KorAP: Find »[drukola/base=canapea & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...130 131 132 ...192 >

4,790 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

am strigat. - De ce nu pleci? a întrebat iar. N-am mai zis nimic, am ieșit în curte cu șireturile desfăcute. Am aruncat o privire pe geam și am văzut-o pe Y aplecată deasupra lui X, care se zvârcolea pe canapea. - A intrat într-un... - De ce nu pleci? insistă Z, cu mâinile încrucișate pe piept. Am privit din nou pe geam. X începuse să urle. Avea un timbru ascuțit și parcă tot mai suitor, ca o freză de dentist. Am pornit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
ticăia cuminte, însoțind sonorul slab al televizorului uitat aprins. Perdelele fuseseră trase pe jumătate, așa că înăuntru abia pătrundea lumina orașului în sărbătoare. La miezul nopții, străluciri fantomatice se proiectară pe mobile și pe fețele celor două fete. Ioana adormise pe canapea, Elena - pe jos, cufundându-și nasul în carpeta pufoasă. Nici nu tresăriră când ușa apartamentului se descuie și intrară părinții Ioanei, împreună cu Filip, fratele ei mai mic. Excursia la Călimănești părea să fi fost un fiasco. Aveau fețele obosite, ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
dispărură sub pături. În scurtă vreme, Filip, gata de culcare, într-o pijama albastră, se smiorcăia: - Vreau să dorm în sufragerie, vreau să dorm acolo... Protestele mamei erau întâmpinate cu schimonoseli și promisiuni: nu mă mai doare când stau pe canapea, zău, mamă, pe cuvânt, dacă dorm acolo mă fac bine. - Acolo doarme Ioana. - Atunci o să dorm lângă ea. - Filip, te plesnesc. - Te rog, mamă, te rog... - Culcă-te! - Lasă-l, femeie, se auzi din baie glasul înfundat al tatălui. Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
nu-l auzi. Se plimbă fără țintă prin casă - era o prezență incertă, nehotărâtă în privința propriei existențe, care ieșise de nicăieri și care trebuia să se manifeste într-un fel sau altul. Căută un motiv și găsi mai multe: pe canapea, Ioana, hlizindu-se în somn și chicotind cu horcăieli. Pe jos, o formă uriașă și un braț cărnos care zvâcnea împrăștiind un miros înțepător. Se concentră asupra acestor imagini și simți cum capătă un sens. Era ceea ce căuta. Dar din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
concluzia că vorbele din țeavă nu puteau fi decât ale vecinului de deasupra. Probabil ținea un discurs fiicei și nepotului. Nu am dat prea mare importanță cuvintelor lui și m-am dus în sufragerie, unde urma să mă trântesc pe canapea și să mă uit la televizor. Ajuns aici, primul lucru pe care l-am remarcat a fost sunetul acut al unui aspirator pus în funcțiune. Aha, mi-am zis. Bunicul vorbește cu nepotul, iar fiica face curat. Foarte bine. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

fondurilor acum câțiva ani, bani acordați cu binecunoscuta condiție de a fi investiți în îmbunătățiri structurale. Condiția fusese interpretată destul de departe de literă, astfel încât să includă un casetofon stereo usturător de scump și super puternic, ca să nu mai vorbim de canapelele noi din camera personalului. „Well, he must have thought that it was quiet a joke And it got a lot of laughs from a lot of folk Seems I had to fight my whole life through - Some gal would giggle

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
în creier alte gânduri, cum ar fi gazele toxice din stomac și revărsarea inevitabilă de apă și fluide din cadavru, pe măsură ce-l ridicau. Uitându-mă în jur, m-am oprit asupra lui Sally, care se făcuse ghem pe una dintre canapelele din camera personalului, fumând țigară de la țigară. I se dusese tot sângele din obraji și acum avea o față pământie și bolnăvicioasă. Făcui semn cu capul către scări. —Mergem? Sări imediat în picioare. Pe scări, ne întâlnirăm cu Philip Cantley

