10,831 matches
-
avea probleme cu alcoolul sau cu abuzul de droguri. Unii au expectații de la copii care nu pot fi atinse. Lipsa deprinderilor de a fi părinte, cuplată cu neputința copilului de a îndeplini așteptările nerealiste pot conduce la abuz asupra copilului. Stresul (inclusiv cel de natură financiară) reprezintă un alt factor întâlnit în mod frecvent. Sistemul legislativ operează cu șase categorii de abuz: - abuz fizic (orice vătămare fizică neaccidentală sau vătămarea suferită de un copil ca rezultat al acțiunilor sau omisiei unei
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
sondaje întâlnim un sprijin puternic pentru ideea prevenirii și combaterii violenței, prin intermediul regândirii relațiilor interpersonale și al patternurilor interacționale. EMBED Word.Picture.8 - calitatea de martor sau victimă a violenței în copilărie; - patologia individuală; - caracteristicile personale; - nivelul de frustrare și stres. - modalitățile de relaționare și de administrare a conflictului; - norme sociale privind distribuția puterii; - nivelul socio-economic al familiei; - modele de relaționare în familie. - valorizarea socială a femeii și familiei; - integrarea familiei în rețelele sociale; - dezvoltarea serviciilor sociale; - gradele de acceptare a
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
1987/1989), mecanismele de apărare sunt definite ca fiind ansambluri de sentimente, gânduri sau comportamente relativ involuntare, care apar ca răspuns la perceperea unui pericol psihic. Aceste mecanisme au drept scop să mascheze ori să atenueze conflictele sau factorii de stres care generează anxietatea. 7b) În ultima ediție a DSM, respectiv DSM-IV (American Psychiatric Association, 1994/1996), mecanismele de apărare (sau stilurile de coping) sunt definite ca fiind acele procese psihologice automate care protejează individul de anxietate, de perceperea unor pericole
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
În ultima ediție a DSM, respectiv DSM-IV (American Psychiatric Association, 1994/1996), mecanismele de apărare (sau stilurile de coping) sunt definite ca fiind acele procese psihologice automate care protejează individul de anxietate, de perceperea unor pericole sau de factorii de stres (interni și externi). Autorii DSM-IV precizează că mecanismele de apărare constituie niște mediatori ai reacției subiectului la conflictele emoționale și la factorii de stres interni sau externi. În același timp, ei mai subliniază și faptul că subiecții nu conștientizează existența
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
procese psihologice automate care protejează individul de anxietate, de perceperea unor pericole sau de factorii de stres (interni și externi). Autorii DSM-IV precizează că mecanismele de apărare constituie niște mediatori ai reacției subiectului la conflictele emoționale și la factorii de stres interni sau externi. În același timp, ei mai subliniază și faptul că subiecții nu conștientizează existența acestor mecanisme de apărare decât atunci când sunt deja activate. 8) Pentru Holmes (1994), mecanismele de apărare constituie niște strategii prin care indivizii reduc sau
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
faptul că subiecții nu conștientizează existența acestor mecanisme de apărare decât atunci când sunt deja activate. 8) Pentru Holmes (1994), mecanismele de apărare constituie niște strategii prin care indivizii reduc sau evită anumite stări negative cum sunt conflictul, frustrarea, anxietatea și stresul. 9) În sfârșit, potrivit lui Plutchik (1995), termenul „apărare” se referă la un proces inconștient destinat să disimuleze, să evite sau să modifice amenințări, conflicte sau pericole. Analizând aceste diferite definiții și cele câteva precizări sau comentarii care le însoțesc uneori
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
morale și sociale (3). În alte definiții, finalitatea face referire în mod explicit la mediul intern și la cel extern: stăpânirea, controlarea, canalizarea pericolelor interne și externe (4) sau protejarea individului împotriva anxietății, a perceperii pericolelor sau împotriva factorilor de stres interni și externi (7b). Pentru alți autori, această dublă referire la mediul intern și la cel extern este implicită, mediul extern fiind evocat prin conceptul de stres; finalitatea mecanismelor de apărare s-ar configura atunci astfel: mascarea sau atenuarea conflictelor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
