3,594 matches
-
filosoful român, luteranismul întrupează pe bună dreptate "prețul spiritual al păcatului pe care l-a săvârșit catolicismul, când, spărgând comunitatea de iubire a Bisericii lui Hristos, a opus autoritatea văzută libertății duhovnicești, încercând să substituie unității nevăzute a inimilor unitatea văzută a credinței instituționalizate, pe care a instaurat-o cu sabia în sânul societății politice a vremii"21. Cu alte cuvinte, catolicismul a sacrificat libertatea duhovnicească, spirituală în favoarea unui formalism, a unei credințe instituționalizate, punând prioritar accentul pe această unitate văzută
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
văzută a credinței instituționalizate, pe care a instaurat-o cu sabia în sânul societății politice a vremii"21. Cu alte cuvinte, catolicismul a sacrificat libertatea duhovnicească, spirituală în favoarea unui formalism, a unei credințe instituționalizate, punând prioritar accentul pe această unitate văzută a Ecclesiei. Tendințele autoritare ale credinței exterioare au expulzat principiul major al libertății interioare, "cu care fusese înfrățit în comunitatea originară de iubire, în autoritatea liber consimțită". Acest principiu care s-a constituit ulterior autonom și antagonic, ca spirit de
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
19. 3 Sfântul Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire și cunoștință, în Filocalia, vol. VI, traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, București, Humanitas, 1997, pp. 244-245: "Începutul dragostei de Dumnezeu este disprețuirea lucrurilor văzute și omenești. Mijlocul ei este curățirea inimii și a minții din care vine dezvăluirea ochilor minții și cunoașterea Împărăției cerurilor ascunsă în noi. Iar sfârșitul ei este iubirea de nereținut a darurilor mai presus de fire ale lui Dumnezeu și
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
hrănească singure. Cu toate acestea, după câteva săptămâni, în ciuda ochelarilor, persoanele respective au început să vadă realitatea așa cum este, descurcându-se firesc în ambianță. Scoțând ochelarii, totul a apărut dintr-o dată deformat, dar în sens invers modificărilor inițiale (o suprafață văzută concavă, de data aceasta era văzută convexă etc.). Ajutate din nou, persoanele respective au început să perceapă firesc realitatea. Experimentul lui Kohler demonstrează nu doar posibilitățile enorme de adaptare ale creierului uman, dar și nevoia de corijare a ceea ce este
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
câteva săptămâni, în ciuda ochelarilor, persoanele respective au început să vadă realitatea așa cum este, descurcându-se firesc în ambianță. Scoțând ochelarii, totul a apărut dintr-o dată deformat, dar în sens invers modificărilor inițiale (o suprafață văzută concavă, de data aceasta era văzută convexă etc.). Ajutate din nou, persoanele respective au început să perceapă firesc realitatea. Experimentul lui Kohler demonstrează nu doar posibilitățile enorme de adaptare ale creierului uman, dar și nevoia de corijare a ceea ce este, dintr-un motiv sau altul, deformat
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
numai când suprafața figurii respective este perpendiculară pe linia de privire; dacă cercul îl privim oblic forma lui pe retină devine o elipsă. Cu toate acestea noi continuăm să vedem în anumite limite figura ca cerc, ceea ce arată că forma văzută a obiectului nu se schimbă odată cu schimbarea poziției stimulului față de linia de privire. Pentru demonstarea acestei constanțe în condiții de laborator se prezintă subiectului un cerc de 15 cm diametru căruia i se pot da diferite înclinații acesta este stimulul
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
pacifică a adepților lui Cristos. Acest ultim aspect ar fi devenit o întrerupere a dinamicii convertirii, o reîntoarcere spre acea mentalitate de violență specifică stării păgâne și religiei idolatrice. În același fragment se poate remarca interzicerea reprezentării armelor pe sigilii, văzută ca o simbolizare a idolilor, pentru a afirma că adevărata pace, Cristos însuși, se poate poseda numai atunci când nu este vorba despre idolatrie sau ucideri, excluzând condițiile favorabile preamăririi violenței și a forței la rangul de valori idolatrice. Un alt
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
timp care din epoca lui Marcus Aurelius (161-180) ajunge până la cea a lui Filip Arabul (244-249). Această operă ne ajută să interpretăm pertinent atitudinea creștinilor față de serviciul militar. Origene, asemenea altor apologeți, privește cu o anumită încredere spre pax romana văzută ca o condiție providențială pentru răspândirea credinței creștine și parte componentă a planului divin. Aceasta nu doar pentru că putea să simplifice călătoriile predicatorilor itineranți, cât mai cu seamă din considerente teologice: convertirea întregului pământ de la starea de război la aceea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
