190,155 matches
-
act punitiv, ci unul exorcizator. În contextul luptei pe care Paula Ribariu, acest David transparent și fragil, a angajat-o cu Muzeul Național de Artă Contemporană, cu acest Goliat infatuat, semidoct și dogmatic, întrebarea de la început este pe deplin legitimă. Textul care urmează, comentariu mai vechi la o expoziție a Paulei Ribariu, încearcă să readucă în discuție o prezență artistică remarcabilă și o conștiință profesională pe măsură. Așadar: cine este Paula Ribariu? Prima întrebare care se naște în fața picturii Paulei Ribariu
Cine este Paula Ribariu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11527_a_12852]
-
încărcate de sensuri, acte rituale și desfășurări ceremoniale. Insă acestă lume nu este numai una a faptelor senzoriale, nici doar a angajamentelor morale, oricîtă încărcătură spirituală ar avea lucrările în subtext, ci și o lume a codurilor lingvistice și a Textului ca echivalent al Creației. Paula Ribariu construiește prin imagine dar, în aceeași măsură, construiește prin cuvinte. Lumea se naște pe măsură ce este formulată, iar expresia, odată eliberată, se ordonează de la sine în adevărate arhitecturi. Dintr-un univers al arhetipurilor, al începuturilor
Cine este Paula Ribariu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11527_a_12852]
-
intensă a formelor hai și haideți pentru a prefața un conjunctiv al îndemnului, al ordinului, dar și al formulării de propuneri și ipoteze. De fapt, orice conjunctiv nesubordonat pare să-și găsească un suport în interjecția tipică a interacțiunii. În textele cercetate, apar aproape exclusiv hai și haideți; forma haideți, care a primit, prin analogie cu verbul, desinența de plural, este folosită pentru mai mulți destinatari, dar mai ales asociată adresării politicoase prin plural (,Haideți să facem un pariu, doamnă" - în
"Hai să zicem..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11564_a_12889]
-
propriu. Însoțitorii pot deveni, la un moment dat, datorită acestei calități, personaje fabuloase și în existență. în realitatea cea mai pură, concretă și palpabilă. Ca și întîlnirile semnificative. Construcția formidabilă a poveștilor are multiple trepte de receptare. Pe măsură ce urci scara. Textele se desfac altfel în copilărie sau în adolescență, altfel la maturitate și cu totul modificate atunci cînd le citești celor mici, încercînd, de fapt, contaminat de ipocrizii, să te prefaci că nu știi ceea ce ai descoperit între timp. Există coduri
Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11545_a_12870]
-
a dreptul. Poate și de asta îi găsesc pe artiștii care lucrează pentru copii hăruiți cu ceva în plus. Acel ceva care se adaugă modestiei lor structurale. Vorbesc aici despre artiștii autentici și nicidecum despre aceia, nu puțini, care transformă textele într-o suită de șabloane, grave ca efect, insuportabile atunci cînd intri în contact cu ele. Șabloane care se strecoară parșiv în creierii copiilor, cu care lupți greu, care îi îndeamnă la mimetism și nu la inovație, la maimuțăreli ieftine
Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11545_a_12870]
-
muzeu). Trebuie să înțelegi ce citești, scria Costin în prefață la Viiața lumii, ,că a ceti și a nu înțelege ieste a vântura vântul". Cantemir solicita cititorului să-i recepteze romanul ,cu voioasă simpatie", deci cu aderență consimțit la ideile textului nu lipsit de dificultăți stilistice. ,Ascultați și auziți", noima predicii, striga din amvon Antim Ivireanul. Și nu sunt singurii noștri scriitori alarmați de neinițierea și chiar recalcitranța receptorului la subtilități. Citiți până pricepeți că ,prin țigani se înțeleg și alții
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
Notele din subsolul paginilor sunt un altfel de a atrage atenția asupra esenței și ineditului operei. Trăitor în vremuri și locuri puțin prielnice artei, Budai-Deleanu își proteja ingenios poema mai ales de cititorii obtuzi, creându-i ca însoțitori orali ai textului, imaginându-i, pentru noi, în mai toate ipostazele posibile, cum numai un om cu simțul umorului o putea face. Vedeți ce pățește bietul poet dacă scrie? }iganiada e un text spectacol, care își dramatizează destinul prin cei ce o acompaniază
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
ales de cititorii obtuzi, creându-i ca însoțitori orali ai textului, imaginându-i, pentru noi, în mai toate ipostazele posibile, cum numai un om cu simțul umorului o putea face. Vedeți ce pățește bietul poet dacă scrie? }iganiada e un text spectacol, care își dramatizează destinul prin cei ce o acompaniază comentând-o. Bineînțeles, toți cei ,botezați" de scriitor și introduși în subsolul paginilor, sunt cititori și critici prezumtivi. Ei nu pot schimba textul, cum n-au făcut-o niciodată criticii
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
