3,662 matches
-
a 10 -ea provincie - Basarabia. S-a numit “Hora Unirii Neterminată”. În loc de inaugurare, În condițiile deceniului al VIII-lea, un grup restrâns de prieteni au vizitat Casa Memorială Vasile Alecsandri din Mircești, aflată În apropiere. Cu acest prilej s-a recitat “Cântecul Gintei Latine” ca un omagiu pentru bardul de la Mircești dar și ca moment inaugural pentru “Hora Unirii Neterminată”. 1975 La București, În Biserica Precupeții Noi foști elevi de la Școala Eparhială și Seminarul Teologic din Chișinău reiau sărbătoarea Hramului școlilor
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
culinare legate de religie, doar preparate din pasăre, vită și pește și, ca băuturi, sucuri naturale și apă minerală. Ne așezăm la masă, lângă mine șeful protocolului prezidențial, lângă el fotograful președintelui. Vine directorul restaurantului cu suita de chelneri și "recită" meniul stabilit: pasăre, vită, pește, sucuri... La care șeful protocolului, în aplauzele celorlalți, comandă: "Un platou de mezeluri, țuică, mușchi de porc împănat, cabernet de Murfatlar, pentru toată lumea!". "Pentru mine nu, spuse fotograful. Ăștia-s toți niște câini și o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
declamator, Minulescu ne-a fermecat. Astăzi, Minulescu este încă citit. Dar el trebuia ascultat și văzut, pentru că poetul era și un actor mare, un declamator ciudat, cu pauze, cu țipete și șoapte, cu durități și tăceri extraordinar de sugestive. A recitat celebrele și atunci "romanțe pentru mai târziu", "eu știu c-o să mă-nșeli chiar mâine", "un bătrân și o bătrână", "se uită soarele-napoi ... dar balerina nu-l iubea". Noi plângeam... pentru că "balerina nu-l iubea", pentru că "ai să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a părut un miracol a fost ploaia care a început să se audă și poetul, cu o vervă extraordinară, s-a oprit brusc și a spus: "Plouă! Ce v-am spus, plouă!!"... și ascultând ploaia a început din nou să recite " În orașu-n care plouă de trei ori pe săptămână", în ritmul ploii de afară, acompaniat de ploaia de afară. Toate aceste evenimente s-au amestecat cu sufletul nostru la timp potrivit cum la timpul potrivit trebuie udată o floare. Mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mă obligă la meditație; cred că îmi interzice exuberanțele și mărturisirile. A simțit îndată reacția mea. Așa că am tăcut, un timp, amândoi. Priveam la marea liniștită, diafană, albăstrie, ca într-un peisaj japonez. ..."O corabie albă pe mare trecea, a recitat deodată omul meu... Aș vrea să vorbim despre o corabie care rătăcește, ca o nălucă, fără a ancora undeva"... L-am ajutat "tăcând", înțelegeam că are o poveste, că are ceva de mărturisit. Așa a început extraordinara lui istorie. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
P. Arșinel și-a încheiat socotelile în 1996, trecând spre cele veșnice. Deși niciodată n-a plecat din satul în care s-a născut, a profesat și a murit, meritele învățătorului din Dolhasca au fost cunoscute pe plan național. Rapsod, recita, cânta și interpreta diverse roluri în piesele pe care le-au pus în scenă amatorii locali, laureați de mai multe ori la bienala „I. L. Caragiale”. A cercetat necontenit trecutul local, fructificându-și investigația în câteva articole. Cele mai multe dintre cercetările sale
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
Labiș avea o harismă de lider. Pentru dânsul învățătura de carte nu constituia o chestiune chinuitoare ca pentru atâți bucheri din clasă. Astfel, era gratulat numai cu medii mari, de obicei maxime. Mai ales în cenaclu se remarcase ca vedetă. Recita, interpreta, conferenția, producând uimirea asistenței care vedea urcat pe scenă doar un copil drăgălaș, într-un pulovăr de angora pufos. Cu totul remarcabil era faptul că nu trezea nimănui invidie, ci numai afecțiune. La 14 ani a debutat în Zori
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
mare”, „marmoreean”, „virtuoz” infuzau o aură de profunzime și asigurau succesul monden. Exact șansa asta a avut-o Codreanu, o șansă susținută de foștii elevi ai Conservatorului care l-au avut profesor și care, cu patos și corectitudine parnasiană, îi recitau versurile. Orb, bătrânul poet vegeta acum în vila „Sonet”, peste drum de Bolta Rece. Encomiast prin excelență, poetul George Lesnea se acomodase destul de bine cu módele proletcultiste ale vremii. Adevăratul său succes rămâneau însă traducerile din poeții ruși. Ori de câte ori recita
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
