4,151 matches
-
texte, Aranyaka (literal, "de pădure") ne permite să urmărim tranziția sistemului sacrificial (karma-kandd) al Brahmanelor către primatul cunoașterii metafizice (jnana-kandd), proclamat de Upanișade. Aranyaka erau memorizate în taină, departe de orice așezare omenească, în pădure. Doctrina lor punea accentul asupra Sinelui, temelia sacrificiului, și nu asupra realității concrete a riturilor. După Aranyaka, zeii sunt ascunși în om; altfel spus, 20 Cf. Lilian Silburn, Instant et Căușe, pp. 74 sq. ' *- 21 Un alt text din Latapatha Brahmana (X, 6,3,2) descrie
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
moartea lui ătman cu Ființa universală (Brahman) constituie întrucâtva o "nemurire impersonală"; Șinele" se contopește cu sursa sa originară, Brahman. Este important să precizăm că meditațiile asupra identității ătman-Brahman constituie un "exercițiu spiritual", și nu un lanț de "raționamente". Sesizarea Sinelui propriu se însoțește de experimentarea "luminii interioare" (antah-jyotih), și lumina este imaginea prin excelență atât lui ătman cât și a lui Brahman. Este vorba, desigur, de o tradiție veche, deoarece, din timpurile vedice, Soarele sau Lumina sunt considerate epifanii ale
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
era identificat cu Brahman și, prin urmare, putea fi considerat nemuritor. S-a căutat, pe de altă parte, să se descifreze și să se analizeze raporturile între Ființa totală (Brahman) și Natură. Tehnicile ascetice și metodele de meditație, urmărind disocierea Sinelui de experiența psiho-mentală, vor fi elaborate și articulate în primele tratate Yoga. Analiza riguroasă a modului de a fi al Sinelui (ătman, purusa) și structurile și dinamismele Naturii (prakrti) constituie obiectivul filosofici Sârnkhya. 44 Tot astfel în Mundaka II, I
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
și să se analizeze raporturile între Ființa totală (Brahman) și Natură. Tehnicile ascetice și metodele de meditație, urmărind disocierea Sinelui de experiența psiho-mentală, vor fi elaborate și articulate în primele tratate Yoga. Analiza riguroasă a modului de a fi al Sinelui (ătman, purusa) și structurile și dinamismele Naturii (prakrti) constituie obiectivul filosofici Sârnkhya. 44 Tot astfel în Mundaka II, I, 2, purusa e mai presus de aksara, "imuabilul", adică prakrti; cf. H. von Glasenapp, op. Cit., p. 123. 45 Trăsătura distinctivă a
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Ana Ipătescu 15222. În ceea ce privește opera poetului, se poate observa că Dimitrie Stelaru dezvoltă un discurs al reveriei, e o mitizare a existenței, mai aproape de Radu Stanca și de ceilalți reprezentanți ai grupării Cercului Literar de la Sibiu. E o căutare a sinelui și a sensurilor universului proiectată într-un discurs care dilată contururile autoportretului, poza este însă voită, accentuată astfel încât aparenta seriozitate este subtil contrazisă tocmai de emfază. Ora fantastică, Cetățile albe, Șapte vânturi, Noaptea geniului anunță chiar prin aceste sintagme-titlu universul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
drumurile par să ducă, spre moarte. Desigur războiul își pune amprenta asupra sensibilității acestor oameni și, de aceea, călătoria de căutare a idealului în care se lansase și generația precedentă se transformă și de această dată într-o căutare a sinelui. Revine obsesiv spațiul citadin, dar este un oraș interior cel descris, o adevărată închisoare a inimii din care evadarea poate fi dorită, dar nu posibilă. Poetul este într-un permanent dialog cu sine, cu lumea și, deseori, cu literatura. Și
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
din miezul planetei prin fântâni", Salomeea). Remitologizarea se produce și aici, în mod tradițional Salomeea este aducătoare de moarte ca și simbolul vechi al sirenelor (expresie a unei temeri ancestrale care asociază sexualitatea cu ideea de devorare, de deconstrucție a sinelui - abandonarea rațiunii și alunecarea în lumea umbrelor, a instinctelor echivalând cu moartea sufletului), dar aici se amintește că ea însăși, jucând dansul funerar, se prinde-n plasa lui ("Salomeea dănțuia lin pe întinsele prerii./ Moartea e un somn nesfârșit, un
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a alegoriei baudelairiene. Spațiul exterior e cel al angoasei care își ia libertatea să capete proporții "cosmice". Lumina este "închisă", "asediată", pentru a avea acces la ea trebuie să se deschidă "porțile" turnului, un simbol ascensional, dar și unul al sinelui care încearcă să se contureze ("Ah! În noaptea aceea căutam zorile,/ În turnul norilor, pe stânci,/ Vântul îmi destrăma chemările/ Și jarul ochilor se topea în lacul negurilor adânci. (...)// Atunci porțile zorilor s-au deschis/ Și glasul Eumenei peste turnurile
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
