3,549 matches
-
Lista include pe cei care au condus Principatul de Capua, formațiune statală a longobarzilor situată în sudul Italiei și axată în jurul orașului Capua. Gastalzii și conții de Capua erau vasali ai ducilor și principilor de Benevento până la începutul anilor '40 ai secolului al IX-lea, atunci când gastaldul Landulf I a început să manifeste semne de independență. Această tendință a provocat un război civil în Benevento care nu a încetat vreme de zece
Lista principilor de Capua () [Corola-website/Science/324613_a_325942]
-
vechiul oraș roman, înălțând noi ziduri înconjurătoare în partea sud-vestică a cetății, unde Arechis a distrus vechile construcții pentru a construi un nou palat princiar, a cărui curte se identifică astăzi în "Piano di Corte". După modelul dușmanilor lor bizantini, ducii de Benevento au legat palatul lor cu o biserică națională, numită Sfânta Sofia Hagia Sophia. În 788, principatul a fost invadat din nou de trupele bizantine conduse de fiul fostului rege Desiderius, numit Adalgis, care se refugiase după 774 la
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
Siconulf, în Taranto. Niște negustorii din Amalfi l-au salvat pe Siconulf eliberându-l, după care a fost proclamat ca principe în Salerno. Un rpzboi civil a izbucnit în sudul Italiei. În 847, împăratul Lothar I i-a delegat pe ducii Guy I de Spoleto și Sergiu I de Neapole să intermedieze o divizare a marelui principal longobard. După aceea, în 849, împăratul următor, Ludovic al II-lea, pe atunci rege al Italiei, a stabilit împărțirea principatului de Benevento în două
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
a căutat în continuare să își stabilizeze succesiunea dinastică și l-a numit pe fiul său, Gisulf I drept co-principe din 943, iar acesta i-a succedat în 946. Succesiunea nu a fost contestată în interior, însă forțele aliate ale ducilor Ioan al III-lea de Neapole și Landulf al II-lea de Benevento au invadat Salerno. O alianță încheiată cu amalfitanii a salvat domnia lui Gisulf I. Ca și tatăl său, Gisulf a fost în general aliat al bizantinilor, uneori
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
De la 978, anul morții principelui Gisulf I, până la 983, anul în care salernitanii au reinstalat la putere o dinastie aleasă de ei înșiși, principatul de Salerno s-a aflat sub conducerea "străinilor": fie din casa princiară de Capua, fie de către ducii de Amalfi. Amalfitanii au profitat de moartea lui Pandulf Cap de Fier din 981 pentru a prelua stăpânirea asupra Salerno de la Pandulf al II-lea, astfel încât Manso I de Amalfi a devenit principe. Acesta a fost însă nepopular, și Ioan
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
al stăpânirii islamice în Sicilia. Anihilarea sarazinilor din Sicilia s-a încheiat către anii '40 ai secolului al XIII-lea, când au avut loc ultimele deportări de la Lucera. Apariția sarazinilor în sudul Italiei a avut ca stimulent și cazurile anumitor duci și principi regionali care au solicitat sprijinul mercenarilor musulmani pentru rezolvarea unor dispute interne. Primii care au recurs la acest sprijin au fost ducele Andrei al II-lea de Neapole și principele Sicard de Benevento în 836 și 837, apoi
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
de către invadatori. În primele luni din 774, Carol a început să pună stăpânire pe întreaga regiune din jurul Paviei. El și-a permis ca, între timp, să facă o vizită papei la Roma, în timpul Paștelui. În toată această vreme, niciunul dintre ducii și conții longobarzi răspândiți în Italia nu a manifestat nicio intenție de a interveni în favoarea lui Desiderius. După zece luni de asediu, foametea lovea Pavia, iar Desiderius, conștientizând că a fost părăsit de toți vasalii săi longobarzi, a deschis porțile
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
au cucerite de asemenea și pățile centrală și sudică ale Peninsulei Italice, inclusiv importantul centru Spoleto în 570, situat în ceea ce astăzi constituie provincia Umbria. Un deceniu de "interregnum" petrecut după moartea succesorului regelui Alboin din 574, a permis totuși ducilor longobarzi (în special celor din sud) să își întărească poziția în noile teritorii și să se manifeste cvasiindependent față de regatul de la Pavia. Către 575 sau 576, Faroald a ocupat Nursia și Spoleto, întemeind ducatul de Spoleto, cu sprijinul unui episcop
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
celor din sud) să își întărească poziția în noile teritorii și să se manifeste cvasiindependent față de regatul de la Pavia. Către 575 sau 576, Faroald a ocupat Nursia și Spoleto, întemeind ducatul de Spoleto, cu sprijinul unui episcop de credință ariană. Ducii longobarzi ulteriori au restaurat fortificațiilor, ale căror ziduri fuseseră distruse de regele ostrogot Totila în timpul the Războiului gotic dintre anii 535 și 554. Ducii longobarzi de Spoleto s-au aflat în război aproape continuu cu bizantinii din Exarhatul de Ravenna
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