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
mobilă delicată, din lemn, care era mult mai confortabilă decât părea. Pe două măsuțe se afla o colecție bine gândită de objets d’art: prespapier-uri din sticlă, imitație Lalique, fotografii înrămate și sfeșnice de argint. M-am ghemuit pe canapeaua, tapițată cu mătase galben-pai și am luat o înghițitură de ceai. Surprinzător, îmi dădusem seama că, de fapt, nu-mi era deloc foame. Nu prea mănânci, observă Hugo, sprijinindu-se de spătarul fotoliului și întinzându-și picioarele cu gleznele încrucișate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
o vorbă. Mi-o aduc eu aminte mai târziu. În momentul ăsta nu prea mă mai pot concentra la altceva în afară de tine. Mâinile îi alunecară de-a lungul șoldurilor mele. Am închis ochii și m-am lăsat pe spate, pe canapea, practic neputând să fac altceva decât să adopt tactica rezistenței minime. Capitolul doisprezecetc "Capitolul doisprezece" — „Peace, I will stop thy mouth 1“. — Chiar așa? Hugo trase cu putere din țigara Sobraine cea mov. — Te superi dacă mai stai vreo oră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
pe Modesty Blaise. — Să știi tu, zise Hugo, cu prea multă satisfacție pentru gustul meu. E o idee. Poate că dacă Lord Peter s-ar fi dus mai devreme gol pușcă și n-ar fi trântit-o pe Harriet pe canapea cu una dintre aruncările lui speciale de la judo, ar fi evitat toți anii ăia plicticoși în care ea nu se putea hotărî. — Nu prea cred că metoda asta ar fi mers cu Harriet. Până la urmă, ce-a convins-o a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
întâmplat dacă Lord Peter s-ar fi prefăcut că e gay ca să-i inducă lui Harriet un sentiment fals de siguranță... — Că tot veni vorba, ai chef să mă luminezi și pe mine în legătură cu chestia asta? Hugo se întinse pe canapea, proiectând cercuri de fum pe tavan. — A fost ideea lui Bill, dacă tot vrei să știi. Chiar îmi repugnă bigoții încrâncenați și am auzit vreo două glume de-ale lui, legate de Sally, care m-au făcut să-mi sară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
cu o privire lascivă, din cap până în picioare. — Bagă! Presupun că asta înseamnă da în limbajul vulgar. Păi, dorința ta îmi este ordin, zise Hugo, coborându-se încet, încercând, în mod evident, să mă impresioneze cu bicepșii lui. De fapt, canapeaua asta e îngrozitor de neconfortabilă. Ne mutăm în dormitor? — Nici vorbă. Parcă-ți plăceau provocările. — Creatură mică și neștiutoare, nici nu știi că te joci cu norocul. — O, spusei eu, ridicându-mă, ba cred că știu. Într-un final, ne-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
lumea asta? Indiferent de moment, aproximativ nouăzeci și cinci la sută din actori nu au de lucru. Avea un impresar? Nu știu. Tocmai terminase teatrul. —Unde? Ridicai din umeri. Păi atunci..., făcu Janey, punând capăt oricăror speculații. Se lipi de canapea și-și dădu capul pe spate ca să se uite la mobilul cel mai apropiat de noi. N-are nimic de a face cu Helen, oricum. Nici ea n-a auzit de fata asta. Mă bucur, pentru că a ajuns să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
le facă stimabililor polițiști și polițiste un tur al anexelor biroului lui Philip Cantley, exponatul zilei fiind un director artistic mort. Am scos-o pe Violet pe hol și am luat-o spre biroul lui Margery, am plasat-o pe canapea și am urlat la Lurch, de pe scări. Capul și umerii lui Lurch apărură la capătul de jos al scărilor. —Ești bine, Sam? Care e treaba? —Du-te după MM și spune-i că Philip Cantley e mort, iar Violet e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
ea. —Dumnezeule, aproape opt? spuse Sophie îngrozită. Și mai avem atâta treabă de făcut. Adică... Se opri, rușinată. —N-am vrut să spun asta, sunt așa de încurcate lucrurile. Ce s-a întâmplat cu Violet? Violet, care se lungise pe canapeaua lui Margery, tresări ușor la auzul numelui ei. —Soph? zise ea cu voce pierdută. Tu ești? Vi! Ce s-a întâmplat? Sophie căzu în genunchi lângă Violet. Violet nu mă prea convingea cu starea ei semi-catatonică; din câte știam eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
sălbatice, sfâșietoare. — Uite ce ți-a făcut nenorocitul! Dacă era aici, îl omoram cu mâinile mele. Se auzi o bătaie în ușă. Sophie tresări; Violet își ridică eșarfa în jurul gâtului cu mâna ei mică și albă și se lipi de canapea, cu capul dat pe spate, de parcă ar fi fost Greta Garbo care e pe punctul de a ajunge în fața plutonului de execuție în Mata Hari; iar eu zisei pe un ton banal: — Cine e? Una dintre noi trebuia să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
