10,960 matches
-
îi interesa să se fîțîie pe scenă în fața fetelor. Îmi reuși însă conferința despre ouă, ceea ce mi-a atras o critică severă din partea lui Fărocoastă. M-a criticat și bătrînul Grăgăun, convins că noua generație nu muncește cumsecade. Cu o înfățișare solemnă în care niciodată nu strecura un zîmbet, de fiecare dată pensionarul lua cuvîntul. Întindea scheletic brațele și răsfirîndu-și nodurile de la degete, începea să recite un text șlefuit îndelung în stereotipia lui: „Eu sînt un om bolnav. Dar nu așa
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
nebuniei (nici el nu era cu toți boii acasă: În timpul studenției făcuse pușcărie politică - luase apărarea unora acuzați de conspirație Împotriva poporului - și mâncase atâta bătaie, că n-avea cum să fie Întreg la minte). Asta cam avea, e adevărat, Înfățișare de scroafă sclifosită și glasul Îi suna ca un guițat ceva mai uman. Mai ales de când născuse mânca tot timpul. Făcea naveta cu o sacoșă burdușită cu borcane pline la venire și goale la plecare. În jurul ei mirosea a mâncare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pâine, sătenii n-aveau a gusta decât mici fărâme. Partea cea mai mare se dădea pământului, apei, jigăniilor, lanurilor de grâu și porumb, pădurii și cerului. În timp ce mâinile Închipuiau lucrurile și anotimpurile oamenilor, mintea Tușii se opintea să găsească o Înfățișare pentru povestea din anul ce trecuse. Șovăia, căci știa că nu era bine să stârnească Încercări pe care nu le putea prea bine bănui. Se hotărî până la urmă și se apucă să frământe chipul Celui ce Doarme sub urzicile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
a venit, zic, cel pe care Îl vom numi Întemeietorul. Era un bărbat destul de puternic și de viclean, dacă ne gândim că-l ajunseseră bătrânețile - se apropia de treizeci de ani - și el era tot șeful vânătorilor. Nu avea o Înfățișare prea plăcută: picioare scurte, mâini lungi, frunte Îngustă și teșită - la fel ca a ta, dobitocule care te holbezi la geam -, un nas lătăreț, lăbărțat pe un bot ieșit În afară și cu buzoaie groase. Nu mă Întrebați de unde știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de o baterie a noastră, comandată de vreun dobitoc fără pereche a cărui figură - În mintea lui Monstrulică - era copia fidelă a mutrei de Întârziat mintal a locotenentului Agapie. Biberu, prieten bun al lui Monstrulică, Îl poreclise pe ofițerul cu Înfățișare nefericită și cu un caracter În care se Împleteau trăsăturile unui porc și cele ale unei curci tâmpite Foameangât, după o expresie pe care Agapie o folosea des și cu vădită plăcere nu numai când Îi era foame cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îl Împingea de la spate, grăbindu-i mersul șontâcăit și făcându-l să șovăie cu vârful toiagului prin zăpada ce se așternea văzând cu ochii. Răsufla greu și se bucură atunci când, prin desimea și goana bezmetică a fulgilor zări, aproape nemișcată, Înfățișarea ca o umbră șuierătoare a singurului stejar rămas pe marginea drumului tăiat prin locul pe care, cândva, fusese un codru vechi și stufos. Un credincios cu dare de mână pusese să se sape lângă stejarul a cărui vechime se măsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
următor“? Chiar și printre vasali, care se aflau în apropierea lui zi și noapte, astfel că-l vedeau certându-se periodic cu soția lui, bucurându-se pentru câte un mărunțiș, arătând abătut și vorbind aiureli - sau care îl comparau la înfățișare cu seniorii altor clanuri și nu-l găseau deloc superior - nu părea să existe un om din zece care să considere că stăpânul lor avea vreo calitate mai deosebită înnăscută. Dar Hanbei nu regreta că slujise alături de acel om, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și să urcați acum la mormântul Seniorului Hanbei de pe munte. Oyu avea puține pregătiri de făcut pentru călătorie. Porni spre mormântul fratelui ei, împreună cu Kumataro și alți doi slujitori. Copacii își pierduseră frunzele, iarba de ofilise, iar muntele avea o înfățișare mohorâtă. Pământul se vedea alb la lumina lunii, ca și cum s-ar fi depus chiciura. Unul dintre cei șase vasali din suita lui Hideyoshi anunță sosirea lui Oyu. — Îți mulțumesc că ai venit, Oyu, începu Hideyoshi, cu blândețe. Am fost atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