spiritual pentru a lupta împotriva păcatului, iar recursul la rugăciune era văzut ca cea mai puternică armă împotriva a tot ceea ce însemna război perfid. Biserica s-a opus în fața ingerințelor imperiale de a porunci conștiințelor, insistând asupra respectării demnității umane văzute ca un dar al lui Dumnezeu, ce nu poate fi schimbată cu niște daruri sau favoruri imperiale, ambele trecătoare și nesemnificative față de darurile și prietenia cu Dumnezeu. Absența unei recunoașteri privilegiate din partea imperiului (cetățenia romană, 212), este depășită de Biserica
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de silueta celui care atârnă de o grindă. În ciclul de gravuri „Mitul Minotaurului“, Marcel Chirnoagă sugerează adâncimea spațiului cu ajutorul formelor labirintului, care se prelungește spre linia de orizont. Este o modalitate inspirată de a da amploare labirintului sau lumii văzute ca labirint. Hokusai, în xilogravurile sale, folosește cu succes elementele de arhitectură, utilizând o spațializare cu forme tratate axonometric, care etalează imaginea în spațiu menținând o proporție egală a oamenilor și a formelor de arhitectură în primul plan al imaginii
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
un desen cu o linie „orizontală“ ușor înclinată de câteva ori, am înțeles Veneția și am priceput că desenul nu trebuie să redea realitatea, ci să-i sugereze sensul. Linia la el nu povestește, nu ilustrează, nu vede o realitate văzută și revăzută de toată lumea. La Klee, traseul grafic este încărcat de semnificație transmițând hipersensibil realitatea sa interioară. La Klee cromatica este rafinată, îndelung gândită și orchestrată. Desfășurate pe suprafețe plane, tonurile sugerează adâncimi, în ritmurile unei realități interioare. Recursul la
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
victoriei. Echilibrarea urmărește avantajele relative. Preocupările pentru avantaje relative împiedică în mod serios cooperarea. Trebuie să te gândești nu numai la avantajele proprii, dar, și mai important, dacă cele proprii sunt mai consistente decât ale celorlalți (care, în anarhie, trebuie văzuți ca potențiali adversari). Chiar și cooperarea pentru pradă este problematică, în afara cazului în care ea menține capacitățile relative ale părților ce colaborează. De fapt, statele sunt mulțumite cu conflictele din care ies prost, atât timp cât adversarii lor ies și mai prost
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
diferențele dintre cele două stiluri de gândire sunt mereu prezente și analizate în raționamentul lui Levinas ca diferență între o filosofie a alterității și o filosofie a identității sau totalității. Levinas inversează ierarhia dintre ontologie și etică, dând prioritate eticii, văzută ca punct de pornire. Etica pare să funcționeze ca o condiție ce face posibilă lumea ființelor. Levinas oferă o nouă descriere a ontologiei astfel încât ea este inevitabil legată de, și îndatorată, eticii, și este liberă de impulsuri totalizatoare. Gândirea lui
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
despre politica mondială (precum dinamica schimbării internaționale, natura unor practici instituționale fundamentale, rolul acțiunii non-statale și problema drepturilor omului), dar eșecul raționalist în a explica transformările sistemice recente a încurajat noua generație de gânditori să revizuiască întrebări vechi și situații văzute îndelung prin lentile neorealiste și neoliberale (incluzând controlul armelor de distrugere în masă, rolul și natura culturii strategice și implicațiile anarhiei). În final, avântul luat de noua perspectivă constructivistă a fost sprijinit și de faptul că unii cercetători din aria
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
merge Înapoi, nici zăbovește În ziua de ieri”. Cuvântul copilului este Întotdeauna adevărat. (Aceasta deoarece sufletul copilului, Încă pur, curat/nedreprins cu răul, Îl face incapabil să-și dea seama că prin relatarea sinceră a unui anumit fapt de viață văzut poate aduce serioase prejudicii intereselor ascunse ale unora dintre oamenii mari.) Rău e când plâng părinții. (Înseamnă că, În acele familii, copiii n-au Învățat Încă valoarea respectului față de altul, și nici ce presupune asumarea unor anumite responsabilități: „Copilul nepedepsit
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
le explice cum, Într-o noapte, trei bărbați care stau de gardă În fața mormântului unui stăpân, Îl văd dintr-odată pe stăpânul lor defunct apropiindu-se de ei. Un prim motiv de dezacord, căci pentru cei din tribul Tiv, forma văzută nu poate fi În nici un caz stăpânul dispărut dintre cei vii: „De ce nu le mai era stăpân? «Era mortă, le-am explicat eu. «De aceea au fost năuciți și Înspăimântați când l-au văzut. Ă «Imposibilă, Începu unul dintre cei
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
universitar este marcat de tabu-ul nonlecturii - până acolo Încât cel care Îndrăznește să-l revendice este exclus din spațiul cultural -, la Balzac, generală este Încălcarea iar ea devine chiar regulă, un soi de tabu sfârșind prin a domina lectura, văzută ca umilitoare. Încălcarea este aici de două feluri. Pe de o parte, este admis și chiar recomandat să vorbești despre cărți fără să le deschizi, și Lucien este acoperit de ridicol când sugerează că ar putea proceda altfel. La limită
