6,157 matches
-
2015, 2016; Hill și Alboiu 2016) au scos în relief următoarele rezultate: (i) la fel ca în româna modernă, în româna veche pronumele clitice obiect sunt orientate către flexiune, nu către complementizator 8; (ii) cu puține excepții (cauzate de intolerența românei față de hiat9), poziția cliticului pronominal prin raportare la verb are cauze sintactice, nu fonologice. Vom prezenta, foarte pe scurt, o serie de argumente (unele extrase din Nicolae și Niculescu 2015, 2016, altele noi), în sprijinul acestor idei. Unul dintre cele
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
b. căcu direptate și giudeț adevărat toatele aduseș asupră de noi (DDL.1679: 122) (22) Ferecați flămânzii acmu că săturai-se-vor ti (CT.1560-1: 126r-v) Poziția față de negatorul propozițional nu și adiacența la nucleul verbal arată neechivoc că, în româna veche, orientarea pronumelor clitice este tot către flexiune, la fel ca în româna modernă. Rezultă deci că raportul procliză / encliză derivă din deplasarea verbului în poziții diferite în structura propoziției (V-la-I / V-la-C). A doua chestiune anunțată mai sus (problema efectelor
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
122) (22) Ferecați flămânzii acmu că săturai-se-vor ti (CT.1560-1: 126r-v) Poziția față de negatorul propozițional nu și adiacența la nucleul verbal arată neechivoc că, în româna veche, orientarea pronumelor clitice este tot către flexiune, la fel ca în româna modernă. Rezultă deci că raportul procliză / encliză derivă din deplasarea verbului în poziții diferite în structura propoziției (V-la-I / V-la-C). A doua chestiune anunțată mai sus (problema efectelor Wackernagel / Tobler-Mussafia) își găsește parțial rezolvarea tot în discuția privitoare la orientarea pronumelor
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
raportul procliză / encliză derivă din deplasarea verbului în poziții diferite în structura propoziției (V-la-I / V-la-C). A doua chestiune anunțată mai sus (problema efectelor Wackernagel / Tobler-Mussafia) își găsește parțial rezolvarea tot în discuția privitoare la orientarea pronumelor clitice: pronumele clitice ale românei vechi nu sunt orientate spre complementizator, deci nu sunt clitice de poziția a doua / clitice Wackernagel. Este de așteptat deci ca poziția verbului și a pronumelor clitice să nu fie constrânse de efecte de poziția a doua. Această predicție este
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
1650: 415v) c. Cuvântul Domnului ceriul învârtoșe-se (CP1.1577: 55r) d. Iară eu cu dereptatea ta iuvi-me-voiu feațeei tale (PH.1500-10: 11r) În concluzie, analiza propusă pentru pronumele clitice în capitolul anterior se poate extinde și la faza veche a românei: pronumele clitice sunt găzduite în proiecții de persoană (PERSP) care selectează proiecțiile verbale flexionare (PERSP> IP{MOODP > TP > ASPP}). Pronumele clitice ocupă deci o poziție fixă în structura nucleului propozițional.Cu excepția linearizărilor determinate fonologic (implicând pronumele clitic o), raportul procliză
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Și de-acii nu ti-i mai chema-te "Părăsâtă" și pământul tău nu s-a mai chema "Pustii" (DPar.1683: III.58r) Ambele tipuri de structuri sunt foarte rare statistic și înregistrate aproape exclusiv în traduceri. Analiza structurii propoziției în româna veche va arăta că aceste structuri nu se conformează regulilor sintaxei românești, deci pot fi categorisite drept "particularități/structuri sintactice neromânești" (Avram 2007). În §5 infra, unde discutăm interferența sintactică dintre sursă/texte străine și textele românești, vom arăta de ce
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
deci pot fi categorisite drept "particularități/structuri sintactice neromânești" (Avram 2007). În §5 infra, unde discutăm interferența sintactică dintre sursă/texte străine și textele românești, vom arăta de ce structurile în cauză nu pot fi analizate din perspectiva regulilor sintactice ale românei vechi și vom examina relevanța prezenței lor în faza veche a românei. Rezultate de reținut • la fel ca în româna modernă, și în româna veche pronumele clitice sunt orientate către flexiune, astfel că analiza propusă în §III.3.2 poate
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
5 infra, unde discutăm interferența sintactică dintre sursă/texte străine și textele românești, vom arăta de ce structurile în cauză nu pot fi analizate din perspectiva regulilor sintactice ale românei vechi și vom examina relevanța prezenței lor în faza veche a românei. Rezultate de reținut • la fel ca în româna modernă, și în româna veche pronumele clitice sunt orientate către flexiune, astfel că analiza propusă în §III.3.2 poate fi extinsă la româna veche • ca regulă generală, procliza pronominală diagnostichează deplasarea
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
