6,013 matches
-
la om. “Radiosfera”, 6 noiembrie 1995, ora 9,36 55. Război chimic, dar cu ghilimele Viața a apărut În ocean. Tot acolo au apărut și organismele pluricelulare. Uscatul a rămas Însă o tentație, nu doar din pricina “aglomerării” oceanice; În fond, uscatul n’a reprezentat niciodată mai mult de o treime din suprafața Terrei. Dar, așa sărac și ostil, doar piatră și nisip, uscatul oferea plantelor o mai bună expunere la Soare, ferindu-le de ecranarea de către apa oceanului. Deci, atunci când, acum
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
au apărut și organismele pluricelulare. Uscatul a rămas Însă o tentație, nu doar din pricina “aglomerării” oceanice; În fond, uscatul n’a reprezentat niciodată mai mult de o treime din suprafața Terrei. Dar, așa sărac și ostil, doar piatră și nisip, uscatul oferea plantelor o mai bună expunere la Soare, ferindu-le de ecranarea de către apa oceanului. Deci, atunci când, acum vreo 600 de milioane de ani În urmă, primele plante pluricelulare au Început cucerirea uscatului, ele au răspuns unor stricte necesități. Primele
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
sărac și ostil, doar piatră și nisip, uscatul oferea plantelor o mai bună expunere la Soare, ferindu-le de ecranarea de către apa oceanului. Deci, atunci când, acum vreo 600 de milioane de ani În urmă, primele plante pluricelulare au Început cucerirea uscatului, ele au răspuns unor stricte necesități. Primele astfel de plante, lichenii și mușchii, foloseau uscatul doar ca suport mecanic, prefigurând o pseudorădăcină doar cu rol de fixare. Contrar celor afirmate de mine În capitolul precedent, ele se hrăneau, să spunem
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
Soare, ferindu-le de ecranarea de către apa oceanului. Deci, atunci când, acum vreo 600 de milioane de ani În urmă, primele plante pluricelulare au Început cucerirea uscatului, ele au răspuns unor stricte necesități. Primele astfel de plante, lichenii și mușchii, foloseau uscatul doar ca suport mecanic, prefigurând o pseudorădăcină doar cu rol de fixare. Contrar celor afirmate de mine În capitolul precedent, ele se hrăneau, să spunem așa, din cer: Soare, apă și praf. Cu toate acestea Însă, atunci ca și astăzi
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
evapora pentru a deveni precipitație, oriunde pe fața Terrei. Responsabilă de soarta agitată a picăturii de apă e energia solară primită, vrând-nevrând, de planetă. Dar, În drumul său spre mare, picătura de apă dizolvă, roade și cară o câtime din uscat. Cum spuneam cândva, soarta uscatului e de a fi cărat, Încet-Încet, În mare. Și, simetric, soarta mării ar fi aceea de a fi umplută cu aceste aluviuni, rezultând o față netedă a planetei; sau, În alți termeni, starea inițială, cu
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
oriunde pe fața Terrei. Responsabilă de soarta agitată a picăturii de apă e energia solară primită, vrând-nevrând, de planetă. Dar, În drumul său spre mare, picătura de apă dizolvă, roade și cară o câtime din uscat. Cum spuneam cândva, soarta uscatului e de a fi cărat, Încet-Încet, În mare. Și, simetric, soarta mării ar fi aceea de a fi umplută cu aceste aluviuni, rezultând o față netedă a planetei; sau, În alți termeni, starea inițială, cu relief accidentat, adică negentropică, a
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
baltă. Toate sunt monocotiledonate, adică plante dintre cele mai evoluate, cu putere reducătoare mare asupra mediului, dar și productivitate de biomasă. Ce lasă ele În urmă, În ofensiva lor lentă dar sigură asupra ochiului de apă din mijlocul lacului? Un uscat, alcătuit din resturile vegetale ce se transformă Încet În humus. Dar nu numai atât. Pentru că În urmă, acel sol nou trebuie populat, evident cu alte plante decât cele aflate În ofensivă, acest sol trebuie pregătit astfel Încât să le fie optim
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
transformare, adică de asemenea viu ca tot restul lumii, chiar dacă pe atunci doar minerală. Una dintre formele acestei schimbări e salinitatea. Apărut prin condensarea apei din atmosferă, oceanul primar era dulce, dar a devenit tot mai sărat prin aportul de pe uscat. Era firesc ca primele organisme, unicelulare, să conțină un mediu intern asemănător oceanului din acel moment, adică În echilibru. Echilibru care Însă nu a putut urma salinizarea ce a continuat În ocean, celulele păstrând deci pentru todeauna, cu mari investiții
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
