21,874 matches
-
praf. Câteva pastile de mentă Polo care arătau jalnic. Două tampoane care începuseră să iasă din ambalajul lor de plastic. Chiar la fund, ieșind din căptușeala de in a genții, am dat peste un plic în care erau câteva fotografii uzate. Sigur că am ezitat să mă uit la ele. Nu găsesc nici o plăcere în a-i viola Shebei intimitatea. Dar în calitatea mea de gardian neoficial al ei, am niște obligații de la care nu mă pot sustrage. S-a dovedit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
să-i cheme la masă. În loc de Drew însă, în spatele ei, era o femeie îmbrăcată cu o rochie roz de petrecere și încălțată cu niște cizme butucănoase, de muncitor. Femeia a ieșit dintre copacii din apropiere. În spate purta un rucsac uzat. Avea o vârstă incertă și, cu toate că era îmbrăcată ca de bal, era limpede că era o ființă muncită de griji. Părul de culoarea chihlimbarului era des și ușor ondulat, iar pielea îi era aspră ca o bucată de gresie. Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
cînd Împrejurările mi-o cereau. În capătul mînerului am ascuns un microfon și un buton cu care porneam magnetofonul din afară, dar el părea, de altfel, un geamantan obișnuit. Era dintr-o piele artificială și-ți lăsa impresia de ușor uzat. În cele patru colțuri era Întărit cu corniere din metal. Oricum, dacă te uitai bine la el, ziceai că aparține unui om de afaceri. Îmi convenea aspectul, deși mai avea el și inconveniente. Deodată mă izbi În față un vînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mă hotărîsem să beau doar o ceșcuță. Nu cred că pot fi acuzat de lipsă de rigurozitate În raportul pe care l-am Întocmit cu referire la cafeneaua Camelia. Dar, pur și simplu, starea jalnică a cutiei de chibrituri, eticheta uzată, amplasarea oarecum apropiată dar neconvenabilă a cafenelei - toate mă făceau să cred În afirmația mandatarului că EL nu era un client permanent. Ce mai puteam adăuga? Pereții vechi, obosiți, purtau urme ale fostelor rafturi. De un perete era lipită o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
vîrstă scuipă parcă aceste din urmă cuvinte și se Întoarse să se apuce iar de treabă, iar cel tînăr porni, indiferent, În urma lui. Bătură palma și mănușile lor de lucru, pline de noroi și de ulei, păreau bucăți de cauciuc uzat. — Ei, vezi! Asta-i situația! Nu știi niciodată cînd se Întoarce. Îl mai așteaptă unu’ de vreo oră. — Ce tip nerușinat! Se simte ca la el acasă... și dă la telefoane... De parcă se vorbiseră dinainte, cei doi aruncară o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
stradă. — Luați-o pe-aici și imediat la stînga, spuse cel tînăr trăgîndu-și nasul și arătînd cu bărbia spațiul dintre magazie și clădire. Se uită apoi spre cerul Întunecat și apăsător și-și astupă cu mîna degetul mare de la mănușa uzată. O luă și el după cel mai În vîrstă. Biroul era exact unde mi se spusese: imediat la stînga, după aleea cea Îngustă. Am dat de o ușă glisantă din lemn de chiparos, prost făcută. Fereastra crăpată fusese cîrpită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
voiam să știu data apariției ziarului,.. Oare exista vreo legătură Între ziar și cutia de chibrituri?... Practic, n-ar fi fost cazul... dar nu puteam fi sigur pînă nu aflam data. Eram puțin cam Îngrijorat. Oare de ce era atît de uzată cutia de chibrituri? Mi se părea deosebit de semnificativ faptul că de la mult prea importantul local Camelia n-am scos nimic, ba dimpotrivă, mi-a ridicat și mai multe semne de Întrebare... Existau nenumărate ipoteze, dar toate pline de contradicții... Păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și-i dădu un bobîrnac cu vîrful unghiei. Ținti greșit și bilețelul căzu pe jos. Pe cînd mă aplecam să-l ridic, am privit-o atent. Aveam impresia că sub gleznele ei groase, pantofii cu talpă neagră subțire, plesniți și uzați, erau incapabili să-i suporte greutatea. Doar adîncitura din spatele genunchilor părea oarecum mai feminină, aruncînd o umbră de puritate. Adolescență ce se pregătește să iasă din rînduielile ei... Cred că-și dădea seama de privirile mele, căci tendoanele i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