texte străine și textele românești, vom arăta de ce structurile în cauză nu pot fi analizate din perspectiva regulilor sintactice ale românei vechi și vom examina relevanța prezenței lor în faza veche a românei. Rezultate de reținut • la fel ca în româna modernă, și în româna veche pronumele clitice sunt orientate către flexiune, astfel că analiza propusă în §III.3.2 poate fi extinsă la româna veche • ca regulă generală, procliza pronominală diagnostichează deplasarea verbală de tip V-la-I, iar encliza pronominală, deplasare
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
românești, vom arăta de ce structurile în cauză nu pot fi analizate din perspectiva regulilor sintactice ale românei vechi și vom examina relevanța prezenței lor în faza veche a românei. Rezultate de reținut • la fel ca în româna modernă, și în româna veche pronumele clitice sunt orientate către flexiune, astfel că analiza propusă în §III.3.2 poate fi extinsă la româna veche • ca regulă generală, procliza pronominală diagnostichează deplasarea verbală de tip V-la-I, iar encliza pronominală, deplasare verbală de tip V-la-C
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
examina relevanța prezenței lor în faza veche a românei. Rezultate de reținut • la fel ca în româna modernă, și în româna veche pronumele clitice sunt orientate către flexiune, astfel că analiza propusă în §III.3.2 poate fi extinsă la româna veche • ca regulă generală, procliza pronominală diagnostichează deplasarea verbală de tip V-la-I, iar encliza pronominală, deplasare verbală de tip V-la-C • rarele cazuri în care encliza pronominală este atestată la dreapta auxiliarelor (25) sau la dreapta negației (18)-(19) sunt atestate
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
rarele cazuri în care encliza pronominală este atestată la dreapta auxiliarelor (25) sau la dreapta negației (18)-(19) sunt atestate aproape exclusiv în traduceri, reprezentând structuri de "compromis" între regulile sintactice ale textului străin (mai ales slavon) și regulile sintaxei românei; disponibilitatea acestor structuri derivă din disponibilitatea generală a enclizei pronominale în româna veche, ca formă de manifestare particulară a gramaticii V2 romanice, iar existența acestor structuri poate fi interpretată ca un element care de fapt consolidează gramatica V2 în faza
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
sau la dreapta negației (18)-(19) sunt atestate aproape exclusiv în traduceri, reprezentând structuri de "compromis" între regulile sintactice ale textului străin (mai ales slavon) și regulile sintaxei românei; disponibilitatea acestor structuri derivă din disponibilitatea generală a enclizei pronominale în româna veche, ca formă de manifestare particulară a gramaticii V2 romanice, iar existența acestor structuri poate fi interpretată ca un element care de fapt consolidează gramatica V2 în faza veche a românei • din cele mai vechi atestări, encliza pronominală generalizată arată
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
structuri derivă din disponibilitatea generală a enclizei pronominale în româna veche, ca formă de manifestare particulară a gramaticii V2 romanice, iar existența acestor structuri poate fi interpretată ca un element care de fapt consolidează gramatica V2 în faza veche a românei • din cele mai vechi atestări, encliza pronominală generalizată arată că gerunziul propozițional prezintă opțiunea de deplasare V-la-C (i.e. V-la-I-la-C, după cum arată încorporarea adverbelor clitice și a negatorului afixal ne-, discutate în §2.1.3 infra); apariția gerunziului cu procliză pronominală
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
nu au fost discutate mai sus (pentru interacțiunea dintre clitice și negatorul propozițional nu, v. §2.1.2 supra, ex. (17)-(19); pentru interacțiunea dintre negație și complementizatorul să, v. §2.2 infra, ex. (42)-(43)). La fel ca în româna modernă, marca de negație ocupă o poziție înaltă în ierarhia propozițională, la limita dintre domeniul flexionar IP și domeniul complementizatorului CP. Zanuttini ([1994]1998, 1997) arată că există două poziții pentru proiecția de negație NEGP în limbile romanice: la stânga proiecției
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
1998, 1997) arată că există două poziții pentru proiecția de negație NEGP în limbile romanice: la stânga proiecției de timp generalizate (TP = IP), NEGP> TP, și la dreapta proiecției de timp, TP >NEGP. În §III.3.3 am arătat că în româna modernă este activă doar proiecția înaltă de negație. Distribuția negatorului propozițional nu în româna veche indică faptul că și în această fază a românei este activă doar proiecția înaltă de negație. Ca și în româna modernă (v. §III.3.3
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
