3,496 matches
-
epitet, lucrurile sunt clare. Dar e interesant să vedem de ce erau numiți „duelgii”. Ne-o spune istoricul ieșean D. Ivănescu, cel mai bun cunoscător al epocii: „Denumirea de «duelgii» era într-o oarecare măsură justificată, pentru că în primii ani după reîntoarcerea de la studii «francezii» și «nemții» formau două tabere rivale, care își disputau întâietatea, din dorința de a face să predomine ideile aduse din țările în care își făcuseră educația. Din acest motiv, duelul, de cele mai multe ori provocat pueril, era la
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
prin măsurarea spațiului de la vârful piciorului de impulsie până la vârful piciorului de aterizare și reprezintă lungimea reală a pasului, fie prin măsurarea traiectoriei, în aer, a CGG, identificat la nivelul șoldului din momentul în care un picior părăsește solul până la reîntoarcerea acestuia pe sol și reprezintă lungimea efectivă a pasului. Această a doua măsurătoare implică existența aparatului video. Lungimea fuleului se repercutează asupra duratei și asupra fazelor de lungire-scurtare a mușchiului. Din acest fapt reiese importanța amplitudinii ideale a pasului, care
ALERGAREA DE VITEZ? by Bogdan Constantin RA?? () [Corola-publishinghouse/Science/83172_a_84497]
-
Foție este numit din nou patriarh, recunoscut în cele din urmă și de Roma prin persoana Papei Ioan al VIII-lea, care dorea pacificarea bisericii din Constantinopole și menținerea unității bisericii creștine. Deși nu au fost decât 8 ani până la reîntoarcerea sa, Foție nu și-a schimbat stilul, căutând prin orice mijloace subminarea scaunului apostolic din Roma, ceea ce i-a și adus în cele din urmă depunerea și excomunicarea. Cu toate aceste frământări autoritatea papală s-a menținut ca instanță supremă
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
progresiv al universului, imaginat de Edgar Poe în Eureka, nu este o scufundare în întuneric, ci, dimpotrivă, o izbucnire în lumina, pentru că marchează începutul unui nou ciclu al creației, printr-o pulsație nouă a Inimii Divine. Odată cu apocaliptica imagine a reîntoarcerii finale, apare și recunoașterea, de către poet, a identității Omului cu Divinitatea: "And now this Heart Divine what is it ?" [Iar acum - aceasta Inima Divină - ce este ea oare?] Răspunsul vine imediat: "It is our own". [Este propria noastră inima!]29
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
olar sau pamfletar întuneca lucrul mântuit 3. Improvizația a lui Roderick Usher, ilustrează, până la un punct, poezia de inspirație, al cărui model suprem rămâne aiodos-ul homeric. Ion Barbu însuși vedea în actul de creație poetica un arc peste timp, o reîntoarcere la "faptul poetic inițial: cunună înflorita și Lira"4, prin care, înțelege o anumita "atitudine rapsodica"5. Însă aiodos-ul antic apare adesea posedat de un furor poeticus și, inspirat de muze, glasul lui este, de aceea, profetic, iar el este
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
din "Veghe", face aluzie directă, în continuarea, pare să fie, în viziunea barbiana, unul din textele esențiale pentru "revoluția poetica" inițiată de scriitorul american. În forma unui colocviu celest, între doi iubiți postumi, Monos și Una - ale căror nume exprimă reîntoarcerea la unitatea primordială, unul din conceptele cheie ale proiecției cosmologice din Eureka, Monos îi povestește Unei despre procesele morții, decăderii, alterării conștiinței, în starea post-mortem, înainte de regăsi în Aidenn regatul cunoașterii, sensul mousike...". Atunci are loc renașterea să (co-naisance)46
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
