5,064 matches
-
spre maimuță. Patru plăci îl izbiră în cap, în timp ce Billy urla și maimuța mârâia ... Parcă trecu o veșnicie până când Maimuțache dădu drumul mâinii, sări la Markie Lester și îl lovi drept în piept, iar Pester se prăbuși, și ceilalți se repeziră după ei, pe când se rostogoleau în praf. Timp în care, Billy își îngrijea mâna însângerată. Câteva secunde mai târziu, durerea deveni suportabilă și Billy ridică privirea. Văzu cum maimuța se cățărase pe gard și era cam la trei metri deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
până-n picioare în costume albastre din cauciuc, pentru materiale periculoase, cu căști mari de cauciuc și viziere mari, mănuși de cauciuc și cizme, și aveau carabine și revolvere mari, cu aspect amenințător. Încă nu-și revenise din șoc când se repeziră la el, prinzându-l cu mănușile lor de cauciuc și trăgându-l cu forța din dreptul computerului. — Porcilor! Fasciștilor! urlă Sanger, dar brusc parcă toată lumea începu să țipe și să urle în cameră. E scandalos! Porci fasciști! continuă Sanger să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
mai ușor acolo, pentru că erau curenți ascensionali, o binecuvântare pentru aripile lui obosite. Nu putea să planeze, dar tot îl ajuta. Trăia o senzație relativă de pace. Cel puțin asta simți până când o pasăre albă uriașă - extrem de mare, gigantică - se repezi pe tăcute spre el, trecu în viteză pe lângă și creă un vârtej care îl dezechilibră. Când Gerard reveni pe traseu, pasărea se depărtase, planând pe aripile ei uriașe și plate. Avea un singur ochi, în centrul capului. Sclipea în soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
se-ntâmplă, doctore? spuse pasărea. — Te superi dacă iau o portocală? — Hel-lo, spuse pasărea. Aaa, ce se-ntâmplă, doctore? — Te-am întrebat dacă pot să iau o portocală. — Hel-lo. Gerard își pierdu răbdarea. Se întinse spre portocală. Pasărea roș-albastră se repezi să îl ciupească, cu răutate. Gerard se feri și zbură, cu portocala în gură. Se așeză pe un trunchi de copac și se uită în spate. În momentul acela observă că cealaltă pasăre era legată de stinghie. Gerard mâncă portocala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
umăr. Dolly, scumpo, pune în mișcare următoarea cameră de operații. Spune-le că ajungem acolo în douăzeci de minute. Peste o oră, afacerea e încheiată. Henry Kendall era șocat. O răpire avusese loc chiar pe peluza lui. El nu se repezise să împiedice asta, fiul lui plângea și se agăța de mama lui, iar Dave dăduse drumul urechii cuiva pe peluză. Mama celuilalt copil se ridica în picioare, strigând după poliție, dar Hummer-ul plecase, coborâse pe stradă, cotise după colț și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
lui. Și îl vedeau pe el, omul în negru. Era terminat. — Dolly, zise el tăios. Vino-ți în fire, ce naiba. Trebuie să-l ducem pe acest băiat în centrul chirurgical ... Vasco nu își termină propoziția, pentru că o umbră neagră se repezi spre el, sări în aer, se legănă pe o creangă de copac, la doi metri înălțime și - exact în clipa în care realiză că era iar copilul acela negru, puștiul ăla păros, cel care-l mușcase de ureche - copilul negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
o clipă ațâțat, În clipa următoare liniștit. Și În privința asta semăna cu mama ei. Vocea monotonă a unui vânzător de simits s-a strecurat În Încăpere prin fereastra deschisă, punând capăt flecărelii În curs de desfășurare. Mătușa Banu s-a repezit la fereastră și și-a scos capul roșu afară, țipând: — Covrigarule! Covrigarule! Vino Încoace! Cum Îi dai? Nu că n-ar fi știut cât costa un simit, știa cu siguranță. Întrebarea era mai puțin o interogație și mai curând un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pentru mine va fi un instrument de lucru și am pus stiloul În buzunarul interior al hainei. Trăgeam nădejde că această cheltuială neprevăzută mă va determina să Încep să scriu neîntîrziat a doua mea carte. Întors la Paris, m-am repezit să văd corespondența adunată, căutînd scrisul tatei pe unul dintre plicuri. Chiar dacă ar fi bătut adresa la mașină, tot aș fi recunoscut modul de a bate literele și așezarea pe pagină. Nu-mi scrisese. Delphine stăruia să scriu eu primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