unde se afla, își putea vedea întreaga armată. Nu avea fața plină, cu trăsături late, a fratelui său. Întrucât, multă vreme, se mulțumise cu simplitatea vieții de la țară, nu știa nimic despre mâncărurile sau desfătările extravagante. Fusese înzestrat cu o înfățișare ca aceea a unui șoim tânăr, crescut pe vânturile șuierătoare care suflau peste munții și câmpiile din Kai. La vârsta de treizeci și trei de ani, semăna cu tatăl lui, Shingen: păr des, sprâncene stufoase și o gură largă. — Ei bine, crezusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
drumului. În sfârșit, își văzu stăpânul venind spre el. Caii, lăncierii și ajutoarele îl urmau în grup compact. Dar îngrijorarea de pe chipul lui Toshimitsu nu se risipi când se apropiară. Ceva nu era așa cum s-ar fi cuvenit. Nimic din înfățișarea lui Mitsuhide nu sugera că se întorcea de la un banchet care sărbătorea victoria. Stăpânul său ar fi trebuit să călărească spre casă într-un mod triumfal, legănându-se elegant în șa, îmbătat împreună cu însoțitorii săi de sake-ul oferit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
loialitate era egală cu acelea a bătrânului vasal care-i spăla acum spatele? Ce rușine. Toshimitsu părea că îi spală inima cu apa fierbinte pe care i-o turna pe spate. Când ieși din baie, Mitsuhide se schimbase atât la înfățișare, cât și în tonul glasului. Mintea i se înviorase complet, iar Toshimitsu se simțea la fel. A fost plăcută baia, cum spuneai. Cred că oboseala fusese cauza, precum și sake-ul. — Vă simțiți mai bine? Acum mi-e foarte bine, Toshimitsu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în care văzuse chipul lui Mitsuhide, ajunsese să înțeleagă că se întâmplase ceva ce-l supărase pe Seniorul Nobunaga. În secret, Mitsuhide suferea pentru vărul său. Și, întocmai așa cum se temuse Mitsuharu, de când îl primise la castel în acea dimineață, înfățișarea lui Mitsuhide nu fusese încurajatoare. Faptul de a vedea gravitatea care umbrea fruntea vărului său nu fusese o surpriză prea mare pentru Mitsuharu. Știa că nu există nimeni care să înțeleagă caracterul lui Mitsuhide mai bine decât el, datorită trecutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spuse Genemon, râzând. Voi fi puțin mai atent de-acum încolo, dar să nu mă acuzați dacă sunt nepoliticos. La poalele Muntelui Hiei, lucrările de reconstrucție se desfășurau de vreo doi-trei ani, iar străzile din Sakamoto își recăpătau, treptat, vechea înfățișare. Pe când cei doi călăreți treceau prin sat, cotind pe drumul care urca spre Templul Enryaku, soarele de dimineață începuse, în sfârșit, să sclipească pe apele lacului. Ce facem cu caii, după ce descălecăm la urcuș? întrebă Genemon. — A fost construită o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pare că au un soi de plan. Nobutada a fost anunțat? Dar Nagato? Îi voi invita imediat. După ce Ranmaru plecă, Nobunaga se duse la cartierul său general, dar, foarte repede, își schimbă direcția pașilor, spre camera ceaiului. Clădirea nu avea înfățișarea unei ceainării. Fusese concepută ca sală de desen și se amenajase un spațiu mai mic pentru ceremonia ceaiului, prin instalarea unor paravane pliante. Invitații erau Nobunaga, Nobutada, Nagato și fiul acestuia. Lămpile creau în cameră o atmosferă înviorătoare. După ce ceremonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Kanbei se așeză pe podea. În timpul captivității sale din Castelul Itami, luase o boală cronică a scalpului, care nu i se mai vindecase niciodată pe deplin. Când se așeză lângă lampă, părul său rărit păru aproape transparent, dându-i o înfățișare grotescă. — V-am primit chemarea, stăpâne. Ce poate fi atât de urgent, la ora aceasta din noapte? Hideyoshi răspunse: — Îți va spune Hikoemon. Și își încrucișă brațele, lăsând capul în piept, cu un oftat prelung. Va fi un șoc, Kanbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să-i frece spinarea, de la ceafă până la tălpi. Deodată, Hideyoshi spuse, râzând: — Ciudat mai iese! Privind în jurul picioarelor, văzuse că jegul pe care i-l răzuiau pajii de pe trup semăna cu găinațul de păsări. Cum putea avea acel om o înfățișare atât de demnă pe câmpul de luptă? Trupul său gol părea foarte nevolnic și slăbit. Era adevărat că se consumase peste măsură în cei cinci ani ai campaniei din apus, dar corpul său, în vârstă de patruzeci și șase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lor senior, uitară de nemulțumirea dinainte, rușinându-se imediat de propria lor meschinărie. Singura problemă era că, ori de câte ori se uitau la Hideyoshi, le venea să râdă. Deși nimeni nu-l mai numea în față „Maimuță“, fosta lui poreclă și actuala înfățișare stârneau un oarecare amuzament. — Iuțeala ta ne-a surprins, începu Sebei. Probabil că n-ai dormit deloc, de la Takamatsu până aici. Suntem ușurați să vedem că ești bine sănătos, continuă el, străduindu-se să-și înăbușe râsul. — Știți, am apreciat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
