12,786 matches
-
ei. Pustiirile provocate de huni au fost de mari proporții, necunoscute până atunci în Europa, multe orașe au fost literalmente distruse, fiind refăcute abia sub Justinian și mulți oameni au fost uciși sau luați în robie. În regiunile aflate sub stăpânirea lor directă, printre care și teritoriile Daciei, distrugerile și pustiirile au fost simțitor mai reduse, hunii nu s-au așezat statornic, ca popor de păstori nomazi, decât în regiunile de stepă, mai ales în cele nord-pontice și în pusta panonică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a doua jumătate a secolului al VI-lea. Populația locală romanică controlată de gepizi era cu certitudine creștină, iar apartenența gepizilor la această religie a contribuit la apropierea de populația autohtonă romanizată, ceea ce a dus la asimilarea lor. Despre caracterul stăpânirii gepizilor pe teritoriul Daciei și raporturile lor cu populația autohtonă ne vorbesc izvoarele literare. Astfel, Iordanes ne dă informații despre întinderea teritorială a stăpânirii gepizilor, la mijlocul secolului al VI-lea, ei locuiau între Mureș și Crișuri. Afirmația este plauzibilă, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a contribuit la apropierea de populația autohtonă romanizată, ceea ce a dus la asimilarea lor. Despre caracterul stăpânirii gepizilor pe teritoriul Daciei și raporturile lor cu populația autohtonă ne vorbesc izvoarele literare. Astfel, Iordanes ne dă informații despre întinderea teritorială a stăpânirii gepizilor, la mijlocul secolului al VI-lea, ei locuiau între Mureș și Crișuri. Afirmația este plauzibilă, pentru a ocupa pământuri mai bune, gepizii au coborât pe Valea Tisei și s-au așezat în teritoriile ocupate anterior de vandali, după plecarea lor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
teritoriile ocupate anterior de vandali, după plecarea lor spre apus, în jurul anului 400. Până la mijlocul secolului al V-lea, gepizii au locuit doar în regiunile de margine, în nord-vestul Daciei, însă după victoria asupra hunilor (454), ei și-au extins stăpânirea (aria de locuire) asupra întregii Dacii romane, conform lui Iordanes. Teritoriul locuit de gepizi era identic cu acela al Daciei romane. Astfel, Iordanes arată că, după lupta de la Nedao (454), stăpânirea gepidă era suprapusă cu frontierele vechi ale Daciei romane
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
după victoria asupra hunilor (454), ei și-au extins stăpânirea (aria de locuire) asupra întregii Dacii romane, conform lui Iordanes. Teritoriul locuit de gepizi era identic cu acela al Daciei romane. Astfel, Iordanes arată că, după lupta de la Nedao (454), stăpânirea gepidă era suprapusă cu frontierele vechi ale Daciei romane, la care se adaugă Valea Tisei, ocupată anterior de aceștia.24 După Iordanes, Gepidia se întindea între Tisa și Dunăre, de-a lungul Carpaților, până la Olt. Conform informațiilor furnizate de descoperirile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în valea Mureșului. La est de Tisa, în Crișana și Banat, descoperiri gepide se cunosc la Valea lui Mihai, mormântul unui războinic (aristocrat) gepid, apoi mormintele de la Oradea și Socodor (jud. Arad), și un mormânt modest la Andrid (jud. Satu Mare). Stăpânirea gepizilor în Oltenia, conform lui Iordanes, nu este confirmată de mărturiile arheologice, de aceea nu se poate vorbi nici măcar de o prezență nominală a lor în zonă, de unde rezultă că ei n-au trecut Carpații în sud. Pătrunderea gepizilor dinspre
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu se poate vorbi nici măcar de o prezență nominală a lor în zonă, de unde rezultă că ei n-au trecut Carpații în sud. Pătrunderea gepizilor dinspre nord-vest în Transilvania propriu-zisă a avut loc la mijlocul secolului al V-lea, după prăbușirea stăpânirii hunilor. Descoperirile gepide din cursul acestui secol, în Transilvania, sunt mormintele principale de la Apahida (Cluj), cu piese bogate de aur, și tezaurul cu obiecte de aur de la Someșeni (Cluj). Urmele arheologice gepide din secolul al VI-lea și prima jumătate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Din inventarul cimitirelor descoperite, remarcăm vestimentația, arme, unelte, obiecte de podoabă la femei, produse ceramice și cruci. În cimitirul de la Bandul de Câmpie, într-un mormânt, s-au aflat unelte de argintar-autorii lor erau meșteri locali. Alte descoperiri din perioada stăpânirii gepizilor în Dacia (454-567) s-au făcut la Cipău, pe Mureș-o așezare deschisă tip Morești și cimitir-o așezare din secolul al VI-lea, gepidă probabil, deasupra comunei Porumbenii Mici (jud. Harghita), Sighișoara și Bistrița. Cele mai mari cimitire
