4,066 matches
-
de către oricine. (acum) Sentimentul artei constă chiar În spaima de moarte: acel sentiment unic că numai tu trăiești efectiv În această clipă prezentă și-ți dai seama instantaneu cât de Îngrozitor ar fi să nu mai fii. Mă uit la surâsul Giocondei și constat complicitatea imaginii vii cu starea secretă a celui care a creat-o. Ceea ce uimește la Leonardo Da Vinci aste acest strigăt reținut, această stranie preconștiință a existenței, Întrevăzută fulgurant În figurile pictate de el, pe care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
eram Învinsă. Atunci, am hotărât să nu mai concurez. Cum puteam eu să mă compar cu cei care aveau condiții optime de antrenament și pe deasupra doi antrenori foarte buni? Am strâns din nou din dinți, dar buzele au schițat un surâs, eu nu trebuie să fiu slabă În fața nimănui. M-a durut mult, foarte mult această renunțare și au existat momente În care nu mă duceam la gheață ca să nu Îi văd pe aceia care Îmi ocupau locul acolo, În lot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de ele amețit de această constatare, ce nu mă părăsește decât după ce se Întunecă. Rețin Însă refuzul de a mai comunica prin cuvinte cu altcineva după despărțirea de ele; răspund monosilabic fără să privesc pe nimeni, În ochi cu un surâs distant. A vorbi cu altcineva Înseamnă a rupe vraja aceea care m-a invadat numai În vorbirea mea cu cele două colege din clasa a VI-a; cine știe ce pulsiuni secrete ale corpului meu au fost actualizate numai atunci. A vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la lupanare) șolduri gigantice, are o fustă cloș scurtă din care ies doi stâlpi groși, picioare de elefant, grăsimea se răsfrânge În cute numeroase, nu se poate fixa locul genunchiului, umple toată aleea, Îmi blochează calea; Își arată cu un surâs ademenitor colții negri Între știrbiturile gingiilor; o gură largă exalând un damf putred mă lovește În plex, Îmi apăs cu mâna nările, nu mai respir, altfel simt că mă sufoc, devin stacojiu, dar ce se petrece? deodată, apare ea, madame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
venea la el și ei se iubeau, se Îmbrățișau. Numai pentru el toate bucuriile, numai pentru el toate deliciile; dragostea mea sub picioarele lui; numai pentru el această femeie Întreagă, capul ei, gâtul ei, sânii ei, corpul ei, sufletul ei, surâsul ei, cele două brațe ale ei care-l Înconjoară, șoaptele ei de dragoste; pentru el tot, pentru mine nimic. Aceste frisoane de suferință, aceste vaiete de bucurie și durere, declanșate violent În sufletul adolescentului la revelația corpului amoros, fac din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
examenul pentru gradul de sergent. A tras niște sfori. A reușit să te pice. - Ce a făcut? - Te-a picat. A discutat cu ofițerii de examinare. - Am avut al treilea scor în ordine descrescătoare din istoria departamentului, spuse cu un surâs amar. Nu-i așa? - Da, la întrebările grilă și la oral. Dar trebuie să treci și la proba de evaluare. - Dar m-am descurcat bine. - Rezultatele preliminare au fost bune. Dar, în raportul final, ai apărut ca picată. - Imposibil. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ca să vadă toată lumea din salon. Se delectă cu privirile șocate ale doamnelor din înalta societate care arătau toate ca maică-sa. Văzu cu coada ochiului că bărbatul care se uita la ea și la Gilles avea pe chip un mic surâs amuzat. Sunt prea bătrână pentru așa ceva, își zise ea aruncând din nou o ocheadă spre străinul acela chipeș. Bărbatul trecu pe lângă ea și-i zâmbi. Într-un gest calculat și, în egală măsură, natural, Adriana ridică spre el ochii mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
să i se vorbească de parcă ea ar fi fost maică-sa, iar el un mucos care tocmai a mânjit covorul cu unt de arahide. În schimb, el zâmbi. Și nu era un zâmbet încărcat de nemulțumire sau resemnare; era un surâs sincer, înțelegător, cu care încerca să se scuze. — Iubito, nu vreau să te stresez. Știu cât de mult îți iubești meseria și vreu să te bucuri de ea cât mai poți. Nu te grăbi și vino să te culci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Nu vroia să se culce. Nu vroia ceai. Nu vroia decât să nu-l mai audă vorbind. Inspiră adânc, încet, ca să nu o vadă. — Mersi, dar nu-i nevoie. Mai lasă-mă câteva minute, bine? O privi lung cu un surâs înțelegător înainte să sară jos din pat și să o cuprindă într-o îmbrățișare drăgăstoasă. Ea simți că se crispează, fără voia ei. Russell o strânse și mai tare în brațe, îngropându-și fața lângă gâtul ei, chiar între bărbie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
