7,569 matches
-
gara vieții hărăzită... Nedumerire pe aripi necunoscute ți-ai purtat pașii nesiguri prăbușeai munții peste roata pe care am prins împreună spiță cu spiță... pribeag am întrebat dantelele crestate ce mărginesc cerul mi-au răspuns ciutele din tânguirile limbilor de clopot... zilele mi-au rămas agățate pe rogvaivul arcuit în jurul inimii frânte la plecare ai vrut să acoperi rănile cuibului cu ramuri de pelin smulse din goliciunea gândului de pană... dacă mă vei căuta m-am ascuns în mesajele-ți scrijelite
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
case. Doar pescărușii adorm în văzduh Când cireșii înfloresc și se scutură-n iarnă. La porți bat neîncetat negustorii de suflete. Dincolo de ziduri se aude Wagner. Îngerii aud tremurând și se zbat lăcrimând Peste noaptea în care rugăciunea e vie. Clopotele își scutură praful și rugina Sub privirile orașului, mistuitoare Smerite, corozive cerșind mântuirea. Arhanghelii cântă din nou, renăscuți de Martorii nașterii coloanei a opta. La porți se roagă neîncetat Negustorii de suflete pentru Însănătoșirea îngerilor. două necunoscute am tresărit când
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
și culegând din ce-am trăit, adun doar anii, din ce-am iubit, doar amintirea, din gări pustii, singurătatea, din vise am adunat iubirea. din toamne-am adunat tristețea, din primăveri doar bucuria, din ierni am adunat doar vânt, din clopote melancolia. din codru-am adunat tăcerea și din câmpie depărtarea, din munți cules-am măreția, din amintire, doar uitarea. din nopți am adunat nesomn, din soare-am adunat lumină, din cărți am luat învățătură iar din fântână, apa lină. din
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ploaia prietene și vei auzi cum lacrimile mele picură peste amurguri peste tăceri și peste amintiri eu nu am plecat prietene prin aceste versuri îți sunt atât de aproape încât poți să-mi asculți bătăile de inimă ca pe niște clopote nemuritoare Laurențiu BELIZAN <biography> Poetul și prozatorul Laurențiu Belizan s-a născut pe 28 iunie 1963. Volumul de versuri „Pareidolia”, editat de Humanitas, îi este lansat laTârgul Internațional Gaudeamus parte de carte, ediția a XVIII-a din noiembrie 2011, cu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de cei Trei Crai colindă, la ceas târziu, lacrima de mir. Zăpezi, numai zăpezi mi-au troienit sufletul bolnav de pe vremea când se coceau cireșele de mai în vechiul turn din ograda bunicii. Învelesc ochii cu ceața amară a singurătății, clopotul a uitat să mai bată în prag de iarnă, pe cer abia se văd îngerii, vopsiți în culoarea cărămizie a durerii. Pornesc spre rugăciune în ninsoarea bogată, asfințește vremea, copacii rămân neînfloriți și păsările nenunțite, sufletul scoate din țărână bucăți
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
se lăfăie apoi pe zăpada pufoasă acoperindu-mi gândurile-petale de vis ofilite. Zăpezi, numai zăpezi, în cer, pe pământ și în viață un vers aleargă spre Pomul de Iarnă încărcat cu ninsori, începe Colindul, aproape de zori. Colindul vieții Niciun cuvânt. Clopotul bate la ora exactă, în palmă am adunat dimineți ninse în Ajun de Crăciun, două, trei s-au furișat spre apus, dar ninge - taina sfârșitului spre început. S-au despletit stelele de atâta tristețe în fâșii de dor, am lăcrimat
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
a rochiei scurte mai sus de genunchi privim împreună nerăbdători tu eliberat de păsări eu educată de pești nu sunt Hilbert închid ochii și număr cine a început cu o filă albă a terminat tot în alb ce iese din clopot nu mai are niciun cuvânt lumea a uitat să se adune și eu am numărat un zero întreg nu sunt Hilbert acolo sunt mulți care seamănă cu el pe cineva aș împușca dar Dumnezeu m-a făcut și eu nu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
său.Așa îl cunoaște pe Marcel, un bătrân care fura din buzunare și dăruia vise pe gratis celor doi. El le vorbește de Verona, de un pod al suspinelor pe sub care, dacă treceai sărutându-te într-o gondolă atunci când băteau clopotele la asfințit, urma să rămâi nedespărțit de persoana iubită sau măcar o puteai păstra toată viața în amintiri. Mă uitam la acele scene și pricepeam dintr-o dată că în mâinile mele stă soarta, că pot să visez așa cum vreau eu
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
