3,383 matches
-
lasă lecțiile pentru școală și, când ajunse lângă Cuța, aceasta îi sări înainte și o luă spre imaș . Dumitru a priceput că s-a întâmplat ceva și porni după ea, spre imaș, unde lăsase caii dimineață, așa cum i-a spus taică-su când s-a întors în zori de la Băcești. Pe malul unei râpe adânci, nu departe de locul unde îi lăsase pe Roibu și Steluța la păscut, Cuța se opri. Privind spre fundul râpei, Dumitru îl vede pe Roibu culcat
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Privind cu atenție, vede și urme de sânge, coboară în râpă și-l podidesc lacrimile, când vede carnea sfâșiată la crupa calului și la gât. îi pare rău că i-a lăsat singuri de dimineață, dar așa i-a spus taică-su să se întoarcă și să-și facă lecțiile. Dar unde o fi iapa Steluța, se întreabă el, și dă cu ochii de văcarul Cristea și un cioban căruia toată lumea îi spunea Buzatu, deși numele lui era Braharu . Amândoi aveau
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
vrea ca și noi, domnul inspector Averescu și cu mine, să stăm oleacă de vorbă, ca vechi cunoștințe, mai zise învățătorul Obreja. - Da, așa-i, a venit, mă duc să-l chem din casă, stă și el de vorbă cu taică-su, că nu sau văzut de mult; Maria merge spre prispa casei, suie scările și strigă pe Mihai, iar acesta răspunse din casă și deschizând ușa spre înafară întrebă: - Ce-i, de ce m-ai strigat mamaie ? - Bună, Mihai! Bine ai
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
i s-a părut că învățătorul Obreja era mai alb ca de obicei, iar inspectorul Averescu, mult mai brunet de cât era în realitate. * - Mihai, să revenim la vorba ce o aveam înainte de a veni musafirii care abia au plecat. Taică-tu vorbește mai greu acum ca mai înainte. Nu are cum să-ți spună toate gândurile noastre. ți le voi spune eu. Noi am discutat în mai multe nopți de nesomn, de veghe, tot ce se petrece în familia noastră
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
eu. Noi am discutat în mai multe nopți de nesomn, de veghe, tot ce se petrece în familia noastră. Dumitru este un băiat plin de energie. A început să aibă gânduri proprii despre viața lui. Nu prea se-nțelege cu taică-tu. Chiar a fost plecat de acasă vreo trei săptămâni. Zice el că pe la Puești. Dar mai știm noi pe unde a fost?! Oricum are alte preocupări față de ceilalți din familia noastră, pe care o vrem unită la treburile ce
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
război, va trece la casa lui. Tu o ai pe a ta pregătită. îți mai dăm un hectar de pământ, ceva vite. îți va mai da și statul român pentru care ai luptat, că așa i-a dat și lui taică-tu cele patru hectare, și îți întemeiezi o gospodărie frumoasă la noi, putând face și pe brutarul aici în Pungești, că te știu foarte priceput în această meserie. - Nu vreau să vă supăr și nici să vă stric planurile, dar
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
din organism, să moară acasă, la Pungești. Când carul a ajuns pe la Rediu, Emilia a trebuit să aprindă lumânarea la căpătâiul băiatului răpus de armele drăcești ale războiului și, acesta și-a dat sufletul, culmea, cam prin acelaș loc unde taică-su Costache, avusese de înfruntat, cu ani în urmă acea cumpănă, când era să se înece în apele reci ale dezghețului de primăvară. Ajunși acasă, nenorocirea a continuat, Costache, desnădăjduit că feciorul iubit , Dumitru, a avut parte de un astfel
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
în marina militară română care uneori s-a confruntat în scurte bătălii pe mare, în timpul campaniei din răsărit. Maică-sa a căutat să-l liniștească spunându-i că se va așeza în Pungești și va munci pământul, așa cum făcuse și taică-su. I-a spus că vor avea suficient pământ, povestindu-i că familia Ciotacu s-ar fi hotărât să le înapoieze atât lotul de la Poarta Lipovei, cât și pământul luat de ei cu japca din luncă luat pentru care zdrobiseră
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
judecată. Natalița lui Gheorghe știa cum au decurs lucrurile și îi povestise în amănunt lui Maria Gheorghiu. Cumnata Marița i-a chemat pe cei doi băieți și iată ce le-a spus: „Ioane, Gheorghe, ați venit? Văd că mototolul de taică-tu nu vine și eu deabia îmi trag sufletul, mă înnăduș... de abia pot să mai vorbesc. V-am chemat să reparăm o greșeală de care cred că răspund acuma, de nici pământul nu o să mă primească. Fecioru-său Ion o
