5,438 matches
-
la necesitățile situației. Thorson zise: "Ahaaa!'" ― cu un ton plictisit și schimbă subiectul: Simți ceva? Gosseyn clătină din cap, negativ și zise sincer . ― Nimic. Ajunseră la apartamentul Patriciei. Zidul în care se aflase distorsorul se căsca în fața lor. Geamurile ferestrelor zăceau în cioburi pe podea. Gosseyn privi prin cercevelele goale spre locul unde până mai ieri, se înălța Mașina jocurilor, ca o bijuterie pe coroana verde a Terrei. Acolo nu se mai vedeau acum decât mii și mii de grămezi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
sub controlul lui Crang. Nu putea aștepta ca să fie sigur. Se reântoarse în clădire și străbătu în fugă un coridor pe jumătate topit. Ajuns la laborator, intră, dar se opri după numai câțiva pași. Trupurile soldaților din garda lui Thorson zăceau risipite în toate părțile. În spatele unui birou zări, cufundat într-un fotoliu, un om în vârstă; barba îi acoperea în bună parte obrazul. Ridicându-și către Gosseyn ochii deja sticloși, reuși să surâdă și articulă: ― Ei bine, am reușit. Vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
îi spuse: - Și acum, urmează-mă! Imaginea luminoasă îmi stăruie în ochi, în ciuda puterii mele de contra-sugestie. Grosvenor îl trase pe arheolog după el pe coridor spre secția de nexialism. La primul colț, fura nevoiți să se oprească - un trup zăcea întins pe podea. Grosvenor îl lovi, destul de tare, ca să-l trezească. - Mă auzi? îl întrebă pe cel căzut. - Da, zise omul, tresărind. - Ascultă, ascultă! Imaginile luminoase nu mai au nici o putere asupra ta. Ridică-te! Ești treaz. Omul se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
la bordul navei adormiseră. După ce-l trezi pe Korita, Grosvenor ieși în fugă pe coridor. Pretutindeni zări oameni adormiți; cât despre pereți, erau albi, fără nici o imagine! Ajuns pe puntea de comandă, trebui să sară peste trupul căpitanului Leeth, care zăcea pe podea, lângă tabloul de control. Răsuflând ușurat, apăsă pe tasta care dirija fluxul de energie spre scutul de protecție al navei. Peste câteva clipe, cocoțat pe unul din scaunele de control, Elliott Grosvenor schimba poziția navei. Înainte de a părăsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Da, domnule. Grosvenor porni, stăpânit de presimțiri rele; după tonul cu care-i vorbise căpitanul, era clar că se întâmplase ceva. Când se apropie de locul acela, văzu o scenă de coșmar. Unul din tunurile atomice era răsturnat, lângă el zăceau rămășițele calcinate a trei dintre cei patru servanți. Al patrulea zăcea fără cunoștință alături, dar încă se mai zvârcolea, atins desigur de radiații. Dincolo de tunul acesta, se vedeau vreo douăzeci de oameni, morți sau în nesimțire, printre care și directorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
care-i vorbise căpitanul, era clar că se întâmplase ceva. Când se apropie de locul acela, văzu o scenă de coșmar. Unul din tunurile atomice era răsturnat, lângă el zăceau rămășițele calcinate a trei dintre cei patru servanți. Al patrulea zăcea fără cunoștință alături, dar încă se mai zvârcolea, atins desigur de radiații. Dincolo de tunul acesta, se vedeau vreo douăzeci de oameni, morți sau în nesimțire, printre care și directorul Morton. Sanitari îmbrăcați în haine de protecție ridicau din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
urmăreau pe ecranele videocomunicatoarelor desfășurarea operațiunilor, dirijând mașinile care le efectuau. În decurs de patru zile, acestea săpară o groapă adâncă de șaptezeci și cinci de metri, lată de o sută douăzeci de metri și lungă de două sute patruzeci, groapa în care zăceau rămășițele fantastice ale unui oraș dispărut. Clădirile se năruiseră parcă sub o povară prea grea. Străzile se aflau chiar în fundul gropii și la același nivel începură să iasă la iveală și osemintele. Se dădu ordin ca săpăturile să înceteze și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
eu am venit în față ca împins, iar el a sărit jos cu o iuțeală care dovedea un lung exercițiu. Eram într-un pâlc de pomi cu zăpadă prinsă pe trunchiuri, ca un mușchi alb. Pe jos, un trup care zăcea pe spate. Nu-l observasem. — Alta-acum! a exclamat Petre și s-a apropiat de forma din zăpadă. Ce-i cu voi, oameni buni? Am coborât și eu, cu prudență. Mă durea tot corpul. Pe jos era un bărbat cu chip
