8,708 matches
-
Anthologia Palatina: pe de-o parte, culegerea a asigurat supraviețuirea acestor texte, pe de altă parte, ea poate fi responsabilă pentru dispariția În timp a tot ceea ce nu fusese considerat valoros la vremea respec tivă. Lirica greacă, elogiată În toată Antichitatea, a ajuns pînă la noi doar prin filtrul gustului literar, al modei care a generat culegerea cunoscută acum sub numele Anthologia Palatina; vide supra cap. B.1. Monumentele. Se poate obține un material prețios pentru tra di ția indirectă și
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
latinesc apare fluctus (fluere, „a curge“); se poate deduce de aici că tradiția manuscrisă directă a textului lui Aristotel este coruptă, prin transformarea secvenței rJ În pn: se recon stituie astfel termenul originar rJeùma („curgere“). Centones erau În Antichitate compoziții literare de mare virtuozitate, alcătuite din versuri sau fragmente de versuri preluate de la autorii celebri. Originea cuvîn tului este relevantă: cento, mai Înainte de a fi un termen tehnic literar, denumea o haină făcută din petice. Poetul Ausonius a scris
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
a doua jumătate a secolului al VIII-lea, obiș nuința de a compune literatură care se recita era Încă vie și nu s a socotit imediat necesar să fie conservate În scris epopeile homerice. După o tradiție adesea repetată În Antichitate, primul text scris al celor două epopei a fost pregătit la Atena din ordinul lui Pisistrate: informația este plauzibilă, chiar dacă nu e cu totul la adăpost de Îndoieli; nu decurge Însă din ea că au Început să se răspîndească volume
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
că, În rîvna de a-și com pleta propria lor colecție, bibliotecarii alexandrini se lăsau adesea Înșelați, cumpărînd falsuri ale operelor rare (XV 105). 2 NOMENCLATURA CODICELOR Miile de codice, pe pergament sau hîrtie, care au conservat operele literare ale Antichității clasice se află aproape În totalitate, Încă de la primele decenii ale secolului al XIX-lea, În bibliotecile publice euro pene. Cele care excelează prin numărul și valoarea codicelor latinești și grecești sînt bibliotecile Vati cană, Lauren țiană, Marciană, Biblioteca Națională
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
lungă, unde doi tineri delincvenți din Marea Britanie reacționează la fel ca pacienții lui Sacks atunci cînd privesc figura unui politician care ține un discurs la televizorul lipsit de sonor. Deși unele înșelătorii, cum ar fi falsele piese de mobilă de antichitate sau pasele prefăcute în timpul unui meci de fotbal, nu implică neapărat actul de a minți, minciunile pot apărea în cadrul unui plan mai complex de inducere în eroare. Homer și Vechiul Testament oferă numeroase asemenea situații. Un exemplu din epoca modernă se
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în majoritatea timpului, aproape toate minciunile, ca fiind greșeli din punct de vedere moral, această atitudine dezaprobatoare a variat considerabil de la un scriitor la altul și de la un fel de minciună la altul. După cum s-a menționat mai devreme, în antichitate, Platon, care a dezaprobat minciunile spuse de scriitorii cu imaginație bogată, a discutat despre aspectele negative sau pozitive ale minciunilor nobile, numite astfel de filosofi și spuse de elita aflată la conducerea maselor de oameni, în scopul de a păstra
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cu mai multă eficiență decît înainte; de ce, atunci, considerăm această abilitate ca fiind condamnabilă? În plus, atitudinea dezaprobatoare față de minciună datează de multă vreme. Minciuna, cel mai evoluat mediu al înșelătoriei de gradul patru, a fost condamnată de scriitori în antichitate, chiar dacă existau și excepții semnificative. Drept urmare, nu putem considera dezaprobarea minciunii o reacție față de un fenomen global recent, cum ar fi suprapopularea sau degradarea mediului înconjurător. Pentru a explica atît atitudinea generală de dezaprobare a minciunii cît și persistența acesteia
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
discurs și practică, individuale și/sau colective, iar ipoteza de la care pleacă în cercetarea sa e că filosofia greacă, începând cu Heraclit, stă sub semnul polemicii. Studiul său diacronic este centrat pe avatarurile "discordiei", așa cum a fost ea gândită din Antichitatea greco-romană spre timpurile moderne. Fie că este conceptualizată ca "instanță cosmologică" (Polemos la Heraclit, Neikos la Empedocle), fie că este intim asociată viziunii socratice prin care "dialogul nu e niciodată o diatribă, nici victoria unui protagonist, ci a adevărului"17
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
