5,253 matches
-
o fi luat vreun inel de pe deget sau așa ceva, mai devreme sau mai târziu va ieși la iveală. Ce făcea când l-ai găsit, era treaz? — Stătea într o rână și belea ochii la cal, cum se bișa, să mă scuzați vă rog, de barcă nu mai văzuse în viața lui un cal care se bișă. Io l-am găsit tocma’ când să mă bornesc înaboi, spre oraș. Abia se ținea, mi-era să nu-mi bice jos de be cabră
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Ionică, în dosul Teatrului Național. Prin vecini sunt locuințe de actori, mulți vin la mine, cu diverse boli. Nici nu știi cât de chinuiți sunt actorii, câte suferințe duc, când îi vezi acolo, pe scenă, scăldați în lumini. Să mă scuzi că nu-ți dau încă mâna. Ne-am suit amândoi în birjă. — La mine la cabinet, Evdoșka, a spus doctorul. — Vin de la un bolnav de febră tifoidă, epidemia a trecut, sunt ultimele cazuri, din fericire izolate. Uite, chiar acum trecem
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și deschise, iar în prag se ivi un tânăr cam nervos, care dădea să iasă, iar printre picioarele lui un motan vărgat se strecură afară, cu un șoarece în dinți. Tânărul și polițistul se ciocniră piept în piept. După ce se scuzară deodată, musafirul spuse cine e și ce vrea, iar domnișorul făcu rapid cale-ntoarsă. Avea un mers foarte ciudat. În salon mirosea a cahle-ncinse, de la sobele înalte până aproape de tavan. Costache îl privi pe tânăr cu interes profesional, era un
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
e doamna avocat Movileanu: cuconița plină de nuri și migrene din strada Teilor, cea pe care o-nșela bărbatul. Ea îi întinse ca și prima dată o mână pufoasă, cu gropițe, dar Costache se făcu că nu observă și se scuză fără convingere că trebuie s-o primească astfel, fiindcă n aștepta pe nimeni, nu se simte tocmai bine - un guturai. Doamna arăta foarte bine, era aranjată, pudrată exact cât trebuie și îmbrăcată cu gust, într-o rochie elegantă, cu broderie
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
din care coborî domnișoara Margulis. Surpriza fu reciprocă: Costache se miră s-o vadă pe Iulia singură în birja lui Alexandru, iar Iulia să-l vadă pe conu Costache însoțit, când îl știa singur. Li se întâlniră privirile. Polițistul se scuză față de gazde pentru întârziere: vin direct de la Operă, unde protagonista ridicase, ca totdeauna, sala în picioare. După câteva minute de amintiri pe tema petrecerilor de Anul Nou din trecutul apropiat, domnul Hristea Livezeanu le-a arătat o caricatură franțuzească din
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
migdale. Mirciulică privea fix cupa de frișcă. ― O adevărată orgie de dulciuri, observă Cristescu. Bătrâna se răsuci sprintenă. Purta o rochie neagră cu guler bărbătesc. ― Cozonacul l-am băgat puțin la cuptor. Ador prăjiturile calde când afară e umed. Mă scuzați numai o clipă... Mirciulică, ocupă-te, te rog, de musafiri! Cristescu își roti ochii prin încăpere. Recunoștea mobilele din Strada Crăiței, dispuse aici mai aerisit. Stăruia atmosfera de epocă, parfumul vechi se simțea deslușit. Melania Lupu camuflase caloriferul în spatele unui
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
așeză lângă profesor. Mângâia aparent distrată spatele lui Mirciulică, zbîrlindu-i blana. " Știu că te enervează, dragul meu, dar trebuie să fii furios. Am nevoie de lucrul acesta!" Agasat, motanul dădea din coada groasă atingând vestonul lui Ioniță Dragu. Bătrâna se scuză zîmbind: ― Te deranjează? E nervos bietul de el. A trecut prin momente dificile. Profesorul scutură amabil capul. ― Nu-i nimic, nici n-am băgat de seamă. " Așa, fetițo. Ca să nu te simți prost, Ioniță nici măcar nu-și va trage scaunul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cu ei... ― O clipă, îl întrerupse bătrâna. Se auzi un zgomot la ușă. Mirciulică sări de pe fotoliu împiedicîndu-se între picioarele Melaniei. Se întoarseră după câteva secunde împreună cu o pisică galbenă care părea destul de familiarizată cu odaia. ― Vă rog să mă scuzați, suspină bătrâna, v-am spus că e ziua lui. I-am îngăduit... În sfârșit, e o prietenă de-a lui Mirciulică, de la etajul doi. Imediat vă servesc, dragii mei. " Fii liniștită, Melania, tot ce ți-a spus până acum nu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mai suport! Bătrâna se cocoță pe un scaun și apucă o oală uriașă cu capac. O trânti cu toată puterea de ciment. Zgomotul asurzitor se prelungi câteva secunde. În prag apăru Azimioară înspăimîntat. ― Ce se întîmplă? ― Oh, iertați-mă, se scuză bătrâna, confuză, cu un zâmbet vinovat, mi-a scăpat din mână. Sânt atât de neîndemînatică... * Melania Lupu stinse lumina din bucătărie și intră în hol cu o farfurie de minciunele. Motanul i se încurca printre picioare. Cristescu zâmbi. ― Tocmai mă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