probabil că șeful meu, colegii mei și probabil toți cei de la editură cred că sunt mult prea neexperimentată să mă ocup de cartea ta. Jesse goli ceașca de cafea. — Dar tu, tu ce crezi, dragă Leigh? întrebă el cu un surâs în colțul gurii. — Cred că te-ai săturat de tot rahatul ăsta. Nu știu de ce ai dispărut în ultimii șase ani, dar presupun că a fost ceva mai important decât nenumărate petreceri sau ce mai zic gurile rele. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
mai slab la față, nu mai avea paloarea aceea de mort, o tunsoare reușită care îi ascundea începutul de chelie) erau rezultatul eforturilor majoretei, nu ale lui. — Pot să intru? întrebă el cu unul din zâmbetele alea ale lui, un surâs între seducător și plictisit. Emmy se lipi cu spatele de ușă și îi făcu semn cu mâna să intre, asigurându-se că el i-a observat expresia de indiferență absolută. Lui Emmy i-au luat câteva secunde să închidă ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ascultă discuția adulților despre Sam. —Huh, scoase Ben la un moment dat pe un ton serios, pe Sam I am, pe Sam I Am, nu-mi place de Sam I Am. —Nu ești singurul, dragul meu, răspunse Ruby cu un surâs amar. Ruby presupusese că după promisiunea lui Tom Hardacre că o să joace murdar, el și Jill vor continua să lucreze la spital. Era destul de sigură că vor fi foarte mulțumiți să stea să aștepte până toată chestia cu surogatele o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
rezemându-și mâna, o mână fină ce nu părea făcută să apuce, ci să se așeze, ca o porumbiță, pe umărul soțului ei. Mama lui umbla prin casă fără să se-audă, ca o păsăruică, todeauna în negru, cu un surâs, care nu era decât rămășița lacrimilor din primele zile de văduvie, pe buze și-n jurul ochilor scrutători. „Trebuie să trăiesc numai pentru tine - îi spunea ea nopțile, înainte de culcare -, Augusto.“ Și el lua cu sine în visele nocturne un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aminte de mama sa. Închise ochii și visă din nou casa aceea blândă și caldă, în care lumina intra printre florile albe brodate pe brizbizuri. O revăzu pe mama sa, ducându-se și venind fără zgomot, mereu în negru, cu surâsul acela al ei ca o rămășiță a lacrimilor. Și își recapitulă toată viața de copil, când făcea parte din mama sa și trăia sub ocrotirea ei, și moartea aceea lentă, gravă, dulce, nedureroasă a bietei doamne, când a plecat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cauți aici? Soarele strălucea în părul lui roșu și răvășit. A trebuit să clipesc în lumină. Ai auzit vreodată de Anne Frank? Știi pe cineva care nu a auzit? —Eu sunt Peter van Pels. Van Daan din jurnal. Am așteptat surâsul neîncrezător. O dată la câțiva ani cineva susținea că este prințesa Anastasia. Mai erau femei care insistau că l-au văzut pe Rudolph Valentino. Erau o groază de Houdini. —Și? —Mă crezi? — Ce e de necrezut? Lumea e plină de naziști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
nu știa ce să-i spună și se temea că se va face de râs. Se Întoarse Încet În camera de zi și zise cu glas mieros: Ești supărat pe mine, Dimi? De ce-mi faci asta? O umbră de surâs trist, un surâs de om bătrân și obosit, se ivi pentru o clipă pe buzele copilului. Și Îi spuse constatând parcă o stare de fapt: — Mă sâcâi. În acest caz, spuse Fima, stăpânindu-și cu greu un nou val de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
să-i spună și se temea că se va face de râs. Se Întoarse Încet În camera de zi și zise cu glas mieros: Ești supărat pe mine, Dimi? De ce-mi faci asta? O umbră de surâs trist, un surâs de om bătrân și obosit, se ivi pentru o clipă pe buzele copilului. Și Îi spuse constatând parcă o stare de fapt: — Mă sâcâi. În acest caz, spuse Fima, stăpânindu-și cu greu un nou val de furie, o poftă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
