4,015 matches
-
niște giuvaieruri perfecte. Alți atomi de tungsten se atașează de interiorul mai rece al „piersicii” de sticlă. Atomii se „condensează”, spune Pețitorul. Formând un strat de metal în interiorul sticlei, transformând exteriorul într-o oglindă. Glazura întunecată din interior face din becuri niște oglinzi sferice care te arată gras. Chiar și pe slăbănogul de Sfânt Fără-Mațe, cu pantalonii și mânecile cămășilor mereu fluturând în jurul lujerelor subțiri ale picioarelor și brațelor. Nu, crimele și chinurile nu ne umpleau chiar toate zilele. Unele zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
următoare. Piersicile culese le ambalăm într-o cutie de pălării. Nu, nu fiecare zi a prizonieratului nostru e marcată de umilințele răpirii. Contele Calomniei scoate un carnețel din buzunarul cămășii. Mâzgălește ceva pe hârtia albastră și liniată, spunând „Șaizeci și două de becuri încă în stare de funcționare. Plus douăzeci și două de rezervă”. Ultima noastră linie defensivă. Ultima noastră resursă împotriva gândului c-o să murim aici, singuri, părăsiți în întuneric cu toate becurile arse. Într-o lume fără un soare, supraviețuitori înfrigurați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ceva pe hârtia albastră și liniată, spunând „Șaizeci și două de becuri încă în stare de funcționare. Plus douăzeci și două de rezervă”. Ultima noastră linie defensivă. Ultima noastră resursă împotriva gândului c-o să murim aici, singuri, părăsiți în întuneric cu toate becurile arse. Într-o lume fără un soare, supraviețuitori înfrigurați și bâjbâind în beznă. Cu tapetul încăperilor devenind alunecos din cauza mucegaiului. Nimeni nu vrea asta. Pe măsură ce piersicile coapte lăsate pe copac putrezesc și se sting, îți construiești din nou scara de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
a alunecat și s-a spart pe podea. Arată ca un cuib din ace de sticlă. O grămadă de așchii albe. Imaginea noastră așa cum eram, grași, nu mai e. Contele Calomniei notează un rând în carnețel și spune: — Douăzeci și unu de becuri bune de rezervă... Sora Justițiară bate cu degetul în ceas și zice: — Trei ore și zece minute până la stingere... Atunci doamna Clark spune: — Zi-mi o poveste. Uitându-se prin vălul ei la Pețitorul cocoțat în copacul scânteietor de cristal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Încât domnul Cerber (așa‑l numeam În sinea mea) ar fi putut să mă roage să‑mi Întrerup lectura. Și atunci am Început să trec cu privirea peste paragrafe, răsucind cartea deschisă, atât cât permitea lanțul, după lumina anemică a becului. Colbul gros care se așternuse pe cotoare ca și pânzele văluroase ale păienjenișului stăteau mărturie că acele cărți nu fuseseră vreodată atinse. Cărțile erau ferecate În lanțuri, ca ocnașii de galere, doar că lanțurile nu aveau și lacăt. Asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
un timp (am notat, ca de obicei, durata jocului : primul desen - 1/2 oră, al doilea, ceva mai mult), mi-am dat seama că ea adormise. Atunci am ridicat binișor de pe pieptul ei, ca să n-o trezesc, creionul, am aprins becul și am citit mai întâi titlul primului desen, caligrafiat cu deosebită aplicație deși Zenobia nu folosise mâinile și ochii pentru asta : Zenobia în viața mea. Și fără titlu mi-aș fi recunoscut trăsăturile pentru că timpul cât dura un astfel de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
părea că vin din dreptul celei de-a doua camere de pe coridor, pe care o știam nelocuită. Ne despărțeau de ea doar o boxă minusculă și W.C.-ul. Am ieșit pe coridor. În fața camerei aceleia, prins de perete, ardea un bec în jurul căruia încremeniseră câțiva fluturi de noapte minusculi. Petru zăcea ghemuit în dreptul becului, lângă ușă, pe un covoraș cât palma, un preș de șters picioarele adus, pesemne, de el. Își respira tânguirea, zgâria cu unghia panoul ocru al ușii. * Pedro
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
care o știam nelocuită. Ne despărțeau de ea doar o boxă minusculă și W.C.-ul. Am ieșit pe coridor. În fața camerei aceleia, prins de perete, ardea un bec în jurul căruia încremeniseră câțiva fluturi de noapte minusculi. Petru zăcea ghemuit în dreptul becului, lângă ușă, pe un covoraș cât palma, un preș de șters picioarele adus, pesemne, de el. Își respira tânguirea, zgâria cu unghia panoul ocru al ușii. * Pedro Miguel da Silva, dintr-un sat de la nord de Bahia, a trăit 40
