KorAP: Find »[drukola/base=drac & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...130 131 132 ...580 >

14,485 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564

în stele - nemuritor - se poate adeveri oricând. ROMANCIERUL. Idiotul ăsta de Astrolog mi-a încurcat socotelile: cineva se tot vâră și zăpăcește lucrurile, poate chiar Magistratul, pentru a tăia povestea lui cu Caravella. I-a reușit, dar s-a dus dracului și Carnavalul. Numai la așa ceva nu se mai gândește nimeni. Turiștii au început să plece, la Cazinou și pe străzi doar despre asta se vorbește: „Când va veni cutremurul?” „Când se va prăbuși muntele?” „Când...?”. Parcă s-au scrântit cu toții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
te sinchisești de cei din preajmă. E un fel de care pe care disimulat. Fiecare coace, în felul său, ceva celuilalt; la timpul potrivit, plăcintele vor fi servite. Cu o bombă drept răvaș, dacă se poate. ROMANCIERUL. A ieșit ca dracu’, a fost împușcat Eremitul. Cine caută găsește; vroia să-i sufle Magistratului pe Caravella, ultima curvă. L-a ajuns blestemul; nu părăsești o chilie pentr-un cur de muiere. Nimeni nu va alcătui o carte asemănătoare. Vie, mai adevărată decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
cine pe cine se mai bizuie, azi? ROMANCIERUL. Cel mai bun lucru ar fi să mă îmbăt și să merg să stau de vorbă cu Filozoful despre Balerină. Să se îmbete și el și să ne amintim, să o dăm dracului de listă. Ce s-a ales de noi? Scriem; eu un roman egal cu o crimă, el un Tratat ce va atârna ca un pietroi de gâtul plebei. Cine pentru cine scrie? Speram, cândva, să fac asta pentru o elită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

Cecco pe neașteptate. Poetul fu uimit de această Întrebare care, aparent, nu avea nici o legătură cu Împrejurările. — Gândește-te că am Încercat să-mi ucid tatăl. L-am Îmbrâncit de mai multe ori pe scări, la el acasă, și numai dracul știe cum de nu și-a frânt gâtul. — Pentru că ești un om trăsnit, Cecco. Iată de ce. Angiolieri Își ridică ușor bărbia, mijindu-și ochii. Era ca și când ar fi revăzut scena. Un zâmbet Îi Încolți pe buze, pentru a se preschimba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
vii Întregi. Nu are să-mi lase nimic, la moartea lui. A spus că o să mănânce totul, până În ultima zi, așa Încât nimic să nu Îi supraviețuiască. Și apoi e zadarnic, fiindcă În orice caz va muri după mine. Îl are pe dracul de partea lui. Dante nu reuși să Își rețină un zâmbet. Dar pe el nu tatăl lui Cecco Îl interesa. — De ce ai venit la Florența? — Ți-am mai spus. Erau vremuri grele pentru mine la Siena. Trebuia să mă Îndepărtez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
fi o sursă grasă de venituri, un impozit pe uree... — Vreți să adunați urina și să faceți negoțul ăsta scârbos taman În fața Palatului priorilor? Dar urina e bună pentru argăsit... Și Împărații se Îngrijeau de strângerea ureei... — Du-te la dracu’, messer Duccio, cu tot cu ureea dumitale! Treci cu bereta, dacă vrei să strângi ceva! strigă Dante exasperat, Împingându-l Într-o parte și Îndreptându-se spre ieșire. După câțiva pași, se opri brusc și făcu grabnic cale Întoarsă. — Supune-i proiectul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