20, este cea care stilizează, fără îndoială, spiritul polemic. Homo eloquens este războinicul care cucerește, subjugă, domină, vrăjește cu o armă infinit mai puternică decât armele materiale: cuvântul. Agresivitatea verbală directă, necenzurată este amendată ca barbarie, în timp ce spiritul public al Antichității greco-latine va fi sedus de discursul oratoric, emoționant, patetic, speculativ și, nu în ultimul rând, argumentativ. Marc Baratin, în La parole polémique, depistează două direcții ale relației dintre retorică (desigur, cea antică) și polemică: una vizează semnificația etimologică, deci "referința
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
integrează polemica, alături de satiră și pamflet, în marea familie a discursurilor entimematice, doxologice și agonale. Astfel, imixtiunea polemicii în discursul literar evidențiază, tot sub aspect evolutiv, existența sa ca formă generică sau categorie retorică, numai că, în intervale istorice diferite (Antichitate, Ev Mediu, Renaștere, modernitate), cele două ipostaze ale polemicii au fost diferit valorificate. Teoretizând acest aspect, Pierre Laurens 28 insistă asupra "legăturii intime dintre polemicitate și istoricitate", afirmând cu temei că "funcția polemică ia naștere din întâlnirea dintre o țintă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
doar în nordul occidental. Lut exista și pe teritoriile Islamului, dar nu a existat o artă statuară islamică. Există argilă și alabastru în jurul Bosforului, dar Bizanțul cunoaște numai basorelieful. Creștinătatea primului mileniu dispunea de aceleași materiale și cunoștințe ca și Antichitatea târzie. Ea a admis, timid, sculptura în relief, dar a renunțat la statui. Dovadă că un lucru fezabil tehnic nu este întotdeauna viabil cultural. Obstacolul umanist De ce studiul imaginii a avut o întârziere atât de mare față de cel al limbajului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
că un deceniu din secolul XX vede defilând aproape la fel de multe spirale ca și întreg secolul al XV-lea european (care a făcut, de unul singur, un drum la fel de lung ca paleoliticul superior, în care stilurile se numără în milenii). Antichitatea târzie și prima modernitate atestă că declinul unui ciclu are prea puțin de-a face cu acea maladie a melancoliei, cu plictisul, cu încetineala vieții, sugerate de poncifele noastre literare ("Sunt Imperiul la sfârșitul decadenței..." Este mai degrabă efectul unei
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Nu există, în această limbă, un termen canonic pentru "religie". Dar există la Paris, și pe bună dreptate, o catedră de studii comparate asupra religiilor antice, la Collège de France. Jean-Pierre Vernant a arătat că studiul comparativ al politeismelor din Antichitate "ne determină să punem la îndoială nu numai faptul că ar exista o esență a religiei ceea ce ar fi banal -, ci și o continuitate a fenomenelor religioase"61. La fel, ne îndoim că ar exista o esență și chiar o
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
specializate scrise în prelungirea unei practici de atelier, prinse între anecdotă și trucuri ale meseriei. Chiar și enciclopedia pliniană rămâne descriptivă, enumerativă, fără o adevărată judecată de gust sau viziune de ansamblu. Un zid se ridică între acești istoriografi ai Antichității târzii și concepția noastră despre istoria artei; ca și între doxografii meseriilor manuale și ceea ce numim noi filosofia artei. Aceste tratate așa-zis artistice, de tip "anticar", erau, fără îndoială, de aceeași natură cu tratatele tehnice de echitație, dietetică sau
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sau sculptată, ci limbajul. În această cultură și această limbă, în care graphein înseamnă și a scrie și a picta, punerea în cuvinte a imaginilor conferă mai mult prestigiu decât punerea în imagini a cuvintelor. "Un critic de artă al Antichității"* ca Filostrat, sofistul grec din secolul al III-lea roman, excelează în ekphrasis, descrierea frescelor. A descrie înseamnă pentru el a spune poveștile evocate de tablouri, a interpreta, a da glas personajelor ca în Homer. "Să nu iubești pictura, spune
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
din Platon, în proiectul său de Academie florentină Marsilius Ficinus nu acordă niciun loc plasticienilor arhitecți, sculptori sau pictori. Academia lui era compusă din oratori, juriști, scriitori, politicieni, filosofi pe scurt, din oameni serioși: liberali, nu servili. Veritabilii cunoscători ai Antichității, în plină Renaștere, nu cred în "artele frumoase". Leonardo da Vinci va fi îndreptățit să se indigneze: "Ați pus pictura în rând cu artele mecanice!". Reabilitarea muncii figurative n-a fost fapta celor mai buni umaniști, adică a celor care
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
fantoma evanescentă a unui În-sine ale cărui adevăr și universalitate sunt singurele importante. Nu se discută așadar de gusturi și culori: ele fie sunt o manifestare a Ordinii inițiale și atunci țin direct, în creștinism, de o teologie sau, în Antichitate, de o cosmologie. Fie țin numai de capriciile unei fantezii individuale și nu merită decât un dispreț mai mult sau mai puțin amuzat. În ambele cazuri, descoperire a unei perfecțiuni sau inventare a unei trăsnăi, trecerea prin Frumos este inesențială