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de gând să fac asta. „Nu, nu...“, s-a opus Petru. Ieșise din scoică, ședea pe covoraș cu picioarele strânse sub el ca un derviș în fața coșului cu șerpi, nu îi depășea nici cu un milimetru marginile. Lumina gălbuie a becului sclipea pe ceața ochilor săi. „Nu, nu... Să nu se sperie... Tu nu știi cât de ușor se sperie...“ Mi-am amintit că văzusem odată un om care mângâia un porc, dar îmi era milă de Petru. Aș fi sărit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
săi. „Nu, nu... Să nu se sperie... Tu nu știi cât de ușor se sperie...“ Mi-am amintit că văzusem odată un om care mângâia un porc, dar îmi era milă de Petru. Aș fi sărit ca o lăcustă pe sub bec, aș fi făcut orice ca să-l ajut. El nu mai zicea nimic, nu se mai tânguia, privea în gol. Apoi, deodată, a strigat : „De ce dai în mine ?...“. „Cine dă în tine ?“, l-am întrebat. „Ce ți-am făcut eu ție
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de dinozaur. 4. M-a ajutat rutina unor tehnici părăsite încă din adolescență. Mi le dezvăluise o pisică. Pe-atunci, în fiecare noapte, ea se așeza pe pieptul meu, dormea acolo ca un sfinx minuscul. Câteodată eu aprindeam și stingeam becul de la căpătâi. Erau în joaca mea și spaime și orgolii : voiam să-i demonstrez puterea de a face lumină sau întuneric. Ea rămânea nemișcată. Retina i se contracta și i se dilata, pe rând; dar minunile noastre electrice păreau că
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
că, oricum, tot funcționase ceva. Mă gândeam la jalnica logică a coincidențelor. Mă gândeam să nu mă mai gândesc... Se întunecase de-a binelea când, la un colț al străzii Batiștei, l-am întâlnit pe Constantin. Stătea acolo, în dreptul unui bec, avea pe gură un zâmbet umil, câinesc aș putea zice. Poate că aștepta pe cineva, oricum, nu părea prea bucuros că mă vede. L-am întrebat dacă era adevărat că murise. A bâiguit ceva pe când partea de jos a obrazului
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
bucățică. Apoi fetele s-au pregătit pentru local și au plecat cu Poenaru. Constantin se simțea obosit, n-a vrut să meargă, s-a întins pe divan. ...I se părea că vede navigând prin cameră un șlep mirific, împodobit cu becuri, ghirlande și panglici multicolore. Pe punte, lângă ligheanul ei alb, îl aștepta cu brațele întinse Lilly. Întreaga scenă îi amintea de prima întâlnire dintre Dante și Beatrice, pe pod, așa cum o văzuse demult, în copilărie, imprimată pe-o ceașcă de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
trebuit să stau lângă ea, s-o țin strâns de mână. Am început să alerg. Acasă, nu mergea liftul. Am urcat scările în goană. Pe coridor m-am oprit să respir. Gâfâiam. Petru plecase, pesemne, de mult. Lumina galbenă a becului se împletea cu cenușiul zorilor. Ușa camerei noastre era deschisă, vedeam clar scaunul încărcat de hârtii prăfuite și sofaua goală. Simțeam în aer un pustiu, adăugându-se pustiului din mine. „Zenobia“, strigam, „unde ești ?“. Mă cuprinsese panica, deși mai speram
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
prea e loc“, i-am explicat (mă bâlbâiam), „dar am să scot scaunul afară...“. Am golit scaunul de câte se aflau pe el, l-am șters frumos de praf, cu mâneca, l-am scos pe coridor. Era cald și acolo, becul ardea încă, urât și gălbui, ca o lumină sufocată de lumină. Am pus scaunul lângă W.C. Ea s-a așezat, demnă și amenințătoare. „Unde e Maria ?“, m-a întrebat. Vorbea scurt, autoritar. Își ținea geanta strâns, pe genunchi. Mă ghemuisem
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Congrese, în prezența a peste 5 000 de spectatori. Hipnoza colectivă a durat 50 de ore și 26 de minute. 13. Sus, era tot cald. Lumina roșiatică a soarelui răzbătea pieziș prin ferestrele prăfuite ale coridorului. În lipsa mea cineva stinsese becul, cineva luase scaunul de unde îl lăsasem. M-am gândit la Zenobia. Poate venise mai devreme decât de obicei și mă aștepta... În fața W.C.-ului m-am oprit, am intrat să mă mai uit o dată la luminator. Nimic, în afară de întunericul obișnuit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
fredonam). „Cum thece vhemea !“, a suspinat doamna Gerda. „Iată, ne-am matuhizat, amândoi...“ Scădea din ce în ce lumina, doamna Gerda clătina din cap, defuncții își continuau plimbarea, treceau pe lângă noi ca într-un vis. În farmacie s-au aprins becuri puternice, albastre, i-am propus doamnei Gerda să vină afară, să ne așezăm pe bordura trotuarului, să discutăm discuții. Mă gândeam că o scurtă comuniune verbală i-ar face plăcere. „Vai, nu !“, s-a opus ea „ce-ah zice lumea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
