11,877 matches
-
nr. 8. Pagini de jurnal, pref. edit., București, 2002, În căutarea Atlantidei (fragmente noi), pref. edit., Iași, 2003. Repere bibliografice: Ion Bălu, O altă perspectivă asupra „Gândirii”, APF, 1997, 10; Doina Curticăpeanu, Labirintul gândirii gândiriste, F, 1998, 3; Gheorghe Grigurcu, Revolta autorului împotriva operei, RL, 1998, 20; Ion Simuț, Cel mai tânăr istoric literar, „Cuvântul”, 1998, 6; Nae Antonescu, O monografie Mircea Streinul, „Discobolul”, 1998, 5; Dumitru Micu, Studii bucovinene, CC, 1998, 5-8; Nicolae Cârlan, Mircea A. Diaconu, „Mircea Streinul. Viața
DIACONU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286753_a_288082]
-
simbol al geniului condamnat a trăi printre oameni care îi sunt inferiori moral și spiritual. Realizând o foarte documentată incursiune în difuzarea mitului inorogului de la Renaștere la manierism, S. punctează din nou originalitatea lui Dimitrie Cantemir. Alt studiu, Ipostaze ale revoltei la Heliade Rădulescu și Eminescu (1982), descoperă rebeliunea ca stare poetică fundamentală la cei doi poeți și prezintă modelul a două fețe ale insurgenței romantice („fața pasiunii și fața «gândirii reci»”), făcând, totodată, considerații asupra specificului mesianismului romantic românesc. În
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
totodată, considerații asupra specificului mesianismului romantic românesc. În această cercetare tematistă se examinează, după strategia psihocritică, opera lui Heliade (Biblice, Amintire, Suvenire), folosită ca argument în confirmarea „mitului personal” al scriitorului în vremea lui (capitolul Opera lui Heliade Rădulescu, scenariul revoltei continue). În secțiunea următoare, intitulată Eminescu. Revolta geniului și geniul revoltei, S. discută esențializarea și redimensionarea revoltei la marele poet, accentul fiind pus pe investigarea operei, nu pe modelul de rebeliune al omului. Micromonografia Introducere în opera lui Ion Budai-Deleanu
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
În această cercetare tematistă se examinează, după strategia psihocritică, opera lui Heliade (Biblice, Amintire, Suvenire), folosită ca argument în confirmarea „mitului personal” al scriitorului în vremea lui (capitolul Opera lui Heliade Rădulescu, scenariul revoltei continue). În secțiunea următoare, intitulată Eminescu. Revolta geniului și geniul revoltei, S. discută esențializarea și redimensionarea revoltei la marele poet, accentul fiind pus pe investigarea operei, nu pe modelul de rebeliune al omului. Micromonografia Introducere în opera lui Ion Budai-Deleanu (1984) reface imaginea cărturarului român, încadrată în
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
se examinează, după strategia psihocritică, opera lui Heliade (Biblice, Amintire, Suvenire), folosită ca argument în confirmarea „mitului personal” al scriitorului în vremea lui (capitolul Opera lui Heliade Rădulescu, scenariul revoltei continue). În secțiunea următoare, intitulată Eminescu. Revolta geniului și geniul revoltei, S. discută esențializarea și redimensionarea revoltei la marele poet, accentul fiind pus pe investigarea operei, nu pe modelul de rebeliune al omului. Micromonografia Introducere în opera lui Ion Budai-Deleanu (1984) reface imaginea cărturarului român, încadrată în ideologia iluminismului european, căruia
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
lui Heliade (Biblice, Amintire, Suvenire), folosită ca argument în confirmarea „mitului personal” al scriitorului în vremea lui (capitolul Opera lui Heliade Rădulescu, scenariul revoltei continue). În secțiunea următoare, intitulată Eminescu. Revolta geniului și geniul revoltei, S. discută esențializarea și redimensionarea revoltei la marele poet, accentul fiind pus pe investigarea operei, nu pe modelul de rebeliune al omului. Micromonografia Introducere în opera lui Ion Budai-Deleanu (1984) reface imaginea cărturarului român, încadrată în ideologia iluminismului european, căruia acesta îi aparține de drept, în timp ce