adevarat [s.n.]16. Acesta este, credem, si sensul intenționat de Ion Barbu, în finalul "Veghii lui Roderick Usher". Însă, "călătoria" la care ne invită poetul român, nu este o odisee obișnuită, căci nu există, în text, nici o sugestie a unei reîntoarceri; "exploratorul" barbian, acționând sub imperative absolute, este, mai curând, "condamnat" să rătăcească perpetuu, pe oceanul vieții, căutând neobosit tărâmul, care să îi "închidă" peregrinarea. Iată de ce, doar direcția călătoriei imaginare este fixată, cu oarecare precizie - "cerul solidar" (formând deci un
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
uneia dintre ipostazele Sinelui avea acces la eternitate. Îndărătul acestei pompoase triade, al obsesiei imperative a continuității multimilenare, regăsim o voință faustică de încremenire a timpului. Istoriografia oficială îmbălsăma astfel poporul român abstractizat într-un regim de istoricitate al eternei reîntoarceri, cu o logică de taxidermist care confunda trecutul, prezentul și viitorul. Nu voi uita stupoarea prietenului meu, marele istoric al Antichității Pierre Vidal-Naquet, în vizită la Muzeul Național de Istorie a României în septembrie 1974, când am ajuns în sala
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
nu propuneau întoarcerea la comunismul purificat la care visase pentru o clipă Ion Iliescu pe 22 decembrie, când îl acuza pe Ceaușescu de "întinarea" valorilor comunismului: reacția spontană a maselor revoltate, de la Timișoara la Cluj, Brașov, București, blocase definitiv această reîntoarcere. Dar, având dinaintea ochilor experiența Europei Centrale, unde restaurarea unei societăți libere începuse deja, demolând bucată cu bucată, ca pe un alt Zid al Berlinului, structurile de putere ale vechiului regim, echipa CFSN a mizat fără ezitare pe continuitate. Noul
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
și forța fizică brută (care este și brutală);din această înfruntare, lumea binelui iese întotdeauna învingătoare; deci basmul are caracter moralizator. Motive literare: 1. împăratul fără urmași; 2. dorința (ne)împlinită; 3. probele (ne)depășite; 4. dorul de părinți; 5. reîntoarcerea la condiția umană. Personajele: - unele reprezintă binele (forțele binelui: voinicul, Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana, Sf. Vineri, etc.); altele simbolizează răul (forțele răului: zmeul, scorpiile, baba cea rea, Muma Pădurii, balaurul, etc.); de regulă ele sunt fantoșe abstracte, niște idei în conflict
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
universului său de gânduri și preocupări, cartea fiind, în pofida amplelor dialoguri, un lung monolog. Formal, se înscrie pe linia prozei de analiză psihologică tradițională, cu surprinzător de puține înrâuriri străine. Problema înstrăinării îl preocupă pe P. și în romanul Imposibila reîntoarcere (1996), clădit tot pe firul propriei biografii. Liber, după 1989, să se întoarcă în țară, el ezită. Capătă însă în cele din urmă conștiința că este un paria, care se iluzionează și cu privire la noua sa identitate. Într-o cu totul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288850_a_290179]
-
și Concordia ca necesitate înțeleasă. Peticul pe gaura din drapel (2001), P. încearcă să judece realitățile de acasă cu dorința de a fi obiectiv. SCRIERI: Bitter Be Thy Bread, New York, 1989; ed. (Aruncă pâinea ta pe ape), București, 1994; Imposibila reîntoarcere, București, 1996; Scriitori americani contemporani, București, 1997; Scriitori români la New York, București, 1998; Corespondențe din New York, București, 1999; Dosarul cu bârfe, București, 2000; Concordia ca necesitate înțeleasă. Peticul pe gaura din drapel, București, 2001; Trilogia exilului, București, 2002. Traduceri: Cinci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288850_a_290179]
-