amant. A păstrat numai fotografia ei din ziua absolvirii gimnaziului, pe care a dat-o să fie mărită de cinci ori și a atârnat-o deasupra bufetului. De acolo Îi privise ea pe amândoi de-a lungul anilor, cu un surâs trist, ușor sceptic, cu ochii plecați sfielnic. De parcă Își recunoștea greșeala și o regreta. Imediat după Înmormântare, Baruch a preluat educația fiului său cu o strictețe distrată, cu gesturi emoționale neașteptate și o bună dispoziție tiranică. Verifica În fiecare dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Și răspunse, privind În noapte, cu o voce joasă și hotărâtă: —Corect. E problema mea. Și eu sunt cel care o va rezolva. Zâmbi din nou În sinea lui. Însă nu mai era zâmbetul lui obișnuit, umil și trist, ci surâsul cu buzele uimitor arcuite al unui bărbat care căutase Îndelung un răspuns complicat la o Întrebare complicată și dintr-odată găsise un răspuns simplu. Apoi Fima se Întoarse și intră În cameră. O zări imediat pe Yael, adâncită Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pentru haimanaua de treisprezece ani, pentru nepăsătorul de optsprezece și mai târziu pentru nefericitul semiconștient de douăzeci de ani, cu toate drumurile închise. Azi încă, două decenii de când m-am împotrivit cu încăpățânare să-i privesc chipul pentru totdeauna adormit, surâsul său rar și cu atât mai singular și prețios, mai stăruie să-mi ardă inima. Cuget iar la zilele copilăriei, când teama de el mă făcea să-l doresc plecat departe în lungă și nesfârșită călătorie. Mai cu seamă, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
între subțiori, brațele groase, încrucișate și goale până la cot, cu care-și strângea mamelele uriași, prăbușite peste coama pântecului balonat de prea multe sarcini. Chipul ei, cu părul încă negru, lins, înnodat la ceafă, mi-a risipit timiditatea cu un surâs blajin pe o gură întinsă ce-i descoperea un șir de dinți prea albi, de porțelan, lungi la colțul drept al buzelor și tot mai scurți spre stânga, unde șeaua protezei de cauciuc îi acoperea gingia de sus, din ce în ce mai scăzută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de „buric” cioclu de pe capra înaltă care băga parcă dinadins dricul în băltoace. A continuat apoi iar lanțul Duminecilor, toate, toate la fel, în casa văduvei. Laura nu mai râdea și nici mâna la gură nu o mai ducea, când surâsul ei pălit de grijă încerca să-i lumineze chipul. Degetele ei prelungi confecționau pălării pentru cucoanele cartierului. Se făcuse modistă peste noapte și, ajutată de talent, izbutea să agonisească ceea ce trebuia pentru acoperirea cheltuielilor modestei lor gospodării. Dar iată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ei negru, împodobit cu o coroniță de tuci dată proaspătă cu bronz. În săptămâna a patra un suflet de catifea s-a desprins din fața ei, îmbunând-o, înainte de a se înălța, cu dulci făgăduieli, ca să i se întipărească pe chip surâsul îngeresc, pe care moartea nu i l-a putut risipi cu răsuflul ei înghețat. Anul de doliu în odaia Laurei a fost negru și tăcut. Madam Fișic dormita, înghesuită pe scaunul ei de bucătărie. Ședea lângă spirtelnița din sălița antreului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
domnișoara, îndreptându-mi cu degete tremurătoare cravata în neorânduială. - Duminică dimineața să nu vii niciodată, că sunt la biserică, adăugă ea. Vorbea, încheindu-și unul după altul, butonii rochiței, ca și cum și-ar fi strivit păduchii ce-i mișunau pe suflet. Surâsul ei profesional, absurd și rece, reapăruse de astă dată, proaspăt zugrăvit cu roș și negru, să-mi ucidă gândurile și să-mi spargă fraza sentimentală, ticluită de piticul caraghios, din mine, convalescent în urma nenumăratelor mele atentate împotriva lui, săvârșite dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
prea greu de învățat. - Femeia patronului, continuai ca să mă apăr, mi-a dat în primire căldările cu clei. Stăteam toată ziua în picioare în fața godinului încins. Duhoarea cleiului topit m-a făcut să leșin. Când patroana m-a întrebat, cu surâsul ei de viperă, dacă „mi-e cald sub limbă”, am fugit cu șorțul pe mine. În ziua aceea mâncasem doar un bob de strugure scăpat din ciorchinele unui copilaș, pe dușumeaua sălii de așteptare a gării. Am plecat apoi singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]