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
Goga, Mihail Sadoveanu, Al. Macedonski, G. Bacovia, Urmuz, E. Lovinescu, G. Călinescu ș.a., precum și prefețe la ediții din scrierile lui Miron Costin, Ion Neculce, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Ion Creangă, Machiavelli. SCRIERI: Cantemir în Cartea ieroglifelor, București, 1978; Ipostaze ale revoltei la Heliade Rădulescu și Eminescu, București, 1982; Introducere în opera lui Ion Budai-Deleanu, București, 1984; Miron Costin. Permanențe ale mentalității românești, Iași, 1995; Introducere în istoria literaturii române, Iași, 1997; Ion D. Sârbu sau Suferința spiritului captiv, Iași, 1999; Naratori
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
40; Zaharia Sângeorzan, „Cantemir în Cartea ieroglifelor”, CRC, 1978, 41; Al. Dobrescu, Noua față a literaturii vechi, CL, 1978, 11; Al. Protopopescu, Un nou Cantemir, VR, 1978, 12; Ion Maxim, „Cantemir în Cartea ieroglifelor”, O, 1979, 25; Mihai Dinu Gheorghiu, Revoltă și frustrare, CRC, 1982, 38; Paul Dugneanu, „Ipostaze ale revoltei la Heliade Rădulescu și Eminescu”, LCF, 1982, 38; Elena Tacciu, Insurgența romantică, RL, 1983, 8; Cornel Regman, „Introducere în opera lui Ion Budai-Deleanu”, RITL, 1984, 3; Zaharia Sângeorzan, Scriitorul și
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
Al. Dobrescu, Noua față a literaturii vechi, CL, 1978, 11; Al. Protopopescu, Un nou Cantemir, VR, 1978, 12; Ion Maxim, „Cantemir în Cartea ieroglifelor”, O, 1979, 25; Mihai Dinu Gheorghiu, Revoltă și frustrare, CRC, 1982, 38; Paul Dugneanu, „Ipostaze ale revoltei la Heliade Rădulescu și Eminescu”, LCF, 1982, 38; Elena Tacciu, Insurgența romantică, RL, 1983, 8; Cornel Regman, „Introducere în opera lui Ion Budai-Deleanu”, RITL, 1984, 3; Zaharia Sângeorzan, Scriitorul și opera, CRC, 1984, 51; Emil Manu, Exegeza operei unui „erudit
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
comunistă din faza terminală. Sentimentul dominant este acela al unui clopot de sticlă care nu protejează, ci constrânge. Protagoniștii sunt niște inadaptați incurabili, fie plutind în apatie, fie așteptând deziluzia care va surveni implacabil. Altfel spus, ceea ce miră nu este revolta (prospectivă sau retrospectivă) împotriva regimului, ci dezangajarea totală a individului, care pare să fi lăsat orice speranță odată intrat pe acest tărâm. Viața ca literatură (2001) reunește reportaje și cronici scrise pe un ton accesibil, dat fiind caracterul lor jurnalistic
STAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289856_a_291185]
-
al scriitorului Zaharia Stancu. Învață în București, unde urmează Liceul „Titu Maiorescu” (1937-1945) și Facultatea de Medicină (1945-1951). Profesează ca medic endocrinolog și în calitate de cercetător științific la Spitalul „C. I. Parhon” din capitală. Debutează cu un fragment de roman (Spartacus, revolta sclavilor) în „Revista familiei” (1947), scrie articole la „Studentul român”, e prezent cu versurile intitulate Planul ne stă înainte în „Flacăra” (1949), iar editorial cu studiul Cezar Petrescu, apărut în 1957. Mai publică, în 1960, poemul dramatic Când scapătă luna
STANCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289870_a_291199]
-
16), Barnaba (cap. 4), Dialogul cu Trifon (cap. 32 și 110), Urcarea la cer a lui Isaia - figura adversarului eshatologic al lui Cristos se încadrează, cu certitudine, în concepția sistematică despre viitor.” (p. 216) Apocalipsa lui Petru, scrisă imediat după revolta condusă de Bar Kokhba, constituie o excepție a acestui proces de dogmatizare. Peerbolte analizează, așadar, metamorfozele tradiției adversarului eshatologic în cadrul mai larg al eshatologiei creștine. Într‑o primă perioadă, așteptarea eshatologică reprezintă însăși rațiunea de a fi a tuturor comunităților