directorul nostru s-ar supăra foarte tare, Îl știți cum e, a mormăit ea cu vădită insatisfacție, Îndreptându-se către ușă. Vă doresc o Întrevedere cât se poate de plăcută. La revedere. Mi-a părut bine de cunoștință... Bine pe dracu’, se vedea de la o poștă că mi-ar fi despicat cu sincer entuziasm țeasta. Mi s-a părut de datoria mea să-i răspund cu un „sărut mâinile”, nici măcar ironic, de-a dreptul sfidător. La urma urmelor, Într-un fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Longines o luase, desigur, razna ca un mecanism de duzină! Măgarul... Am aruncat nemulțumit privirea pe ceasul de la bordul mașinii și iritarea mea a virat subit În stupefacție: arăta exact aceeași oră! Am strivit Între dinți un neacademic ei, drăcia dracului și am respirat adânc, silindu-mă să mă desprind din moleșeala nefirească pe care nici măcar revelația perplexă că dormisem buștean peste patru ceasuri nu izbutea s-o risipească pe deplin. Taciturnul conducea impasibil, dar Îmi supraveghea atent, cu ochii lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
un lung coșmar cu ochii deschiși. Un raționament prăpăstios, dar Înfricoșător În simplitatea lui, mă Împingea fatalmente spre concluzia că În ziua (sau, În cel mai fericit caz, În zilele) următoare Îmi voi lua adio de la viață. Știu, sună ca dracu’, prețios și grandilocvent, dar, În clipele acelea, nu stilistica reprezenta preocuparea mea fundamentală. Eram, fără Îndoială, victima unei erori, a unei confuzii. Dar nu de persoane - oamenii cavernelor care mă sechestraseră păreau Îndeajuns de avizați În ceea ce privește identitatea mea. Poate chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
pune la punct și Întreține În stare de funcționare o asemenea mașină infernală de răspândit derută? Și cât de Înspăimântător trebuie să fie secretul ocrotit de Centru pentru a merita osteneala și cheltuiala? Dar, la urma urmelor, mai ducă-se dracului toți și toate, m-am săturat până-n gât de enigme, extratereștri și probleme planetare care nu mă privesc, nu mă interesează și În care nu cred. În care nu vreau să cred, În ciuda faptului că (sau, știu eu, poate tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
paharului. Nu mă bizuiam pe nimic concret, schimbaserăm câteva fraze, atâta tot, iar simplul fapt că, la plecare, mă asigurase că pot avea Încredere În el nu reprezenta un argument. Ce era să spună? Ferește-te de mine ca de dracu’, ocolește-mă, evită-mă?! Să fim sobri! Totuși, ceva la el Îmi inspirase Încredere. Paradoxal, probabil tocmai franchețea cu care Îmi spusese, privindu-mă În ochi, că la nevoie, flăcăii din subterană n-ar ezita să-mi tragă un glonț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
echilibrul. Când am terminat coborârea, Eveline s-a oprit și a rotit lanterna Împrejur cu o mișcare largă. Eram Într-un soi de galerie de mină părăsită, un tunel cu diametrul de cel mult trei metri, cenușiu și lugubru. Ce dracului căutam eu acolo, la ora, aia, n-aș fi putut să spun În ruptul capului. N-aș fi putut să spun la nici un fel de oră, la drept vorbind; cel mai puțin Însă la aia. - Eveline, am Început teatral, ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
băga mâna-n foc că am vorbit pentru el sau pentru mine, a Încheiat Roger Howard, plecându-și parcă vinovat privirea verde În podea. Reacția mea la problematizările mistico-tenebroso-țuguiate ale celor doi fizicieni a fost una de iritare mitocănească. „Păi, dracu’ v-a pus? Intrați cu capul Înainte, ca orbeții, În tot felul de daraveri nebuloase, iar când Începe să se-ngroașe gluma, vă treziți că nu vă mai țin balamalele și o virați către metafizică și abisalități made in Japan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
este În măsură nu să confere cine știe ce puteri fericitului găsitor, astea erau prostiile din capul lui Zoran, dar să faciliteze elucidarea unor semne de Întrebare care Însoțeau existența Centrului și care persistau În pofida explicațiilor oferite de subterani. Voi face pe dracu-n patru să reușesc să vorbesc ca doctorul Wagner, pentru a putea pătrunde pe ușa interzisă. Acolo, Eveline n-avea decât să-și caute liniștită comoara familiei; eu voi avea lucruri mai importante de făcut. N-are sens să revin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
deși am Încercat În mai multe rânduri, În seara aceea a fost prima oară când nu m-am mai acuzat de slăbiciune, ba chiar m-am felicitat pentru repetatele eșecuri. „Trăiască viciul!”, am exclamat cu satisfacție copilărească: uite că iarba dracului ne mai poate ajuta și altfel decât să ne ofere perspectiva unui cancer de bună calitate! Decizia de a mă aventura de unul singur În subterana Centrului survenise după o deliberare destul de sumară, iar principalul argument pe care mi-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Întinsă au bătut aerul Într-un semn care vroia să spună să stau liniștit și să am oleacă de răbdare. Așa l-am interpretat eu, cel puțin, deși ar fi putut Însemna la fel de bine și că Îmi cerea să tac dracului din gură și să mă așez Înapoi pe locul meu. Ceea ce am și făcut, nu Înainte de a-l Întreba dacă nu dorește un pahar cu apă - avea o sticlă la piciorul fotoliului și, pe parcurs, mai sorbise de câteva ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
se păruse mie că-mi iese. Nu fusese o iluzie, sunt sigur, doar mai depășisem o ușă folosindu-mă de glasul lui Wagner! Sigur, nu În halul ăla de tulburare, dar... Senzorii ăia nenorociți se dovedeau mai sensibili decât crezusem. Dracu’ să-i ia astăzi și mâine! Bun, Înțeleg, sistemul de deschidere trebuia să asigure un grad maxim de securitate, În regulă. Ce se Întâmpla totuși dacă Magistrul Își dădea duhul pe neașteptate, dacă murea subit În somn ori În toiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
să-ncepem? m-a Întrebat ea, de parcă mi-ar fi citit gândurile. Redevenise stăpână pe sine, cu rapiditatea obișnuită care, pe mine unul, mă umplea de fiecare dată de respect. - Cu moartea lui Fujimori, dacă n-ai nimic Împotrivă. Ce dracului se petrece pe-aici, s-au pornit exterminările? Am intrat În zodia asasinatelor? Ne jucăm de-a romanele polițiste? - Iar pui câte zece Întrebări deodată... - Nu sunt deloc zece, este una singură, și aia semiretorică, pe deasupra. Am și eu atâta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
somn, alteori plecam direct la muncă și tot așa: În ziua următoare, de la capăt. Am sfârșit prin a-i compătimi pe martirii care sunt În stare să facă asta o viață Întreagă - despre scriitori vorbesc; vai mama lor! Da, dar dracu-i pune?!, vorba lui Marin Preda apropo de zisa camilpetresciană: câtă luciditate, atâta dramă. Să nu mă-ntrebați dacă ajunsesem să cred În istorisirea lui Adam Adam, că n-o să vă răspund. Mai contează ce credeam sau ce nu credeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
apăsare. Nu o atingere accidentală și trecătoare: o apăsare. Am făcut un pas mic Înainte, atât cât Îmi permitea spațiul, evitând să mă bag eu de data asta În fizicul cuiva. După câteva secunde, am simțit din nou apăsarea. Ce dracului, nimerisem lângă vreun homosexual agresiv sau ce se petrecea? Am Întors capul. În situații de-astea, ipochimenul se uită ostentativ În altă parte și se dă adâncit În gânduri, pentru ca, la nevoie, să poată pretinde că... stimate domn, dar eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