romanice: la stânga proiecției de timp generalizate (TP = IP), NEGP> TP, și la dreapta proiecției de timp, TP >NEGP. În §III.3.3 am arătat că în româna modernă este activă doar proiecția înaltă de negație. Distribuția negatorului propozițional nu în româna veche indică faptul că și în această fază a românei este activă doar proiecția înaltă de negație. Ca și în româna modernă (v. §III.3.3), adverbul de negație nu14cunoaște trei folosiri (Manea 2016): este marcă a negației propoziționale (28a
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și la dreapta proiecției de timp, TP >NEGP. În §III.3.3 am arătat că în româna modernă este activă doar proiecția înaltă de negație. Distribuția negatorului propozițional nu în româna veche indică faptul că și în această fază a românei este activă doar proiecția înaltă de negație. Ca și în româna modernă (v. §III.3.3), adverbul de negație nu14cunoaște trei folosiri (Manea 2016): este marcă a negației propoziționale (28a) și a negației de constituent în structuri contrastive (28b) și
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
3 am arătat că în româna modernă este activă doar proiecția înaltă de negație. Distribuția negatorului propozițional nu în româna veche indică faptul că și în această fază a românei este activă doar proiecția înaltă de negație. Ca și în româna modernă (v. §III.3.3), adverbul de negație nu14cunoaște trei folosiri (Manea 2016): este marcă a negației propoziționale (28a) și a negației de constituent în structuri contrastive (28b) și poate funcționa ca pro-frază (28c); funcționarea ca pro-frază constituie un argument
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și punga avea, și cealea ce le da, elu purta. (CC2.1581: 102) c. care va îndrăzni a întra <într-a>pă, acela să margă cu tine, iară care nu, acela să să întoarcă (PI.~1650: 287v) Ca și în româna modernă, ca marcă a negației propoziționale, nu precedă verbul sintetic (29a), auxiliarele (29b) și pronumele clitice (29c), și este precedat de complementizatori (că, să, aINF) (30a-c) și de elemente din periferia stângă a propoziției (30d-e). (29) a. Și cu adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
2 supra, ex. (18)-(19)), iar inversiunea verb-auxiliar la dreapta negației (nu - verb - auxiliar) este atestată doar în CB.1559-60 (Zafiu 2014, 2016). Raritatea inversiunilor de acest fel și atestarea lor doar în traduceri se explică prin specificul tipologic al românei: atât în româna veche (v. §§2.2; 3.2.2.1.3 infra), cât și în româna modernă (v. §III.3.5), sub inversiune verbul se ridică la FINP (i.e. [Spec, FINP]), proiecție ierarhic superioară proiecției de negație propozițional (FINP
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
18)-(19)), iar inversiunea verb-auxiliar la dreapta negației (nu - verb - auxiliar) este atestată doar în CB.1559-60 (Zafiu 2014, 2016). Raritatea inversiunilor de acest fel și atestarea lor doar în traduceri se explică prin specificul tipologic al românei: atât în româna veche (v. §§2.2; 3.2.2.1.3 infra), cât și în româna modernă (v. §III.3.5), sub inversiune verbul se ridică la FINP (i.e. [Spec, FINP]), proiecție ierarhic superioară proiecției de negație propozițional (FINP > NEGP), astfel că
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
în CB.1559-60 (Zafiu 2014, 2016). Raritatea inversiunilor de acest fel și atestarea lor doar în traduceri se explică prin specificul tipologic al românei: atât în româna veche (v. §§2.2; 3.2.2.1.3 infra), cât și în româna modernă (v. §III.3.5), sub inversiune verbul se ridică la FINP (i.e. [Spec, FINP]), proiecție ierarhic superioară proiecției de negație propozițional (FINP > NEGP), astfel că inversiunile la dreapta negației nu respectă regulile sintaxei românei (vechi sau moderne). Diferențele de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
3 infra), cât și în româna modernă (v. §III.3.5), sub inversiune verbul se ridică la FINP (i.e. [Spec, FINP]), proiecție ierarhic superioară proiecției de negație propozițional (FINP > NEGP), astfel că inversiunile la dreapta negației nu respectă regulile sintaxei românei (vechi sau moderne). Diferențele de frecvență a celor două calcuri se explică prin aceea că inversiunea verb - clitic la dreapta negației (cu mai multe atestări) se grefează pe o structură slavonă (cf. Willis 2000: 336), pe când pentru celălalt tip de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
mai multe atestări) se grefează pe o structură slavonă (cf. Willis 2000: 336), pe când pentru celălalt tip de inversiune (doar în CB.1559-60) este mai greu de găsit un model străin. Astfel, cu excepția acestor calcuri/hapaxuri, la fel ca în româna modernă, în româna veche negatorul nu blochează în general inversiunea. Efectul de blocare indus de negație se va interpreta în aceeași manieră în care a fost interpretat pentru româna modernă, și anume în sprijinul deplasării verbului ca grup: întrucât nu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]