să tot fie vreo 600 de milioane de ani, aceste organisme, care Între timp au ajuns animale tot mai evoluate și chiar oameni, se Încăpățânează săși păstreze intactă această mare internă, adică În aceeași stare primordială, chiar dacă au ajuns pe uscat; pentru asta au născocit rinichiul. Pentru că fără apă viața nu e posibilă, purtăm de nevoie această apă mereu cu noi. Omul și, În general animalele, se lipsesc mai degrabă de hrană decât de apă. Purtăm deci cu noi două mări
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
aștepte mai mult Înainte de a face un salt calitativ ca reacție la schimbarea condițiilor de mediu. Mai zgârcit cu energia, animalul n’a avut prea mult timp de gândire. Dacă animalul a dobândit pluricelularitatea În ocean și a urcat pe uscat În această stare, planta a dobândit aceeași pluricelularitate mai târziu, când era deja pe uscat. Că În paralel unele alge, rămase În ocean, au realizat și ele pluricelularitatea, e o altă poveste, adică o linie evolutivă care n’a dus
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
mediu. Mai zgârcit cu energia, animalul n’a avut prea mult timp de gândire. Dacă animalul a dobândit pluricelularitatea În ocean și a urcat pe uscat În această stare, planta a dobândit aceeași pluricelularitate mai târziu, când era deja pe uscat. Că În paralel unele alge, rămase În ocean, au realizat și ele pluricelularitatea, e o altă poveste, adică o linie evolutivă care n’a dus nicăieri, dovadă că natura Încearcă mereu câte ceva nou și se corectează dacă a dat greș
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
o altă poveste, adică o linie evolutivă care n’a dus nicăieri, dovadă că natura Încearcă mereu câte ceva nou și se corectează dacă a dat greș. Impulsul acelui salt calitativ era prea puternic pentru a nu fi Încercat, și pe uscat și În apă, chiar fără șanse; iar asta e o dovadă că natura nu acționează programat ci, având la dispoziție un atât de vast laborator, Își permite să experimenteze la Întâmplare. Evoluate deci pe uscat, plantele superioare nu păstrează sub
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
nu fi Încercat, și pe uscat și În apă, chiar fără șanse; iar asta e o dovadă că natura nu acționează programat ci, având la dispoziție un atât de vast laborator, Își permite să experimenteze la Întâmplare. Evoluate deci pe uscat, plantele superioare nu păstrează sub scoarță, Între celule, apă, ci gaze, o altfel de mare interioară, una aeriană, deși În celule păstrează și ele acea câtime din marea din care acestea au ieșit pe uscat. Să revenim Însă la noi
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
la Întâmplare. Evoluate deci pe uscat, plantele superioare nu păstrează sub scoarță, Între celule, apă, ci gaze, o altfel de mare interioară, una aeriană, deși În celule păstrează și ele acea câtime din marea din care acestea au ieșit pe uscat. Să revenim Însă la noi, animalele, că plante oricum nu suntem. O fi bună la ceva această Încăpățânare de a purta cu noi o “mare” și aceea perimată? Și Îmi răspund la Întrebare făcând Încă o revenire, la Întoarcerea nostră
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
din Împăcarea cu starea, silindune la luptă. A lupta cu orice, până atunci când și noi, viețuitoare terestre ajungem, paradoxal, spre veșnică odihnă, tot În mare. Pare ciudat? O facem totuși, chiar dacă mai târziu, laolaltă cu tot ceea ce este mobilizat din uscat, entropizat deci, de activitatea Vieții biotice și abiotice. Iar acolo, În mare, substanța ce ne-a alcătuit Începe un nou ciclu de regenerare Într’o mișcare fără de sfârșit. Căci marea permite o intensitate, ca mișcare și formă, a Vieții cu
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
Vieții biotice și abiotice. Iar acolo, În mare, substanța ce ne-a alcătuit Începe un nou ciclu de regenerare Într’o mișcare fără de sfârșit. Căci marea permite o intensitate, ca mișcare și formă, a Vieții cu mult mai mare decât uscatul; o evocă Însăși zbuciumul mării. Negentropie adică, deși acum mai puțină decât odinioară. Zbucium pentru care poate, Eminescu, care desigur știa sau intuia și altele, ca acelea despre care v’am vorbit, și-a dorit odihna de pe urmă, dacă odihnă
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
avem nevoie de natură, așa cum e ea, nu doar ca suport fizic, dar și ca suport și subiect al trăirilor umane. Ne lipsesc Însă tehnologiile adecvate, deși problema nu e nouă. Acum un secol și jumătate, poluarea apei și sărăcirea uscatului - eu i-aș zice entropizarea - era deja vizibilă. Iar Victor Hugo dedica unei virtuale, dar nici astăzi realizate, reciclări a deșeurilor umane citadine, un capitol al romanului său Mizerabilii. Chiar dacă el deplângea doar poluarea Senei și risipa de bani și