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
concesie grosolană pentru Înfăptuire”, „lumea este construită de poet pentru visător”. În replică la Ernest care i-o Întoarce că, dacă ridică În slăvi artistul creator, există riscul să coboare și mai mult rangul criticii, Gilbert revine asupra teoriei criticii văzute ca artă: „Gilbert: Dar critica este ea Însăși o formă de artă. Și așa cum experiența artistică presupune existența facultății critice, tot astfel și critica este cu adevărat creatoare În sensul superior al cuvântului. De fapt, critica este În același timp
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
creației. Ileana OANCEA, Timișoara, 15 octombrie 2015 Argument Sursă inepuizabilă de sensibilitate, poezia se desprinde de cadrele strâmte ale contingentului, dând naștere unei forme superioare de cunoaștere a lumii, orientată către transcendent. Deținând un statut special între celelalte modele literare, văzută fiind ca necesitate spirituală a lumii moderne și uzând de un limbaj aflat într-o sferă ascendentă, poezia se autopropulsează spre un nivel înalt al culturii, devenind o modalitate cu totul specială de concepere a unui nou univers. Poezia străpunge
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în mesaj personal. Subiectivizarea lumii, printr-un proces prealabil de interiorizare, nu este nimic altceva decât un nou proces de comunicare. Această comunicare se realizează printr-o reconstrucție, întâlnită, iată, nu doar la nivelul mesajului, ci la nivelul literei. Deconstrucția, văzută ca reconstrucție devine, mai mult decât un procedeu intrinsec al unei poetici neomoderniste, un mod de a comunica prin poezie. Cu alte cuvinte, acest mod de a transmite realități către un receptor care poate fi același cu emițătorul sau care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și sensibilă totodată, folosește cu dibăcie întreg arsenalul pus la dispoziție de neomodernism, apropiindu-se în egală măsură atât de modernitate, cât și de postmodernitate 42. Spre exemplu, iubirea, privită ca o "chintesență a năzuinței umane spre împlinirea de sine (...) văzută, în permanență, ca salt din contingent spre contemplare a unui eveniment cu aură de destin și fatidic, fascinație speculară a nașterii și circumscrierii de sine a eului prin raportarea la alteritate"43 reprezintă pentru neomoderniști o resurecție a modelului idilic
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
construcției versului. Deși la început impresia este aceea a unei prozodii de tip clasic, cu ritmicitate, cu rimă și cu măsură regulată, pe parcurs, poemul se dezice de la aceasta, în favoarea unui vers alb, cu păstrarea sporadică a rimei. Stilistic, "puritatea, văzută ca soluție de salvare, e o stare ideală și raportată la ideea de specie, de continuitate, întruchipează, prin paradox, condiția tragică a existenței"76. Desprinderea de vârsta inocentă a copilăriei se face, însă, treptat, maturizarea fiind aproape refuzată: "Am crescut
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
câteva dintre principalele volume în care domină un lirism lugubru care conturează un univers halucinant "populat, ca la unii romantici (Poe, Eminescu), de ființe situate la limita dintre realitate și vis, proiecții ale unei mari tensiuni afectiv spirituale."178 Sexualitatea, văzută ca simbol al fertilității la Ana Blandiana, capătă aici conotații diametral opuse, devenind pricina degradării și a morții. În Inima reginei (1971), apare trupul ca metaforă a morții, al descompunerii, al degradării, "trupul alcătuit din bucăți al iubitului spectral, trupul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
armonizare a vocilor de plural devine o formă de comunicare prin poezie, specifică întregii Generații șaizeciste. Am încercat, pe parcursul studiului nostru, să prezentăm o problemă de mare importanță, atât pentru modernitate, cât și pentru postmodernitate, și anume ideea de deconstrucție, văzută ca reconstrucție a unei noi realități specifice artistului. Am avut ca premisă realitatea sumbră care i-a găzduit pe șaizeciști, marcată de revoluții culturale, cărora intelectualii încercau să le reziste prin toate formele posibile. Problema apare, însă, atunci când contextul ideologic
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de sintagme poetice. Astfel, ia naștere un nou limbaj poetic. Reprezentanții neomodernismului reușesc, astfel, o revigorare a lirismului pur, prin intermediul necuvintelor. Pornind de la definirea limbajului poetic, văzut ca stâlp al modernității, am încercat o stabilire inițială a unei relații text-operă, văzută ca fiind una ascendentă: "textul nu presupune cu necesitate ipostaza de operă, ci tinde doar spre ea. Finaliatea acestei tendințe este consecința declanșării unei metamorfoze, având ca obiect limba textului"3. Identificarea acestuia cu poezia însăși vine dintr-o suspendare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]