KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...130 131 132 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

liniștit. Dar hotărârea mea bărbătească de a nu-mi pierde cumpătul nu rezistă decât aproximativ un minut. — Da’ pentru Dumnezeu, îi zic, să nu-i pomenești lui Mary Lindsay de pizdă. — Ce?! Ai auzit bine. Când ajungem acolo, nu te apuca să trăncănești despre fofoloanca ta udă toată oricui intră pe ușă. Nu te repezi să-l tragi de șlong pe Big John până n-a trecut măcar o jumătate de oră, bine? O dată cu aceste cuvinte, dinspre șofer vine un șuierat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
în regulă la mine! De parcă n-aș fi și așa destul de nesigură pe mine, de parcă nesiguranța nu mi-ar da și-așa întruna dureri de cap, cum deschid și eu gura, imediat faci mutra aia - vreau să zic că n-apuc să-ți spun nici cât e ceasul că, deja, hop, privirea aia: căca-m-aș, iar scoate din ea vreun text tembel și tâmpit, pizdulicea asta cu creier de bibilică. Îți zic „e șapte fără cinci“ iar tu, în sinea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
parcul în fugă și să se arunce în East River? Crede-mă, doctore, poate foarte bine să facă una ca asta - de-aia mi-am ținut gura; pe urmă, însă, brațele ei mi-au încolăcit grumazul și, vai, s-a apucat să-mi îndruge vrute și nevrute. — Te iubesc, Alex! Te adulez și te ador! Te rog, nu mă umili! N-aș putea răbda una ca asta! Căci tu ești cel mai bun bărbat, femeie sau copil pe care l-am cunoscut vreodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
de sine, năucă, pierdută, fără identitate“ - și așa mai departe. Lista era inepuizabilă, o tot reluam la nesfârșit. Și de câte ori îmi aduceam aminte de ușurința cu care o pescuisem de pe stradă (marele triumf sexual al vieții mele!), ei bine, mă apucam să bodogănesc dezgustat. Cum naiba sunt în stare să continuu la nesfârșit cu o femeie a cărei rațiune, judecată și comportament nu-mi pot inspira respect? Care zilnic detonează în sinea mea explozii de dezaprobare, care îmi provoacă oră de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Alex, cred că domnul Țopârlan are dreptate - cred că e prea blând cu comunismul“. După ce însă preopinentul își rostea ultima idioțenie în legătură cu ideile „socialiste“ și/sau „roz-bonbon“ ale candidatului nostru, după ce îi punea la zid și simțul umorului, Dovlecel se apuca, pe un ton ceremonios și (admirabilă performanță!) fără strop de sarcasm - ai fi zis că face parte din juriul unui concurs de plăcinte, într-atât de perfect combina sobrietatea cu buna dispoziție - să-i corecteze domnului Țopârlan greșelile de facto

