4,031 matches
-
l-am întrebat dacă ar vrea să se mute la mine și el a zis da. Eram înmărmurită. — Și mă acuzai pe mine că am luat-o razna! După trei săptămâni vă mutați împreună. E o nebunie! Maria ridică din sprâncene. — După cincisprezece ani în care ați păstrat două apartamente în Londra, ai decis că în sfârșit îl cunoșteai pe Mark suficient de bine ca să te legi de el și uite unde ai ajuns. Cred că timpul e supraestimat ca factor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Val Kilmer în Batman Forever. Costumat. Dar erau și câteva răspunsuri interesante, care, în mod evident, fuseseră scrise la modul serios. Habar nu aveam că erau atâția bărbați în Londra interesați de origami. În final, aveam nouă bărbați ale căror sprâncene nu se uneau și care se pozaseră îmbrăcați. Gândindu-mă care va fi următorul pas, m-am conectat la contul meu pentru job. Am fost uimită să găsesc 49 de mesaje. Neținând seama de mesajele cu expeditori cu nume gen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
calm. Eram deja cu mâna pe telefon, gata pentru inevitabilul mesaj. NU POMENI DE COPII. SCHIMBĂ SUBIECTUL ACUM. Am scăpat de subiect destul de eficient. Cât timp ai fost căsătorită? continuă Ed. —Doar zece luni, am răspuns eu. Ed ridică din sprâncene. O poveste de dragoste vijelioasă? Am fost împreună peste 21 de ani, din liceu, așa că nu știu dacă „vijelios“ e cuvântul cel mai bun, mai degrabă o briză constantă. Ed deveni reținut. —21 de ani. E o viață întreagă. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
că... of, Alfie n-o să reușească niciodată să înțeleagă. Poate doar dacă bea mult înainte. Poți să mergi să vezi ce fac copiii? îl rugă Tally pe Phil din senin. Mi se pare că am auzit ceva. Phil ridică din sprâncene, dar se conformă sărutându-și soția cu drag când trecu pe lângă ea. Întotdeauna îi fusese recunoscător lui Tally că se măritase cu el, iar fidelitatea lui îmi apăru acum dintr-odată ca insuportabil de puternică. Când l-am auzit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
fi trebuit să fac e să-nvăț origami și să port haine oribile. Ia spune-mi, cum a fost? Am înghițit în sec încercând să-mi găsesc cuvintele. Păi, știi tu, a fost... bine, dar puțin... stânjenitor. Maria ridică din sprâncene. — Nu crezi că e puțin cam târziu să devii dintr-odată sfioasă? La urma urmelor, ești acum o adulterină în toată regula din moment ce ești încă oficial măritată. —Mai amintește-mi o dată: de ce te consider prietena mea? am întrebat-o amărâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Dar am găsit un mod de a o repara. Îmi simți scepticismul. —OK. Poate că nu am reparat-o tocmai, dar am început procesul de vindecare. Așa că de ce nu am face același lucru pentru prietenii noștri? Eu am ridicat din sprâncene. —Să le promitem un sfert de milion de lire și niște șampon pentru lindini? Să le reparăm căsniciile! Dacă încercăm amândoi, știu că putem reuși. El nu știa că eu încă aveam o problemă cu Maria, care de-abia aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
a râs, poate și pentru că nu fusese foarte amuzant. —Unde e Kieran? —Jos, cu Mark. Mi-a zis că n-o să te superi dacă urc la tine. — Asta pentru că nu știe de ce ne-am certat noi două. Am ridicat din sprâncene. Nu i-ai spus că ai aflat de telefoane? Atunci de ce v-ați certat? — Din cauza copilului. Nu ajunsese în faza entuziasmată cum mă așteptasem eu. Cel puțin asta i-am spus lui. Crede că sunt hormonii care fac ravagii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
cămașă ca și tine, care să se bucure de flirturi, cumpărături și decolorarea părului facial. Maria aruncă cu chips-uri în mine. Nici nu știu de ce mai sunt prietenă cu tine. Pentru că sunt sinceră? am încercat eu. A ridicat o sprânceană. — Acum că ai adus vorba, ce ai de gând să-i spui lui Mark despre acel weekend? Pare că ar aștepta niște răspunsuri și că le așteaptă de ceva timp, pe bună dreptate. Mi-am făcut o promisiune azi, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
