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
precisă a unei situații tragice, cu conotații deopotrivă psihologice și culturale. Dacă în plan strict psihologic, personajul Babo este scindat între utopia recîștigării libertății și spectrul fatidic al morții, cultural abordînd lucrurile, exponentul Babo codifică tensiunile unei lumi împărțite între prejudecățile tradiției și inovațiile modernității. Pe acest palier de "transfer" așa-zicînd sclavul și-a trăit, fugitiv, visul de a fi stăpîn. Bibliografie Herman Melville Benito Cereno. Traducere din limba engleză de Petre Solomon. Col. "Cartea de pe noptieră". București: Humanitas, 2007. Reflectorul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
pînă la maturitate, cînd refuză legătura adulterină cu Rochester (pe care-l iubește cu fervoare) sau căsătoria convențională cu St. John (de care nu se simte atrasă), ajungînd, în consecință, o ființă periferică, Jane rămîne onestă naturii sale și nu prejudecăților societății în care a fost obligată să trăiască. Prin contrast, Catherine Earnshaw, protagonista din La răscruce de vînturi, are o problemă de identitate încă din debutul romanului. Acolo, Lockwood (unul dintre naratori) descoperă micul ei jurnal (redactat pe paginile unei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ne comunică Stevens emana "acea demnitate conformă cu poziția"), dar și ca o consecință a naturii sale loiale pînă la autosacrificiu. Un exemplu rămîne "relația" (nici măcar platonică, ci mai degrabă austeră!) cu Miss Kenton, relație neîncepută vreodată cu adevărat, din prejudecata profesională că angajați aceluiași loc nu pot încălca regulile meseriei prin amestecul sarcinilor de servici cu chestiunile private. Regăsind-o peste ani, în călătoria oferită de Farraday, (domnișoara Kenton este acum căsătorită ca "doamna Benn" -, cu o fiică adolescentă), Stevens
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Flint însuși. Aici însă localizez eu partea serioasă a acestei comedii negre. Nu definim, în universul exterior, decît ceea ce am definit deja în cel interior. Sîntem captivi în subiectivitatea noastră, într-un mod absolut, și gîndim lumea doar prin grila prejudecăților proprii. Din noi înșine nu putem ieși, dacă ar fi să ne amintim (și) de Camil Petrescu. Prezumțiile noastre vizavi de adevăr nu ies niciodată din haina lor speculativ-subiectivă, trăind doar din limitare și incertitudine. Sharpe nu are răgazul și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
alteritatea" revelată, așa-zicînd, prin voiajul inițiatic este subiectul unui asemenea jurnal, ci "sinele" celui care scrie. În cazul Americii fără etaje, subiectivarea devine cu atît mai evidentă, cu cît Ilf și Petrov nu-i pot rezista. Oricît de marcați de prejudecăți ar fi, datorită construcției lor sovietice (critică, s-ar putea spune cu oarece satisfacție, mîncarea încă din anii treizeci, se pare fără gust a ame ricanilor, fapt determinat de industrializare, nu găsesc adecvată înclinația locuitorilor Lumii Noi către religiozi tate
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Într-un anumit sens, devine chiar spectaculos faptul că doi scriitori sovietici (convinși, repet, de superioritatea civilizației din care provin) reușesc să nu "devieze" ideologic în multitudinea observațiilor lor (deși, repet și acest lucru, debarcă pe pămînt american cu vizibile prejudecăți). Rămîne, ca atare, indiscutabil că America fără etaje constituie o investigație mentalistă una dintre primele de altfel de primă mînă, nu doar valabilă, ci și autentică asupra americanității moderne. Bibliografie Ilf și Petrov America fără etaje. Traducere din limba rusă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în recluziune, atunci cînd toate conflictele au încetat să existe. O astfel de tăcere este resimțită, atunci cînd inefabilul exterior se întrepătrunde cu ceea ce omul întîlnește, în interiorul propriei sale ființe: asumarea acestei condiții presupune situația în care omul "privește", fără prejudecăți, un adevăr ce nu începe odată cu conștiința, dar care este resimțit în pântece și care îl face să se cutremure adevărul întregii ființe, adevărul întreg care cuprinde toate dimensiunile și care se arată sub forma unei epifanii."60. Revenind la
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
193. De asemenea, aceasta își mărturisește și apropierea de poezia bacoviană, de care se simte legată prin anumite afinități: "Care dintre poeții români este poetul dumneavoastră de suflet și de ce?" "Bacovia. E greu de spus de ce. Acea zonă liberă de prejudecăți, unde ți se instalează aproape fără voia ta poezia cuiva, își are misterul ei, care nu poate fi dezvăluit în termeni exacți și reci. Cred totuși că sînt mai legată de autorul Plumbului decît de ceilalți poeți mari dintre cele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
