33,140 matches
-
număr de căpetenii sârbe de partea sa, însă a fost contracarat de generalul de Baden, care a început să ralieze independent sârbii pentru lupta anti-otomană. Când Emeric Thököly a pornit spre Cladova, Brancovici s-a retras cu oamenii săi la Mănăstirea Tismana. Chemat pe 26 octombrie 1689 la Cladova de margraful de Baden, a fost arestat și trimis la Sibiu, unde a fost interogat de diplomatul iezuit Antide Dunod. În 1690 a fost dus prin Buda la Viena, unde a locuit
Gheorghe Brancovici (cronicar) () [Corola-website/Science/333973_a_335302]
-
Brancovici, care l-a ajutat să țină legătura cu sârbii. Hărțuit de autorități, care i-au interzis și nepotului șederea în Cheb, a murit în cele din urmă la 19 decembrie 1711. În 1743 osemintele i-au fost mutate la Mănăstirea Cruședol.
Gheorghe Brancovici (cronicar) () [Corola-website/Science/333973_a_335302]
-
au fost în cele din urmă reînhumate în la 26 martie 2015. Richard al III-lea, ultimul rege din , a murit în bătălia de la Bosworth de la 22 august 1485, în timpul Războiului celor Două Roze. Trupul său a fost dus la mănăstirea Greyfriars din Leicester, unde a fost înmormântat într-un mormânt improvizat în interiorul bisericii. După , urmată de demolarea mănăstirii, mormântul lui Richard s-a pierdut. Au apărut legende cum că osemintele sale ar fi fost aruncate în la podul Bow aflat
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]
-
din , a murit în bătălia de la Bosworth de la 22 august 1485, în timpul Războiului celor Două Roze. Trupul său a fost dus la mănăstirea Greyfriars din Leicester, unde a fost înmormântat într-un mormânt improvizat în interiorul bisericii. După , urmată de demolarea mănăstirii, mormântul lui Richard s-a pierdut. Au apărut legende cum că osemintele sale ar fi fost aruncate în la podul Bow aflat în apropiere. Căutarea trupului lui Richard a fost inițiată de "Societatea Richard al III-lea" care a derulat
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]
-
de Lancasteri de la marginea Leicesterului medieval. Conform cronicarului , Henric al VII-lea „a zăbovit două zile” în Leicester înainte de a merge la Londra, și chiar în ziua plecării lui Henric—25 august 1485—trupul lui Richard a fost înmormântat „la mănăstirea de călugări franciscani ["sic"] din Leicester” fără „solemnitate funerară”. Preotul și anticarul John Rous din Warwickshire scria între 1486 și 1491, că Richard fusese înmormântat „în corul Fraților Minori de la Leicester”. Deși ulterior alți autori au sugerat alte locuri posibile
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]
-
în persoană) că el cuprindea „o pictură de alabastru reprezentând persoana [lui Richard]”. Sir scria după 40 de ani că era „un frumos mormânt cu marmură de culori diferite împodobit cu chipul său”. Buck consemna și epitaful de pe mormânt. După mănăstirii Greyfriars în 1538, când așezământul monahal a fost demolat, monumentul fie a fost distrus, fie s-a deteriorat treptat ca urmare a expunerii la elementele de erodare climaterice și de mediu. Locul pe care fusese mănăstirea a fost vândut către
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]
-
epitaful de pe mormânt. După mănăstirii Greyfriars în 1538, când așezământul monahal a fost demolat, monumentul fie a fost distrus, fie s-a deteriorat treptat ca urmare a expunerii la elementele de erodare climaterice și de mediu. Locul pe care fusese mănăstirea a fost vândut către doi speculanți imobiliari din Lincolnshire, și ulterior a ajuns în proprietatea lui Robert Herrick, primarul Leicesterului. El a construit acolo un mare conac aproape de Friary Lane, pe un sit astăzi îngropat sub actuala stradă Grey Friars
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]
-
potrivesc cu stilul sicrielor de la sfârșitul secolului al XV-lea, și este prea puțin probabil să fi avut vreo legătură cu Richard. Mai probabil este ca sicriul să fi fost recuperat de la vreunul dintre așezămintele monastice demolate în „epoca desființării mănăstirilor”. Conacul lui Herrick, Greyfriars House, a rămas în posesia familiei sale până când strănepotul lui, Samuel, l-a vândut în anul 1711. Proprietatea a fost ulterior parcelată și vândută mai departe în anul 1740; trei ani mai târziu, peste partea vestică
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]
-
nu s-au făcut alte construcții. În 2007, pe strada Grey Friars a fost demolată o clădire fără etaje din anii 1950. Aceasta a dat arheologilor ocazia să efectueze săpături pentru a vedea dacă s-au mai păstrat urme ale mănăstirii medievale. Au fost dezgropate foarte puține vestigii, cea mai importantă descoperire fiind un capac de sicriu de piatră post-medieval. Rezultatele săpăturilor au sugerat însă că ruinele mănăstirii sunt îngropate undeva mai la vest decât se credea. Locul osemintelor lui Richard