trăiești uzurpând drepturile celorlalți, călcând peste cadavre, pentru ca să-ți însușești ceea ce nu ți se cuvine. - Stai să-ți citesc o poezie, îi replicai, scotocindu-mi febril buzunarele înțesate cu hârtii mototolite. Dar Omul cu ciocul de aramă făcu: „nu” din sprâncenele abia vizibile, pe fruntea sa jupuită. Mai adăogă câteva cuvinte ciripite din sucombatul meu vocabular și, fredonând apoi, cu toate tonurile false, cântecul vâslașilor de pe Volga, a coborât scara de piatră în ritmul ciocănit al frigării, pe care o lovea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și dulci de culoarea chihlimbarului. Îl țiu bine minte, cu cămașa lungă peste izmene, cu picioarele înfășurate în obiele și vârâte în opinci negre și rupte. Avea chipul pământiu, neras cu săptămânile, cu barba albă, țepoasă, fruntea ciupită de vărsat, sprâncenele cărunte și groase, mustățile stufoase și ochii cenușii, încruntați de lăuntrică suferință, în care se iveau câteodată două luminițe dulci, pornite din adâncuri. - Am să le întind cu barda, făcea Moș Avram de câte ori scăpa strachina dintre degetele-i încleștate. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
la rindea, din care răzbea un miros pătrunzător de carne friptă. Aplecat să privească prin mica ferestruică a capacului țintuit, am zărit un craniu cenușiu, cu fața pământie și urechile topite. Așa, cu ochii aceia scurși, sub dârele albe ale sprâncenelor arse, adânc arcuite și cu buzele prăjite ce se străduiau parcă să spună cum s-a întâmplat nenorocirea, mumia hidoasă nu mai semăna deloc cu Ilie Cârpaciul, care mi-a dres sandalele cu două zile înainte de plecarea lui la Moreni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cu pudră multă. Avea o mustață galbenă, adusă covrig, cu vârfurile unse cu cosmetic și lipite de pomeți, până lângă aripile nărilor. Buza de sus descoperită, părea umflată de o permanentă durere de dinți. Niște ochi mobili, mari și albaștri, sprâncene vagi și părul acajù isprăvit cu un moț pe sprânceana dreaptă, desăvârșea fizionomia lui Marcu Fișic, dacă adăugăm bretonul de la ceafă, spinarea puțin adusă, mărul lui Adam jucăuș și mâinile albe și subțiri care s-au priceput, totuși, de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
vârfurile unse cu cosmetic și lipite de pomeți, până lângă aripile nărilor. Buza de sus descoperită, părea umflată de o permanentă durere de dinți. Niște ochi mobili, mari și albaștri, sprâncene vagi și părul acajù isprăvit cu un moț pe sprânceana dreaptă, desăvârșea fizionomia lui Marcu Fișic, dacă adăugăm bretonul de la ceafă, spinarea puțin adusă, mărul lui Adam jucăuș și mâinile albe și subțiri care s-au priceput, totuși, de câteva ori să înece în sânge pe cei ce au îndrăznit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
petic de pământ, de pe care maiorul, stând pe vine și cu binoclul la ochi, împărțea ordine pentru contra atac. Era un om fioros maiorul, cu șumuiogul mustăților în furculiță și cu ochii crunți și injectați, adumbriți de o pereche de sprâncene groase, ca un trei orizontal cu cocoloașele stufoase, înălțate spre cărarea din mijlocul frunții teșite. În dimineața aceea fermecătoare de toamnă târzie, se auzeau din vale, tot mai aproape, țăcănitul mitralierelor, comenzi răgușite și scurte, înjurături și vaiete. Iar peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
veselie neobișnuită. Clopotele vesteau în cetate nașterea regelui meu. Bunicii noștri se asemănau la chipuri, ori poate așa mi se părea mie pe vremea aceea, când abia împlinisem șase ani. Amândoi aveau o barbă căruntă, un nas coroiat și niște sprâncene ca două căciuli circonflexe. Găsisem firește și câteva deosebiri. De pildă, bunicul regelui avea în jurul gâtului un colan cu paftale de aur, în vreme ce al meu purta un centimetru de mușama cenușie, prevăzut cu cifre negre, cu liniuțe între ele. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pictat de el în fiecare dimineață și corijat cu farduri mereu, peste zi. În zilele din săptămână, o vedeam pe promenada din fața marilor hoteluri. Părea o dansatoare spaniolă, cu „cinciul” negru al părului, presat și bine lipit de frunte, între sprâncenele subțiri, prelungite cu creionul spre tâmple. Duminică, însă, pictorul confecționa Hildei un chip de zeiță greacă, cu părul retezat în jurul cefei și atât de lins, încât bătaia soarelui părea că poartă o cască sferică de oțel, cu reflexe albăstrii jucând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
baie de lumină. Îl recunoscui din depărtare după jachet, dar mai cu seamă după jobenul cu capacul oblic. Înalt și tânăr încă, avea totuși trupul adus din spinare, și un chip prelung și caricatural. Se puteau remarca de la prima ochire sprâncenele încruntate și gura ca un bot de știucă. Purta barbă și mustață rase, și avea gât unduit, cu o cravată strâmbă al cărei nod era pitit după aripa gulerului moale. Când ne oprirăm față în față, omul meu se clătină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