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ale unor cete militare. Bizanțul, care i-a recunoscut în secolul al VI-lea, le plătea subsidii și oferea daruri șefilor lor-noii hani din Pannonia, iar o "Avarie" apare și în inscripții. 26 În acest fel, s-a întemeiat o stăpânire avară (567-796), de peste două veacuri, numele de "avar" persistând până la anul 1000, fiind menționat și într-un act pontifical. Față de locuitorii mai vechi, autohtonii de la Dunăre și de dincolo de munți, politica avarilor este o continuare a celei a hunilor. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mută pe locuitorii "Romaniei" el cârmuiește (conduce) o lume supusă, trăind în vechea ei autonomie. Avarii au trăit în bune relații cu supușii lor, romanici și slavi, urmele lor au rămas în așezămintele supușilor, precum vasul avar de la Sânmiclăușul Mare. Stăpânirea avară a lăsat urme puține și discutabile, a fost cea care a mutat peste Dunăre (sud) pe slavi. Astfel, al doilea popor turanic, după huni, a acționat pentru închegarea și întărirea poporului românesc, în curs de coagulare, prin această "curățire
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din Asia Centrală, între râurile Amu-Daria și Sâr-Daria. Limba vorbită de avari nu este cunoscută, fiind un dialect mongol sau o limbă turcică. Avarii erau un popor asiatic, nomad, de păstori războinici, asemănător cu hunii. După mijlocul secolului al VI-lea, stăpânirea avarilor din Asia Centrală a fost lichidată de populații turce, astfel că o parte a avarilor s-au îndreptat spre apus. Până în 558, aproximativ 20.000 de avari ajunseseră în stepele din nordul Munților Caucaz, dar încă în 557, ei au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a stabilit reședința aici. Apoi, în 584, avarii cuceresc Singidunum (Belgrad) și alte orașe romane din sudul Dunării. Din acest moment, drumul avarilor spre Constantinopol și spre coasta nord-pontică era deschis. Deoarece slavii din Câmpia munteană au refuzat să recunoască stăpânirea avarilor, aceștia au organizat, în 578/579, cu sprijinul flotei bizantine, o expediție în nordul Dunării, în urma căreia triburile slave au fost supuse (vezi cap. V). În anii 584-586, avarii și slavii au organizat noi atacuri la Dunărea de Jos
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vast, ce se întindea din stepele nord-pontice până în Alpi și din Carpații nordici până la Dunărea de Jos și coasta Mării Adriatice. Însă, în ciuda întinderii teritoriale, destinul lor istoric se va consuma în interiorul bazinului carpatic. Modelul după care a fost organizată stăpânirea avară era specific societății nomazilor răsăriteni: structuri politice efemere bazate pe legea tradițională, legitimitatea dinastiei conducătoare și charisma ei. Puterea ei se baza, pe de o parte, pe armată și concentrarea puterii în mâinile khaganului (hanului), a elitei militare și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a încetat cu totul. 31 În schimb, pe de altă parte, avarii au preluat "țara gepizilor", după înfrângerea acestora, adică regiunile din vestul și nord-vestul Daciei, împreună cu anumite zone din Transilvania. Dar condițiile naturale de-aici au dus la organizarea stăpânirii avare la marginea nord-estică a kaganatului. Unii cercetători susțin că imediat după înfrângerea gepizilor, în 567, o parte a oastei avare a pătruns în Transilvania, de-a lungul Mureșului, pentru a proteja populația avară, rămasă în timpul evenimentelor din 567-568 în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
această susținere este prea puțin verosimilă. În afară de regiunile umede și joase din vest și nord-vest, care au fost integrate efectiv teritoriilor pe care avarii le stăpâneau, fiind adecvate modului de viață al unor păstori nomazi, este cu totul improbabilă o stăpânire efectivă a lor în Transilvania. Însă se poate afirma cu certitudine că a existat un centru al puterii avare, în prima jumătate a secolului al VII-lea, într-un spațiu restrâns pe Mureșul mijlociu, între confluența cu Arieșul la nord
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sens. Însă în zonele de șes (câmpie) din vestul și nord-vestul Daciei, organic legate de Câmpia Tisei, situația era foarte diferită comparativ cu Transilvania. Cu toate că descoperirile avare sunt puține aici (Transilvania), este cert că aceste teritorii au fost efectiv integrate stăpânirii avare (kaganat) după instalarea lor în Panonia, în a doua jumătate a secolului al VI-lea. Extinderea stăpânirii lor în nord-vestul Daciei (Crișana și Banat) s-a produs ceva mai târziu, după anul 720, în cursul secolului al VIII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
era foarte diferită comparativ cu Transilvania. Cu toate că descoperirile avare sunt puține aici (Transilvania), este cert că aceste teritorii au fost efectiv integrate stăpânirii avare (kaganat) după instalarea lor în Panonia, în a doua jumătate a secolului al VI-lea. Extinderea stăpânirii lor în nord-vestul Daciei (Crișana și Banat) s-a produs ceva mai târziu, după anul 720, în cursul secolului al VIII-lea. Morminte avare timpurii s-au aflat la sud de localitatea Valea lui Mihai (jud. Bihor), la Cheșeseu, Săcuieni
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