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
comunități nu doar amenințate, dar care a suferit deja încercarea martiriului. În ce măsură numele persecutorului poate fi identificat pe baza datelor furnizate de text? Cercetătorul scoțian R. Bauckham, în două studii impresionante, propune identificarea falsului Mesia cu Simeon bar Kokhba, conducătorul revoltei antiromane din 132‑135. Să vedem care sunt argumentele sale. În prezentarea primelor capitole am putut constata că ne aflăm într‑un cadru de persecuții sângeroase. Falsul mesia se dezlănțuie împotriva tuturor celor care refuză să îl recunoască, să îl
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cercetători contemporani. Argumentele lui Bauckham ne par totuși foarte convingătoare: 1) atitudinea favorabilă a lui rabbi Aqiba (Ier. Ta’anit 68d, 48); 2) mărturia lui Iustin (1 Apol. 31, 6); acesta scrie la mai puțin de treizeci de ani de la revolta iudaică, având informații de primă sursă. El confirmă atribuirea supranumelui mesianic de „fiul stelei” lui Bar Kosiva; 3) mărturia unui alt curent rabinic, ostil revoltei, care neagă mesianitatea - admisă deci de alții - căpeteniei celor revoltați; printr‑un joc de cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Iustin (1 Apol. 31, 6); acesta scrie la mai puțin de treizeci de ani de la revolta iudaică, având informații de primă sursă. El confirmă atribuirea supranumelui mesianic de „fiul stelei” lui Bar Kosiva; 3) mărturia unui alt curent rabinic, ostil revoltei, care neagă mesianitatea - admisă deci de alții - căpeteniei celor revoltați; printr‑un joc de cuvinte, ei îl numesc pe Bar Kokhba, „Bar Koziba”, „fiul minciunii”; 4) autorii creștini de mai târziu, Eusebiu, spre pildă (HE, 4, 6, 2), sau Ieronim
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
numesc pe Bar Kokhba, „Bar Koziba”, „fiul minciunii”; 4) autorii creștini de mai târziu, Eusebiu, spre pildă (HE, 4, 6, 2), sau Ieronim (Adu. Rufinum, 3, 31), denunță caracterul pseudomesianic al personajului, polemizând cu tradiția opusă; 5) mărturiile arheologice - conducătorul revoltei este reprezentat pe monezile epocii având aparența unui rege, cu imaginea templului reclădit în fundal, iar deasupra o stea în șase colțuri. Acestea sunt semne evidente ale mesianității personajului. Cea de‑a doua descoperire făcută de Isus ucenicilor săi în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în fragmentul original grec, descoperit la Akhmîm; ar fi vorba deci despre o interpolare târzie. Înainte de a ajunge în Etiopia, textul ar fi fost ușor „egiptenizat”. În plus, nu există nici o mărturie referitoare la vreo persecuție a creștinilor în cursul revoltei din 115‑117. Fără îndoială, Eusebiu nu ar fi pierdut ocazia să menționeze un asemenea fapt. Drept urmare, ipoteza situării textului nostru sub domnia lui Traian este mult mai puțin convingătoare decât precedenta. În concluzie, primele două capitole din AP ne
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
contemporan, a capitolului 24 din Evanghelia după Matei. Temele centrale sunt: falsul mesia (falșii profeți sunt lăsați deoparte în mod intenționat); adevăratul Mesia; martirul. Este foarte posibil ca falsul mesia să se refere la Simeon bar Kokhba, conducătorul iudeilor în timpul revoltei antiromane din 132‑135. Creștinii au plătit cu prețul vieții refuzul de a‑l recunoaște pe mesia în acest personaj violent. Astfel, s‑a produs ruptura definitivă între cele două comunități surori. Simeon bar Kokhba reprezintă deci o figură‑cheie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