urma. — De azi înainte, Seniorul Mitsuhide este conducătorul țării, anunțau generalii clanului Akechi, cu o convingere care lui Mitsuhide îi lipsea. Dar seniorul spre care priveau nu mai era decât o imitație fără viață a celui dinainte. Se schimbase ca înfățișare, ca dispoziție - și chiar și ca intelect. Mitsuhide rămase în Azuchi din ziua a cincea până în dimineața celei de-a opta, timp în care cucerise castelul lui Hideyoshi de la Nagahama și pe cel al lui Niwa Nagahide de la Sawayama. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sine, Ikeda Shonyu era și mai puțin impunător decât Hideyoshi, dar, din ochii săi, strălucea o anumită lumină. Și mai era și Hosokawa Fujitaka, aparent deschis și blând, dar a cărui maturitate îl făcea de nepătruns. Astfel, deși avea o înfățișare obișnuită, Hideyoshi arăta de-a dreptul jerpelit în comparație cu acești oameni. Cei care se adunaseră în acea zi la întrunirea din Kiyosu erau cei mai înalți în rang dintre toți contemporanii lor. Maeda Inuchiyo și Sassa Narimasa nu veniseră, fiindcă încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
abia atunci l-ar fi observat pe Genba. — Nepot? întrebă el, studiindu-l. A, dumneata. Desigur, părea într-adevăr să fie eroul despre care vorbea toată lumea, iar trupul său masiv îl punea în inferioritate pe Hideyoshi cel scund și cu înfățișare plăpândă. Genba, însă, nu avea chipul ciupit de vărsat al unchiului său. Deschis la ten, era totuși robust și se observa, din primul moment, că avea sprâncene de tigru și trup de leopard. Hideyoshi îl servi cu o ceașcă: — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și nu-i da atenție, adăugă el, râzând. Hideyoshi nu-și putea manifesta furia și nu putea nici să râdă. Fusese pus într-o poziție dificilă, în care nu putea decât să-și forțeze un zâmbet subtil, dar propria lui înfățișare aparte era foarte potrivită pentru asemenea situații. — Senior Katsuie, nu te supăra din cauza asta. Nu face nimic, spuse el, ambiguu. Se prefăcea în mod vădit că ar fi fost beat. — Nu te preface. Maimuță! Băi, Maimuțoiule! În seara aceea, Genba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe marginea drumului. Armata ce-l urma pe Hideyoshi în ziua aceea număra peste treizeci de mii de oameni. Toți se străduiau să-l întrezărească pe Hideyoshi în mijlocul lor, dar marele comandant era atât de scund și de banal la înfățișare, încât, înconjurat de generalii săi călări, trecea neobservat. Hideyoshi, însă, privea mulțimea și, în secret. zâmbea încurajat. Osaka va prospera,“ își spunea el. „Deja pare să înflorească, iar acesta este semnul de cel mai bun augur dintre toate.“ Oamenii purtau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din Analectele lui Confucius și începuse să citească tăcut, neluând în seamă focurile de armă din depărtare. Cu cinci ani mai tânăr decât Hideyoshi, Ieyasu împlinea în anul acela patruzeci și patru de ani, fiind un general în floarea vârstei. Înfățișarea lui era atât de blajină și binevoitoare - cu o piele atât de palidă și carnea așa de moale - încât cine-l vedea s-ar fi putut îndoi că trecuse prin toate situații limită și că purtase bătălii în care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ce a urmat a schimbat cursul lucrurilor, trecând de la confruntare între sisteme, la coexistență, la eliberarea omenirii de amenințări catastrofale, la respect pentru valorile umanității. Iată, deci, că acești oameni cărora omenirea întreagă le rămâne datoare au reușit să schimbe înfățișarea lumii, fără sacrificii de vieți omenești și pagube materiale. Desigur, Gorbaciov spera prin perestroika sa să ducă mai departe un comunism cu față umană, însă desfășurarea ulterioară a evenimentelor din U.R.S.S. prin alegerea lui Boris Elțin ca președinte cu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
cochetei clădiri să apară un nou dom uriaș în care să-și găsească de lucru angajații Companiei de Transporturi și Comunicații. Dar planurile lui nu modificareră prea mult zona, astfel încât clădirea suferise modificări structurale minore, primenindu-și însă generos întreaga înfățișare exterioară și interioară. Sub același acoperiș își găsiseră adăpost atât locul de muncă cât și cel de relaxare, un lucru obișnuit însă pentru preaonorabilul Poha pentru care una din resursele aflate mereu în criză era timpul. Încă nu se grăbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]