35,725 matches
-
drept cel mai mare prozator care l-a dat literatura arabă clasică. S-a născut la Basra dintr-o familie săracă iar bunicul lui era sclav negru. A avut ocazia să-i cunoască pe beduinii care veneau la târgul din apropiere de Basra, Mirbad care-i vorbeau în limba lor pură despre tradițiile lor, a cunoscut însă și învățați care studiaseră această limbă și tradițiile. A mai cunoscut centrele de cultură ale Imperiului Arab, printre care și Damasc, iar la vârsta
Al-Jahiz () [Corola-website/Science/317739_a_319068]
-
palatul nepotului ei, Prințul Henric, conte de Bardi, și multe din operele sale fine de artă au fost scoase la licitație la Paris. S-a întors în Sicilia, ignorată de ceilalți membri ai Casei de Bourbon și a murit în apropiere de Graz (Austro-Ungaria) în 1870. Romancierul francez Alexandre Dumas, tatăl a scris două povestiri despre ea și comploturile ei. Împreună cu Charles Ferdinand, Duce de Berry: Împreună cu Ettore Carlo Lucchesi-Palli, al 8-lea Duce della Grazia:
Caroline Ferdinande, Ducesă de Berry () [Corola-website/Science/317791_a_319120]
-
câteva ore după botez, însă familia i-a spus Charlotte. Maria Carolina a fost fiica care a semănat cel mai mult cu mama ei. A avut o relație foarte apropiată cu sora sa mai mică, Maria Antoneta. O dovadă a apropierii lor este faptul că, atunci când una din ele s-a îmbolnăvit, cealaltă a luat boala. În august 1767 Maria Tereza le-a separat pe cele două fete, crescute până atunci împreună sub auspiciile contesei Marie von Brandis, din cauza comportamentului lor
Maria Carolina a Austriei () [Corola-website/Science/317787_a_319116]
-
o gaură dintr-o parte a bărcii și are o formă similară cu jucăria modernă. Este posibil ca această jucărie să își fi luat numele de la această ustensila care și-a împrumutat numele de la orașul Dildo și Insula Dildo din apropiere, Newfoundland, Canada. Alții sugerează că acest cuvânt este o denaturare a cuvântului italian "diletto" (plăcere). Potrivit OED, prima apariție a cuvântului în engleză a fost în cartea lui Thomas Nashe intitulată "Choise of Valentine sau Balada veselă a Dildo-ului lui
Dildo () [Corola-website/Science/317785_a_319114]
-
1979. Membrii fondatori Ioan Berariu, Peter Schlupp, Andrei Petruiescu, Victor Marga, Zoltan Korka, Gheorge Roșu și Marius Furdean au urmărit încă de la început un o dezvoltare turistică sănătoasă, într-un spirit ecologic. La început, s-au organizat drumeții montane în apropierea Lugojului. Apoi pe masura ce organizația a avut mai mulți adepți, excursiile s-au extins în toate masivele muntoase din România, pentru ca ulterior și în Europa dar și în masivele importante din toată lumea. În cadrul Clubului de Turism "Cocordia" Lugoj s-au dezvoltat
Clubul de turism Concordia din Lugoj () [Corola-website/Science/317825_a_319154]
-
mai nerecunoscători bărbați dacă vreodată am să uit tot ce datorez Göttingen și profesorilor săi". Prințul a servit în Țările de jos în Războiul Primei Coaliții sub comanda fratelui său mai mare Frederick, Duce de York. În august 1793 în apropiere de Valonia în timpul unei acțiuni a fost lovit la cap cu o sabie, alegându-se cu o cicatrice desfiguratoare. În timpul bătăliei de la Tourcoing în nordul Franței, la 18 mai 1794, a fost rănit la brațul stâng de o ghiulea care
Ernest Augustus I de Hanovra () [Corola-website/Science/317823_a_319152]
-
de fam. Mateiaș Tudor. Lucrarea a fost executată din piatră și material lemnos tare, finalizată prin efortul și susținerea Pr. Roman Bereteu, împreună cu enoriașii parohiei. Odată împrejmuit locul, s-a trecut imediat la amenajarea unui alt cimitir, situat în imediata apropiere a bisericii, cu o suprafață de 0,8 ha, împrejmuirea făcându-se cu sârmă. După finalizarea lucrărilor exterioare, biserica a necesitat și lucrări interioare, însemnând amenajarea altarului, naosului și pronaosului; s-a împodobit cu icoane vechi, obiecte de cult și
Biserica de lemn din Hidișelu de Jos () [Corola-website/Science/317862_a_319191]
-
se află în satul cu același nume, sat aparținător de comuna Măgești, județul Bihor. Aflată în imediata apropiere a noii biserici de zid, cele două edificii de cult amintesc parcă de trecutul și prezentul comunității. Construită în anul 1768, biserica poartă hramul ""Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil"". Într-un document de la 1769 se arată că biserica de lemn
Biserica de lemn din Josani () [Corola-website/Science/317855_a_319184]
-
milioane de euro și a anunțat pregătirea conectării infrastructurii energetice și a conductelor de gaze dintre cele două țări. La această întâlnire s-a semnat acordul privind micul trafic de frontieră între cele două țări, prin care cetățenii rezidenți în apropierea graniței comune pot călători liber în regiunile apropiate din țara vecină cu ajutorul unor permise valabile 2 ani (cu posibilitate de prelungire până la 5 ani) și care se obțin folosind o procedură mai simplă decât vizele. Acordul a intrat în vigoare
Guvernul Emil Boc (2) () [Corola-website/Science/317869_a_319198]
-
mai). Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Iași nu a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004. În Evul Mediu, terenurile aflate la sud de Curtea Domnească din Iași erau acoperite de mlaștini, prin apropiere curgând râul Bahlui. După cum susține istoricul Ioan Caproșu, zona cuprinsă astăzi între strada Palat și strada Sf. Lazăr a început să se populeze mai ales în secolul al XVIII-lea, aici formându-se pe la mijlocul acelui secol un mic cartier denumit
