KorAP: Find »[drukola/base=bot & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...130 131 132 133 >

3,311 matches

Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397

ciudate? Nici Hogarth n-a nimerit-o mai bine pictînd aceeași scenă în Coborîre a lui Perseu. Mătăhălosul monstru hogarthian plutește la suprafață, fără să calce nici măcar un deget de apă; el poartă în spinare un soi de litieră, iar botul căscat, prevăzut cu niște colți între care se rostogolesc valurile, ar putea trece drept Poarta Mișeilor, pe unde se intră în Turnul Londrei, cînd vii pe Tamisa. Există, apoi, balenele precursoare, ale bătrînului pictor scoțian Sibbali și balena lui Iona

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
încît aveam impresia că navigam prin nesfîrșite lanuri de grîu auriu, pîrguit. în cea de-a doua zi, am zărit numeroase balene care, simțindu-se la adăpost de atacurile unei baleniere ca Pequod, interesată doar de cașaloți, înotau leneșe, cu botul căscat, prin pajiștea de „brit“: lipindu-se de franjurile acelor uimitoare perdele venețiene care le atîrnau între fălci, „britul“ era separat astfel de apa ce li se scurgea printre buze. Aidoma unor cosași matinali care, mergînd încet unul lîngă altul

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
la pupa, apoi întins pînă la prova, de-a lungul copastiei, peste brațele ramelor, așa fel încît să atingă ușor încheieturile mîinilor în timp ce vîslesc; trecînd astfel printre oamenii așezați în zig-zag de-a lungul celor două copastii saula ajunge la botul ascuțit al ambarcațiunii, unde o cavilă de lemn, nu mai mare decît o pană obișnuită, o împiedică să scape și unde atîrnă ca un soi de ghirlandă peste bord. La prova rămîne încolăcită o bucată lungă de zece pînă la

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
taie carne - gata să se repeadă la orice cadavru aruncat în mare; e drept că, spre deosebire de vitejii măcelari ai mării, care taie pe punte, ca niște canibali, carnea de balenă cu cuțitele lor aurite și înciucurate - rechinii, aceste animale cu boturile ghintuite cu juvaeruri, nu fac decît să se încaere sub masă, pentru o bucată de hoit; de fapt, însă, e cam același lucru, adică o treabă de rechini, revoltătoare și într-un caz și în celălalt. Rechinii sînt însoțitorii inevitabili

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
bucățica din gura vecinului! Un rechin sau altul, nu-i oare totuna pentru balena de colo? Și apoi, pe Dumnezeul meu, nici unul dintre voi n-are dreptul la balena asta! Ea e a altcuiva. Știu că unii dintre voi aveți botul mare, mai mare decît al altora, dar cîteodată gurile mari au burți micuțe, așa că botul mare nu-i făcut ca să înghiți cu el, ci ca să tai în bucățele carnea pentru puișorii de rechini, care nu se pot servi singuri! Ă

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
colo? Și apoi, pe Dumnezeul meu, nici unul dintre voi n-are dreptul la balena asta! Ea e a altcuiva. Știu că unii dintre voi aveți botul mare, mai mare decît al altora, dar cîteodată gurile mari au burți micuțe, așa că botul mare nu-i făcut ca să înghiți cu el, ci ca să tai în bucățele carnea pentru puișorii de rechini, care nu se pot servi singuri! Ă Strașnic, moș Țigău! exclamă -Stubb. Asta zic și eu predică creștinească! Dă-i înainte! Ă

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
triumfătoare, rămînînd credincioși unul altuia, în clipa cînd cerul însuși părea să-i trădeze. L-ai văzut pe secundul asasinat, azvîrlit de pirați de pe puntea pe care-și făcea cartul de la miezul nopții; ore în șir s-a prăbușit în botul nesătul al apelor adînci, mai negru decît întunericul, iar ucigașii și-au văzut de drum, nestingheriți, în vreme ce fulgere repezi sfărmau corabia de lîngă el, care ar fi putut duce un soț fidel la brațele doritoare să-l strîngă la piept

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
sau a osului „coroanei“, alcătuiesc storurile venețiene de care am pomenit, în treacăt, mai înainte. Marginile acestor oase au niște fibre păroase prin care „balene normală“ filtrează apa și în al căror ciur sînt prinși peștișorii, cînd balena străbate, cu botul deschis, mările de „brit“, unde se hrănește. în partea centrală a acestor storuri, cînd ele se găsesc în poziția lor normală, pot fi văzute anumite semne ciudate - linii curbe, adîncituri și muchii - după care unii vînători calculează vîrsta balenei, așa cum

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
lui la cîrdul balenelor părea îndoielnică, deoarece asemenea leviatani venerabili nu prea sînt sociabili din fire. Totuși, se ținea scai de celelalte, măcar că apele răscolite de trupurile lor îi întîrziau înaintarea, după cum o dovedea hula albă ce se forma la botul său masiv, hulă ce semăna cu aceea stîrnită în locul unde se întîlnesc doi curenți contrari. Avea un jet scurt, lent și chinuit, care țîșnea cu un fel de geamăt înăbușit și se spulbera în șuvițe zdrențuite, fiind urmat de niște