se fluidizează în încercarea de a surprinde inefabilul, focul comorilor rămâne un simbol ambivalent, e iluzoriu, ispită a unei posibile bogății, dar, în egală măsură, poate fi și atribut al maleficului. Focul iubirii/ al inspirației/ al arderii interioare în căutarea sinelui are aceleași caracteristici, e o reunire a contrariilor, căutare în concret și abstract totodată, vâlvătaie și pierdere în cenușă, începutul și finalul par astfel a se confunda, e o imagine spre care eul nu poate decât să tindă, având conștiința
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ci este o procesiune a renunțării și a deznădejdei, ei nu pot să mai comunice decât o angoasă devenită cosmică ("Dinspre cer îngerii coborau/ Înfiorați de spectrul Titanului", Îngerii). Pierderea comunicării cu sacrul creează o mitologie a alterității, dublul uman, sinele, devenind el însuși divinitate. Dacă lumea nu poate fi cunoscută, cucerită atunci atenția căutătorului se va orienta spre interior într-o încercare de reașezare a ierarhiei universale ("Am strigat la Dumnezeu - nu m-a auzit -/ E prea departe de mine
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
le organizeze. "adormeau răsturnați în patul apei secate/ pe rând însemnați de Lună cu alb/ pe piele cu cincisprezece carate". Nostalgia trecutului trubaduresc apare și în Ultimul de la 1200. E o reverie declanșată de o "ilustrație veche" sau de proiectarea sinelui într-o astfel de ilustrație: "Într-o ilustrație veche - îndepărtată torță nestinsă/ am cântat pe malurile Balticei pentru Clara". Erotismul imaginilor caracterizează poezia asta a evadării. Se reconstituie ceva din atmosfera Evului Mediu (crenulurile, dosarul cu plante legat în piele
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
apropierii de moarte. La Tonegaru, încercările de îndepărtare de lumea reală îmbracă forma călătoriei pe mare către ținuturi exotice, dar nu destinația este cea avută în vedere (pentru că aceasta pare a echivala cu moartea), ci peregrinarea la infinit în căutarea sinelui. Se produce o adevărată lichefiere a universului, o pierdere a contururilor acestuia astfel încât lumea reală se confundă cu cea a visului, viața devine o anticameră a morții, fapt ilustrat de motivul somnului, al oboselii care revine constant. Degradarea universală este
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
lucruri care nu mă interesează, ceea ce scriu reflectă, câteodată în exces, ceea ce simt" (xv). A doua, atunci când notează că "această carte se numește Slouching towards Betlehem pentru că, acum câțiva ani, anumite versuri din poemul lui Yeats au reverberat în urechea sinelui meu ca și cum ar fi fost implantate acolo chirurgical. Cercurile tot mai largi, vulturul care nu-și aude stăpânul, privirea albă, fără milă, asemeni soarelui; acestea erau punctele mele de referință, singurele imagini care nu se asemănau cu ceea ce eu vedeam
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
că teatru duce la lectură textului că "text al spectacolului". Fiecare scenă romanesca miniaturizează în felul său teatrul existenței în care Pariziana își trăiește propriul eu că spectacol prin construcții ludice de sine. Am incercat sa intelegem modurile în care sinele individual prezintă în diferite spații închise/deschise, ocupații ritualizate/libertine prin delimitarea scenelor mondene/private/intime. 3) Spectacolul personajului Viața că teatru și lumea că scena sunt clișee cu vechime 151. Postulatul ce stă la baza analizei personajului Parizienei reiese
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
transgresare a stereotipului și accedere la eveniment. Pariziana instalează în text evenimentul prin organizarea scandalurilor, spectacolului, fenomenului etc152. Această proiectare a Parizienei într-un rol se poate califica drept autoficționalizare. Ea poate fi înțeleasă ca semn al unei eliberări a sinelui identitar de stereotipurile epocii. Sfidarea legii morale și transcenderea canonului constituie programul ei existențial. Femeia pariziana impune societății o viziune nouă asupra rolului, obligațiilor, posibilităților, capacităților, ocupațiilor și spațiilor feminine. Experiențele majore ale personajului Parizienei sunt legate de dominarea, în
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
Patapievici, p.141]. Foarte importantă ne pare în acest context sugestia lui R.E.Park [p.249] despre faptul ca mască reprezintă concepția pe care ne-am format-o despre noi-înșine rolul, căruia ne străduim să ne conformam; aceasta mască este sinele nostru mai adevărat, sinele care am dori să fim. Rolul devine o a doua natură și o parte integrantă a personalității noastre 157. Mască este frontieră între eul superficial și cel profund, proprie Parizienelor de la cea mai fragedă vârstă: "la
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
importantă ne pare în acest context sugestia lui R.E.Park [p.249] despre faptul ca mască reprezintă concepția pe care ne-am format-o despre noi-înșine rolul, căruia ne străduim să ne conformam; aceasta mască este sinele nostru mai adevărat, sinele care am dori să fim. Rolul devine o a doua natură și o parte integrantă a personalității noastre 157. Mască este frontieră între eul superficial și cel profund, proprie Parizienelor de la cea mai fragedă vârstă: "la force de masque qu