Biserica Sfinții Constantin și Elena din Iași () [Corola-website/Science/318004_a_319333]
-
Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, sărbătorit în fiecare an la data de 29 august. Biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” din Iași a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare . În apropiere de locul unde se află astăzi biserica se afla „Târgul de Sus sau al Măjilor” (al pescarilor), situat la nord-est de fostul centrul al orașului, în apropiere de fosta Mănăstire Dancu, astăzi dispărută. Istoria locașului de cult începe cu o
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Iași () [Corola-website/Science/318007_a_319336]
-
monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare . În apropiere de locul unde se află astăzi biserica se afla „Târgul de Sus sau al Măjilor” (al pescarilor), situat la nord-est de fostul centrul al orașului, în apropiere de fosta Mănăstire Dancu, astăzi dispărută. Istoria locașului de cult începe cu o bisericuță de lemn, cu hramul „Sf. Parascheva” sau „Sf. Vineri” (atestată într-un document din 21 decembrie 1610), mutată însă în Târgul Nou, după dorința lui Nestor
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Iași () [Corola-website/Science/318007_a_319336]
-
a Mântuitorului și alta a Maicii Domnului de pe catapeteasmă, iar în pridvor icoana Sfântului Ioan Botezătorul donată probabil de Vasile Lupu și despre care N.A. Bogdan spunea că ar avea conform tradiției vreo 1000 de ani. În curtea bisericii, în apropiere de absida altarului, se află cavoul binefăcătorilor din familia Rusovici. Mormântul lor este înconjurat de un gard vechi de fier forjat cu soclu în partea de nord și de est, iar în partea de sud și vest, cu un gard
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Iași () [Corola-website/Science/318007_a_319336]
-
anii care au urmat. Într-un interviu, adultul Lennart spunea că mama lui a avut o relație distantă cu el și că nu știa să se poarte bine cu nepoții ei. Maria s-a întors în Rusia, unde locuia în apropierea fratelui ei Dmitri de care era profund atașată. Tulburat de intensitatea sentimentelor surorii sale față de el, Dmitri s-a distanțat, rănind-o puternic. În timpul Primului Război Mondial Maria a fost asistentă medicală la Pskov și a restabilit legătura cu tatăl ei, care
Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei (1890–1958) () [Corola-website/Science/318030_a_319359]
-
este situat pe un platou central în Parcul Național Tongariro. Pe versanții lui sunt șapte ghețari mai mici, în crater s-a acumulat apa unui lac, care în martie 2007 s-a revărsat sub forma unei avalanșe noroioase. este în apropiere de doi vulcani activi Ngauruhoe, și Tongariro care se află de asemenea pe teritoriul parcului național. Stricăciunile cele mai mari ale avalanșei de noroi a avut loc la data de 24 decembrie 1953, când s-a prăbușit un pod de
Ruapehu () [Corola-website/Science/318021_a_319350]
-
numărul trupelor la 50 000 de soldați, alături de garnizoană. Hannibal a refuzat să lupte în afară zidurilor orașului, iar romanii au văzut asta că un semn de slăbiciune. Romanii și-au înființat tabăra la o milă de oraș și în apropierea recoltelor din zona. Hannibal i-a atacat pe romani. Romanii, inferior numeric și neînarmați, au fugit din zona și s-au retras în fortificații, pierzând mulți soldați, dar fiind capabili să învingă contingentul cartaginez ce încercase să pătrundă în tabăra
Primul Război Punic () [Corola-website/Science/317973_a_319302]
-
din 130 de corăbii. Romanii aveau doar 103 de corăbii. Cartaginezii păreau că își anticipau victoria datorită experienței lor în războaiele navale. Dar "corvus" a avut un succes inovativ, romanii profitând de cele 30 de corăbii cartagineze ce erau în apropiere, inclusiv corabia amiralului cartaginez, pentru a se îmbarca în acestea. Că să evite îmbarcările inamice, cartaginezii au fost nevoiți să navigheze în jurul lor și să se apropie de romani din spate sau din lateral. Dar corăbiile romane coborau dispozitivul chiar
Primul Război Punic () [Corola-website/Science/317973_a_319302]
-
număr mare de cazaci ar fi mult mai de folos dacă ar fi organizat sub forma tradițională a Armatei cazacilor și le-a alocat teritorii din Transnistria, pe cursul inferior al Nistrului, după depunerea jurământului de credință fată de sultan. Apropierea războiul ruso-turc din 1787 - 1792 a divizat comunitatea cazacilor. În vreme ce o parte a lor s-au reîntors în Rusia și s-au alăturat „Armatei zaporijienilor loiali” (care avea să se transforme în Armata cazacilor de la Marea Neagră), formată din cazaci care
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
indigenă. În anul 1995 băștinașii maori ocupă orașul, demonstrând pașnic timp de 79 de zile contra noilor cumpărări de teritorii. Regiunea înconjurătoare are un sol roditor, ceea ce a favorizat dezvoltarea agriculturii, produsele obținute putând fi ușor transportate prin portul din apropiere. La 4 km se află un aeroport cu legături aeriene zilnice cu Auckland și Wellington.