de dricul care sărea la fiecare piatră întâlnită pe drum, îmi făcea semn de dincolo de moarte să nu mint. În cortegiu Liliana era îmbrăcată în negru sprijinind o de braț pe Mătușă, femeia omului pe care-l cunoscusem cândva. Băteau clopotele a durere în timp ce eu îmi aminteam de un pendul și de fiorii pe care i-am simțit prima oară când m-am îndrăgostit. Aveam pumnii strânși a neputință și un nod în gât, plângând doar în suflet, așa cum mă învățaseră
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
se lăsa mărunțit de ticăitul unei ancore cu brațele ridicate spre vise, în timp ce roți de metal se învârteau obosite în același sens, strivind între dinți clipele de monotonie. Așteptam încordat momentul în care să se spargă rutina sub sunet de clopot și-mi acordam în minte prin rimă cuvântul nerostit să-l pot îngâna pe muzica scrisă din doar două note, iar acea așteptare părea că oprește secunda în loc. M-am apropiat în vârful picioarelor de pendul și m-am trezit
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
În restul anului îmi petreceam vremea între băieți. Mă băteam cu ei, ne mai spărgeam capetele, mergeam cu oile împreună primăvara. Am aflat că nu am aceleași drepturi cu ei când aveam 5 ani. Am urcat toată gașca să tragem clopotul în timpul slujbei, la ora cuvenită. M-am prins și eu de sfoară, ca tot copilul. La sfârșit, Popa Timișan a făcut o slujbă de despurcare a clopotniței și mi-a rușinat bunicii că nu mă cresc cum trebuie. Fată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
să descifreze simbolul și ființarea pe care le închide în ea.” Doamna Pavel deschise ferestrele camerelor ei să intre aerul călduț al dimineții de aprilie. „Ce-o fi cu domnul judecător, își spuse, că doarme până la ora asta - s-auzeau clopotele bisericii din apropiere pentru slujba de duminică - niciodată n-a dormit până acum, e ora zece. Rex era foarte vioi la vederea ferestrelor deschise și rânduirea pe pervaze a pernelor și cearșafurilor pentru aerisit le socotea, ca în fiecare dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
stătea cu mâinile bătute în cuie pe lemnul orizontal al crucii, fața Lui era căzută în bărbie ca durerile acestei lumi, iar picioarele și mâinile rănite simbolizau nu numai inima poporului evreu din mijlocul căruia se ridicase, ci și... Dar clopotele, sunând, rarefiară gândurile, în lumea suprafirească ce plutea deasupra, încât nu le mai putui prinde sensul... Un alt preot, acum, decât bunicul, ieșea și intra în altar, căci el își încetase drumul acesta încă din iarna anului 1930, puțin înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fețele triste, în realitate țineau să pară triști pentru a nu fi trecuți pe listele ce erau convinși că se întocmeau, chiar dacă nu era așa, - purtau în ei bucuria ascunsă a eliberării la care sperau acum mai mult ca oricând. Clopotele bisericilor băteau, ca o ultimă ironie, dar nu cred că pentru Iosif Vissarionovici Stalin, ci pentru seminaristul din adolescență Iosif Djugașvili. - „Ce spuneți, domnule judecător? mă întrebă un grefier după ce „adunarea de doliu” se termină, - era înghesuială, debandadă, ca totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
lumina și se auzeau spre câșlărie tălăngile vacilor boierești. Sunau lin cu sunete felurite, unele joase și altele tot mai subțiri, o scară de sunete dulci, care picurau domol și alergau ca un cântec depărtat, șoptit încet, șoptit ușor de clopote melodioase și nevăzute. Într-un timp, pe vremea aceea, pădurarul umbla lângă mine cu ochii duși și cu fața brăzdată ca de un năcaz mare. Avea ceva de la o vreme; mie nu-mi spunea, dar băgam eu de samă. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
gândeam la supărarea nevestei pădurarului, îmi veni deodată în minte lămurirea lucrului. Ce căuta pe aici boierul? Iar Voinea de ce se repede așa de des pân’ acasă? Trebuie să fie ceva la mijloc. În amurg, după ce conteni picurarea depărtată a clopotelor în poieni, după ce așteptarăm zadarnic găinuși la poteca Hoțului, ne întorceam, eu și Voinea, cu puștile în spate. Și cum mă necăjea gândul de peste zi, întrebai pe pădurar: —Azi n-ai fost pe la câșlărie, Voineo? Nu, da’ ce-i? Te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sub plopi... și ca acuma focurile se potoleau, se potoleau, și pe urmă, odată s-au luminat ferestrele hanului... Iar oile ungurului erau în dosul hanului... Poposiseră cu ele ciobanii: i le aduceau de la munte. Și cum stam, dintrodată auzim clopotele sunând, și prind a se frământa oile... Stau o leacă, iar sună un clopot, altă frământare... ș-aud ș-un behăit de jale... Văd pe baci trecând pe lângă focuri, suie pragul, împinge ușa și zice așa cătră ungur, acolo înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
