3,613 matches
-
sunete din cuvintele: închegări, Genarul, cea. Despărțiți în silabe cuvintele: năzdrăvan, inimi. (d) Formulați patru enunțuri în care cuvântul ce să aibă alte valori morfologice decât cea din text. (e) Scrieți valoarea morfologică și funcția sintactică a cuvintelor: amândoi, ale văzduhului, două, îl, zbură. (f) Indicați din text un subiect simplu, un subiect inclus, unul subînțeles, o propoziție subiectivă și un verb la diateza reflexivă. (g) Formulați un enunț cu omograful cuvântului urma, un enunț cu omofonul cuvântul cea și trei
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
ciorbă Nasu-și vâră, cu-ncântare. E în voal, vopsea, verdeață; Seva-și varsă; e-n covată; Nu-i strivit de vreme;-n viață, El viclean, viteaz se-arată. Vrăbiuța se ivește, Penele atent își zvântă; Viorel spre ea privește, Spre văzduh când se avântă. Ești copil isteț, cuminte; Poți ușor să afli dacă ,,V’’ apare în cuvinte. Câți de ,,v’’ pe-aici se joacă? Xilofonul necăjește; Pretextează că îi place, Însă nu mă amăgește: El vrea doar ca să se joace! LITERA
ALFABETUL by CĂTĂLINA ORŞIVSCHI () [Corola-publishinghouse/Journalistic/529_a_927]
-
tuturor Feților-Frumoși din basme, vrăjitoarea cea rea, zmeul, geniu malefic, Murgilă, Zorilă, Gerilă, a cărui suflare îngheață câmpurile la zece leghe împrejur și care se plânge de frig în fața unui foc mare de douăzeci și patru de stânjeni, Păsărilă, care caută în văzduh ciocârlia ascunsă după lună, Păcală, un soi de Polichinelle, păsările fermecate, balaurul, caii fermecați acre vorbesc, își iubesc și își apără stăpânul, trăiesc sub pământ și se hrănesc cu jăratic. Folclorul românesc este o literatură orală a ciobanilor și plugarilor
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
strice, Scări să le ridice. Iar pe cei zidari, Zece meșteri mari, Să mi-i părăsească Ca să putrezească Colo pe grindiș, Sus pe coperiș. Meșterii gândeau Și ei își făceau Aripi zburătoare De șindrili ușoare, Apoi le-ntindeau Și-n văzduh săreau Dar pe loc cădeau, Și unde picau Trupu-și despicau. Iar bietul Manole, Meșterul Manole, Când se încerca De-a se arunca, Iată c-auzea Din zid că ieșea Un glas nădușit, Un glas mult iubit Care greu gemea Și
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
oamenii de la oraș admiră măceșul-de-munte, că femeile elegante își împodobesc pieptul cu un buchet de flori-de-colț. Florile acestea de zăpadă, pentru care câmpia îi invidiază, ei le calcă în picioare distrați, trimițându-și refrenul de la un munte la altul prin văzduhul liber. Fericiți, fericiți ciobanii, grija cea sumbră nu urcă pe piscuri; ea coboară în vale și macină inimile oamenilor în strâmtele locuințe din orașe și târguri". Ce datorează României această fiică a Rinului? Îi datorează mult, și reciproc. Ea avusese
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
înseamnă decât cufundarea în somn și în uitare, renunțarea la o lume fascinantă. Pacientul lui Doris Lessing este pe rând Odiseu, Iason, Iona, Ulise, rătăcind pe apă și pe uscat, coborând în adâncuri pe spinarea unui delfin sau zburând prin văzduh încălecat pe o uriașă pasăre albă. Călătoria în jurul pământului este pentru Charles Watkins și o călătorie în propria lume imaginară, o experiență a interiorității. Pe cât de liber se simte omul interior în călătoriile sale fantastice, pe atât de violente sunt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
lexicale reciproce. Astfel, o serie de obiecte și noțiuni strâns legate de viața materială și spirituală a oamenilor din satele comunei poartă denumiri vechi slave cum ar fi de pildă : ogradă, plug, grapă, topor, gard, haină, hrană, uliță, omăt, zăpadă, văzduh, nevastă, prieten, sărac, a grăi, a iubi, a trăi, a sfârși etc. întrucât o perioadă lungă de timp, biserica și administrația de stat, au folosit limba slavă veche, numeroase cuvinte din limbajul bisericesc au fost utilizate de localnici. Majoritatea acestor
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
în căutarea hranei. În general, par să nu le pese de turiști: unele mănâncă, altele rumegă sau dorm înghesuite sub clarul de lună. Nu ne rămâne decât să sperăm că aceste frumuseți ale naturii nu vor dispărea din junglele, apele, văzduhul și pădurile lumii! La marginea junglei, vizitatorii se dispersează printre mulțimea rafturilor cu suveniruri ale buticurilor. Noii veniți așteaptă cuminți la cozile care îi conduc la vagoanele trenulețelor ce vin unul după altul, furișându-se încet prin junglă; sunt alți
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