băut pe datorie. - „Treci la socoteală”, râde Ioșca. - „În regulă”, aprobă birtașul, cu pântecul acoperit cu un șorț alb ca și chipul său. Are gura și mustața ca de morsă blondă. Chelnerița Paula rotește niște ochi văduviți de gene și sprâncene. Chipul de faianță îi este stropit cu bidineaua, cu picături de sânge. Ioșca îi spune „Porzelanprinzessin”, îi sărută mâna cu multă stimă, fără să-i observe pântecul balonat de o sarcină înaintată, și un „o” ce i-l formează gambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
lei pe săptămână, pentru că făcea curățenie în cameră, afară de ce-i mai pica de la noi. În ziua când urma să fie dus la judecată, el își curăți vestonul, cu ceai, își lustrui bocancii, și cu capela periată și pe o sprânceană, își duse la gură o mână făcută pâlnie, trompetând „înaintarea”. La poarta închisorii, un clopot suna, ori de câte ori pleca sau intra cineva. Poarta deschisă împingea o limbă de oțel elastică, ce semnala evenimentul. De astă dată a sunat la plecarea trompetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și cea mai mare surpriză, atunci când Theodora citește cu glas tare: „Cele mai calde felicitări pentru o distincție binemeritată. Sunt mândru că am produs Guy Domville, chiar dacă nu a fost un succes. Sir George Alexander.“ Chipul lui James se Întunecă, sprâncenele i se zbârlesc, perii de pe țeastă parcă i se ridică. Aruncă săgeți din priviri. — Alexander, rostește el limpede, e un căcat. Cele două doamne se privesc descumpănite. Niciodată, absolut niciodată nu l-a auzit vreuna din ele pe Henry James
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
conducerea firmei, În urma decesului prematur al lui Osgood. — Mă bucur să pot spune că Du Maurier și-a trimis ultimul roman Înainte de a muri, spuse el. Se numește Marțianul. Da, știu, zise Henry. — L-ai citit? Întrebă McIlvaine, ridicând o sprânceană. — Nu, nu știu nimic despre el, În afara titlului. — A. Păi, o să-l publicăm În foileton În Harper’s, Începând cu numărul viitor - am devansat publicarea, În semn de omagiu. Bineînțeles că publicul va fi extrem de interesat să Îi citească ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
articol foarte util pentru hebdomadar despre Trilby, pe vremea când Îl publicam În foileton În revista lunară, și mă-ntrebam dacă te-aș putea convinge să faci Încă o dată același lucru. — Ah, spuse Henry țuguindu-și buzele și Încruntând din sprâncene. Poate nu e momentul cel mai potrivit... — Mă gândeam la un articol evocator, cu caracter personal, știi, care să pună În lumină relația strânsă dintre voi și să treacă În revistă remarcabila lui carieră târzie de romancier, până la și incluzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de o privire. Nu era nici frumoasă, nici urâtă, doar o elevă cu părul negru și codițe destul de lungi. În rama lui întunecată, obrazul ei mi s-a părut mic, scurtat la nivelul de punct-virgulă-linie. Gura cu buze înguste, strânse. Sprâncenele unite deasupra rădăcinii nasului. Cunoșteam fete mai drăguțe. De o verișoară mă ocupasem chiar, pipăind-o, în șopronul pentru lemne al bunicului. O altă fată se numea Dorchen, venea din Bartenstein, din Prusia orientală, așa și vorbea și nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a șters din minte. O siluetă înaltă și slabă de apostol de vârstă mijlocie, îmbrăcată în obișnuitele haine militare, care voia să fie numită chef de către elevi. Insul cu păr grizonat și creț cerea respect într-o manieră total nesoldățească. Sprâncenele lui erau atât de lungi, că le-ai fi putut pieptăna. De la bun început ne-a pus în temă în legătură cu cariera lui. De la București, prin Sofia și Budapesta, ajunsese până la Viena, ca bucătar-șef foarte apreciat. În treacăt, erau pomenite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ce - Dumnezeu sau Führer - fusese adusă la cota zero, pentru mine nu exista, abstracție făcând de caporalul meu, care cântase cu mine în pădurea întunecată Hans cel mic..., decât o singură autoritate: acel bărbat uscățiv și deja grizonat, ale cărui sprâncene se voiau pieptănate. El s-a priceput să-i smulgă foamei mele ghimpele, fie și numai pentru câteva ore. Astfel, bucătarul nostru șef care, învățându-ne pe noi, a trecut cu siguranță prin cuțit și alte lighioane, a fezandat vânat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]