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
mult decât am vorbit. — La Boliție, ți-am spus! a venit imediat răspunsul de pe capră. Dacă ei te trimit înaboi la balamuc, asta nu mai știu io, da’ măcar îți boartă cineva de grijă. Nu era să te las să zaci și tu acolo, ca ăsta, îmbușcatu’. Vocea lui Petre, aspră, dar nu ostilă, m-a readus la realitate. La noua realitate. M-am recufundat în orașul dezordonat. Pe stânga, pe zidul lateral, orb, al unei case splendide, sub conturul ciudat
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
e că este construit pe o structură de crime novel. Din primele lui pagini se conturează un dublu mister, ce va duce ulterior la două planuri diferite, dar mereu întrepătrunse, ale cărții: un căruțaș găsește la marginea orașului două trupuri zăcând în drum. Unul e încă viu și va deveni enigma centrală a cărții, celălalt se dovedește a fi fost împușcat și moare curând în spital, nu înainte de a rosti câteva cuvinte misterioase. Avem, conform schemei tipice, și un detectiv, în
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
energie. Și, într-un fel sau altul, aluneca de fiecare dată tot mai departe, înainte și înapoi. Numai asta putea explica transformările catastrofale la care asistase deja. Peste un ceas avea să se producă o nouă schimbare. Și se produse. Zăcea cu fața în jos pe iarba verde. Când ridică ochii, văzu vreo cinci-șase clădiri scunde pe orizontul de iarbă. Păreau nefirești, neomenești. Dar curiozitatea lui nu se îndrepta către asta. Îl fulgeră un gând. De fapt cită vreme a rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
în sensul creării unui efect nedeslușit, care sporea împotrivirea ochilor față de acceptarea imaginii. În acel uriaș ocean al timpului, formele ca niște umbre, una foarte mare și foarte aproape de centru, alta doar un mic firicel pe curbura vastă a hărții, zăceau nemișcate. Hedrock știa că acel firicel reprezintă o versiune mărită a realității, care era prea mică pentru ca s-o poți distinge cu ochiul liber. Imaginea fusese organizată în așa fel încât fiecare mișcare a ei era urmărită de o serie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
îl copleși uimirea, după care își dădu seama ce hotărâre trebuie să ia: resemnare în fața morții. Era o hotărâre ciudat de ușor de luat. Se simțea tare istovit. Îi reveniră în minte reminiscențe dulci-amare din zilele și spațiile îndepărtate, când zăcuse, între viață și moarte, pe un câmp de luptă de la jumătatea secolului al XX-lea, resemnat cu ideea că va fi dat uitării. Atunci se gândise că trebuie să moară pentru ca să poată trăi alții. Și acum avea același sentiment, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
medicii. Plătise cu bani agonisiți într-o viață dusul ei înspre Teheran, într- un elicopter de urgențe, și-și dăduse acceptul pentru dializă. Plânsese în hohote și, îngenuncheat, se reîntorsese la Mazda. Pe urmă, în sala de rugăciune de la spital, zăcuse întins cu capul spre Mecca. Ruga lui nu speriase moartea nevestei, dar pe el îl îngrozise în schimb un pasdar apărut dimineața, ca să-i spună cum s-o îngroape: — Nu o s-o duci înapoi, în Yazd, ci direct la Zahra
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
cu inima lui, care trebuia să se reculeagă. — Pentru asta i-ar fi trebuit un ospiciu, râdea Godun. El nu mai fusese de-o viață bolnav și de-aceea nici nu știa cam cum să se poarte cu unul care zăcea. Și febra ori crampele propriilor copii îl speriau, așa că urcase și se așezase pe o muchie de pat. Erau numai ei. Doar cu Veterinara nu putuse să facă în așa fel încât să rămână o clipă singuri. Ești mai bine
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
el. Limuzina lucioasă a dentistului, spălată și nouă precum jucăria unui copil, se izbise de tren, fiindcă ignorase semnalul. Parcă Max orbise, nu el, locomotiva îl luase în plin și-l strivise ca pe o cutie de bere. Acum el zăcea ca o grămadă de dinți dintr-un maldăr de fiare și Omar se îndepărtă bâjbâind, pentru că oricum aveau să-l ajungă vești mai rele decât ar fi vrut. Abia cu prilejul acelei înmormântări constată cât de mult se schimbaseră toți