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]
-
să efectueze săpături pentru a vedea dacă s-au mai păstrat urme ale mănăstirii medievale. Au fost dezgropate foarte puține vestigii, cea mai importantă descoperire fiind un capac de sicriu de piatră post-medieval. Rezultatele săpăturilor au sugerat însă că ruinele mănăstirii sunt îngropate undeva mai la vest decât se credea. Locul osemintelor lui Richard al III-lea a fost de multă vreme subiect de interes pentru membrii Societății Richard al III-lea, grup al cărui scop era reabilitarea reputației distruse a
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]
-
cineva care sapă acolo să dea peste ultimele rămășițe ale celebrului monarh.” În 2004 și 2005, John Ashdown-Hill a găsit doi descendenți matriliniari de a 17-a generație ai surorii lui Richard al III-lea, . Din ce știa despre organizarea mănăstirilor franciscane, el a tras și concluzia că ruinele bisericii mănăstirii Greyfriars sunt foarte probabil sub parcare și că peste ele nu se construise nimic. Deși a rămas interesată să discute posibile locații ale mormântului regelui, Societatea Richard al III-lea
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]
-
celebrului monarh.” În 2004 și 2005, John Ashdown-Hill a găsit doi descendenți matriliniari de a 17-a generație ai surorii lui Richard al III-lea, . Din ce știa despre organizarea mănăstirilor franciscane, el a tras și concluzia că ruinele bisericii mănăstirii Greyfriars sunt foarte probabil sub parcare și că peste ele nu se construise nimic. Deși a rămas interesată să discute posibile locații ale mormântului regelui, Societatea Richard al III-lea nu a căutat activ rămășițele lui Richard. Individual, unii membri
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]
-
Serviciul Arheologic al Universității din Leicester" — organism independent cu sediul în cadrul universității — a fost selectat drept executant al lucrărilor arheologice ale proiectului. În martie 2011, a început o evaluare a sitului Greyfriars pentru a identifica locul unde s-a aflat mănăstirea, și pentru a afla care este terenul cel mai propice săpăturilor. Mai întâi s-a efectuat o evaluare de birou pentru a determina viabilitatea arheologică a sitului, urmată de un studiu topografic efectuat în august 2011 cu . Rezultatele georadarului au
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]
-
și cel mult 10% pentru găsirea mormântului.” Săpăturile au început a doua zi cu un șanț de lățime și lungime, pe o direcție aproximativ nord-sud. A fost înlăturat un strat de dărâmături moderne până s-a ajuns la nivelul fostei mănăstiri. La de capătul nordic al șanțului, la o adâncime de circa , s-au găsit două oase umane de la picior, ceea ce sugerau un mormânt neprofanat. Oasele au fost temporar acoperite pentru a le proteja cât timp continuă săpăturile de-a lungul
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]
-
puțin mai la sud-vest, a fost săpat un al doilea șanț, paralel cu primul. De-a lungul zilelor următoare, s-au descoperit dovezi ale unei serii de ziduri și încăperi medievale, ceea ce a permis arheologilor să identifice cu precizie zona mănăstirii. A devenit clar că oasele găsite în prima zi se aflau înăuntrul părții estice a bisericii, posibil corul, unde se spune că ar fi fost înmormântat Richard. La 31 august, Universitatea din Leicester a cerut Ministerului de Justiție o licență
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]
-
un documentar-continuare, "Richard III: The Untold Story", care detalia analizele științifică și arheologică ce au dus la identificarea scheletului ca aparținând lui Richard al III-lea. Situl a fost redeschis în iulie 2013 pentru a afla mai multe despre biserica mănăstirii, înaintea unor lucrări de construcție la clădirea nefolosită a fostei școli de alături. Într-un proiect cofinanțat de Consiliul Local Leicester și de Universitatea din Leicester, s-au efectuat săpături într-un singur șanț de o suprafață dublă față de cea
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]
-
de lire pentru a achiziționa terenul St Martin's Place, fost în proprietatea Leicester Grammar School din Peacock Lane, vis-a-vis de catedrală. Terenul este adiacent parcării în care a fost găsit scheletul și care se suprapune parțial peste altarul bisericii mănăstirii Greyfriars. El a fost transformat într-un centru de vizitare de 4,5 milioane de lire în care se spune povestea vieții, morții, înmormântării și redescoperirii lui Richard, cu artifacte asociate săpăturilor, între care cizmele de cauciuc ale Philippei Langley
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]
-