bietul poet dacă scrie? }iganiada e un text spectacol, care își dramatizează destinul prin cei ce o acompaniază comentând-o. Bineînțeles, toți cei ,botezați" de scriitor și introduși în subsolul paginilor, sunt cititori și critici prezumtivi. Ei nu pot schimba textul, cum n-au făcut-o niciodată criticii. Eram atunci la vârsta copilăriei ,lecturii" critice, introdusă de scriitor în chiar ficțiunea operei. Ficțiunea criticii e capcana din care trebuie să iasă, totuși, neatinsă, opera. Ea îi provoacă pe cei ce o
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
șarjant la culme, de Eugen Ionescu, în controversatul Nu. Numai că, el făcea exercițiul pe opera altuia și într-un timp când existau mari critici, pe care îi și citează. La urma urmei, jocul lui Budai-Deleanu nu pune în cauză textul, decât aparent. Ceea ce transformă el în spectacol e actul diversității lecturii și enormitățile lui critice. în cea mai mare parte, gâlceava scriitorului cu cititorii e făcută în șagă, cu aparență de gratuitate. Nu și-a imaginat însă scriitorul că și
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
cu pagină, este supusă criticii unui auditoriu. Sunt semne numeroase că ei nu citesc sextinele de mai sus, le ascultă (,I-auzi ce spune poeticul..."). Asta n-ar egala decât cu o primă ,lectură", superficială. Autorul se detașează de propriul text și se ipostaziază în receptorii lui, când erudit istoric și filolog, când cunoscător al exigențelor estetice impuse de Caliope, muza poeziei epice, când critic ignorant contestatar-agresiv, sau preot dogmatic etc., etc. Cu intenție, spiritul textului pune nota de contrast pe
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
Autorul se detașează de propriul text și se ipostaziază în receptorii lui, când erudit istoric și filolog, când cunoscător al exigențelor estetice impuse de Caliope, muza poeziei epice, când critic ignorant contestatar-agresiv, sau preot dogmatic etc., etc. Cu intenție, spiritul textului pune nota de contrast pe platitudinea și dogmatismul unor critici. După ce i-a creat, autorul se înstrăinează de glosatori. Ei își conservă mărginirea cu agresivitate, se inflamează, se pripesc în considerații, incapabili să facă o critică la rece. Se înscenează
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
ba chiar amuzat, scriitorul îi fabrică și îi alimentează neobosit pe Mitru Perea și Erudițian, inițiatorii răbdători ai celor ignoranți. Cel dintâi, de pildă, un veritabil Aufklärer, ,semnează" 154 de note filologice și istorice. încât, fiecare pagină dă spectacolul lansării textului, conceput alegoric, într-un mediu și într-un timp în care literatura, deja întârziată trebuia, în fine, să se nască, totodată cu receptarea ei critică. Privindu-și opera dinafară, cu ochi de Argus, scriitorul îi dramatizează destinul, imaginând amuzat de
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
ei, într-o vreme când nu se putea vorbi încă de sensibilitate artistică a cititorului și nici de impostură critică. Critica se situează numai în trena literaturii, dar aceasta trebuie să existe ca să cheme instanța de evaluare. Dialectica internă a textului în care autorul se întoarce reflexiv asupra propriei creații, imaginând reacțiile atunci posibile, atestă ambiția scriitorului de a sancționa întârzierile noastre culturale. El deschide singur procesul critic al poemei ca ,minciună" literară. Chiar și atât e foarte mult pentru o
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
El deschide singur procesul critic al poemei ca ,minciună" literară. Chiar și atât e foarte mult pentru o vreme în care critica literară la noi încă nu exista, iar în Franța abia căpătase drept de cetate. Dramatizarea lecturii, concepută ca text secund, pe roluri, explică ce e poezia epică, spre a forma cititorul, până ce acesta să înțeleagă chiar și ce este ironia, ce este satira, ca instrumente ale libertății poetului, să știe că acesta nu este el creatorul lumii literelor, ci
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
autorul. Numele ne spun ceea ce sunt ele ca nivel de cultură și de înțelegere. Opera îi provoacă să se spună pe sine. întreagă această galerie de comentatori aparține mai mult de ficțiune decât de maniera științifică de a adnota un text. Fiecare ,vorbește" în stilul lui. înaintea oricărui fel de critică a operei literare, Budai-Deleanu i-a intuit toate direcțiile posibile: filologică, istorică, genetică, estetică etc. Deci, infrapagina, ca text secund, are o funcție autoreflexivă față de textul prim, de care este
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
mult de ficțiune decât de maniera științifică de a adnota un text. Fiecare ,vorbește" în stilul lui. înaintea oricărui fel de critică a operei literare, Budai-Deleanu i-a intuit toate direcțiile posibile: filologică, istorică, genetică, estetică etc. Deci, infrapagina, ca text secund, are o funcție autoreflexivă față de textul prim, de care este dependent, aducându-i servicii. Dacă ar fi nevoie de o clasificare riguroasă, la esență, notele de subsol s-ar distinge între cele documentare, ce lămuresc aspecte non ficționale ale