s-au luminat ferestrele hanului... Iar oile ungurului erau în dosul hanului... Poposiseră cu ele ciobanii: i le aduceau de la munte. Și cum stam, dintrodată auzim clopotele sunând, și prind a se frământa oile... Stau o leacă, iar sună un clopot, altă frământare... ș-aud ș-un behăit de jale... Văd pe baci trecând pe lângă focuri, suie pragul, împinge ușa și zice așa cătră ungur, acolo înăuntru: Măi stăpâne, tare se frământă oile... Și ungurul nu zice nimica, iese, ascultă plângerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aud ș-un behăit de jale... Văd pe baci trecând pe lângă focuri, suie pragul, împinge ușa și zice așa cătră ungur, acolo înăuntru: Măi stăpâne, tare se frământă oile... Și ungurul nu zice nimica, iese, ascultă plângerea oii și bătaia clopotului, ș-odată își dă jos cojocelul din spate, și se pune pe dânsul cu pumnii și cu picioarele... Bătea în cojocel și suduia cumplit... Și numai ce prinde un om dintre cară a se văita: Valeu! valeu, jupâne Mogoș, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aburi deși. Muncitorii așteptau cina. Erau oameni de toate felurile, felurit îmbrăcați. Erau figuri blânde, balane; erau obrazuri întunecoase, cu ochi scăpărători. Erau straie albe, ca pe malul Moldovei, erau straie mohorâte ca ale locuitorilor câmpiei. Pălării largi de pâslă, clopote de paie împletite, cusute cu ață roșie, căciuli roase de vechime, roșii de ploi îndelungate și de soare fierbinte. Unii din copii, de zece ori de doisprezece ani, erau cu capul gol, având drept apărătoare un păr des, stufos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pași într-o parte. Găsind o săptămână liberă pentru o expediție ca aceea, tovarășii răzbătuseră cu automobilul până la Tău și de acolo se îmbarcaseră într-o sanie cu oplene, grămădind în juru-le blăni și provizii. Acuma debarcaseră. Și încă sunau clopotele celor doi cai de la sanie, când ei se înfățișau, ca la un tovarăș căruia îi duceau de atâta vreme grija. Ieronim Dragu purta în buzunarul de la blăniță răvașul lui badea Toma. Când au intrat în odaie stăpânii și doctorul, Culi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acolo, în pripor. Le sosise pe boare de vânt, din susul apei, înștiințare de mirosuri aspre: cobora de la stânile Șurianului o turmă, cu toții asinii, tărhatul și cânii. A trecut domol, într-un nour de pulbere. A rămas un sunet de clopot, după ce priveliștea s-a prelins în cotitură. Alte tălănci tari nu se mai auzeau, măcinate de murmurul Frumoasei. Dar acel clopot mic de aramă rămânea distinct și singur și-l auzeau desigur și căprioarele, în țancul nevăzut unde se opriseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
turmă, cu toții asinii, tărhatul și cânii. A trecut domol, într-un nour de pulbere. A rămas un sunet de clopot, după ce priveliștea s-a prelins în cotitură. Alte tălănci tari nu se mai auzeau, măcinate de murmurul Frumoasei. Dar acel clopot mic de aramă rămânea distinct și singur și-l auzeau desigur și căprioarele, în țancul nevăzut unde se opriseră. Nu multe zile după întoarcerea lui Nicula Ursake din blândețea văii, au trecut pe deasupra Preluncilor stoluri de dumbrăvenci, fâlfâind și învârtejindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
forma evului de piatră: lungi și înguste. În tabăra aceasta a vremurilor de demult se produse oarecare mișcare. Câțiva cucoși cocoțați în crengi dădură semnale, cu viers înalt. O căruță înhămată cu cai bălțați porni sunând din obezi ca din clopote; într-însa se vedeau îngrămădiți o duzină de rudari și rudărese; pe drumul moale de năsip se duceau cătră un sat de aproape, la un praznic al vreunui cumătru. Siluetele altor locuitori ai cătunului preistoric se înșirau în monom spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tine să le pun; Sunt câțiva morți în oraș, iubito, Și-ncet, cadavrele se descompun... Toamnă Răsună din margini de târg Un bangăt puternic de armă; E toamnă... metalic s-aud Gorniștii, în fund, la cazarmă. S-aude și-un clopot de școală, E vânt, și-i pustiu, dimineață; Hârtii și cu frunze, de-a valma, Fac roată-n vârteje, pe-o piață. Se uită în zări catedrala, Cu turnu-i sever și trufaș; Grădina orașului plânge, Și-aruncă frunzișu-n oraș. Și
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]