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
sprincenile, Că eu sunt tot sănătos Și mulțămind lui Hristos, Te sărut, mândră, frumos. 79 La fântână sub răzor Se - ntîlnește dor cu dor, Se sărută până mor; La fântâna lui Novac Se - ntîlnește drag cu drag, Se sărută până zac. 80 - Flori ca și înaltul vad, Mult bade te-am așteptat, Dac - am văzut că nu vii Pus-am dorul căpătâi Cu dragostea mă-nvălii. Puțintel am așteptat Frumos vis, bade, -am visat, 161 {EminescuOpVI 162} Că năframa ta cea nouă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
turturea, De ce-mi ești așa de rea Și nu-mi stai alăturea? Că mi-e dor de-un turturel Ce suspină singurel... Sbor pe ramură la el. 102 La umbrar de liliac Dragostele ce mai fac? Să sărută până zac... Iar în vale la isvor Se - ntîlnește dor cu dor Se sărută până mor. 103 Jos în valea cu isvoară, Drag cu drag se - ntîmpinară Se cuprind de subsuoară. Iar la limpede isvor Se - ntîlnește dor cu dor, Se sărută
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ivit Ori puicuța mi-au zâmbit, Nu știu luna s-au ascuns Ori puica nu-mi dă răspuns. 106 Frunză verde de sulcină, Am rămas de tot străină, Voinicii s-o depărtat Bărbatul mi-am îngropat, Ibovnicul m-o lăsat. Zac cu fața la părete, Cu gura arsă de sete, N-are cine să m-adape, Să-mi pue mâna la cap, Să mă-ntrebe de ce zac, Că nu zac de nici un rău, Zac numai de dorul tău. {EminescuOpVI 167} E. DOINE DE
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
rămas de tot străină, Voinicii s-o depărtat Bărbatul mi-am îngropat, Ibovnicul m-o lăsat. Zac cu fața la părete, Cu gura arsă de sete, N-are cine să m-adape, Să-mi pue mâna la cap, Să mă-ntrebe de ce zac, Că nu zac de nici un rău, Zac numai de dorul tău. {EminescuOpVI 167} E. DOINE DE ÎNSTRĂINARE 107 Cucule de pe pădure, Du-te la maica de spune C-unde m-a dat nu mi-i bine, Patul mi-i de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
străină, Voinicii s-o depărtat Bărbatul mi-am îngropat, Ibovnicul m-o lăsat. Zac cu fața la părete, Cu gura arsă de sete, N-are cine să m-adape, Să-mi pue mâna la cap, Să mă-ntrebe de ce zac, Că nu zac de nici un rău, Zac numai de dorul tău. {EminescuOpVI 167} E. DOINE DE ÎNSTRĂINARE 107 Cucule de pe pădure, Du-te la maica de spune C-unde m-a dat nu mi-i bine, Patul mi-i de mărăcine Și cuptiorul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
depărtat Bărbatul mi-am îngropat, Ibovnicul m-o lăsat. Zac cu fața la părete, Cu gura arsă de sete, N-are cine să m-adape, Să-mi pue mâna la cap, Să mă-ntrebe de ce zac, Că nu zac de nici un rău, Zac numai de dorul tău. {EminescuOpVI 167} E. DOINE DE ÎNSTRĂINARE 107 Cucule de pe pădure, Du-te la maica de spune C-unde m-a dat nu mi-i bine, Patul mi-i de mărăcine Și cuptiorul de ciuline. - Și m-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mine Să ne iubim cu dreptate Să trăim cu sănătate. 145 Frunză verde merișor, Vin la țața, puișor, 190 {EminescuOpVI 191} Să te culc pe pieptul gol. Cu iubirea de la tine M-am ofticat, vai de mine. Câte boale am zăcut Nici de una n-am murit, Dar de boala de amoriu Oi să zac și oi să moriu. Mi-ai cerut pîne cu vin, Eu ți-am dat drumul la sin. Te duci, dragă, la Galați Te rog să nu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Vin la țața, puișor, 190 {EminescuOpVI 191} Să te culc pe pieptul gol. Cu iubirea de la tine M-am ofticat, vai de mine. Câte boale am zăcut Nici de una n-am murit, Dar de boala de amoriu Oi să zac și oi să moriu. Mi-ai cerut pîne cu vin, Eu ți-am dat drumul la sin. Te duci, dragă, la Galați Te rog să nu mă mai lași, De te duci la București Te rog să nu zăbovești. Că
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
la coastă Să-ți fac roche de mătasă; Hai, Marie -n deal la iaz Să-ți fac roche de atlaz; Hai, Marie -n cafenea Cu capot de catifea. 148 Lună, lună, stea frumoasă și plăcută tuturor, Mai ales acelor cari zac și ard în foc de dor, Ai văzut tu vreodată, unde este draga mea, Unde s-a oprit în cale, unde locuește ea? 191 {EminescuOpVI 192} 149 Lumea s-a schimbat la toate, Dar dragostea nu se poate: Că dragostea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]