4) sau protejarea individului împotriva anxietății, a perceperii pericolelor sau împotriva factorilor de stres interni și externi (7b). Pentru alți autori, această dublă referire la mediul intern și la cel extern este implicită, mediul extern fiind evocat prin conceptul de stres; finalitatea mecanismelor de apărare s-ar configura atunci astfel: mascarea sau atenuarea conflictelor ori a factorilor de stres care generează anxietatea (7a), reducerea sau evitarea unor stări negative, cum sunt conflictul, frustrarea, anxietatea și stresul (8). Să spunem, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Pentru alți autori, această dublă referire la mediul intern și la cel extern este implicită, mediul extern fiind evocat prin conceptul de stres; finalitatea mecanismelor de apărare s-ar configura atunci astfel: mascarea sau atenuarea conflictelor ori a factorilor de stres care generează anxietatea (7a), reducerea sau evitarea unor stări negative, cum sunt conflictul, frustrarea, anxietatea și stresul (8). Să spunem, în sfârșit, că doar una dintre aceste definiții (9) nu face referire clară la mediul intern sau extern; finalitatea este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fiind evocat prin conceptul de stres; finalitatea mecanismelor de apărare s-ar configura atunci astfel: mascarea sau atenuarea conflictelor ori a factorilor de stres care generează anxietatea (7a), reducerea sau evitarea unor stări negative, cum sunt conflictul, frustrarea, anxietatea și stresul (8). Să spunem, în sfârșit, că doar una dintre aceste definiții (9) nu face referire clară la mediul intern sau extern; finalitatea este în acest caz disimularea, evitarea sau modificarea amenințărilor, conflictelor sau pericolelor. Dezacordul dintre aceste definiții este adeseori
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
2); - printr-o remaniere a realităților interne și externe (6a); - printr-o deformare temporară a realității din cauza unor gânduri, sentimente și comportamente (6b); - îndeplinind o funcție de disimulare (5); - ca mediatori ai reacției subiectului la conflictele emoționale și la factorii de stres interni sau externi (7b). În privința modului de derulare a mecanismelor de apărare evocate, caracterul inconștient revine în mai multe definiții: în (3), (5), (6), (9), (1) cel puțin parțial și în mod integral la (7b). Remarcăm, de asemenea, că aspectul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lucrarea în care este citat mecanismul. În privința mecanismelor de apărare descrise de Melanie Klein, definiția se inspiră în mare măsură din lucrarea lui Segal (1964/1980). 1) Agresiunea pasivă (DSM III-R; DSM-IV): răspuns la conflictele emoționale și la factorii de stres interni și externi printr-o agresiune împotriva celuilalt, exprimată în mod indirect și necombativ. În cazul utilizării acestui mecanism, o fațadă de adeziune aparentă maschează rezistența, resentimentul sau ostilitatea. Cât despre situațiile în care acest mecanism poate fi utilizat, DSM-IV
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
subiectului. În plus, acest mecanism poate constitui o modalitate de adaptare pentru persoanele ce ocupă o poziție de subordonat și care nu reușesc să se afirme deschis prin alte mijloace. 2) Autoobservarea (DSM-IV): subiectul tratează conflictul emoțional sau factorii de stres interni sau externi procedând la o reflecție asupra gândurilor, sentimentelor, motivației și comportamentului său și răspunzând în mod corespunzător. 3) Blocajul (V.): inhibiția (de obicei temporară) a afectelor, care pot fi și ele legate de gânduri și pulsiuni. Blocajul constituie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de a găsi substitute pentru pierderile sau inadecvările reale sau imaginare. Punerea în mișcare a acestui mecanism implică o exagerare a aspectelor pozitive ale persoanei. 5) Complezența (sau complianța) (V.): utilizarea supunerii pasive în vederea evitării conflictelor și a factorilor de stres. 6) Condensarea (B.): mecanism legat de procesul primar. Caracteristică gândirii inconștiente, condensarea se regăsește în vise, acte ratate, jocuri de cuvinte sau alte formațiuni ale inconștientului și constă în faptul că o reprezentare unică presupune existența mai multor lanțuri asociative
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a-și menține sau restaura integritatea de sine - mai ales imaginea corporală - și pentru a controla mediul înconjurător. Mecanismele de încorporare și de introiecție sunt și ele implicate aici. 28) Omnipotența (DSM-IV): răspuns la conflictele emoționale sau la factorii de stres interni și externi, în cursul căruia subiectul simte sau acționează ca și cum ar poseda capacități sau puteri superioare celor deținute de alții. 29) A te orienta spre estetic (V.): deplasarea interesului către valoarea formală, estetică a obiectelor sau experiențelor cu scopul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
unde sunt descrise următoarele șapte niveluri ale funcționării defensive: 1) Nivelul adaptativ ridicat. Opt apărări date ca exemplu - anticiparea, capacitatea de a recurge la celălalt (afiliere), altruismul, umorul, autoafirmarea, autoobservarea, sublimarea și reprimarea - permit o adaptare optimală la factorii de stres, accentuează sentimentul de gratificare, autorizează o percepție conștientă a sentimentelor, a ideilor și a consecințelor lor și asigură cel mai bun echilibru posibil între diferitele motivații conflictuale. 2) Nivelul inhibițiilor mentale (sau al formațiunii de compromis). Cele șapte apărări menționate