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
paysan [țăran], care este josnic și rău. Și mai ales païen [păgân], derivat de la latinul pagus, câmp, lucru și mai periculos (în 1690, Furetière încă scrie païsage). Pentru poeți și italieniști, a mângâia astfel carnea lumii era o injurie adusă Antichității, de care puteau fi în stare numai naturile grosolane și vernaculare precum flamanzii, care nu văd mai departe de nasul lor. Michelangelo, de la înălțimea Idealului, ar fi ironizat această rustică superficialitate septentrională: "Pictura lor reprezintă doar trențe, ziduri, câmpuri verzi
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mult de gâtul estetului. La ce bun să ari marea, va întreba cel care face legământ să se înece într-un ocean de frumuseți fără țărmuri și a cărui plăcere se lipsește de busolă? Totuși articularea istoriei-durată în perioade convenite (Antichitate, Ev Mediu, timpuri moderne) este aproape la fel de veche ca istoria-disciplină. De ce timpul imaginilor s-ar sustrage acestei reguli? Însă a ne mărgini să declinăm timpul artei în "antic", "medieval", "clasic", "modern", "contemporan", copiind decupajul școlăresc, nu ni se pare deosebit de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
lungi distanțe cronologice întinse ieri pe secole, azi pe decenii. Așa cum tiparul n-a șters din cultura noastră proverbele și dictoanele medievale, procedee mnemotehnice proprii societăților orale, televiziunea nu se împiedică să mergem la Luvru ba dimpotrivă -, iar departamentul de antichități egiptene nu este închis pentru ochiul educat de ecran. Trebuie să repetăm că după o cezură nu există nimic care să nu fi existat deja înainte. Altfel ele nu s-ar putea înlănțui, fiecare găsindu-se, în germene, în cea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
nici cu aceeași intensitate. Asta ca să răspundem scurt unei obiecții frecvente. Într-adevăr, oricine analizează privirea numai prin intermediul formelor plastice va remarca imediat că puterea și banul sunt și rămân cei doi tutori ai "artei" încă din cea mai veche Antichitate. Nihil novi sub sole? E lesne de arătat că acel factory al lui Warhol era deja în atelierul lui Rembrandt (abilul manager expert în promovare și relații publice care "iubea pictura, libertatea și banii"), iar atelierul maestrului în acel officium
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
În termeni de mentalitate colectivă, secvența "idol" asigură tranziția de la magic la religios. Un lung parcurs în care apariția creștinismului, paradox pe care va trebui să-l explicăm, nu creează o bulversare radicală. Noua credință îmbrățișează schemele de viziune ale Antichității și se strecoară în ele (cum face și cu structurile politice de autoritate), deși teoretic le recuză. Prin factura și simbolistica ei, imaginea paleocreștină este neo-păgână, chiar arheo-romană. "Arta" asigură tranziția de la teologic la istoric sau, dacă preferăm, mutarea centrului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
RELIGIOS (timp ciclic) De la RELIGIOS la ISTORIC (timp linear) De la ISTORIC la TEHNIC (timp punctual) DEONTOLOGIE EXTERIOARĂ (direcție teologico-politică) INTERNĂ (administrare autonomă) AMBIANTĂ (gestiune tehno-economică) IDEAL ȘI NORMĂ DE LUCRU CELEBREZ (o forță) după Scriptură (canon) CREEZ (o operă) după Antichitate (model) PRODUC (un eveniment) după Mine (mod) ORIZONT TEMPORAL (ȘI SUPORT) ETERNITATEA (repetiție) dur (piatră și lemn) NEMURIREA (tradiție) suplu (pânză) ACTUALITATEA (inovație) imaterial (ecran) MOD DE ATRIBUIRE COLECTIVĂ = ANONIMAT (de la vrăjitor la artizan) PERSONALĂ = SEMNĂTURĂ (de la artist la geniu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
surprind) INSTANȚĂ DE GUVERNARE 1) CURIALĂ = împărat 2) ECLEZIASTICĂ = mănăstiri și catedrale 3) SENIORIALĂ = Palatul 1) MONARHICĂ = ACADEMIE 1500-1750 2) BURGHEZĂ = SALON + CRITICĂ + GALERIE → 1968 MEDIA/MUZEU/PIAȚĂ (arte plastice) PUBLICITATE (audiovizual) CONTINENT DE ORIGINE ȘI ORAȘ-PUNTE ASIA BIZANȚ (între Antichitate și creștinătate) EUROPA FLORENȚA (între creștinătate și modernitate) AMERICA NEW YORK (între modern și postmodern) MOD DE ACUMULARE PUBLICĂ: tezaur PARTICULARĂ: colecție PRIVATĂ/PUBLICĂ: reproducere AURĂ CARISMATICĂ (anima) PATETICĂ (animus) LUDICĂ (animație) TENDINȚĂ PATOLOGICĂ PARANOIA OBSESIE SCHIZOFRENIE DIRECȚIA PRIVIRII PRIN
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de altfel, de istorici eminenți, Le Goff, de exemplu, sau, în Italia, Armando Sapori). Știm că, după succesul considerabil al codexului asupra volumenului, practicile de lectură (acustică, psalmodiată, semi-publică) și cultura textuală nu cunosc nici ele o schimbare semnificativă între Antichitatea târzie și începutul Renașterii. Putem să spunem același lucru despre cultura vizuală și să alăturăm imaginea păgână și imaginea creștină, care s-a pretins adversara și chiar, pe moment, riguroasa ei antiteză? La prima vedere, se pare că nu. Eidôlon-ul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]