că ar putea să i le vândă unui păcălici. Le ascunse bine sub haine. Cu vârful degetelor pipăi căptușeala fiecărui buzunar însă nu găsi nimic. Nu își mai conștientiza frica. Ceva mai urgent decât frica puse stăpânire pe ea. Se repezi către celălalt. Fugea împotriva ninsorii. și se temea să nu o descopere cineva. Mai era însă ceva. O nerăbdare stranie. Deschise mantaua înghețată și slobozi un strigăt de groază. Prins la cureaua pantalonilor era o secure cu coada scurtă. Lama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
punându-i-se în ochi. În spatele luminii putu discerne un grup de oameni în uniforme negre. ă Studentul Virginski! strigă unul din ei. Unde este? Kezel le indică ușa camerei lui Virginski. Doi bărbați se desprinseră din grup și se repeziră la ușă, strigând. Deși strigătele erau de neînțeles, tensiunea acțiunii lor căpătă voce. Strigătele au continuat în camera lui Virginski. Un alt bărba intră în apartament, un individ scund și îndesat, înfășurat într-o shuba. Se înclină cu gravitate în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ale sufrageriei fură date la o parte, dezvăluind figura rotofie cu ochelari a lui Osip Maximovici. Fața sa era hotărâtă, pusă pe fapte mari. ă Ce înseamnă asta? întrebă el. ă Osip Maximovici, răsuflă ușurată Anna Alexandrovna. Slavă Domnului! Se repezi la el în timp ce acesta intra în cameră. Cum însă acesta îi refuză îmbrățișarea, ea se întoarse îmbufnată. ă Domnule, vă solicit o explicație, spuse Osip Maximovici și închise ușile în urma sa. ă Conduc o investigație privind moartea a trei persoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Vasilieivici începu să râdă. ă Tu chiar crezi în asta, nu-i așa? Dumnezeu nu este avocat. Nemernicule, Diavolul, însă, este! ă Nu contează. Atunci am să negociez și cu Diavolul. Osip Maximovici se ridică de la locul său și se repezi către secretarul său. Acesta era mult mai înalt decât Osip Maximovici, așa că ținea hârtia zeflemitor deasupra capului. ă Ar trebui să... Vadim Vasileivici fu cuprins brusc de o plăcere malignă. știu ce ar trebui să fac. Îi întoarse spatele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
la bărbatul care mesteca zgomotos lângă ea și adăugă: — E foarte important să ajungem repede acolo! — Nici o grijă, doamnă. — Sunteți sigur? — Îmi cunosc orașul. Pe bluza lui Desert Rose ateriză dintr-odată o picătură de ketchup. — Hei, ai grijă! Îl repezi ea. — Mă scuzați! zise el, ștergându-se la gură. Kitty stătea Încordată În față. Coborî oglinda și, prefăcându-se că-și verifică machiajul, se uită la prietena ei și la bărbatul din spate. Apoi aruncă o privire la aparatul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Îi adresase cineva un cuvânt. Atât de multe i se Întâmplaseră În noaptea și În ziua aceea, departe de rulotă, dar când se Întorsese În micuța colonie a artelor părea că timpul se oprise-n loc. La Început, Kitty se repezise spre Desert Rose strălucind de fericire. Simțea că explodează dacă nu-i povestește prietenei sale cât de neașteptat se Îndrăgostise, cum fusese cu Matthew, ce locuri frumoase văzuse În Bel Air și Malibu și ce discuție interesantă avusese cu taximetristul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
spre bar, ridică privirea și, spre surprinderea ei, Îl văzu pe Ted venind din direcția opusă, posomorât. Cu siguranță se Întorsese s-o caute și, nemaigăsind-o la bar, era la fel de dezamăgit ca și ea. Se opri brusc, zâmbi, se repezi spre ea de parcă jucau scena de final a unui film de dragoste marca Hollywood și o sărută. Un grup de oameni trecu prin turnanta de la intrare, ușile mari se deschiseră și ele odată cu venirea altui grup, aducând În bar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și mănăstirea, va dispărea cu el În Transilvania, Îi va arăta toate minunatele vestigii medievale de-acolo, Îl va duce prin satele vechi Într-o lume pură, a cărei existență el nici n-o bănuia. Sări din pat și se repezi la telefon, să-l sune. Când se ridică, volumul lui Rumi căzu și rămase deschis pe jos. Îl ridică și citi poezia pe care o alesese hazardul: Atunci când oceanul vine la tine ca un amant căsătorește-te imediat pentru numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și ceva de mâncare, o tărie în diminețile umede și reci, apoi se învârteau pe acolo, sporovăind