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și omnipotența - operează, în vederea reglării stimei de sine, unele distorsiuni minore ale imaginii de sine, ale imaginii corporale sau ale imaginii celorlalți. 4) Nivelul negării. Cele trei apărări date ca exemplu - refuzul, proiecția și raționalizarea - mențin în afara conștiinței factorii de stres, precum și anumite pulsiuni, idei, afecte sau sentimente de responsabilitate neplăcute ori inacceptabile, toate aceste elemente fiind (sau nu) atribuite în mod greșit unor cauze externe. 5) Nivelul distorsiunii majore a imaginii. Pentru acest nivel sunt citate trei apărări: reveria autistă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sau a imaginii despre ceilalți. 6) Nivelul acțiunii. Cele patru apărări date ca exemplu - activismul, retragerea apatică, plângerea cuprinzând solicitarea unui ajutor și respingerea ajutorului și agresiunea pasivă - generează o funcționare defensivă, caracterizată prin utilizarea, în prezența unor factori de stres interni și externi, a acțiunii sau a retragerii. 7) Nivelul disreglării defensive. Utilizarea apărărilor clasate la acest nivel - proiecția delirantă, refuzul psihotic și distorsiunea psihotică- constituie semnul unui eșec al reglării defensive a reacțiilor subiectului la factorii de stres, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de stres interni și externi, a acțiunii sau a retragerii. 7) Nivelul disreglării defensive. Utilizarea apărărilor clasate la acest nivel - proiecția delirantă, refuzul psihotic și distorsiunea psihotică- constituie semnul unui eșec al reglării defensive a reacțiilor subiectului la factorii de stres, ceea ce antrenează o ruptură în raport cu realitatea obiectivă. O clasificare având unele puncte comune cu aceea propusă de DSM-IV, dar în care conotația psihopatologică pare și mai pronunțată, îi aparține lui Perry (1990), care propune șapte clase de apărări: 1) apărări-acțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
bun/rău, puternic/slab. Dacă stilul defensiv descris de factorul 1 este orientat către acțiune, stilul determinat de factorul 2 este orientat către imagine și poate fi descris ca distorsiune a imaginii. Să mai notăm faptul că, în situații de stres, anumite persoane care nu folosesc în mod curent aceste mecanisme pot recurge totuși cu succes la cele cuprinse în factorul 2. Așa se face că, de pildă, încrederea în omnipotența doctorului reprezintă o modalitate de a face față unei boli
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
existenței oricărui mecanism de apărare; - mai târziu apărarea poate continua să se dezvolte, luând forme mai avansate; - atunci când dezvoltarea unei apărări este completă, utilizarea ei depinde de forța celorlalte apărări disponibile, de temperamentul și caracterul persoanei, precum și de gradul de stres resimțit. 2. Cronologia apariției și problema ierarhieitc "2. Cronologia apariției și problema ierarhiei" Dacă, așa cum am putut vedea, ideea unei cronologii în apariția mecanismelor de apărare este veche, studiile pe această temă au fost extrem de rare până la începutul anilor ’70
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
3 luni, precum și în cursul primilor trei ani de viață. Studiile întreprinse de Ainsworth et al. (1978) și de LaBarbera et al. (1976) au ca subiecți copii normali. Ainsworth et al. observă bebeluși de douăsprezece luni aflați în situații de stres cauzate de relațiile tensionate cu mamele lor. Rezultatele obținute evidențiază prezența răspunsului defensiv descris de Fraiberg. LaBarbera et al. încep prin a demonstra că niște copii normali și neafectați de stres, cu vârste cuprinse între 4 și 6 luni, pot
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
observă bebeluși de douăsprezece luni aflați în situații de stres cauzate de relațiile tensionate cu mamele lor. Rezultatele obținute evidențiază prezența răspunsului defensiv descris de Fraiberg. LaBarbera et al. încep prin a demonstra că niște copii normali și neafectați de stres, cu vârste cuprinse între 4 și 6 luni, pot distinge expresiile faciale vesele de cele furioase. Apoi, autorii mai constată că bebelușii evită să privească figurile furioase, preferând să se uite la cele care exprimă bucuria. 2) Refuzul prin evitare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și prezintă în general o funcționare defensivă mai accentuată (așa cum arată scorul lor total, mai mare decât la bărbați). Să mai notăm că, în cadrul acestei cercetări, femeile afirmau că au trecut prin mai multe probleme de viață și mai mult stres. Pentru ansamblul populației studiate, corelațiile dintre totalitatea problemelor de viață, pe de o parte, și scorul pe fiecare scală (cu excepția celor privind intelectualizarea și refuzul realității), pe de altă parte, erau semnificative și pozitive. În egală măsură, și corelația dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
au axat pe consecințele refuzului la persoanele diagnosticate ca seropozitive (Weimer et al., 1989; Earl et al., 1991-1992). Rezultatele obținute de echipa lui Weimer arată că o atitudine de rezistență activă îi ajută mai bine pe bolnavi să facă față stresului generat de rezultatul examenului serologic decât adoptarea refuzului sau a resemnării pasive. Halperin (1993) notează că, pe termen scurt, refuzul poate constitui o apărare eficientă pentru adolescenții ai căror părinți au murit de sida. Să amintim, în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]