recitau versurile. Orb, bătrânul poet vegeta acum în vila „Sonet”, peste drum de Bolta Rece. Encomiast prin excelență, poetul George Lesnea se acomodase destul de bine cu módele proletcultiste ale vremii. Adevăratul său succes rămâneau însă traducerile din poeții ruși. Ori de câte ori recita, la șezători, „Șalul negru” al lui Pușchin, era aplaudat frenetic. Transpunând în românește proză clasică rusă concomitent cu o poezie originală care se adresa copiilor, ferită și de imixtiuni politice prea grosolane, mai creativă se arăta Otilia Cazimir. Spre deosebire de Lesnea
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
pe care n-o știa nici premiantul clasei. Începea să predea lecția nouă de abia când suna de ieșire. Era și foarte răutăcioasă, generații de elevi poreclind-o „Cățeaua”. Pe Labiș, Cățeaua l-a ascultat mai întâi la literatură. Îi recită corect un poem de Louis Aragon dar, cum domnișoara n-avea încredere în elevii pe care încă nu-i cunoștea, i-a pus în catalog doar șapte. A doua oară, la regula „subjonctif”-ului, l-a căptușit cu nota trei
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
de circ care, stânjenit, rămâne interesat chiar când clovnul își bate joc de el. La o șezătoare ținută într-o sală a bibliotecii, se aflau la prezidiu Ion Istrati, Sandu Faur (Al. Atanasiu) și George Lesnea care, ca de obicei, recita cu patos „Șalul negru”. Cu expresiile sale dialectale de regulă vulgare, Istrati avea succes. Lesnea, unul nebun, în timp ce Faur nu conta. Aflat și el în sală, Mărgărit a stat cuminte până ce un bătrânel cu chelia nespălată critică indignat, în fraze
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
timuristă a unor constructori de societăți egalitare și fără antagonisme. La atitudine civică Labiș nu făcea rabat: era indignat că Iulian Gropper, un coleg bufon, intonase în pauză imnul regal (tatăl lui Labiș bracona în pădurea regală din Mălini) și recitase dirigintelui Socoleanu catrenul celor care plecau în Israel. La Fălticeni Labiș e un școlar model: ia premii, meditează colegii mai slabi la învățătură, joacă în piese revoluționare, ține conferințe despre noile rosturi ale societății. „Fii dârz și luptă, Nicolae!” e
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
adus al mine - locuința mea era izolată - ca să se trezească. Când și-a dat seama, autorul a vrut să se sinucidă și numai cu greu l-am liniștit. După asta a fost totuși exmatriculat din facultate). iar câteva zile înainte, recitase în restaurant poezia „Doina”, a lui Eminescu, amândouă fiind motive, în acea perioadă, de a face ani grei de pușcărie. Tot în acele zile dinaintea morții, Labiș participase împreună cu prietenii săi la o adunare restrânsă în care s-au spus
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
învețe formule de rugăciuni, pe care el le-a deprins de la învățătoarea Botteon, ea i-a întipărit în minte spiritul rugăciunii și al abandonării încrezătoare în Dumnezeu Tatăl. Simplele rugăciuni serale, pe care le deprinse de la învățătoarea Botteon, le-a recitat până în ultimele zile ale vieții sale. Inundarea Adigelui din 1882 Un episod dramatic, petrecut în septembrie 1882, a afectat profund structura socială a Veronei: inundația râului Adige. Amintirea evenimentului a fost transmisă urmașilor în toponimia stradală și în lespezile încastrate
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
vrut să-i dea acest atestat de recunoștință și de prețuire pentru serviciile sale de infirmerie medicală și pentru seriozitatea sa; dar galonul de gradat nu a schimbat felul zilnic de a fi al soldatului Calabria. Nu a știut să recite partea caporalului dur și energic. Dimpotrivă! A fost repartizat repartului celtic (repartul bolilor venerice). Și aici și-a revărsat toată dragostea sa: «Eu nu știam nimic despre răul și răutatea oamenilor», avea să mărturisească mai apoi. Datorită asistenței prelungite pe lângă
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
economică discretă; câștigul provenea din munca ogoarelor și din vinderea lemnului și a animalelor. În familia sa se respira acea evlavie solidă care e patrimoniul strămoșesc al locuitorilor din Val Trompia (Brescia). În fiecare seară, familia se reunea pentru a recita sfântul rozariu. Avea 12 ani când i-a murit tatăl. Giuseppe a trebuit să abandoneze studiile pentru a-și ajuta mama și a duce înainte afacerea familiei. La 21 de ani a intrat noviciatul părinților carmeliți desculți din Brescia. A
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