Wanganui () [Corola-website/Science/318047_a_319376]
-
când tatăl ei a fost numit vicerege al Caucazului iar familia s-a mutat în Georgia.<br> Anastasia Mihailovna a crescut în palatul tatălui ei din Tiflis în atmosfera sălbatică din Caucaz. Familia mai avea o reședință de vară în apropiere de St.Petersburg și o reședință la Marea Neagră. Numită în familie "Stassie", Anastasia Mihailovna era singura fiică din șapte copii. N-a fost numai copilul preferat al tatălui său ci și răsfățată de cei șase frați. Tatăl ei era ocupat
Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei () [Corola-website/Science/318052_a_319381]
-
al Germaniei, Anastasiei i s-a permis să vină la curtea de la Berlin numai de două ori, prima dată la nuntă și a doua oară când s-a născut primul fiu al Cecilei. A fost avertizată să nu locuiască în apropierea fiicei ei. Diplomatul Maurice Paléologue scria la 14 octombrie 1913, "Deși are cincizecișitrei de ani, trăiește deschis cu un escroc argentinian, dansează la Magic-City cu toți veniții până la două dimineața." În vara anului 1914, chiar înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, Marea Ducesă
Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei () [Corola-website/Science/318052_a_319381]
-
Revoluției Ruse. Căderea monarhiei Germaniei de după război a dus la pierderea coroanei pentru fiul ei în Schwerin și pentru fiica ei în Germania. După război, Anastasia s-a întors în Franța și a trăit la vila Fantasia din Eze, în apropiere de Cannes. În prima săptămână din martie 1922, la scurt timp după ce fusese la petrecerea dată pentru nepotul ei Marele Duce Andrei Vladimirovici, s-a îmbolnăvit. A suferit un atac cerebral și a murit la 11 martie 1922 la vârsta
Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei () [Corola-website/Science/318052_a_319381]
-
ales pe fratele lui Serghei cu care s-a căsătorit în 1894. În timpul ultimului an al domniei Țarului Alexandru al III-lea, Serghei și frații săi Alexandru și George Mihailovici erau companioni constanți ai viitorului Țar, Nicolae al II-lea. Apropierea dintre ei a încetat în momentul în care Nicolae a devenit Țar și s-a căsătorit. Când Nicolae al II-lea, atunci Țarevici, s-a despărțit de amanta sa, faimoasa balerină Matilda Kschessinskaia, i-a cerut lui Serghei să aibă
Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei () [Corola-website/Science/318046_a_319375]
-
guvernul despre munca febrilă a fabricilor de armament al puterilor central europene însă avertizarea despre un iminent război nu a fost luată în seamă de minisștrii ruși. În vara anului 1914 chiar înainte de izbucnirea războiului, Marele Duce Serghei călătorea în apropierea Lacului Baikal când a căzut bolnav de febră reumatică la Chita. La întoarcere, în primele zile de toamnă, boala complicată cu pleurezie a luat forme severe. A petrecut cinci luni la pat înainte de a-și putea relua atribuțiile.<br> Ca
Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei () [Corola-website/Science/318046_a_319375]
-
din Urali. La 3 mai 1918 prizonierii au ajuns la Ekaterinburg. Au fost cazați la hotel; câteva zile mai târziu, li s-a alăturat Marea Ducesă Elisabeta Fiodorovna, sora Țarinei. Deși Țarul, Țarina și copiii lor se aflau acolo, în apropiere de casa Ipatiev, nu au putut intra în contact. După două săptămâni, la 18 mai 1918 li s-a spus prizonierilor că vor fi transferați la Alapayevsk, în nordul Uralilor, la 190 de km de Ecaterinburg. În aceeași după-amiză au
Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei () [Corola-website/Science/318046_a_319375]