de grijă. Pe comodă era așezată o păpușă veche, foarte frumoasă. Cristescu încercă un imbold ciudat. Să pună păpușa în poala Melaniei Lupu, s-o mângâie pe buclele albe. ― Nu vreți o dulceață? întrebă bătrâna cu glas șovăitor. Maiorul se scuză și ieși tulburat. Se simțea nemulțumit de el. Se despărțiră în pasajul subteran de la Universitate. În jurul lor, lumea mișuna, studenți gălăgioși, cu câte o mapă sub braț și mâinile încrucișate jos, la poalele canadienelor îmblănite, femei aruncând priviri distrate în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
în vârful picioarelor pe lângă zid și deschise brusc ușa de la odaia sculptorului. Doru Matei se dădu înapoi gata să-și piardă echilibrul. Duse mâna la frunte și izbucni furios: ― Ce-s bancurile astea?! Ei, drăcia dracului! ― Vă rog să mă scuzați, spuse Cristescu stăpînindu-și râsul, voiam să-mi iau țigările din palton. Credeam că nimeresc în antreu. Dar, apropo, ce făceați în spatele ușii? Sculptorul își săltă colțurile buzelor într-un rânjet. ― Băteam mătănii! ― O, perfect! Îmi pare rău că v-am
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cred că nu-i stătea rău..." Observase fenomenul chiar și la cele mai sobre femei. Păstrau în ținută, indiferent de modă, câte un amănunt din timpul tinereții. Același gen de pălărie, sau aceeași coafură, un anumit ruj, anumite gulere. ― Oh, Scuzați-mă! Credeam că a venit ziarul. Pe cine căutați? ― Pe domnul Marin Vâlcu... ― Poftiți înăuntru. Spre surpriza maiorului, femeia nu-l legitimase, nu pusese nici un fel de întrebări. Îl lăsă să aștepte într-o sufragerie veche, plină de tablouri cu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
arogantă a gurii. Ochii însă priveau blând, fără ostilitate, poate puțin surprinși. ― În ce chestiune... Cristescu îi arătă legitimația. Celălalt se uită superficial și îi împinse un scaun. Se așeză și el trecîndu-și mâna peste obraz. ― Vă rog să mă scuzați. Nici nu m-am bărbierit. În concediu, nu fac altceva decât să dorm și să citesc. Râse. Abia m-a scos soră-mea din pat. Credeam că-i un truc. ― E totuși păcat că nu v-ați dus într-o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
apa dintr-un vas cu flori. Niște garoafe... Fusese un ger groaznic. ― Îmi amintesc. Totuși mi se pare ciudat. Din cauza amplasării și a ferestrelor înalte, holul e cea mai friguroasă încăpere. ― Inexplicabil, într-adevăr... ― Sînteți sigur că nu vă înșelați? Scuzați-mă că insist, dar amănuntul este extrem de important pentru mine. ― Categoric, spuse hotărât Vâlcu. Mi-amintesc chiar că am pășit în vârful picioarelor ca să nu-i trezesc. Ezită: Nu știu, s-ar putea să mă înșel, dar la un moment
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
la încercare pentru a desluși în silueta ciudată un aruncător de disc. Ceea ce ținea în mână părea o pălărie, iar poziția nu sugera nimic. " Oricum, reflectă amintindu-și de obiectele ovoidale din atelierul sculptorului, e un progres. Seamănă cu ceva." ― Scuzați-mă că v-am lăsat să așteptați. Melania Lupu, proaspătă, zveltă și elegantă, îi zâmbea îmbietor. Purta o rochie cenușie cu un cordon îngust de lac negru, iar din buzunar îi ieșea o batistă verde. După discuția cu olandezul, Cristescu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
înspăimîntător de palid, Dinu voma. Am priceput într-o clipă că-și impusese să pară un vânător cu experiență și crezuse că va reuși. Se ținuse tare până atunci, dar cedase.. ― N-am dormit azi noapte din pricina astmului, s-a scuzat el, jenat, când și-a mai revenit. De ce țin oare oamenii să se dezvinovățească pentru faptul că nu sânt destul de ticăloși? Mințea, evident. După care, ca să se liniștească, s-a culcat pe iarbă, privind cerul fără să mai zică nimic