Popescu); Edgar Rice Burroughs, Întoarcerea lui Tarzan, București, 1973; Charles Dickens, Impresii din Italia, București, 1997. Repere bibliografice: Emil Mladin, Fabrica de scriitori din Manhattan, RL, 1994, 29; Teodor Vârgolici, Romanul unui exilat, ALA, 1994, 231; Mirela Roznoveanu, O posibilă reîntoarcere; Titu Popescu, Din experiența exilului, în Gabriel Pleșea, Scriitori români la New York, București, 1998, 133-144, 154-158; Alex. Ștefănescu, Un scriitor agitat, RL, 1999, 38; Micu, Ist. lit., 653-654; Sasu, Dicț. scriit. SUA, 225-228. I.O.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288850_a_290179]
-
ideatică a sintagmei care a făcut o spectaculoasă carieră în cultura română, aceea de "duh național" aparținându-i lui M. Kogălniceanu.) În Europa răsăriteană, mitului apusean al progresului (cu toată încărcătura sa iluministă), i-a corespuns o ideologie romantică a reîntoarcerii la puritatea originilor. Naționalismul romantic românesc din a doua parte a secolului al XIX-lea privea cu un ochi spre trecut, în același timp în care arunca ochituri spre viitor. Spre deosebire de occident, unde iluminismul s-a constituit ca o filosofie
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
acceptarea tradițiilor ca fiind de la sine înțelese și neproblematice. În schimb, fundamentalismul, ca fenomen reactiv împotriva schimbării, implică dorința de întoarcere în lumea pierdută a tradițiilor din trecut; c) este o tentativă de restaurare sau recuperare a tradiției periclitate, prin reîntoarcerea la trecutul idealizat (Berger și Zijderveld, 2009, pp. 71-73). Indivizii care preferă restaurarea comunismului în România printr-o cădere în trecutul la modul ceaușist întrunesc toate cele trei atribute pentru a putea fi calificați drept fundamentaliști nostalgici. Cu toate că reprezintă un
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
puternic fostul regim comunist astfel încât să își dorescă reinstaurarea comunismului ca sistem de guvernământ în societatea actuală. Nucleul dur al nostalgicilor fundamentaliști (restauratorii, cei care doresc statu quo ante) pot fi considerați falanga activă a rezistenței nostalgice, întrucât preferă o reîntoarcere efectivă în trecutul pe care îl idealizează. Pe de altă parte, există o categorie populațională mai cuprinzătoare în termeni demografici dar și mai pasivă în termeni de intensitatea convingerilor, care deși valorizează pozitiv fostul regim, nu dorește reinstaurarea comunismului ca
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pur și simplu, de forța ei sufletească ori de spiritualitatea ei implicată în configurația „lumii semantice” instituite în text și chiar în deșfășurarea lui diegetică. Dinamica antinomiei angelic-demonic este și ea un exemplu al unei desfășurări preponderent ciclice, pline de reîntoarceri specifice, în toată istoria culturii. Ce-un secol ne zice, ceilalți o dezic. În altă ordine de idei doctoranda observă, cu temei, că în opera lui Boccaccio femeia joacă un rol multiplu, până și pe acela de deziderat, ca o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și, de ce nu, o notă de diversitate și de pitoresc. Forța centrifugă, îndepărtarea de cetatea blestemată a Florenței, centru al extincției și al păcatului, este rezultatul firesc al dorinței de salvare, iar evadarea în mediul campestru reprezintă un imbold de reîntoarcere către o vârstă a purității și a gingășiei umane, când omul era în comuniune cu natura și se simțea bine în mijlocul acesteia, devine un fel de regresus ad uterum: „iar acolo să ne petrecem vremea în bucurii și desfătări, fără
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Bisericii o stare angelică, apatheia, lipsa oricărei pasiuni concupiscente. Castitatea este strâns legată de doctrina referitoare la Fecioara Maria, cea care a ridicat păcatul Evei, și astfel darul fecioriei a căpătat o valoare însemnată, mai ales pentru femei. Căința reprezenta reîntoarcerea la o stare a purității, la acea vita 845 Ibidem, p. 257. 846 „Nu există nicio îndoială că Povestirea doftorului este o alegorie și că Virginia, fiica lui Virginius, este un personaj alegoric al cărui nume conotează calitățile pe care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