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
cere să "reprezinte", "să se expună"; în Franța (...) femeia este cu atât mai respectată, cu cat "reprezintă" mai bine" [Beauvoir, 1998, ÎI, p.286,280]. Dintre toate aspectele, mai important pentru Pariziana este de a se reprezenta pe șine însăși. Sinele sau proeminent prinde să se impună în toate domeniile vieții sociale, familiale, intime. Câmpul semantic al Parizienei se constituie în baza diferitelor "rețele" pe care le trasează practicile sale sociale și individuale (ocupații, locuri, limbaj verbal și non-verbal). Pariziana se
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
o notă personală ce ține de trăsăturile ei: un capriciu, o simulare, o minciună și, ceea ce este principal elementul de originalitate 241. Ea reușește să teatralizeze ritualurile stereotipizate ale vieții. Ocupațiile denotă un comportament eminamente codificat. Ținând cont de reprezentarea sinelui și de afirmarea să că ființă socială și individuală, delimitam trei universuri ale Parizienei în care ea se manifestă: 1. universul macrosocial, în care comportamentul social este implicat în situații mondene; 2. universul microsocial, în care conduitele individuale sunt implicate
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
de sine în deplină libertate) este perfect aplicabilă femeii pariziene. Lucrarea dezvolta înțelegerea orașului ca loc al căutării și identificării Eului, ca modelator al spațiului interior în funcție de cel exterior. Această căutare de tip modern se exprimă prin afirmarea și autopromovarea sinelui în marele oraș. Pariziana este femeia care a știut să-și automodeleze personalitatea, femeia pentru care afirmarea sinelui atinge superlativul. Pariziana romanesca este imaginea unei condiții sociale (mondenitate), locale (parizianitate) și de epocă (modernitate). Stilul personal al Parizienei are rădăcini
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
și identificării Eului, ca modelator al spațiului interior în funcție de cel exterior. Această căutare de tip modern se exprimă prin afirmarea și autopromovarea sinelui în marele oraș. Pariziana este femeia care a știut să-și automodeleze personalitatea, femeia pentru care afirmarea sinelui atinge superlativul. Pariziana romanesca este imaginea unei condiții sociale (mondenitate), locale (parizianitate) și de epocă (modernitate). Stilul personal al Parizienei are rădăcini adânci, el vine din istorie și devine o matrice, un pattern. Femeia pariziana da contur unei istorii naționale
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
mecanisme, strategii, stratageme și tactici specifice. Analiza textelor de epocă literare și documentare permit înțelegerea mecanismului singularizării progresive a Parizienei prin multiple și originale strategii de identificare, stratageme de afirmare, tactici de reușită. Am incercat sa intelegem modurile în care sinele individual se manifestă în diferite spații închise sau deschise. Ceea ce pare femeia pariziana, la un nivel superficial aparentă și spectacol este, în realitate, consecință unei transformări culturale lente în societățile occidentale, o schimbare a sensibilității, care duce la post-modernitate. Pariziana
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
stele a norocului: „Cobori În jos, luceafăr blând,/ Alunecând pe-o rază,/ Pătrunde-n codru și În gând,/ Norocu-mi luminează!”. Luceafărul exprimă dramatismul propriei condiții, născută din constatarea că relația om-geniu este incompatibilă. Atitudinea geniului este una de interiorizare a sinelui, de asumare a eternității. Omul comun nu-și depășește condiția, iar geniul manifestă un profund dispreț fața de această incapacitate: „Ce-ți pasă ție, chip de lut,/ Dac-oi fi eu sau altul?". Geniul constată cu durere că viața omului
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
Înghițit de un pește uriaș; Încearca el să să se lupte, strigând după ajutor: „Eh, de-ar fi măcar ecoul!”, dar Întâmplarea Înseamnă pornirea personajului dramei Într-o aventură a cunoașterii, Într-o călătorie inițiatică de regăsire, de redescoperire a sinelui. În cel de-al doilea tablou, Iona se află În „interiorul pestelui I”, În Întuneric, asta semnificând neputința de comunicare, iar faptul Îl determină să constate că „Începe să fie târziu În mine. Uite, s-a făcut Întuneric În mâna
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
un gest rutinat, după ce tăiase un nesfârșit șir de burți ale pestilor Înghitiți unii de altii, simbolizând evadarea din propria carceră, eliberarea din propriul destin, din propria captivitate. Drama ia sfârși cu o replică sugerând Încrederea dată eroului de regăsirea sinelui, fiindcă „e greu să fii singur”, simbolizând un nou Început: „Razbim noi cumva la lumină”. Acest ultim gest al lui Iona, de a-și spinteca propria burtă, poate fi un reflex ori o sinucidere, o părăsire voită a lumii și
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]