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
mărunțișuri din astea. Atunci sigur că așa era, era tot felul de lume. Știți cum e, că venea soldatul și-ntrebai, dar nu pe soldat: De unde vine, ce studii are, ce cutare?" Te legi acolo de-un banc: "Ce-i taică-tu, băi?" "E agricultor". Dă-l la Infanterie!" "Ce-i taică-tu?" "Manager". Dă-l la Cercetare!" "Ce-i taică-tu?" "Medic stomatolog". "Dă-l la Transmisiuni!" "Și ce face acolo?" Cică: "Pune dinți la greblă". Deci, erau repartițiile astea
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
de lume. Știți cum e, că venea soldatul și-ntrebai, dar nu pe soldat: De unde vine, ce studii are, ce cutare?" Te legi acolo de-un banc: "Ce-i taică-tu, băi?" "E agricultor". Dă-l la Infanterie!" "Ce-i taică-tu?" "Manager". Dă-l la Cercetare!" "Ce-i taică-tu?" "Medic stomatolog". "Dă-l la Transmisiuni!" "Și ce face acolo?" Cică: "Pune dinți la greblă". Deci, erau repartițiile astea, le mai făceau și aleatoriu, și-atunci n-aveam ce spune
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
-ntrebai, dar nu pe soldat: De unde vine, ce studii are, ce cutare?" Te legi acolo de-un banc: "Ce-i taică-tu, băi?" "E agricultor". Dă-l la Infanterie!" "Ce-i taică-tu?" "Manager". Dă-l la Cercetare!" "Ce-i taică-tu?" "Medic stomatolog". "Dă-l la Transmisiuni!" "Și ce face acolo?" Cică: "Pune dinți la greblă". Deci, erau repartițiile astea, le mai făceau și aleatoriu, și-atunci n-aveam ce spune. Dar, din cauza sărăciei și a nevoilor, dom'le, soldatul
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
Șef de Stat major, una dintre sarcini a fost să predau arhiva CI-ului. Mai mult de jumătate am distrus-o fiindcă erau tot felul de tâmpenii. Ofițer de contrainformații acolo era unul Cristea, un băiat bun, mă cunoșteam cu taică-său demult. Eram atunci mai rodat un pic, m-am dus și i-am zis: "Băi, Cristea, din ce n-ați distrus voi toți sau eu, ți-au mai scăpat ceva hârtii?" "Ce vă interesează?" "Uite, măi, merg la Târgoviște
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
să fiu elev În clasele primare), Înainte să se fi declanșat alarma antiaeriană. Crengi din bătrânul stejar scos din rădăcină au aterizat sub impactul exploziei tocmai pe terasa noastră de la etajul șase. În timp ce ferestrele Întregului imobil s-au făcut țăndări, taică-meu a avut fulgerător instinctul bun de a mă lua În brațe și, cu mama de mână, ne-a condus În adăpostul antiaerian din subsol. Anica, dădaca mea, cea care m-a Îngrijit cu dragoste și devotament până la plecarea mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
biserică întru veșnica lor pomenire. Și-apoi, se va așterne uitarea... "Dumnezeu să-i ierte!" Vădanelor când le spui, își înăbușă gura cu basmaua, nu te cred, nu vor, nu pot să creadă... Pruncii se tot uită în susul drumului și taica nu mai vine... Dar răniții, ciungii rămășiță de om ce gem prin bolnițele mânăstirilor? Dar vitejii care au luptat bine, care nu și-au precupețit viața, ca Moldova să fie o țară liberă? Tăcere... Lungă tăcere... Boierii stau cu capetele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mucosul acesta?! se stropșește Alexandru. Nu vezi?! E topit după tine! Ce vorbești? Suntem buni prieteni... Am auzit că-i bastardul lui Vodă. Și ce dacă? E... e un băiat drăguț... și... și-i un viteaz. Calcă pe urmele lui taică-su. Să-și șteargă întâi mucii, spune el cu răutate. Și ... și cum îți spuneam, Mangopul e un tărâm... Voichița ciupește o coardă cu vibrație acută. Pe tărâmul acela n-oi merge nicicând, principe... Cine-s eu? O biată fată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