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
năbușe“. Dar episcopul Jebb a răspuns, cu anticipație, la acest argument: nu e nevoie, zicea el, să presupunem că Iona a fost înmormîntat de viu în pîntecul balenei - ajunge să spunem c-a fost cazat provizoriu într-un ungher al botului ei. Această ipoteză a vrednicului episcop pare destul de rezonabilă, căci gura balenei normale poate efectiv adăposti două mese de whist, cu toți jucătorii așezați comod. Se prea poate, de asemenea, ca Iona să se fi aciuiat într-o măsea găunoasă

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
din coada ei măreață - Tii, ce vesel, jucăuș și hîtru e oceanul! Ci spuma-n juru-i zboară, Cînd balena cruntă ară Apele ce-o înconjoară - Tii, ce vesel, jucăuș și hîtru e oceanul! Un fulger vasu-l frînge. Dar ea pe bot se linge Și coada-n apă și-o împinge - Tii, ce vesel, jucăuș și hîtru e oceanul! Ă Ține-ți gura Stubb! exclamă Starbuck. Lasă Taifunul să cînte la harfă, în greement. Dacă ești cu-adevărat viteaz, ține-ți gura

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
scurte intrară în acțiune; cele trei ambarcațiuni, în frunte cu a lui Ahab, zburau acum sub vînt. în ochii adînci ai lui Fedallah se aprinsese un licăr palid, ca de moarte, iar gura i-era schimonosită de un rînjet hidos. Boturile ușoare ale ambarcațiunilor despicau valurile aidoma unor nautili tăcuți, dar se apropiau încet de dușman. Și, pe măsură ce se apropiau, oceanul devenea și mai neted - parcă și-ar fi tras un covor peste valuri sau parc-ar fi fost o pajiște

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
al pupei. Deodată, în vreme ce ambele copastii se îndoiau, elastice, înăuntru și în afară, trase de balena care se juca astfel cu ambarcațiunea osîndită îbalena, fiind scufundată, nu putea fi atinsă cu harponul de la prova, căci prova se afla chiar în botul ei) și în vreme ce celelalte ambarcațiuni se opriseră fără voia lor, ca în așteptarea unui deznodămînt cu neputință de evitat - în clipa aceea, Ahab, scos din minți de apropierea dușmanului său de moarte, între fălcile căruia nimerise, viu și neputincios, apucă

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
care ghicise, primul, intențiile balenei, după felul perfid cum își înălțase capul, lăsînd o clipă să-i scape ambarcațiunea - în momentul acela el făcuse o ultimă încercare de a se smulge din gura balenei. Dar, alunecînd și mai adînc în botul căscat și înclinîndu-se într-o parte, ambarcațiunea îl azvîrli peste bord pe Ahab, tocmai cînd se: opintea ca să împingă falca. Ahab căzu cu capul în apă. Moby Dick se depărta într-un vîrtej de spumă de prada ei și rămase

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
puțin, ca înaintea unui nou atac, Ahab desfășură mai multă saulă, apoi începu să o tragă cu repeziciune, în speranța că în felul acesta o va descîlci. Dar în clipa aceea, în fața ochilor lui apăru o priveliște mai înspăimîntătoare decît boturile sîngeroase ale rechinilor! O sumedenie de harpoane și lăncii, încurcate și răsucite între nodurile saulelor, cu vîrfurile și muchiile scînteietoare, se izbiră de cavaleții de la prova ambarcațiunii lui Ahab. Exista o singură salvare. Apucînd cuțitul de bord și aplecîndu-se în

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
Ă Inimă de oțel călit! murmură Starbuck, privind peste parapet spre ambarcațiunea ce se depărta. Mai poți oare să te bați vitejește la vederea unei astfel de priveliști? Cînd coca ți-e împresurată de rechini turbați, care te urmăresc cu boturile căscate - și asta, chiar în cea de-a treia zi a vînătorii?! Ziua cea mai primejdioasă! Căci poți fi sigur că, într-o vînătoare de trei zile, cea dintîi e dimineața, a doua e amiaza, iar cea de-a treia

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
său ingenios și flotabilității sale neobișnuite, țîșni cu putere din mare, apoi căzu chiar lîngă mine. Agățat de sicriul acela, am plutit o zi și o noapte pe oceanul catifelat ca un giulgiu. Rechinii lunecau, pașnici, de parcă-ar fi avut boturile ferecate cu lacăte; șoimii sălbatici planau deasupra mea cu pliscurile băgate în teci. A doua zi, am zărit o pînză, care s-a tot apropiat, pînă m-a pescuit din apă. Era corabia Rahila, cea veșnic rătăcitoare: întorcîndu-se din drum