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un azil de bătrâni, aflat, zicea el, undeva pe un țărm cu admirabile stânci de marmură, întrebîndu-mă dacă n-aveam chef să merg acolo. Firește, nu în calitate de pensionar al azilului. "Vai, domnule sculptor, credeți că-mi arde de glumă? se scuzase el pentru posibila neânțelegere. Dumneavoastră sînteți încă tânăr. Dar administratorul e un om umblat, a vânturat lumea și are o slăbiciune pentru artă. Și, cum ar vrea să facă ceva pentru bieții bătrâni care se prăpădesc, s-a gândit să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o masă încărcată de dosare, citind ceva și jucîndu-se cu un cuțit de tăiat hârtie. Se făcea că nu mă observase intrând. Am tușit ca să-i atrag atenția și atunci, ridicând privirea spre mine, se schimbă brusc. Deveni jovial. "A, scuză-mă". Nu ne tutuisem niciodată până atunci, dar pentru el n-a fost nici o dificultate ca să sară peste acest mic neajuns. Doar mă aflam în biroul lui! Și-a pus niște ochelari fumurii, eleganți, ca să se apere, chipurile, de lumina
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cămăruței lui și auzise, probabil, cearta. ― Vă rog să mă credeți, începu el. Pot să vă arăt dacă veniți în camera mea. Nu înțelegeam nimic. L-am repezit. ― Ce dracu vrei? Abia pe urmă mi-am adus aminte de epitaf. ― Scuză-mă, domnule Vecu. M-ai prins într-un moment prost. Când a deschis ușa cămăruței, m-am lămurit. Pe jos. erau aruncate nenumărate hârtii, rupte și mototolite. ― Am avut toată bunăvoința, șopti el cu o voce de om sfârșit. Dar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mulțime care te privește cu ochii tăi, care te ascultă cu urechile tale. Situația te împinge să te joci. Nu reziști, faci o reverență ironică și le spui "celorlalți": "Bună seara, domnilor, sânt încîntat de cunoștință. Vă rog să mă scuzați că v-am tulburat". Vrei să pari bine dispus, ca să-ți ascunzi emoția, și, jumătate în glumă, jumătate în serios, încîntat ca un copil, continui jocul. Îți așezi o mână peste ochi și te uiți numai printre degete. Ceilalți fac
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
imediat, și s-au risipit prin camere, preferând să nu fie văzuți că fuseseră martori. Și eu care am crezut atunci că plecau ca să poată râde în voie! Dinu a venit după mine. ― Te rog, întoarce-te și cere-i scuze. ― Eu? ― Da, tu. ― Nici nu mă gândesc. ― Nu uita că depinzi totuși într-un fel de ea, încercă Dinu. ― Eu nu depind de nimeni, i-am declarat cu aroganță. Eu nu depind decât de talentul meu. Dinu mai făcu o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în timp ce colegii mei se prăpădeau de râs. Pe coridor, dacă ieșeam, aveam impresia că văd în ochii celor cu care mă întîlneam un avertisment ironic: "Daniel Petric, ești un om terminat. N-o să mai faci mulți pureci la azil, așa că, scuză-ne, dar nu merită să ne mai pierdem vremea cu tine". Moașa îmi răspundea rece la salut, fără să-mi arunce nici o privire, arătîndu-mi astfel că nu uitase ofensa pe care i-o adusesem. Încât de fiecare dată mă grăbeam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
lipsi trupul meu, farul lor. Cred că vor sfârși prin a se devora între ei. Dar nu pot să rămân aici o veșnicie. Nu vreau o moarte de guzgan. Asta mă ajută să aștept disperarea pură a furtunii. Și acum, Scuzați-mă, e cazul să mă pregătesc, fiindcă furtuna începe, mi se pare. De ce-ați lăsat capul în pămînt? Puțin mai devreme când m-am uitat printre scânduri să văd dacă a nins, întrucît am simțit un miros ciudat de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
NECAZURI INTIME". COMISARUL A ÎNTREBAT DACĂ NIMIC DIN COMPORTAREA LUI COTTARD NU LĂSA SĂ SE PREVADĂ CEEA CE EL NUMEA "DETERMINAREA SA". ― Mi-a bătut ieri în ușă, spuse Grand, ca să ceară niște chibrituri. I-am dat cutia mea. S-a scuzat spunându-mi că între vecini... Apoi m-a asigurat că-mi va da cutia înapoi. I-am spus s-o păstreze. Comisarul l-a întrebat pe funcționar dacă nu cumva Cottard i se păruse ciudat. \ Ceea ce mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
foaie de hârtie. \ Cifrele urcă, doctore, a anunțat el: unsprezece morți în patruzeci și opt de ore. Rieux îl salută pe Cottard și întreabă cum se simte. Grand îl lămurește că acesta ținuse să-i mulțumească doctorului și să se scuze de neplăcerile pe care i le pricinuise. Dar Rieux se uita în foaia de statistică: \ Ei, spune Rieux, ar trebui poate să ne hotărâm să-i spunem acestei boli pe nume. Până acum am bătut pasul pe loc. Dar veniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]