le-a venit de hac! strigă Voichița îmbujorată până-n lobii urechilor. Mulți au simțit pe spinarea lor ascuțișul săbiei Măriei sale! Și turcii! Și lehii! Și tătarii! Și ungurii! Și, urmează ea încetișor, cu vocea frântă, și... și chiar muntenii lui taica. Că toți au strâmbat din nas: "Oaste de opincari", ridică ea din nou glasul. Da' numai ce și-a slobozit Măria sa "opincarii" în luptă, că le-a înghețat zâmbetul pe buze și li s-a pleoștit musteața! Că Ștefan... continuă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rog!... O să-l rog... Dar, știu eu? clatină din cap a îndoială. Sunteți prinse de război: soața și fiica lui Radu cel Frumos, vrăjmașul de moarte al lui Ștefan. De ce l-a alungat din tronul Țării Românești?! izbucnește furios Alexandru. Taica e acum un biet pribeag prin Transilvania, își șterge Voichița o lacrimă strivită în colțul pleoapei. Se zice c-ar fi bolnav. Ce rău poate să-i mai facă Marelui Ștefan Vodă? Maria pune mâinile pe creștetul Voichiței cu blândețe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am strigat eu. Nu știu dacă m-a auzit, dar mi-a zâmbit, semn că înțelesese... Apoi, mi-a făcut semn să plec, să-l las să moară singur. Am ieșit plângând în hohote. Nu mai plânsesem de la moartea lui taica... El m-a învățat să lupt, continuă Ștefan, cu altă voce, după o tăcere. Lui îi datorez mult din ceea ce sunt astăzi. N-a trecut un an și Vlad a ajuns Domn în Țara Românească, iar eu, cu ajutorul lui, Domn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
urechilor. Clipește cu genele prelungi ce-i adumbresc ochii de cicoare, dându-le un aer de mister, îndulcit de gropițele din obraz. Te-am văzut, călărești pe deșălate, ca un tatar. Voichița, îmbujorată, cu ochi strălucitori, tremurând, zice cu mândrie: Taica m-a-nvățat. E un călăreț neîntrecut. În Poiana Zânelor, erau florile precum un covor. Și chiar sunt zâne, acolo, în poiană? face a se minuna Ștefan. Sunt! Da' nu s-arată decât în miez de noapte cu lună plină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Era cald, cosașii țârâiau, apa clipocea, mă chema... Arunc tot de pe mine și... huștiuluc în apă. Și m-am bălăcit, ciripește ea cu bucuria bălăcelii în glas. Dumnezeule! Ce-am pierdut! se căinează Ștefan. Și chiar ști să înoți? Ohooo! Taica m-a-nvățat. Era... e un înotător neîntrecut. Și Dunărea o trecea înot. Știu, la turci, spune Ștefan prompt, neîndurător. Voichița, rănită, pleacă ochii și tace. Adică... adică, pe celălalt mal și înapoi, desigur, o drege el. Voichița îl iartă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bate, Că m-a băgat în păcate, Bat-o Doamne, arz-o focu', Că m-a ... că m-a..." Na... c-am uitat! Descânte-mă tu mai departe. Știi să descânți? Ohoo! Știu o grămadă, chicotește Voichița. Te-a învățat taica? o înțeapă Ștefan. Nu mai descânt! se bosumflă Voichița. Te rog!... Bine!... Voichița se reculege câteva clipe, cade într-un fel de iluminare, apoi începe încetișor, cântat, psalmodiat: "Prichindei, mititei, Spiriduși sprintenei, Căutați-l, Cercetați-l! Și de l-ați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ce anume? întreabă Ștefan. Acu doi ani și mai bine. Era într-o miercuri... Fulguia... Clopotele Bucureștiului băteau să se spargă, amestecându-se cu bubuitul pușcilor ce băteau Cetatea Dâmboviței... Aaa... Atunci? Țara Românească înfrântă era sub călcâiul "Moldoveanului cumplit". Taica, scăpase... Prin fugă la turci! Mi-a scăpat printre degete... Noi eu și maica am rămas în Cetate, dobândă... ..."Balaurului fioros", râde Ștefan amintindu-și. ...Împreună cu maica, stăteam strâns îmbrățișate, tremuram, plângeam și ne așteptam moartea... Atunci, lovită cu piciorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Aici, îi pipăie Voichița fruntea, se mai simte urma... M-ai privit în ochi... Îți amintești ce mi-ai spus? Nu, nu-mi amintesc. Ai spus: "Măi, măi! De unde ai furat ochii aiștea albaștri ca cerul, fătuco? De la frumosul de taica, desigur... Păcat de el, frumos, viteaz și... și vândut turcilor. Păcat! Împreună, am fi făcut lucruri mari la Dunăre! Împreună!"... Chiar așa ai spus! Și ce-ți mai clănțăneau dințișorii de frică... De ură, nu de frică, protestează Voichița. Eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
scrisoare. Nu mă mai joc! E rândul tău să te faci Mahomed! intră Olena, țipând, luptând cu o sabie de lemn, parând lovitura săbiei lui Petru. Olena-Elena e o fetiță de vreo zece ani, înăltuță, blondă, îmbrăcată cu contașul lui taica pe care îl târșește pe pământ; în cap cu un turban cu tui și sangeacuri desigur, captură de la Podul Înalt, ce-i cade mereu peste ochi. ...E rândul meu să mă fac Ștefan Vodă! strigă ea poruncitoare. Cum să fii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]