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599

hoinărelilor mele nocturne, victimă, bănuiam, a recentei campanii de ecarisare. În cuști, doar cîțiva cotei așteptîndu-și moțăind condamnarea. Nici urmă de Max. L-or fi lichidat? Nu mă pot desprinde nici azi de privirea unui exemplar de culoarea vulpii, cu botul și ochii rozii, bătînd tare grilajul cu coada, implorînd. Ce dimineață! O consolare: să intru în Muzeul de Artă și să văd o "iarnă" de Craiu. Numai o dumnezeiască "iarnă" de Craiu ar putea alunga, înapoi în nord, zăpada aceasta

by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
iliesciană cu "golani", "animale" etc. etc. s-a mai îmbogățit, mai alaltăieri, cu încă o piesă grea, destinată de data asta unor destabilizatori congresmani americani, cărora, după spusa manieratului laureat revenit la București, ar trebui "să li se dea peste bot". Pur și simplu. În sfîrșit, noroc de poanta lui Putin, cu NATO, cît ăi fi de mofluz, tot te-apucă rîsul. Cea mai sănătoasă, mai neaoșă reacție la deja uitata gogoriță pedeseristă cu lichidarea liderului carismatic ni s-a părut

by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
care, subsecvent: Presupun că va fi, oarecum, un eveniment. Închei: Treabă făcută și... uitată. În după-amiezile de sîmbătă, mai ales în ele, se perindă, pe sub fereastra atelierului, alaiurile nupțiale. Plecate de la Starea Civilă, în claxoane, alarme, păpuși cu stîrlici pe boturile mașinilor, balonașe (sugerînd mai degrabă, hazliu, incompatibilitatea prezervativelor în astfel de momente), cu puradei alergînd desculți în urma fericiților. Eroi de-o zi. Un eroism confecționat, sub semnul căruia eroii vor trebui să-și ducă, anonim și în muțenie, restul vieții

by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
cu labele din față o cățelușă roșcată, o scapă, o prinde, nu-i vine bine încă, iar o pierde, cățelușa fuge și nu prea, se lasă pe burtă și-și arcuiește fundulețul, sare pe ea din spate și-și bagă botul în greabănul roșcat, o ține, o ține, și totul rămîne așa, încremenit, în cer și în pămînt. Ochi umezi și ficși, vuuu, vuuu, înainte-înapoi, înainte-înapoi, ea scheaună, începe să se desprindă, fuge? nu, o prinde iar și-o bate ușor

by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
din rus.). Și Cioran, dar în cu totul alt registru, a practicat, cu grație, trișeria. Ce farmec degajau replicile lui, devoalîndu-i jocul doar ingenuu, de dragul jocului. Nu de puține ori, în condiții triste. E o relatare a prietenului său, François Bot, cioranian-patinată. Chiar dacă în situația limită a ultimului pat de spital: "Cele două doamne (venite să-l viziteze pe bolnav n.n.) ies să se plimbe în grădină, iar Cioran mă apucă de braț și îmi spune: "Dragă prietene, îți voi face

by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
rafinarea, în timp, a procedurilor, nu-i așa? Îi lasă pe ceilalți doi unul și una pe tortuar și vine fugind în fața mașinii. (Evident, ras la tîmple, cu cerceluș în stînga.) Încetinesc, neștiind ce l-a apucat. Se-aruncă pe botul mașinii și-și lățește fața pe parbriz: O fi țicnit? Mi-ar plăcea. Nu: Cei doi de pe trotuar fac pe ei de rîs. Ăsta continuă să-și turtească fața de monstru și, în timp ce dau încet înapoi, se prelinge pe asfalt

by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
codane. Parcă ar fi Eugen Andoni, inegalabilul prieten, plecat fără întoarcere în raiurile Bîrnovei. Caii pasc printre albine. Sînt cinci. Doi roșii, grași, unul cenușiu, cu coamă albă, unul alb, pătat cu negru, unul negru, un mînz prostănac și firav. Botul lor ocolește floarea galbenă a păpădiei, în care stau înfipte albinele. Pe cerul albastru trece un avion. Aș vrea să-i văd galopînd spre livezile de pe deal. Mă apropii de ei, cam la o lovitură de copită și-i alung

by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
copită și-i alung. Nimic. Doar mînzul se sperie, trece pe sub burta iepei și se ascunde după ceilalți. Dintr-odată, ridică toți capetele și privesc neclintiți, cu urechile ciulite: din jos, dinspre bălți, vine zgomot de osii. Cîteva secunde, apoi boturile se afundă iarăși în iarbă. Ce liniște! Îmi aprind o țigară și mă descalț. Pe spinarea celui alb, pătat, s-a așezat un cioroi. Ciugulește. Bătrînul cal nu mai paște, stă cu ochii aproape închiși, îi place ciuguleala cioroiului. Din

by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]