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
unor antinomii. Pe care le defineam astă vară ca orizontalul mării, respectiv verticalul muntelui, chiar dacă adesea se interpune Între ele o prea mare distanță. Ar fi vorba aici de un anume nivel negentropic global al Terrei, creat de ocean și uscat și care-i permite Viața. Și mi-aș pune acum o Întrebare retorică: de ce apa și pământul nu se amestecă la un țărm oarecare, de mare ori de lac, absorbindu-se reciproc Într’o entropică - prin dispariția antinomiei - mlaștină? Menținerea
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
timp a ei și a mediului În care trăiește, se desfășoară Între două salturi calitative - concepția, dacă vreți nașterea, și moartea - În exteriorul cărora sunt valabile alte legi. Și o altă Întrebare. Cum a trecut, cândva, Viața din apă pe uscat, traversând această complexă barieră? Desigur, tot prin salt calitativ, când viața nouă, terestră, a devenit cu totul altceva decât aceea veche, acvatică. Eu am resimțit negentropia sufletește. Dar orice ființă o face, neconștientizat. Exemplu? Midia, pentru care m’am dus
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
pînă nu va mai rămîne din el nici o singură piatră. Ar trebui să vină un reflux, iar vasul pedagogiei să păstreze numai pe Montaigne, Rousseau, Spencer și noua literatură care tratează pedagogia copilului. Atunci cînd vasul ar fi readus pe uscat, oamenii n-ar mai construi școli; n-ar mai planta decît vii unde profesorii ar avea datoria să ridice strugurii pînă la buzele copiilor, în loc ca aceștia să trebuiască să guste, ca astăzi, un must mult mai diluat de civilizație
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
se circulă printr-un platou cu un soi de plante până la șold sau chiar mai sus, cu frunze mari care rețin umezeala, astfel că întotdeauna când ieși din acest loc ești ud leoarcă și trebuie să-ți pui hainele la uscat, mai ales pe o zi mai întunecoasă, când soarele nu are putere. Chiar la intrarea în platou există o mică potecă ce duce la o fostă cabană de vânătoare a pădurarilor, la circa 500 de metri mai departe, dar din
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
ploaie teribilă pe muchia Tărâței și a trebuit să ne adăpostim în această cabană. Îmi aduc aminte că acolo am găsit puse într-un loc uscat câteva pachete de țigări Carpați, iar pe o sfoară chiar niște cârnați puși la uscat, pentru un eventual călător rătăcit care poposește în acest loc. Din păcate cabana a ars până la temelie după câțiva ani și chiar am ajuns în acel loc când încă mai fumegau ruinele cabanei. De altfel la coborâre m-am întâlnit
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
adică folosind o prăjină lungă pe care o sprijineam în fundul canalului, și împingeam astfel barca înainte. Am trăit odată și un caz limită în care canalul s-a terminat înfundat, iar noi (două persoane) a trebuit să tragem barca pe uscat printr-o pădurice până la canalul următor, folosind pentru alunecarea bărcii traverse de lemn puse sub chila bărcii, traverse rezultate din vâslele pe care le-am rupt special pentru această procedură. Erau și canale care treceau prin zone de plaur plutitor
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
în cele din urmă Skopje, deși direcția mișcării de emigrație sîrbă de mai tîrziu a fost spre nord. Croația, cu primul ei centru pe coasta Dalmației, avea să aibă în secolul al șaisprezecelea drept oraș principal Zagrebul (Agram), situat în interiorul uscatului. Pe viitor, zona principală a conflictelor avea să fie Macedonia. Aici aveau să se suprapună pretențiile albanezilor, bulgarilor, sîrbilor și ale greco-bizantinilor; toți stăpînind pe rînd zona într-un anumit moment al istoriei lor. Dat fiind că existau puține regiuni
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
rute comerciale și de comunicație, orașele erau centre comerciale și meșteșugărești. Porturi, cum erau Constantinopol, Salonic și Dubrovnik, jucau un rol important în viața zonelor respective într-o perioadă cînd transportul pe apă era mult mai lesnicios decît cel pe uscat. Ele erau desigur și centre administrative și militare. În secolul al paisprezecelea, cînd Peninsula Balcanică a fost pusă în fața invaziei turcilor otomani, unele elemente ale inerentei slăbiciuni a sistemului politic și social aveau să le ușureze sarcina cuceritorilor. Deosebit de importantă
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]