ce faci când duci mașina la revizie - și, în cele din urmă, cu toți porii respirând liber, cu părul înfășurat într-un prosop și pielea roz și plină de resentimente față de tot ceea ce trebuise să îndure, m-am ghemuit pe canapea și l-am sunat pe impresarul meu, Duggie, să-i spun că poate trece pe la mine să vadă noua serie de mobile. Mi-era și milă de cât de bine îi părea să mă audă, săracul de el. Lui Duggie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
grasă? zisei eu, răsucindu-mă neîncrezătoare, încercând să-mi privesc fundul peste umăr și regretând farfuria uriașă de cartofi prăjiți de la prânz. Nu, ești într-o formă destul de bună pentru cineva care mănâncă asemenea personajului principal din Babe. Întins pe canapeaua mea fără spătar, Hugo părea un pașă care își măsoară din priviri una dintre noile achiziții ale haremului. Acum îmi dădeam seama de ce aveam nenumărate perne. Pentru ca Hugo să se poată sprijini de ele și să mă privească de la înălțimea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
că n-ai cum s-o convingi că greșește, zise Hugo, aprinzându-și o țigară și uitându-se în jur după o scrumieră. Camera era foarte bine mobilată, leit hol de hotel de lux, așa cum se dorea a fi, cu canapele tapisate, picturi cu păsări înrămate și, ici-acolo, mese personalizate, până la un punct, de fotografiile în rame de argint presărate oriunde era un pic de loc. Singurul element distonant era foarte practicul calculator, acoperit frumos cu o husă din plastic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
cam același lucru în grădină, zise Hugo, privindu-l. Probabil că cineva o auzise mai devreme și a intrat în panică... Deci ai asistat și tu la discuție? Bineînțeles că am fost! zise Matthew, mutându-se mai aproape de MM pe canapea. Și mai târziu unde te-ai dus? îl chestionă Hugo. Când Violet era atacată în grădină? Matthew se înfoie. — La bucătărie, după pahare. Dacă vrei să știi. Suntem siguri, sugerai eu, pe un ton ezitanta, că Violet chiar era atacată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
la vodcă după ce am intrat și-am pus drugul la ușă. Mă așteptam ca Hugo să sune sau să vină și nu voiam să fiu turtă dacă și când se întâmpla asta. Așa că, în cele din urmă, am adormit pe canapea, cu rochia pe mine, în zgomotul tâmpeniilor bizare, pline de energie ale emisiunilor TV din toiul nopții pâlpâind prin cameră și împletindu-se incomod în țesătura viselor mele. Pesemne că se transmitea vreun film de groază, pentru că Hugo mă urmărea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
a apartamentului, astfel încât să nu despartă sufrageria de bucătărie, era un mister; puse laolaltă, cele două încăperi ar fi dat un spațiu de dimensiuni agreabile. Hazel nu mi-a oferit ceai sau altceva; s-a mulțumit să se așeze pe canapea cu mâinile în poală, privindu-mă cum mă așez în fața ei. Fără taclale, fără amabilități. Era o tactică bună; făcea să-mi vină și mai greu să abordez subiecte problematice. Am câștigat timp privind în jur. Camera era mobilată atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
sau o încercare de stil personal care să dea indicii privind gusturile lui Hazel. S-ar fi zis că păstrase ce rămăsese de la locatarul de dinainte și adăugase mobilier doar din pură necesitate, cumpărând cele mai simple obiecte posibile. Masa, canapeaua și scaunele cu spetează dreaptă erau exemple atât de generice ale categoriei din care făceau parte, încât uitai cum arată imediat ce-ți luai ochii de la ele. În spatele canapelei erau două rafturi de cărți încărcate cu texte de piese de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
doar din pură necesitate, cumpărând cele mai simple obiecte posibile. Masa, canapeaua și scaunele cu spetează dreaptă erau exemple atât de generice ale categoriei din care făceau parte, încât uitai cum arată imediat ce-ți luai ochii de la ele. În spatele canapelei erau două rafturi de cărți încărcate cu texte de piese de teatru, fără fir de praf, așezate în ordine alfabetică. Totul era îngrijit, curat și funcțional, la fel ca persoana lui Hazel și, la fel ca Hazel, apartamentul părea absolut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
pentru că trebuia să-l folosească pe celălalt pentru a-și menține echilibrul. Totuși, mă făcu să-mi pierd echilibrul îndeajuns de mult încât să poată ajunge la ușa băii. Cel de-al doilea polițist o abandonase deja pe Violet pe canapea și se repezea către noi. În timp ce acesta se năpustea înainte, Ben ținea seringa EpiPen deasupra capului, agitând-o ca nebunul, de parcă ar fi fost un steag. — Nu mă atingeți! urlă el. Mi-am făcut deja o injecție! Dacă mi-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]