ai pierdut calul și căruța și lemnele. Nu mai ai nimic. Tata se repezi cu furie la moș să-l prindă de gât, dar îi dădu drumul îndată: o trosnitură prelungă, de zece ori mai puternică decât toate trosniturile, umplu văzduhul cenușiu. Podul de piatră se sfărma bucată cu bucată, arcuirea lui frumoasă se prăbușea cu iuțeală în apele fioroase ce-l primeau cu zgomote amplificate parcă de mulțumirea că astfel râul devenea mai mare. Rămaseră suspendate dezolant în aer două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
orice atingere l-ar fi putut fărâma, porni spre gară să prindă ultimul tren spre satul său. Levitația Întotdeauna mi-am dorit ca prin voința mea nemărginită să mă rostogolesc în aer minute în șir, săltându-mă de la pământ în văzduhul străveziu și pur. Odată, pentru o zi, visul meu s-a împlinit. Mă ridicam drept, ca o lumânare, deasupra pământului și pluteam așa cât voiam, ore în șir. Uneori, printr-un simplu impuls, împingând asfaltul cu vârfurile picioarelor, mă înălțam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
visul meu s-a împlinit. Mă ridicam drept, ca o lumânare, deasupra pământului și pluteam așa cât voiam, ore în șir. Uneori, printr-un simplu impuls, împingând asfaltul cu vârfurile picioarelor, mă înălțam la câțiva metri, apoi mă rostogoleam în văzduh. Aveam o ușurință remarcabilă în a executa tumbe în aer: îmi strângeam genunchii la bărbie și mă tăvăleam ca într-un joc de copil ce căpătase doar prin voința sa cea mai frumoasă jucărie. Când îmi era foame era de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
până la nenumăratele cercuri (ceruri) ale universului, până când Pământul va deveni mic și neînsemnat. De fapt, el este minuscul, de vreme ce eu îl privesc de sus, chiar și de la câțiva metri înălțime. Acolo nu mai există chemarea lui, e o chemare a văzduhului de deasupra capului meu. Voi fi un explorator al timpurilor (spațiilor) ce vin, voi fi cel ce vine? Oricum, singurătatea mea se va multiplica la nesfârșit: o singurătate în acest univers, o alta în universul vecin, altele și mai multe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
tine se traduce printr-o risipire de greutate. Și atunci, te înălțai ca un zepelin în furtună, cu burta ta balonată de mâncăruri acide. Accidentele de mașină erau pentru tine imposibile. Cum venea ceva spre tine, te ridicai iute în văzduh și scăpai, treceai mai departe neatins. Depindea însă de cei din jur, dacă te striga cineva, uitai unde te afli și asta îți era fatal cădeai ca un bolovan venit din cer. Dar tu ești obișnuit cu tot felul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
imagini de la o distanță și un timp atât de îndepărtate? Să mergem, șopti Matei. Și încercă, iarăși, să o cuprindă cu brațul pe după umeri. Vântul se întețise, un vânt iute și rece dinspre nord. Aleea ridica frunze și praf în văzduh. Matei asculta vâjâitul ușor, prelung, înțelegea că Teodora avea nevoie de el. Din celălalt capăt al Grădinii botanice, o pereche de îndrăgostiți se apropia de ei. Cei doi înaintau veseli și volubili, se putea spune că ziua aceea era ziua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
grăbea spre locul unde se plimbaseră cu un an în urmă. Teodora accepta jocul, o amuza chiar. Și atunci au început amândoi să alerge. El se repezea înainte, dar nici ea nu se lăsa mai prejos. Frunzele galbene săltau în văzduh, aerul vâjâia, aleea li se părea prea lungă. Am ajuns. Nu mai are rost să ne grăbim. Imediat vom afla lucruri neștiute despre noi. Abia aștept să-mi povestești pe îndelete ce vezi și ce auzi în urma și înaintea noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
se arăta pe alocuri negru, plin de arături, sau verde de grâu răsărit. Vântul sufla, izbea botul mașinii cu furie, vuiet ce se adăuga, separat, la foșnetul neîntrerupt al roților pe asfalt. Deodată, fulgi de nea își făcură apariția în văzduhul cenușiu. Drumul era alunecos, acoperit de o pojghiță de gheață lucitoare. Aproape de orașul din nord care arăta de parcă venise iarna: amorțit și nemișcat, înghețat și vântos -, zăpada se depusese peste tot, ningea, rafale iuți, vijelioase își schimbau direcția clipă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
din pat ca un resort pus în mișcare de o forță colosală. În câteva fracțiuni de secundă mă aflam afară, în fața casei. Pământul se cutremura nestăpânit sub picioarele mele, fulgere albastre țâșneau din crăpăturile lui, un huruit puternic, înspăimântător umplea văzduhul. Casa bunicii se prăbușea sub ochii mei. Șezlongul se sfărmase, poate, și el sub dărâmături. Mă bucuram și mă întristam, totodată. Năuc încă, mă îndepărtam înfricoșat de casă. Când liniștea s-a așternut peste tot și pământul își încetase zbenguiala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