concepțiile desuete ale unei lumi pe care o iubesc, și chiar dacă la ambii scriitori acest nisus formativus, în sensul clasic al termenului, trece într-un plan secund, primând plăcerea, remarcăm utilizarea unor mijloace cu totul noi, originale. Sunt conștienți că reîntoarcerea la o viață morală reprezintă singura temelie pe care o societate poate fi construită 1058, însă resping dogmatismul, idealizarea exagerată, punând pe prim plan autenticitatea, omenescul. Cu toate că schițează o decădere morală a lumii lor diegetice, „didacticismul direct este evitat, însă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a logosului tămăduitor. Temelie primordială a universului, simbol al vieții, apa este un element dual, reprezentând, pe de o parte, substanța din care iau naștere toate formele, iar, pe de altă parte, este și un spațiu al regresiunii, adăpostind eterna reîntoarcere a materiei în propria matcă. Asociată principiului feminin matern și lunar , apa ilustrează lăuntricul, adâncul psihismului uman. Apa reprezintă "arhetipul tuturor legăturilor", "un liant universal", dar și un element al sciziunii.130 În majoritatea miturilor, apa este considerată un element
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
lui Dumnezeu"416 fapt ilustrat și într-o colindă din Moldova: De când, de când Dumnezeu / Și pământul s-a născut, / În patru stâlpi de argint, / Prea frumos l-a-mpodobit / Cu podoabe de argint, / Verde, verde și-nflorit / Și cu flori acoperit."417 Reîntoarcerea la semnificațiile primordiale ale pământului-arhetip se realizează prin intermediul fiecărui rit de purificare, specifice sărbătorilor de peste an: "Pământul e așezat pe un stâlp și diavolul roade veșnic la el și când vede colinda (bățul frumos) de la Crăciun până să-l privească
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
care se strânge se păstrează și se aruncă la rădăcina pomilor pentru a fi roditori. Element activ și purificator, supus normelor ritualice, focul iese din canonul magicului, devenind tabu, pentru a menține în stare manifestă formele existențiale, făcând posibilă permanenta reîntoarcere la starea dintâi a creației. IV. AERUL Simbol al elevației spirituale și liant gnoseologic dintre pământ și cer, aerul reprezintă forța activă care pune în mișcare universul creației. Semnificând starea procesuală a materiei, pulsiunile lăuntrice, dar și desăvârșirea sufletului care
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se aprindă când e ploaie grozavă cu piatră, fulgere și trăsnete, pentru că are darul de a alunga pe Dracul."443 Metamorfoză a aerului, copacul, ca axis mundi, măsoară timpul tradițional, simbolizând, astfel, un întreg universal, desăvârșirea temporală reprezentată de eterna reîntoarcere a anotimpurilor. În cimiliturile românilor, anul este reprezentat sub forma unui copac care adăpostește anotimpurile, lunile, săptămânile și zilele omului arhaic: Am un copaci cu douăsprezece ramuri, în fiecare ramură câte patru cuiburi și în fiecare cuib șapte ouă; Am
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
creează cadrul ritualic al universaliilor ontologice; * Imaginea cronotop 29 Imaginea a-temporală și a-spațială reprezintă nucleul constant al discursului mitic, având drept scop recuperarea universului primordial, prin rit. Acest tip de imagine poate fi reprezentată prin cerc30, simbolizând "eterna reîntoarcere" la starea originară a lucrurilor.31 Prin ritual, se consacră legăturile cu timpul și cu spațiul, convertind evenimentul profan la sacru, prin năzuința cunoașterii. Deschiderea spre universalul din lucruri, dezvăluit de imaginea spațiu-timp, poate fi înfățișată de spirală care semnifică
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]