unii cu alții, până cu vreo douăzeci de minute înainte de deschiderea ghișeelor, atunci cei mai tineri, nervoși ca niște începători ce erau, se repezeau pe rampă să-și ocupe locurile, în vreme ce șoferii mai vârstnici, mai ales dacă ocupau ultimele locuri la coadă, soseau conversând pe îndelete, trăgând ultimul fum de țigară, pentru că, în subteran, cu motoarele încinse, nu era permis fumatul. Sfârșitul lumii, spuneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lui - în realitate îl iubeam dar pentru nimic în lume nu i-aș fi mărturisit-o, - ba mi-am permis chiar să nu-i privesc, din frondă, tablourile și să-i declar că meseria lui nu mă atrăgea, m-a repezit: „Ești un mucos, încă n-ai dreptul să ai păreri”. După asta m-a copleșit adesea cu reproșuri amenințătoare; că nu eram bun de nimic, că-l făceam de râs, că va fi vai și-amar de mine. Avea mania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu-i mai cer nimic, să mă ducă într-o seară la circ. Doream din tot sufletul să văd de aproape animalele la care visam și pe care nu le zăream decât printre scândurile gardului. N-a vrut. M-a repezit. „Nu meriți”, mi-a aruncat el, disprețuitor. De ciudă, am intrat în absența lui și am rupt fotografia lui Dinu de pe birou, ceea ce mi-a adus o bătaie soră cu moartea. „Cu mâna mea te omor, nemernicule”, răcnea tata. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
împreună cu Arhivarul. După care Moașa m-a mai măturat o dată cu privirea, s-a întors și a ieșit pe ușă, lăsându-mă ușor nedumerit. Aveam sentimentul unui intrus, dar al unui intrus pe care Moașa nu-și îngăduia totuși să-l repeadă. Arhivarul s-a așezat la locul lui, la masă, m-a poftit să stau și eu și, zâmbind tot timpul, m-a întrebat: — Fumați, domnule sculptor? Dintr-o cutie veche de bomboane mi-a întins o țigară, anunțându-mă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
știu, că eu n-am învățat limba câinească. Și nici când i-a strigat Anton: «Hingherule, în numele legii te somez să deschizi!» nu s-a sinchisit. Până la urmă a trebuit să plecăm. Când a venit, tăcut și îngândurat, ne-am repezit să-l luăm la rost: «Bine, omule, îți bați joc de noi? Ne lași să stăm ca proștii la ușă? De ce dracu nu ne-ai dat drumul?» Și ce credeți, domnule sculptor, că ne-a răspuns? Ne-a zis: «Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
împuțit, cum să nu mă înăbuș?” mă trezeau de fiecare dată. Săream speriat din pat. „Iertați-mă”, zicea mieros individul, aprinzând lumina, făcându-mi un semn amical cu mâna și părând jenat de gafa săvârșită, încât nu puteam să mă reped să-l strâng de gât cum aș fi vrut. După asta, nici vorbă de somn. Se culca el, nu mă lăsa nici să citesc, „iertați-mă, îmi bate lumina în ochi”, și începea teroarea din fiecare noapte. Din pricina lui cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
întâmple se va întâmpla într-o zi, dar că nimic în plus nu trebuie să se întâmple”. „N-am priceput, îl zgândări, răutăcios, Mopsul: crezi sau nu crezi?” „Cred, mă, cred în Dumnezeu, dar cred și în mine”, l-a repezit Domnul Andrei. Nu încetase să se simtă sau să se creadă pilot, adică să știe că și de el depindea să se prăbușească: „Eu am învățat ceva când am fost pilot: poți să sfidezi cerul, dar nu e bine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o mare tristețe. Toți oamenii aceia erau liberi. Trăiau. Îmi părea rău că mă uitasem pe geam, mă tulburasem. Deodată am tresărit violent. — Asta e. Evrika! am strigat. Gardianul a sărit în picioare. — Ce-ai zis? — Nimic, l-am liniștit, repezindu-mă la el și îmbrățișându-l. — Ei nu, că ești nebun, băiete, mi-a zis gardianul, pregătindu-se să scoată cătușele și să mi le pună la mâini. Dar în clipa aceea a intrat directorul. — Ei? se încruntă el la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ce gândesc. Când se strica vremea, Dinu nu mai era deloc altruist; devenea un bolnav egoist care tremura pentru viața lui. De câte ori se lăsa o ceață deasă peste mare, îl vedeam cum intra în panică, lăsa totul baltă și se repezea să-și pună un șal în jurul gâtului, de teamă să nu răcească. El simțea atunci lumea nu cu inima, ci cu bronhiile și cred că nu-l mai interesa nimic din univers în afară de astmul lui. Mi-l amintesc cum arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]