morminte, generație care prin luptele duse a cucerit culmi de glorie dar și adâncuri de prapastie, însă a făurit totuși o Românie Mare! Ostași din Crimeia și Tauria, de pe Don sau Bug, de la Odessa și de pe alte meleaguri străine, din văzduh sau valuri, luptători care ați căzut la datorie pentru o cauză dreaptă sau care mai luptați cu arma-n mână, nu uitați că o faceți pentru ființa neamului nostru și nu lăsați ca sufletul vostru să se înmoaie, sau brațul
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
viața activă, eram liber să plec pe drumul fără capăt, care nu duce nicăieri, decât pe dealul cu locul fără stele, deși se spune că se pleacă în ceruri, între stele, în realitate se merge sus la infinit, în pulberea văzduhului, de unde nu se mai revine. Am avut un impuls de revoltă și invidie, mă podideau lacrimile, îmi venea să plâng, dar mi era rușine, deși plângeam din plin în sinea mea, fără să mă manifest pe față. Pentru că această funcție de
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
fiind, de fapt, o creație a imaginarului, pur fantasmală: „Făptură palidă ca lămâița, pierdută în celălalt veac, rătăcită pe Câmpii Elizee vide, îmi stăruie până azi în minte, întrevăzând-o fantomatică, «logodnică de-a pururi», galactică plutind, mai degrabă dezintegrând văzduhul ca o altă Dame blanche, decât pe valuri în curgere moale ca Ofelia, încununată cu rozmarin și anason.“ În creațiile activității inconștiente a bărbatului - după cum observă C. G. Jung, de altfel atât de bine cunoscut de scriitor - „anima apare deopotrivă
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
că apucase să o cunoască. Datorită mențiunilor ei reiterate, făptura palidă ca lămâița, pierdută în celălalt veac, rătăcită pe Câmpii Elizee vide, îmi stăruie până azi în minte, întrevăzând-o fantomatică, „logodnică de-a pururi“, galactică plutind, mai degrabă dezintegrând văzduhul ca o altă Dame blanche, decât pe valuri în curgere moale ca Ofelia, încununată cu rozmarin și anason. Cea mai veche semnalare scrisă a numelui de Negoițescu am întâlnit-o într-un document din anul 1652, sub Matei Basarab (Cartea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
formele materialității. Zborul ei spre înălțime e permanent condiționat de legile spațiului și timpului. Închipuițivă un vultur legat de picior cu o sfoară. Tendința lui e să zboare în sus; dar în cazul acesta nu se va putea ridica în văzduh decâta atât cât îi îngăduie lungimea sforii. Ceva asemănător e condiția terestră a culturii. Prin faptul că e o creație omenească, legată de materialitate prin necesitatea de a se exprima concret, cultura e limitată în timp și în spațiu. Faimosul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ci numai o actualizare hiperbolică a ideilor lui. Și tot astfel, omul devenind sfânt, lumina virtuții lui se repercutează ca o dezlegare și ca o îmbunare a naturii. Cu puterea lui poate îmblânzi fiarele; cu rugăciunea lui poate modifica întocmirea văzduhului. Căci omul e sufletul lumii, omul e graiul cosmosului în fața lui Dumnezeu. în general, esteticienii moderni consideră superficial acest raport al omului cu natura. Ei îl văd pe om ca turist, ca vilegiaturist, ca amator științific de floră și de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
izbutit vreodată să-l zugrăvească. Natura, în măreția ei, e inaccesibilă artei penelului, care ar năzui într adevăr s-o imite. Ca și arhitectura și mai mult decât ea, muzica e cu totul altceva decât o imitație a naturii. Sonoritățile văzduhului, cum e trăsnetul care ne covârșește, cum e vuietul vijeliei, cum e mugetul uriaș al mării, lucruri ce toarnă în noi impresii colosale, de parcă vor să ne strivească, toate s-ar putea reproduce într-o simfonie, dar atunci muzica ar
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
religioasă e în stare să ni le dea. Aici trebuie căutată deosebirea dintre arta profană și arta religioasă. E incontestabil că arta profană creează un climat de superioară euforie. Acest climat însă, cu fulgerele lui, ce fac spărturi în norii văzduhului, e o nebuloasă de idealități posibile. Arta religioasă suie în nemărginitele clarități deschise de certitudinile credinței. E de ajuns ca ea să îmbrățișeze un obiect religios, pentru a-și asigura o perspectivă transcendentă incomparabil mai adâncă și mai luminoasă decât
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]