palestinieni (Iustin, la rândul său, născut într‑un oraș din Samaria) leagă un dialog extrem de pasionant, al cărui scop era demonstrarea mesianității lui Isus, ca și calitatea de aleși a creștinilor, în dauna evreilor. Deși întâlnirea s‑a petrecut în timpul revoltei antiromane (cap. 1), Iustin nu a consemnat‑o decât douăzeci și cinci de ani mai târziu (către 160). Dialogul constă dintr‑o serie de atacuri, din partea lui Iustin, și de contraatacuri, din partea lui Trifon. Înverșunarea celui dintâi, proprie oricărui nou convertit, se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de tradiție, a celei de canon normativ etc.; 2) agravarea conflictului dintre Stat/Imperiu și Biserica aflată în plin efort de a‑și constitui o „personalitate” proprie, o individualitate instituțională bine definită; 3) separarea creștinismului de matricea sa iudaică, episodul revoltei lui Bar Kokhba jucând un rol semnificativ. Mitul Anticristului este, așadar, rezultatul acțiunii unei serii de „operatori” mitologici precreștini, reînviați și revalorificați într‑un context istoric special, extrem de tensionat, și în cadrul unei religii al cărei mesaj originar rămâne fundamental apocaliptic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Scripturii, cu toate consecințele care decurg din aceasta: devalorizarea cultului lui Dumnezeu în templu; respingerea ideii de salus carnis; diminuarea tensiunii apocaliptice; pierderea nădejdii în a doua parusie. Într‑adevăr, alungarea iudeilor din Ierusalim de către Hadrian, ca urmare a represiunii revoltei lui Bar Kokhba, a avut repercusiuni indirecte asupra modului de viață și a cultului creștin. Eusebiu spune că din acel moment creștinii din Ierusalim renunță la practica circumciziei, interzisă de împăratul filozof, sincronizându‑se astfel cu creștinii din „diaspora”. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
răzbunare, a evreilor, bineînțeles, împotriva creștinilor; Irineu aplică etimologia substantivului Teitanos verbului ϑ∴<<Λ:4 , „a pedepsi”, „a răzbuna”; - „Titan” este predestinat, într‑o oarecare măsură, a fi numele unui tiran. Irineu se gândește, fără îndoială, la episodul mitologic al revoltei Titanilor împotriva lui Zeus, revoltă asimilată, în registrul creștin, cu revolta îngerilor corupți de Satan. Prin urmare, „numele de Teitan pare atât de convingător și de verosimil (tantam habet uerisimilitudinem) încât, dintre multe (ex multis colligamus), am înclina să credem
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
creștinilor; Irineu aplică etimologia substantivului Teitanos verbului ϑ∴<<Λ:4 , „a pedepsi”, „a răzbuna”; - „Titan” este predestinat, într‑o oarecare măsură, a fi numele unui tiran. Irineu se gândește, fără îndoială, la episodul mitologic al revoltei Titanilor împotriva lui Zeus, revoltă asimilată, în registrul creștin, cu revolta îngerilor corupți de Satan. Prin urmare, „numele de Teitan pare atât de convingător și de verosimil (tantam habet uerisimilitudinem) încât, dintre multe (ex multis colligamus), am înclina să credem că poate cel ce va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
verbului ϑ∴<<Λ:4 , „a pedepsi”, „a răzbuna”; - „Titan” este predestinat, într‑o oarecare măsură, a fi numele unui tiran. Irineu se gândește, fără îndoială, la episodul mitologic al revoltei Titanilor împotriva lui Zeus, revoltă asimilată, în registrul creștin, cu revolta îngerilor corupți de Satan. Prin urmare, „numele de Teitan pare atât de convingător și de verosimil (tantam habet uerisimilitudinem) încât, dintre multe (ex multis colligamus), am înclina să credem că poate cel ce va să vină se va chema Titan
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și au făcut din Dan tribul de origine al lui anti‑mesia. Această răsturnare a fost favorizată - rezumăm - de concepția lui Marcion despre cei doi mesia, precum și de prefigurarea concepției despre cei doi anticriști, din care unul va fi iudeu. Revolta lui Bar Kokhba a avut, la rândul său, un rol hotărâtor în configurarea mitului nostru, cu puternică semnificație antiiudaică, în mediile creștine din Asia Mică. Această revoltă a ascuțit până la o nemărginită ură reciprocă conflictul dintre iudei și creștini, aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]