rătăcit prin locuri nefamiliare... — Ce culoare avea haina lui de ploaie ? — Foarte obișnuită... ăăă... galben-maroniu sau bej, presupun... culoarea oricărei pelerine... — Era nouă sau arăta ca și cînd ar fi fost purtată multă vreme? — Nu, nu era nouă. Era destul de uzată. Mi se pare că am zărit și pete de grăsime pe la guler și mîneci. Da, Îmi amintesc... o purta de multă vreme. Era bun mecanic și deseori În loc de salopetă purta pelerina cînd lucra pe sub mașini. I-am cerut brusc taximetristului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ale copăceilor, de-a lungul străzii, păreau ca o plasă cu ochiuri inegale. Mi-am ațintit privirea asupra autobuzului și am fost imediat capabil să-l simt, viu, ca și cînd ar fi fost o prelungire a trupului meu - treptele uzate, amplasarea barei de sprijin, interiorul Întreg, căutarea Înfrigurată a unui loc liber, anunțul care atîrna În spatele scaunului Șoferului, mirosul special - amestec de oameni și benzină, vibrațiile motorului care variau În funcție de anul fabricației. Purtat de aceste impresii, am Început să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
le mai și fut, că te ia mama dracului. Ai înțeles!?” „Am înțeles”, râdeam, îmi plăcea omul. După-masă ne-am și pilit amândoi într-o magazie mică și întunecoasă ca o cameră obscură, unde își ținea el hărțile vechi și uzate. Nu știu dacă ai băut vreodată într-o încăpere unde întunericul e atât de mare încât aproape că nu-l vezi pe cel de lângă tine. Îți spun eu cum e: bei cu sete și frică, în înghițituri mari, ca să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
pe învățător, destul de departe pentru a fi la adăpost de întrebările și de inevitabilele sale mânii. Alături de mine se afla cel mai drăcos dintre toți copiii din cartier: Harun, zis Iscoditorul. Era de vârsta mea, avea pielea foarte oacheșă, haine uzate și cârpite, dar mereu curate. Încă de la prima încăierare, am devenit prieteni, pe viață și pe moarte. Nimeni nu-l vedea fără să-l întrebe despre mine, nimeni nu mă vedea fără să se mire că el nu era acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Alteță!“? Escorta ei nu se deosebea prin nimic de cea a oricărei orășence: o singură slujnică, o țărăncuță cu gesturi greoaie care părea că se hlizește mereu și care ducea un obiect plat, înfășurat neglijent într-un postav vechi și uzat. Privirea mea s-a arătat desigur prea insistentă, căci circaziana și-a întors fățiș chipul, la care Akbar, băgând de seamă, veni să-mi destăinuie pe un ton voit ceremonios: — Aceasta este Alteța Sa regală prințesa Nur, văduva emirului Aladin, nepotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
zăreau mai multe tarabe pestrițe. Acolo se vindea sângele rețiarilor uciși în arenă, despre care se credea că e un bun leac împotriva epilepsiei; se vindeau pumnalele pătate de sângele gladiatorilor, folosite ca amulete pentru fertilitatea căsătoriilor; se vindeau încălțările uzate, armele distruse și alte obiecte ce aparținuseră celor mai iubiți gladiatori, morți în arenă. Cei care le cumpărau le păstrau cu venerație sau le revindeau la prețuri mult mai mari. În mulțime se distingeau mai mulți bărbați îmbrăcați în tunici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ducea de la bungalow la drum, nu parcurseră decât câțiva metri și șoferul frână brusc. Acolo, blocând aleea, împrăștiată pe peste tot, zăcea o colecție uriașă și diversificată de pachete bine legate, paturi de campanie strânse, scaune și mese stricate, oale uzate și o mulțime de tigăi, câteva cuverturi murdare și perne vechi cu umplutura ieșind din ele... Chiar și un pat cu arcuri, vechi și ruginit, și două capre slăbănoage se distingeau în lumina de dinaintea zorilor! Și, mai mult decât atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
O frățioare, sunt cazuri când băile, care îți sunt la fel de familiare ca propriul trup, sau chiar și cele închiriate, ca asta de aici, cu faianța ca mii de oglinzi, cu țevăraia ruginită, cu perdeaua de la duș boțită ca un fulgarin uzat, te poartă înapoi cu douăzeci de ani și te fac să te întrebi dacă timpul a trecut cu adevărat... Mersul înseamnă suferință, statul în picioare înseamnă suferință, statul jos înseamnă suferință. Perseverența provoacă suferință. De vină o fi băutura, haleala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