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
fost prevenit din timp cum stau lucrurile cu mine (și nu știu dacă să iau asta ca pe-o insultă sau ca pe-o binecuvântare) sau fiindcă n-a aflat încă nimic? Să-i spun eu, atunci, înainte de-a apuca să urcăm în mașină? Da, trebuie să-i spun! N-o să mint la nesfârșit! „Ăă, e o plăcere să mă aflu aici, în Davenport, domnule și doamnă Campbell, eu, care-s evreu și-așa mai departe.“ Probabil că nu sună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
eu nu vreau să scap! Ei, nu, că-i bună - păi, nici nu ai cum să scapi. O, ba da, am cum - dacă aș vrea! Dar ai zis că nu vrei. Dar dacă aș vrea! De îndată ce intru în casă mă apuc (pe furiș și, oarecum,spre surprinderea mea) să adulmec aerul: oare ce miros o să mă-ntâmpine? De piure de cartofi? De rochie de femeie bătrână? De ciment proaspăt? Adulmec și adulmec, încercând să surprind parfumul. Aha! asta să fie, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Posomorâlă. „Ai-ho“, oftează mama când mă vede repezindu-mă în dormitor, să-mi înfing colții în cuvertură. „Iar are draci conașu’.“ Către sfârșitul anului întâi, lui Kay nu i-a mai venit la un moment dat ciclul, așa că ne-am apucat, cu o încântare plină de însuflețire - dar, interesant lucru, fără pic de panică - să ne facem planuri de căsătorie. Urma să ne oferim serviciile de babysitteri unui cuplu de tineri universitari care prinseseră drag de noi, ei urmau să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
fi o Lindabury, îți dai seama? Fiica șefului lui taică-meu! Iată o fată care știa să navigheze cu o iolă, care știa să-și mănânce desertul cu două tacâmuri de argint (o felie de tort pe care o puteai apuca, la fel de bine, cu mâna, dar s-o fi văzut pe ea cum o mai manipula cu furculița și lingurița - ca un chinez cu bețișoarele! Ce deprinderi își însușise în îndepărtatul Connecticut!). Lucrurile considerate exotice sau chiar tabu ea le înfăptuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
ce le-o fi venit să mă bage așa de tare în sperieți, dacă toți suntem oricum evrei. Nu-i greu de interpretat, nu-i așa? Ajuns în cameră, sar rapid din pantaloni și chiloți și, la lumina veiozei, mă apuc să-mi examinez penisul. Organul mi se pare impecabil și fără urmă de boală și, cu toate astea, nu simt vreo ușurare. Se poate întâmpla ca în unele cazuri (probabil chiar în cele mai grave) să nu apară manifestări exterioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
compasiune în glas. Păi, de pildă, îmi sângerează limba...! — Ești cel mai nefericit om pe care l-am cunoscut vreodată. Ești ca un bebeluș. Nu! Nici chiar așa! Însă ea nu se arătă dispusă să asculte nici o explicație și se apucă să-mi predice pe tema cusururilor pe care mi le observase în ziua aceea. — Ce nemulțumit ești de viața ta! Cum e cu putință? Omului nu-i e de nici un folos să fie așa de nemulțumit de viața lui. S-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
masa unde îmi plăcea mie să stau și am găsit toate cele patru scaune libere: era un fapt neobișnuit, dar toată ziua fusese vânt și ploaie și până și eu aproape că mă hotărâsem să stau acasă și să mă apuc să corectez referatele a o sută de boboci, cu o conservă de fasole în față, mai degrabă decât să merg o milă pe o astfel de vreme, fie și pentru o felie de grătar excepțional. Cred că în seara aia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
conservă de fasole în față, mai degrabă decât să merg o milă pe o astfel de vreme, fie și pentru o felie de grătar excepțional. Cred că în seara aia am plecat de-acasă numai ca să aud - înainte de a mă apuca să corectez virgulele puse anapoda în lucrările alea anapoda - glasul poetului rostindu-și sonor haiku-ul de trei silabe care mă înveselea de fiecare dată. Jur că nimic, dar nimic altceva nu m-a făcut atunci să descopăr nu numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