armele respective. Aceste descoperiri se află mai ales pe valea Mureșului inferior, pe unde avarii au pătruns. În Banat s-au descoperit vestigii avare din epoca târzie (secolul VII), aici au avut loc confruntări militare cu bizantinii, în anii 599-600. Stăpânirea avară în bazinul carpatic a marcat istoria acestei regiuni pentru două secole și jumătate. Ei au impus propriul model, adus din răsărit, în organizarea structurilor social-economice și politice. Dar locuirea efectivă a unui teritoriu atât de întins era imposibilă, de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în organizarea structurilor social-economice și politice. Dar locuirea efectivă a unui teritoriu atât de întins era imposibilă, de aceea grupuri de populație preexistente, romanici, germanici, prizonieri aduși din Imperiu, ori alte comunități-slavii au avut rolul lor în evoluția kaganatului avar. Stăpânirea avară a luat sfârșit în Europa centrală prin atacurile francilor din 796, care au distrus ringul-centrul puterii avare din Panonia și distrugerea rămășițelor avare de către bulgari, pe la anul 800.32 NOTE 1. P. P. Panaitescu, Introducere la istoria culturii românești
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o parte, exista proprietatea devălmașă a obștei, iar pe de alta, posesiunea individuală a membrilor ei. Posesiunea individuală marchează începutul diferențierii sociale în obște ce avea să ducă treptat, într-un timp îndelungat, la destrămarea organizării devălmașe a obștei, prin stăpânirea individuală (personală) a casei, anexelor, grădinii și uneltelor de muncă, iar apoi la permanentizarea stăpânirii lor, la proprietatea asupra loturilor arabile, fără a mai fi distribuite, prin tragere la sorți, ca până atunci. Dacă la început, în forma sa primară
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ei. Posesiunea individuală marchează începutul diferențierii sociale în obște ce avea să ducă treptat, într-un timp îndelungat, la destrămarea organizării devălmașe a obștei, prin stăpânirea individuală (personală) a casei, anexelor, grădinii și uneltelor de muncă, iar apoi la permanentizarea stăpânirii lor, la proprietatea asupra loturilor arabile, fără a mai fi distribuite, prin tragere la sorți, ca până atunci. Dacă la început, în forma sa primară, secolele IV-VI, obștea teritorială, ca instituție colectivă, se caracteriza prin proprietatea devălmașă asupra pământului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al V-lea, sau relațiile dintre autoritatea militară a cetății Turris și țăranii de pe pământul fortificației. Dacă aceasta era situația în sânul comunităților, în cea mai mare parte a țării, în aceste secole, în Dobrogea, provincie aflată multă vreme sub stăpânirea Imperiului, până în secolul al VII-lea, structura social-economică a comunităților umane cunoștea o evoluție deosebită. Constituirea marilor domenii funciare villae, instituția colonatului, instituția patronatului a unor principes locorum, dezvoltarea meșteșugurilor, a organizațiilor profesionale (corporații-colegii), dezvoltarea schimbului de mărfuri, economia bănească
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
românesc, fie că este vorba de agricultură, creșterea animalelor și meșteșuguri, este obștea. La începutul vieții românești a fost satul. Satul românesc are o vechime istorică apreciabilă, cu rădăcini în preistorie (neolitic-Eliade). Obștea țărănească românească era bazată pe munca și stăpânirea în comun (devălmășie) a pământului de către locuitorii satului (din lat. fossatum), împărțiți pe familii, în care fiecare stăpânea câte un lot de arătură. Obștea țărănească, în istoria românilor, cu structura ei complexă de organizare a muncii și stăpânire a pământului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
munca și stăpânirea în comun (devălmășie) a pământului de către locuitorii satului (din lat. fossatum), împărțiți pe familii, în care fiecare stăpânea câte un lot de arătură. Obștea țărănească, în istoria românilor, cu structura ei complexă de organizare a muncii și stăpânire a pământului, poate fi considerată o creație originală a neamului nostru. Obștea țărănească poate fi definită, în primul rând, ca o comunitate de muncă, în sensul că era prestată o muncă dirijată de comunitate și forma un cerc închis, în privința
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în primul rând, ca o comunitate de muncă, în sensul că era prestată o muncă dirijată de comunitate și forma un cerc închis, în privința drepturilor de folosință a pământului. Pentru definirea obștii, esențiale erau munca și organizarea ei, și nu stăpânirea pământului, din moment ce existau obști fără pământ, care se deplasau sub semnul roirii sau erau așezate pe pământul stăpânit de un cneaz sau boier. Între obștea țărănească și cea primară nu era, în istoria românilor, o deosebire esențială. Prin urmare, obștea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]