E vorba de ceea ce unește Într-o ‹‹umanitate›› (humanitasă ființând În forme diverse, istorice În ele Însele, dar marcate de ceea ce constituie clipa viețuirii lor În orizontul veșniciei.” Pentru aceasta se impune Însă să perseverăm În a ține sub control prejudecățile, stereotipiile și idiosincraziile culturale proprii pentru că nu este ușor să recunoști, adesea În pofida propriilor interese, că celălalt poate să aibă dreptate, sau poate să fi ales un mod propriu de a fi, superior. Într-o inspirată formulare de subtitlu, Nicu
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
Altceva decât propria noastră experiență umană nu este ceva neapărat inferior sau ostil ci, cel mai adesea, sursă de Îmbogățire a orizontului propriu de cunoaștere și trăire. Pentru aceasta trebuie Însă să ne autoeducăm În sensul ținerii sub control a prejudecăților, a stereotipiilor și idiosincrasiilor culturale proprii pentru că nu este ușor să recunoști, adesea În pofida propriilor interese, că se poate să aibă celălalt dreptate. Dialogul intercultural este expresia recunoașterii că nu există un adevăr unic sau, mai exact, că adevărul
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
unui discurs viu, care îl implica obligatoriu și pe cel din bancă. La cursurile doamnei nu erai simplu spectator, erai nu doar invitat, ci aproape implicat, fără să simți, într-un dialog autentic. După o întâlnire-două, ne-au dispărut toate prejudecățile legate de literatura veche. În fața noastră se derula o întreagă serie de autori clasici, de la filosofii Antichității, la cei medievali, renascentiști, iluminiști; nu o dată ajungeam până în stricta contemporaneitate, urmărind cutare motiv sau cutare temă literară. Era, pe scurt, exact ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
în formare are nevoie de sprijinul decisiv. Cursul de literatură veche s-a dovedit "un lung rond de noapte" prin cultura și istoria lumii, cele despre ironie, grotesc sau fantastic propuneau căile oblice într-o lume academică ușor anchilozată în prejudecata frumosului și a canonicului, ilustrând superior interdisciplinaritatea de care se face astăzi atâta caz prin documente oficiale. Scriitori ca Aitmatov, Buzzati, Kadare sunt descoperiți și redescoperiți din bibliografiile acestor cursuri, scriitori ale căror cărți presupun o altfel de lume și
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de dacii de pe columna lui Traian, invocați oarecum resentimentar de Călinescu, ci de înțelegere profundă a fenomenelor spirituale definite în primul rând de unicitate. De asemenea, notabil este faptul că inclusiv în ultimul volum, publicat în 2014, Elvira Sorohan contrazice prejudecata devenită aproape autodenigrare cum că n-a existat "intelighenția" în cultura română, că lipsesc disidenții și literatura de sertar din perioada postbelică. Este o observație lucidă a unui spirit care nu se lasă orbit de patima discursului acuzator cu orice
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
aproape pătimașă, probând participarea intimă fără de care lectura sărăcește: "Iubesc literatura frumoasă, cu idei, adică literatura care va salva lumea și n-o va întoarce la mersul în patru labe." Preferând inclusiv lectura de identificare pe alocuri, declarându-se împotriva prejudecăților fals elitiste (fenomenul Paulo Coelho) dar și a modelor care marchează nefast literatura unei epoci (excesul de "realism dur"), Elvira Sorohan selectează autori diverși din literatura română și universală, neomițând să semnaleze "căderile" parțiale din anumite opere în comparație cu cele scrise
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
auzi" după ce lectura s-a încheiat. E spiritul textului, un halou specific ce emană din el, perceput de cititorul devotat și exersat." Spiritul textului semnat de Elvira Sorohan înseamnă în primul rând bucurie a lecturii, apoi dialog deschis, lipsit de prejudecăți, cu o conștiință aparținând altor epoci și altor lumi. Literatura devine una dintre cele mai bune lumi cu putință, iar spectacolul cuvintelor călătorind din realitate în ficțiune (și în dicțiune, desigur), amestecându-le fascinant, se imprimă adânc în memorie. Numărul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de funcționare a fenomenului literar, reductibile în ultim resort la câteva constatări de bun simț privind necesitatea criticii fără de care literatura devine o marfă ca oricare alta, lipsită de relevanță estetică. Departe de a fi un spirit conservator, captiv în prejudecăți de tot soiul, Elvira Sorohan manifestă o vie curiozitate pentru nou, lecturile din autorii actuali întărindu-i convingerea că literatura nu a involuat, dar a căpătat o configurație aparte și un rol marginal în viața oamenilor, sub impactul tehnologiei dezumanizante
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