de-acum, de când am primit harul să îmbrac haina sacerdotală; și cu toate acestea, vă spun ca pe o confidență, în fiecare zi, ca atunci când am îmbrăcat-o pentru prima oară, o sărut cu o bucurie reînnoită; în fiecare seară recit un „Bucură-te Marie“ pentru statornicie în sfânta vocație». În jurnalul personal, își amintea permanent această aniversare cu expresii de o mare bucurie: «Mare aniversare!»; «Ziua în care m-am consacrat cu totul Domnului»; M-am despuiat de omul cel
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
oaspete și fratele Gaetano cu unul din fii săi și un student seminarist [Gigio, viitorul don Luigi Adami]. Grupul nostru s-a mărit și mai mult prin venirea lui Micheletti Attilio. Când mergeam la plimbare ne așezam în șir și recitam rozariul, spre uimirea mulțimii. Pe 26 noiembrie 1907 grupul s-a transferat în casa de pe străduța Case Rotte (Verona). Eu am mai rămas doar pentru o vreme la San Benedetto al Monte împreună cu mama și cu don Giovanni. M-am
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
dezarmant, îi spune glumind prietenului său: «Și adu-mi restul!». Și, nu se știe cum, rămâne un rest, care va fi folosit pentru a sărbători sosirea celor cinci copii și a celor doi asistenți. Apare «Casa Buoni Fanciulli» După ce a recitat rozariul și a primit binecuvântarea lui don Calabria, în sacristia de la San Benedetto al Monte, un grupuleț de copii, înfrigurat și înfofolit, fiecare cu legăturica sa de lenjerie în spinare, se îndreaptă spre noul sediu. Cu simplitate, fără inaugurări și
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
Între cei doi s-a instaurat imediat un raport de stimă și de afecțiune. «Când ai timp liber, vino să cânți; vino când și cât vrei, cu atât mai mult cu cât îmi place să te aud cântând, în timp ce îmi recit breviarul sau rugăciunile mele», îi spuse don Calabria. Gigio își petrecea tot timpul liber în acea bisericuță pentru a se ruga și a cânta la armoniu. Între timp spiona din curiozitate acel preot atât de pios și bun, care își
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
exercite ministerul sacerdotal: predici, confesiuni, cateheze. În cei trei ani de război, dificultățile pentru a hrăni sutele de persoane care trăiau în Casă au fost enorme. De multe ori lipsea literal pâinea și mămăliga. Cu câtă fervoare și trepidație băieții recitau pe la ora prânzului Coronița Providenței: «Preasfântă Providență a lui Dumnezeu, ajută-ne!». O litanie lungă ce începea pe un ton de suplicație și se transforma crescând într-un strigăt de ajutor. Solistul începea cu invocația: «Preasfântă Providență a lui Dumnezeu
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
ar putea să invidieze. Sus inimile! Poate că uneori, ar ajuta mai mult dacă ne-am aminti aceste lucruri». Apoi, îi mulțumește lui don Calabria pentru că i-a trimis litaniile umilinței, o rugăciune pe care frații religioși din Verona o recitau în practicile lor de devoțiune individuală. «Vă mulțumesc foarte mult pentru aceste litanii compuse de cardinalul Mery. Dar dumneavoastră știați că toate ispitele împotriva cărora se ruga litania îmi sunt foarte cunoscute și încă de multă vreme? De dorința de
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
Calabria, dar mai apoi a permis. Cu multă seninătate a spus: „Iată, mi se pare că Isus personal îmi iese în întâmpinare“. O pauză și apoi: „Da, simt că Domnul îmi este foarte aproape și că mă iubește“. Abia a recitat Bucură-te Marie cu iaculatoria: „O, Isuse, aprins de iubire“ și o strofă din cântecelul Maicii Domnului „Când mă gândesc la soarta mea, că sunt fiul Mariei...“. Apoi a ațipit ca într-un somn liniștit. Doctorul Luigi Vantini, reîntors către
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
singurul care ne poate ajuta. Aici în sat, pe durata verii, vin mereu Copiii săi Buni». Este noaptea de 27 decembrie 1957. I-au așezat o iconiță de-a lui don Calabria cu relicva pe trup și au început să recite rugăciunea care era pe spatele imaginii, pentru a obține vindecarea prin mijlocirea slujitorului lui Dumnezeu don Giovanni Calabria. Să-l lăsăm acum pe cel vindecat prin minune să ne povestească cum s-au petrecut lucrurile. «După un pic de timp
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
încurcătura medicilor, i-a sfătuit să înceapă o novenă în cinstea părintelui don Calabria. Au așezat pe trupul bolnavei o iconiță cu relicva lui don Calabria și au început să se roage. Nu au mai așteptat ziua următoare pentru a recita a doua oară rugăciunea novenei, ci, profitând de vizita anumitor rudenii, au făcut toată novena, cu anumite pauze, în intervalul de 24 de ore. «Noaptea următoare, pe 13 iunie - povestește vindecata la proces -, m-am simțit o altă persoană. Fără
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]