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
de a adnota un text. Fiecare ,vorbește" în stilul lui. înaintea oricărui fel de critică a operei literare, Budai-Deleanu i-a intuit toate direcțiile posibile: filologică, istorică, genetică, estetică etc. Deci, infrapagina, ca text secund, are o funcție autoreflexivă față de textul prim, de care este dependent, aducându-i servicii. Dacă ar fi nevoie de o clasificare riguroasă, la esență, notele de subsol s-ar distinge între cele documentare, ce lămuresc aspecte non ficționale ale poemei (istorice, filologice, folclorice) și celei interpretative
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
filologice, folclorice) și celei interpretative, care privesc ficțiunea și mijloacele ei (poetul și ,obrăzuirea poetică", versul, falsul document, satira, alegoria, ironia, trimiteri la exemple similare din literatura universală etc.). Nuanțele intermediare sunt multiple. Cu toate că lectura notelor, obligatoriu simultană cu parcurgerea textului, produce o ruptură a fluxului lecturii, sistemul nu impietează cu nimic, ci dimpotrivă, îmbogățește opera, bine dispune cititorul de azi. Regia textului e în așa fel gândită, încât obligă la lectura simultană a notelor care îl acompaniază. întrucât au și
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
la exemple similare din literatura universală etc.). Nuanțele intermediare sunt multiple. Cu toate că lectura notelor, obligatoriu simultană cu parcurgerea textului, produce o ruptură a fluxului lecturii, sistemul nu impietează cu nimic, ci dimpotrivă, îmbogățește opera, bine dispune cititorul de azi. Regia textului e în așa fel gândită, încât obligă la lectura simultană a notelor care îl acompaniază. întrucât au și ele partea lor de ficționalitate, ca invenții ale autorului, notele nu pot fi separate de textul purtător. în afara lui, ele nu mai
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
bine dispune cititorul de azi. Regia textului e în așa fel gândită, încât obligă la lectura simultană a notelor care îl acompaniază. întrucât au și ele partea lor de ficționalitate, ca invenții ale autorului, notele nu pot fi separate de textul purtător. în afara lui, ele nu mai au nici o valoare. Paradoxal, cu toate contestările și dezbaterile ce ar putea pune la îndoială valoarea textului, tocmai prin aceasta, autorul se arată foarte sigur de sine și, de astă dată, nu în șagă
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
au și ele partea lor de ficționalitate, ca invenții ale autorului, notele nu pot fi separate de textul purtător. în afara lui, ele nu mai au nici o valoare. Paradoxal, cu toate contestările și dezbaterile ce ar putea pune la îndoială valoarea textului, tocmai prin aceasta, autorul se arată foarte sigur de sine și, de astă dată, nu în șagă. }inta ironiei e în afara operei și a creatorului ei. Edițiile care elimină aceste note sau le dislocă din pagină, plasându-le la sfârșit
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
își prevede critica lui. Comentatorii nu fac afirmații fără drept de apel. Unii țin lecții altora, sunt antrenați în dialog. Ceea ce spun poate fi contestat sau acceptat, completat sau luat în deriziune etc. încât drama sau comedia nu e a textului, ci a lecturii, sub aspectul ei critic. Fiecare dintre glosatori certifică un unghi de percepție, corect sau nu, în timp ce sextinele evoluează nestingherite de ceea ce se spune despre ele. în timp ce Onochefalos e un fanatic raisonneur al autorului și operei, Idiotisean e
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
e un fanatic raisonneur al autorului și operei, Idiotisean e un déraisonneur, la fel de consecvent. Ei sunt extremele. Iar când criticii nu se înțeleg, atunci, cum spune O. Wilde, ,artistul este în deplin acord cu el însuși", se conservă în sinea textului. Gâlceava între personaje și în subiacent, prin reflex, raportul comentatorilor cu autorul, atinge culminația la finele Cântecului XI, penultimul. în cele din urmă sextine, Corcodel intră în conflict cu Ciuciu. Primul aruncă scânteia propunerii de a-și alege și ei
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
liniște, că din cauza ,sfaturilor necoapte ș...ț n-om sfârși până la noapte". Cei din infratext regretă că discursul critic al lui Ciuciu a fost întrerupt. Cu înțelepciune, Popa Mustrul, unul dintre cei mai rezonabili și mai culți participanți la critica textului, aplaudă întreruperea, căci altfel revoltatul ar fi spus mai multe contra preoților, încât ,mai bine să tăcem". Ceea ce încheie dialogul comentatorilor la acest cântec, e de-a dreptul bulversant. Se sugerează că, indirect, pofta de vorbărie a personajelor din poemă
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]