fascinată de naturalețea expunerii, de eficiența teoriei și de farmecul convingător al exemplificărilor literare. Toată juvenila mea credință în spontaneitatea prelegerii didactice, în asocierile făcute pe viu și la cald, în posibilitatea ca reacția sălii să schimbe sau nu o prejudecată critică, părea că se spulberă. Apoi mi-am dat seama că eu și colegii mei am fost niște privilegiați; numai marii actori își respectă suficient publicul pentru a se pregăti pentru el. Numai marii profesori se pregătesc pentru umili studenți
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
întîmplător al posibilelor și imposibilelor proprii protagoniștilor: cînd ele se modifică, se răstoarnă, realitatea se schimbă, se bifurcă. Fiecare om este posibilul negării umanului. A vorbi despre posibilele și imposibilele oamenilor e un alt mod de a vorbi despre credințele, prejudecățile, speranțele, dorințele, imperativele morale, tabu-urile, visele, temerile lor... Ideea de posibile-imposibile traversează toți acești termeni, limbajul în întregime. Seria noastră de studii repune în discuție cîteva evidențe liniștitoare, în special pentru omul modern: ideea de individ, existența "eului profund
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
din zi și-o petrec într-o lenevie aproape totală, se joacă, vorbesc, dorm îndelung. Cronometrînd activitățile indienilor Yanomani (populație din Amazonia venezueleană), Jacques Lizot 57 arată că media timpului dedicat muncilor zilnice nu depășește, în cazul adulților, trei ore. Prejudecata omului alb "civilizat" ar fi, prin urmare, confirmată: niște leneși, niște trîntori indienii ăștia! Cuvîntul "muncă" și opusul său, "lene", aparțin limbajului nostru, al omului modern. Cum am putea, însă, să le numim altfel? Lucrările lui Marshall Sahlins 58 (care
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
călugărul își închipuie că, scuturat de fanatism și de viziunea sa dominatoare, creștinismul s-a impus mai întîi în Orient, înainte de a se răspîndi în Europa. Filosoful denunță prin acest exercițiu ceea ce el însuși numește fanatism, cultul Istoriei transformat în prejudecată a necesității, iluzia faptului împlinit, nevoia de a arăta un respect profund față de realitate, faptul de a se prosterna în fața prezentului. Se ridică împotriva istoricilor realității, expresie prin care pot fi desemnați astăzi specialiștii în uman, în general. Renouvier recunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
greșit să crezi că scopul fizicii este de a afla cum e construită natura. Fizica se preocupă doar de ceea ce putem spune despre natură." Altă reacție notorie aparține lui Wolfang Pauli: "Este probabil ca, la ora actuală, orice fizician fără prejudecăți să considere că demonstrat faptul că cuantele de lumină au tot atîta (la fel de puțină) realitate fizică cît au și electronii." Refuzînd în mod explicit ideea de realitate fizică, Werner Heisenberg susține că particulele sunt forme matematice create de spiritul uman
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
ar fi el, posibilul meu, imposibilul meu include o serie de posibile și imposibile pe care eu le atribui altora. Ea pune în joc în aceeași măsură trecutul, prezentul și viitorul meu. Posibilele noastre, imposibile noastre sunt lumea noastră. Evidențele, prejudecățile, presupunerile, preconceptele noastre: ele preced cunoașterea, judecata, reflecția, conștiința, limbajul. "Lumea se află tot timpul deja acolo, înaintea reflecției", amintește Edmund Husserl 174. Transmitem, împărtășim posibile și imposibile fără să ne dăm seama, fără să ne vorbim. Ele sunt aerul
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
de grote), ci și de vechimea lor. Pentru că nu e deloc vorba de desene stîngace; tipul acesta de artă e la fel de rafinată, în orice caz la fel de magistral executată, ca tot ce s-a realizat de atunci și pînă astăzi. Toate prejudecățile asupra caracterului "primitiv" al "oamenilor din caverne" au fost pe loc spulberate. Răspunsul la întrebarea care ne preocupă ni se oferă, deci, într-o sublimă expresie, la Combarelles, Lascaux, Chauvet, în Franța sau la Altamira, în Spania. Să remarcăm un
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
primului așezământ constituțional românesc, situat în orizontul modernității undeva la granița dintre premisă și consecință ale acesteia, Regulamentul Organic a constituit și continuă să fie o temă istoriografică, pe cât de generoasă și de incitantă, pe atât de controversată și expusă prejudecăților. Acestea din urmă se poate lesne observa că își au sorgintea în reacția bine motivată a contemporanilor, care, diferențiat totuși, au supralicitat până la absolutizare rolul jucat de Rusia (prin instrucțiunile transmise comisiei de redactare, prin ocupația armată și administrația provizorie
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]