Liceul Sf. Vasile cel Mare din Blaj, iar episcopul greco-catolic Ioan Suciu l-a numit profesor de filosofie morală la Academia Teologică din Blaj. În anul 1948, în urma desființării Bisericii Române Unite cu Roma, a fost arestat și dus la mănăstirea Obreja, Alba. Printr-un concurs de împrejurări, scapă de aici și se ascunde până în anul 1951, când este arestat din nou, dus la București la Ministerul de Interne, judecat și condamnat pe viață. Această pedeapsă a fost comutată ulterior la
Aurel Leluțiu () [Corola-website/Science/334022_a_335351]
-
a devenit sufragană a Arhiepiscopiei de Mainz, fiind până atunci dependentă de Patriarhia de Aquileia, din nord-estul Italiei. Succesorul lui Tazzo, Sfântul Simpert, inițial abate la Murbach, și o rudă a lui Carol cel Mare, a renovat multe biserici și mănăstiri de pe teritoriul diecezei și a construit prima catedrală de la Augsburg dedicată Fecioarei Maria. Episcopia de Augsburg a ajuns la apogeu în timpul Sfântului Ulrich (923-973), cel ce a ridicat nivelul de pregătire în rândul clerului prin numeroase reforme școlare, ce a
Dieceza de Augsburg () [Corola-website/Science/334008_a_335337]
-
ce a susținut moralul omenilor prin predicile sale încurajândui să lupte, contribuind astfel la victoria decisivă din acelaș an a trupelor imperiale germane asupra maghiarilor în Bătălia de la Lechfeld. Tot el a construit bisericile Sf. Afra și Sf. Ioan și mănăstirea benedictină de maici Sf. Ștefan și s-a ocupat și cu organizarea a trei pelerinaje la Roma. Între secolele XI-XII episcopia a suferit din cauza luptei dintre papalitate și împărat pentru numirea episcopilor în diecezele germane. În această perioadă au apărut
Dieceza de Augsburg () [Corola-website/Science/334008_a_335337]
-
asupra cetățenilor. Cu toate acestea, în 1524, consiliul orășenesc, format în mare parte din adepți ai lui Luther, au încurajat învățăturile luterane printre care căsătoria preoților, eliminarea zilelor de post și interdicția catolicilor de a mai predica în oraș. Multe mănăstiri și castele nobiliare catolice au fost distruse de către țăranii animați de noua învățătură. Astfel orașul Augsburg a devenit, prin decizia consiliului, un oraș imperial secular, independent de episcop, cel ce era considerat și prinț al orașului până atunci și luându
Dieceza de Augsburg () [Corola-website/Science/334008_a_335337]
-
la Sinodul din Creta (iunie 2016), unde au participat aproape 200 de ierarhi din zece Biserici Ortodoxe surori. Cei care promovează aceste atitudini negative sunt, în general, câțiva clerici răzvrătiți și monahi necanonici, neascultători și nestatornici, care nu locuiesc în mănăstire conform rânduielilor monahale, precum și unii mireni influențați negativ de către aceștia. Un astfel de grup a protestat și pe Dealul Mitropoliei în data de 30 august 2016 când membrii acestuia, care au fost ascultați de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, au dovedit
Scandal în BOR din cauza Sinodului din Creta. Patriarhia, atac la clericii răzvrătiți by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/105291_a_106583]
-
trebuie să intervină într-o discuție publică care nu este tranșată. Eu nu cred că aceste spoturi au o componentă de informare, ci una de convingere", și-a justificat Radu Călin Cristea votul. Concurs cu premii în bani Călugării de la Mănăstirea Sihăstria Putnei oferă 5.500 de lei pentru cele mai frumoase eseuri cu tema „De ce este importantă ora de religie pentru mine". Concursul a fost deja lansat pe site-ul lăcașului de cult, iar elevii sunt încântați de premii. „Este
ORA DE RELIGIE în ȘCOALĂ. Câte cereri au fost completate până marți () [Corola-website/Journalistic/102260_a_103552]
-
Mata Hari pare că nu și-a dezvăluit încă toate secretele. Scandalurile au însoțit-o pe Mata Hari, pe numele ei adevărat Margaretha Geertrude Zelle, încă din primii ani ai vieții. Înscrisă de la vârsta de 14 ani la școala unei mănăstiri, pentru a deprinde bunele maniere și arta gospodăriei, așa cum o cereau obiceiurile vremii, tânăra olandeză avea să fie exmatriculată doi ani mai târziu pentru seducerea directorului instituției. Peste alți doi ani, Geertrude avea să își încheie adolescența cu o căsătorie
Mata Hari, prima femeie fatală, mister și senzualitate - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102280_a_103572]
-
zi se plătesc sărindare și acatiste pentru măritiș, pentru împlinirea blestemelor și aflarea unor taine. Începând din anul 1874, biserica Sfanțul Mucenic Mina-Vergu din București păstrează fragmente din moaștele Sfanțului Mină. Ele au fost aduse de la Muntele Athos și de la Mănăstirea "Sfanțul Mină" din Egipt. Tot în această zi se plătesc sărindare și acatiste pentru măritiș, pentru împlinirea blestemelor și aflarea unor taine. Rugăciune către Sfanțul Mare Mucenic Mină SFANȚUL MINĂ. O, Preasfinte și intru tot lăudate, Mare Mucenice Mină, si
SFÂNTUL MINA, protectorul păgubiților. Rugăciune adresată SFÂNTULUI MINA by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/104287_a_105579]