văzuse În ochii lui alte gânduri, căzând ca ploaia. Niciodată până acum nu mai avusese senzația că e uitată atât de brusc. „O fată pe care bărbații o uită“, fredonă ea În gând, ca să-și păstreze curajul. Dar doctorul nu apucă să se depărteze prea mult când se văzu oprit. Călcând ușor și grijuliu, sincronizat cu mișcările trenului, cu o mână agățată de bara coridorului, apăru un omuleț mic și palid. Fata Îl auzi adresându-se doctorului: — S-a Întâmplat ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Încercă să-i bareze drumul, dar ea Îl dădu la o parte și-i zbieră peste umăr „Legitimație!“. Ultimele vagoane de clasa a treia Îi treceau prin față cu viteză crescândă. Dumnezeule, se gândi ea, mă las de băut. Se apucă de bara ultimului vagon, În timp ce un hamal strigă și alergă spre ea. Timp de zece secunde nesfârșite, cu durerea fulgerând-o prin braț În sus, se gândi că va fi smulsă de pe platformă și se va pomeni trasă sub roțile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
cântau Încet de la masă la masă pe Înserat, nu mai era. Carl plecase și el. Pentru o clipă, se simți gata să-și pună În mânile acestei femei siguranța sa și a prietenilor săi, numai să afle noutăți despre Carl: apucase să-și adune bacșișurile și să se retragă Într-un apartament nou lângă Parc, Împăturind șervețelele la propria-i masă ori scoțând tirbușonul pentru propriul lui pahar? Știa că trebuia s-o Întrerupă pe ziarista beată și periculoasă din fața lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
dar Încă mai tremura de furie bătrânească. — Faceți din apartamentul meu un bordel! spuse el. Ce ai de spus În apărarea ta, Anna? Frumos Îți mai șade! Anna, cu ochii țintuiți În podele, Își frământa mâinile subțiri. Nu știu ce m-a apucat, Herr Kolber... Dar chiar În timp ce vorbea păru să-și dea seama de ceva. Ridică privirile și Josef Grünlich văzu În ochii ei cum afecțiunea se transformă În dezgust, iar dezgustul În furie. — M-a ademenit, spuse ea Încet. În tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
să fac ceva pentru ea. Timp de câteva momente, nu-i trecu prin cap că ea avea deja motive să-i fie recunoscătoare. — Intră, spuse el, intră. Îi luă valijoara din mână și o Împinse sub banchetă, iar apoi Îi apucă mâinile Într-ale lui. — Deci, spuse ea cu un zâmbet, iată-mă c-am venit, nu? În ciuda zâmbetului, Își dădu seama că era speriată și se Întrebă de ce. El Îi lăsă mâinile ca să poată trage storurile la geamul dinspre culoar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
cărămidă de pe Wimble, peste două terenuri goale, și ar fi constatat că nu se află pe aleea care urcă spre drumul cel nou și spre viluțe, ci la marginea unei păduri ciudate, În fața unei poteci umbroase pe care n-o apucase niciodată și care ducea Dumnezeu știe Încotro. Își luă mâinile de pe umerii ei și spuse, fără s-o atingă: — Cât de dulce ești! Și apoi, cu uimire: — Atât de scumpă! Nu simțise niciodată până acum dorința crescând În el, ținută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Funcționarul de la mesagerie chicoti. — Evident. Imediat, domnule, imediat. Trimit imediat, domnule. Dacă binevoiți să rămâneți pe fir două minute, domnule... Ninici oftă și ieși În aerul mușcător al micuței stații fără peron. Uitase să-și pună mănușile și, Înainte de a apuca să și le tragă, degetele Îi fură pișcate de frig. Își târî Încet picioarele prin zăpada și noroiul la Început pe jumătate topite, apoi pe jumătate Înghețate. Da, sunt bucuros că nu m-am aflat la Belgrad, se gândi el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
spera a fi un ton autoritar și intimidant: — Vreau să cer o informație. Nu avea motive să-i fie teamă de un civil, dar când omul se Întoarse și-i văzu ochii devenind vicleni și insolenți la vederea lui, Îl apucă disperarea. Deasupra biroului atârna o oglindă și Myatt Își văzu În ea cu multă claritate, timp de un moment, propria reflecție, scund și rotofei, cu nasul mare, În haina lui de blană - și-i trecu prin minte că oamenii aceștia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
se hazardă, fără un risc prea mare pentru unul familiarizat cu sărăcimea din Belgrad și hrana pe care o mânca aceasta: — Da. Era bolnav când l-am cunoscut. Cancer la stomac. — Cancer? — Dureri. — Da, da, În burtă. El era. Îl apucau noaptea și atunci fața i se Încingea foarte tare. Mama obișnuia să se așadă lângă el cu o cârpă, ca să-l șteargă de sudoare. Ce chestie că Înălțimea voastră l-a cunoscut! Să deschid cumva fereastra, să putem vorbi mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
de morfină. Ninici cântări lucrurile, cu fața lipită de fereastră. Aproape că-i puteai vedea gândurile mișcându-se ca peștii În ochii săi translucizi. Spuse: - Ce chestie că i-ați dat tabletele acelea! Obișnuia să ia câte una ori de câte ori Îl apucau durerile și Încă una peste noapte. Îl făceau să doarmă. — Da. Cât de multe am să-i povestesc nevestei mele! — Băutura, Îl Îmboldi doctorul Czinner. Ninici spuse Încet: — Dacă Încercați să evadați În timp ce-s plecat, o să dau de bucluc. Doctorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
direcția scenei. Dacă vrei să spui expres, Cât de trist te poți simți Într-o cameră prea mare... Omul căzu pe spate și toată lumea izbucni În râs. Era foarte beat. Myatt spuse: — A fost groaznic. Brusc, pe la două noaptea, au apucat-o pandaliile. Țipa și spărgea totul. Recepționerul din schimbul de noapte a urcat scările și toți stăteau și se Îngrămădeau pe coridor. Credeau că-i făceam cine știe ce. Și nu-i făceai? — Nu. Adormisem imediat. A fost groaznic. De atunci n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

era doar pe jumătate aranjat, Îmi plăcea la nebunie. Milton se aștepta, desigur, ca acum, Hunter fiind plecat din oraș, eu să fiu vulnerabilă la farmecele lui. Numai că, mi-am spus, eu nu eram genul de fată care se apucă să-și angajeze un decorator. Eu nu avusesem niciodată atâția bani pentru asta și, chiar dacă acum Îmi permiteam așa ceva, asta nu schimba cu nimic lucrurile din punctul meu de vedere. Eu făceam totul singură. Mă gândesc adesea că, În general

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]