nu lungim vorba. Nu ne așezăm nici aici, nu pentru că n-am putea-o face (căci cine-l poate împiedica pe Povestitor să se așeze unde vrea?î, ci pentru că, tot vorbind de una, de alta cu Huruzuma, se duce dracului opera și noi la operă ținem ca la ochii din cap, că ei ne-au mai rămas. Lunecăm deci mai departe, mai spre dreapta, trecem la Iovănuț ce privește cu coada ochiului carnea rumen-maronie a tătăroaicelor care serveau forfotind, trecem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
el, niște postav. Din când în când, peste toți și peste toate, dinspre încăperile luminate ale hanului, se rostogolea ca buzduganul din altă poveste vocea groasă, puternică a Stăniloaiei, hangița: Că parcă nu v-aș ști eu, ’r-ați ai dracu’ de mitocani! Episodul 24 îN LEGĂTURĂ CU UNELE PROBLEME îNTÂMPINATE DE POVESTITORII SECOLULUI AL XVII-LEA în toată această celestă harababură din jurul hanului, mai la o parte, ascuns de vânzoleala dimprejur printr-o căruță înaltă cu coviltir, pâlpâia domol un foc lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
cu bere, dă-i cu vin, mă pune diavolu’ să le-ncep povestea cu iapa lui Vodă. Poveste cunoscută, a ajuns și-n cărți, o știe toată lumea. Și cum povesteam eu mai bine, numai ce se scoală unu care, al dracu’, stătuse la o parte și zice rar: „Ascultă, fârtate, de la cine ai auzit tu povestea asta și cine ți-a dat voie s-o spui?” — E bine, frate Parnasie - grăi fălticeneanul, că ai ridicat aici și problema cărților. Episodul 25

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
că e poveste, grăi Parnasie. Dar cum eu nu sunt altul, eu știu că nu e poveste pentru că tot ce voi spune, am trăit, mi s-a întâmplat. Mai pot eu zice atunci că e poveste? Hai, mă, las-o dracului, că știu acuma pe care vrei s-o spui! - zise povestitorul numit Surduc. Mai bine spune-o pe aia cu jderu, că e mai frumoasă. — Vedeți? - zise Parnasie, luându-i de martori pe ceilalți. Lui i-am mai spus-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
și dumneavoastră. Și n-ați vorbit nimic? - zise încet Metodiu. — Eu n-am vorbit, că vorbeau între ei, nu puteam să le stric vorba. — Și ce ziceau, mă? - întrebă Stejeran. Unu a zis, parcă-l aud și acum: „Oare unde dracu am nimeritără noi?” Iar celălalt a zis: „Stai puțin să aflu coordonatele”. — Ce să afle? - zise nedumerit Metodiu. — „Coordonatele”, așa a zis. — Ce-s alea? - întrebă Stejeran. — De unde vrei să știu eu? - făcu supărat Parnasie. Așa a zis, așa povestesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]