care îl prinse, fiind nedormit, când ajunse în Simeria îl prinse o ușoară migrenă și coborî în fața unei cafenele, unde intră pentru a servi o cafea. Era trecut de amiază, cerul se înnorase. în localul mic cu o singură fereastră, becul din mijlocul tavanului răspândea o lumină slabă și tulbure care se amesteca în fumul de țigară, ce plutea în valuri deasupra clienților. Radu își sorbea cafeaua fără să fumeze deși își scoase pachetul de țigări pe masă. Pe lângă el un
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
stradă. — Ați chemat poliția? Întrebă tata. — Încă nu, răspunse băiatul. Am dat fuga pe scări În sus. Pensiunea se afla la etajul al doilea, iar scara era o spirală slinoasă care abia se mai ghicea În lumina gălbuie a unor becuri neprotejate și istovite, ce atîrnau de un cablu jupuit. Doña Encarnación, văduva unui șef din Garda Civilă și proprietara pensiunii, ne-a Întîmpinat În ușa pensiunii, Înveșmîntată Într-un capot bleu-ciel și etalînd un cap cu bigudiuri pe potrivă. — Uitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
adecvată În luptele de tauri. — Altfel spus, te-a trimis la plimbare. — Pe Fermín Romero de Torrres nu-l trimite la plimbare nici Sfîntul Roque. Ceea ce se-ntîmplă e că bărbatul, Întorcîndu-ne la Freud și exprimîndu-ne metaforic, se Încălzește ca un bec: se Încinge cît ai zice pește și se răcește la loc pe dată. Muierea, Însă, iar asta e știință pură, se Încălzește ca un fier de călcat, mă-nțelegi dumneata? Încetul cu Încetul, la foc mic, ca o escudella bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
crâșmă să scriu, Sau râd și pornesc înspre casă, Ș-acolo mă-nchid ca-n sicriu. Și mereu delirând, Pe vreme de toamnă, M-adoarme un gând Ce mă îndeamnă: - Dispari mai curînd! Pălind Sunt solitarul pustiilor piețe Cu tristele becuri cu pală lumină - Când sună arama în noaptea deplină Sunt solitarul pustiilor piețe. Tovarăș mi-i râsul hidos, și cu umbra Ce sperie câinii pribegi prin canale; Sub tristele becuri cu razele pale, Tovarăș mi-i râsul hidos, și cu
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Dispari mai curînd! Pălind Sunt solitarul pustiilor piețe Cu tristele becuri cu pală lumină - Când sună arama în noaptea deplină Sunt solitarul pustiilor piețe. Tovarăș mi-i râsul hidos, și cu umbra Ce sperie câinii pribegi prin canale; Sub tristele becuri cu razele pale, Tovarăș mi-i râsul hidos, și cu umbra Sunt solitarul pustiilor piețe Cu jocuri de umbră ce dau nebunie; Pălind în tăcere și-n paralizie, - Sunt solitarul pustiilor piețe... Amurg violet Amurg de toamnă violet... Doi plopi
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
hau!... depărtat sub stele-nghețate... În noaptea grozavă la cine voi bate?... O, vis... o, libertate... Hau!... hau!... depărtat sub stele-nghețate... Nocturnă Stau... și moina cade, apă, glod... Să nu mai știu nimic, ar fi un singur mod - Un bec agonizează, există, nu există, - Un alcoolic trece piața tristă. Orașul doarme ud în umezeala grea. Prin zidurile astea, poate, doarme ea, - Case de fier în case de zid, Și porțile grele se-nchid. Un clavis îngînă-ncet la un etaj, Umbra
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
de la un etaj Se vede Autouri Și-o lume micșorată. Cum recompare Junia În cârciume igrasioase. Amici, Cadențe De târziu orologiu... O haină, pe gust, Să părăsim Necunoscutul Leviathan. * ESTETIC URBAN Orașul seara... Șantiere în repaos. Și firme scrise Din becuri înstelate. Orașul seara... Pe o piață Cu sclipiri de fier Claxon, armonic, a sunat. Foburgul Cu bachice dorinți, Și cugetări De opere văzute, Orașul seara... Din statica uitării, - Destul frumos, Destul departe. * MERIDIAN Sezonul verii s-a finit De serenadele
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Nu știu, ca tine... a pădure, a muguri, a crud". Vară, zăpușeală, un coridor îngust. Țevi groase de canalizare vopsite în roșu. Sub ele, bănci lipite de pereți. Bănci din lemn, ca în parc, vopsite în alb. Sunt aprinse toate becurile, lumina pătrunde de afară doar prin geamurile de la WC. Femei, numai femei, unele grase, altele slabe, încercănate, cu burta la gură, una cu o rochie ce-i plesnește peste burtă, un copil pișat o trage de poală. Nimeni nu scoate
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]