întors. Și am pornit. Am traversat camera lungă, am trecut de recamiere, de mesele furniruite. De ambele părți ale ușii din fund erau circuite electronice în plină activitate, taste de calculatoare, și monitoare. Mai era un tonomat plin cu discuri uzate, ecranele numeroase afișând date referitoare la capacitatea calculatoarelor și copii condensate ale unor fișe... Prinde bine plimbarea asta până la ușă, mi-am spus eu - e bună. Mergi înainte. Faci exact ce trebuie. Pe bune. O să ies pe ușă și o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ochelarilor făceau ca aceștia să alunece de pe urechile palide ale copilului care bâjbâia după ei, după care își ridica privirile, cerând ajutorul tatălui, un bărbat de vreo treizeci de ani, slăbănog, cu păr lung și rar, cu tricou și pantaloni uzați. Pe fața copilului își pusese amprenta o suferință tăcută, așa cum îți este dat să vezi la anemici, la subdezvoltați, la miopi: își arăta dinții de lapte, expresia pierdută, răbdătoare, întipărită pe chipul lui compunându-se în cea mai potrivită rugăminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
reușit să scap de ele. Am făcut un adevărat du-te-vino pe scările alea, după care am luat-o împleticindu-mă pe străzi în căutarea unui loc unde să le arunc. Până la urmă le-am înghesuit în două lăzi de gunoi uzate. Ce să spun, de mare folos mi-a fost toată povestea asta. Violul și jaful - nu știu cine se ocupă de relațiile lor cu publicul, dar amândouă sunt supraevaluate. Viața de scandal se poate transforma uneori într-un adevărat jaf. E o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Fără să mai stea pe gînduri, Fermín Își spuse halatul albastru și se Înarmă cu o cîrpă și o sticlă de alcool, cu care se instală În spatele tejghelei, În intenția de la face ca noi copertele și cotoarele celor cincisprezece exemplare uzate care ne sosiseră În dimineața aceea dintr-un titlu foarte căutat, Tricornul: Povestea Jandarmeriei În versuri alexandrine, de bacalaureatul Fulgencio Clapon, un tînăr autor consacrat de critica din Întreaga țară. În timp ce se dedica trebii sale, Fermín arunca priviri pe furiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Personajul trebuie să fie un mesager al autorului, prezentat direct, prin acte semnificative, nefiind nevoie să se povestească, ci să facă tot ce este „în stare să facă”. Pentru Caragiale amanuntele nesemnificative sunt „alunițe istorice” iar analizele psihologice sunt „marafeturi uzate” și nu trebuie aplicate în practica creației. Principiul adecvării personajului cu mediul, al legăturii artei cu realitatea este exemplificat printr-o povestire plină de tâlc despre viziunea artistului (un școlar pus pe șotii) asupra pofesorului cu riglă și nas mare
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
mimetic excepțional, Caragiale a folosit caricatura sub forma parodiei. Ilustrative sub acest aspect sunt discursurile ilogice și lăcrimoase ale politicienilor. S-a mai reproșat lui Caragiale lipsa analizei psihologice a personajelor (Gherea). Caragiale era de părere că acestea sunt „marafeturi uzate” și că personajele trebuie să aibă laturi ale profilului lor incomplet precizate, pentru a se lăsa oarecare mister în jurul lor. B. Elvin observă că una dintre trăsăturile distinctive ale personajelor lui Caragiale este „caracterul nesincer, mimat, inautentic al reacțiilor sentimentale
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
cu fața proaspătă și ochii strălucind de viață. Vârsta de cincizeci de ani nu era, cum s-a văzut, pentru el, nici un fel de handicap, ci ea-i deschidea noi porți pentru a-și cunoaște și a-și regenera celulele uzate. Trupul vechi era abandonat, locul lui luându-l altul, iluzoriu. Totuși, În ciuda acestor renașteri repetate - sau poate tocmai din pricina lor -, Noimann simțea cum Între el și Mathilda distanța creștea În fiecare zi și În fiecare ceas. Deși trăiau alături și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vântut o pereche de bretele zâmbește jenat și spune; — Nu, mulțumesc, noi nu...! Vestea că cineva vinde un „Michelin“ face turul târgului și un cumpărător foarte interesant se aproprie de cel cu Dacia roșie. Cumpărătorul oferă Însă două anvelope foarte uzate pe care cel cu „Michelin“-ul le refuză preferând bani. Țăranul cu cireșe aude și el vestea și vine să cumpere cele două anvelope uzate. — Da’ ce faci bre, cu ele, nu vezi că e găurite? - Îl Întreabă, Îngrijorat, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
foarte interesant se aproprie de cel cu Dacia roșie. Cumpărătorul oferă Însă două anvelope foarte uzate pe care cel cu „Michelin“-ul le refuză preferând bani. Țăranul cu cireșe aude și el vestea și vine să cumpere cele două anvelope uzate. — Da’ ce faci bre, cu ele, nu vezi că e găurite? - Îl Întreabă, Îngrijorat, un vânzător de oglinzi de buzunar. — Ehe, zice țăranul și pleacă. Într-adevăr, câte nu se pot face cu o anvelopă uzată. Puii de o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]