a ocupat Nursia și Spoleto, întemeind ducatul de Spoleto, cu sprijinul unui episcop de credință ariană. Ducii longobarzi ulteriori au restaurat fortificațiilor, ale căror ziduri fuseseră distruse de regele ostrogot Totila în timpul the Războiului gotic dintre anii 535 și 554. Ducii longobarzi de Spoleto s-au aflat în război aproape continuu cu bizantinii din Exarhatul de Ravenna, astfel încât teritoriul aflat sub jurisdicția lor a oscilat în funcție de evoluțiile din Umbria, Lazio, Marche și Abruzzi. Neavând importanța (inclusiv strategică) a celuilalt ducat longobard
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
care, reobținând puterea asupra ducatului prin forța armelor, l-a încredințat lui Agiprand. Până la moartea regelui Liutprand (744), Spoleto a fost mai sigur în mâinile puterii centrale de la Pavia, astfel încât următorii ani au trecut într-o atmosferă pașnică. Trei dintre ducii din secolul al VIII-lea au fost simultan și regi ai tuturor longobarzilor, un semn că în acea vreme Spoleto era mai strâns legat de puterea centrală de la Pavia decât era ducatul de Benevento. În anul 776, la doi ani
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
conduși de Carol cel Mare (marcând sfârșitul Regatului longobard), Spoleto a trecut și el sub stăpânirea lui Carol și a Imperiului Carolingian. Deși noul conducător a oferit teritoriul Statul papal, el și-a menținut dreptul de a-i numi pe duci, un subiect care a fost aproapesă încordeze relațiile cu papalitatea, dat fiind că papa Adrian I tocmai numise un duce de Spoleto. În 842, fostul ducat a fost practic reînviat de către franci, în sensul transformării sale într-un teritoriu de
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
dat fiind că papa Adrian I tocmai numise un duce de Spoleto. În 842, fostul ducat a fost practic reînviat de către franci, în sensul transformării sale într-un teritoriu de graniță condus de un markgraf dependent. Printre cei mai remarcabili duci franci, Guy I a divizat ducatul între cei doi fii ai săi, Lambert I și Guy al II-lea, cel din urmă primind ca partea sa senioria de Camerino, care a devenit ducat cu acea ocazie. Lambert I a fost
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
încoronat ca împărat roman și rege al Italiei de către papa Ștefan al V-lea în 891. În anul următor, papa Formosus l-a încoronat pe fiul lui Guy al III-lea, Lambert al II-lea ca duce, rege și împărat. Ducii de Spoleto au continuat să intervină în violentele lupte politice care se desfășurau la Roma. Alberic I, duce de Camerino din 897 și apoi și de Spoleto, s-a căsătorit cu celebra nobilă din Roma Marozia, însă a fost asasinat
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
s-a menținut până la moartea contesei Matilda de Toscana. În timpul Luptei pentru învestitură dintre papalitate și Imperiu, dat fiind că Matilda de Toscana se manifesta ca unul dintre principalii partizani ai papei, împăratul Henric al IV-lea a numit alți duci de Spoleto. Astfel, ducatul a rămas în posesia familiei Werner (Guarnieri) de Urslingen, markgrafi de Ancona. Orașul Spoleto a fost distrus de către trupele împăratului Frederic I "Barbarossa" în 1155, însă a fost consturit imediat după aceea. În 1158, același împărat
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
spiritul războinic și cuceritor al vechilor longobarzi. Față de celelalte regiuni stăpânite de aceștia, aici au supraviețuit cel mai mult vechile culte păgâne, iar dintre cei convertiți la creștinism cei mai mulți aderaseră la arianism, fiind astfel dușmani principali față de papii de la Roma. Ducii din "Austria" presau în mod repetat pe regii din Pavia să reia inițiativele militare, punând adeseori la cale comploturi de detronare a suveranului legitim. Astfel au stat lucrurile în 662, în privința lui Grimoald I de Benevento (duce de Benevento, dar
Austria longobardă () [Corola-website/Science/324779_a_326108]
-
suveranului legitim. Astfel au stat lucrurile în 662, în privința lui Grimoald I de Benevento (duce de Benevento, dar fiu al unui duce de Friuli), care a reușit să uzurpe tronul de la regii Godepert și Perctarit (din dinastia bavareză), în ciuda opoziției ducilor "neustrieni" de Asti și Torino. Un alt exemplu îl oferă Alahis, duce de Trento, care în 688-689 a reușit să ocupe tronul de la Pavia, înainte de a fi înfrânt de către Cunincpert. De asemenea, Ansfrid, duce de Friuli, care, după ce a uzurpat
Austria longobardă () [Corola-website/Science/324779_a_326108]
-
Italia, odată cu regele Liutprand (rege din anul 712), catolic și totodată originar din Neustria longobardă. După căderea Regatului longobarzilor în 774, Langobardia Major a trecut integral sub dominația francilor. Totuși, structura sa politico-administrativă a continuat în aceleași forme, deși vechii duci au fost înlocuiți cu conți, atât din rândul francilor cât și din cel al longobarzilor.
Austria longobardă () [Corola-website/Science/324779_a_326108]
-
Ludovic Piosul a murit, Guy a primit posesia asupra abației de Mettlach din Lotharingia în 840. Guy s-a căsătorit cu Itta (sau Ita, Itana), fiica ducelui longobard Sico de Benevento. Fiii lor au fost Lambert și Guy, amândoi viitori duci de Spoleto. În 843, Guy a intervenit în războiul civil din Ducatul de Benevento, de partea cumnatului său, Siconulf, care va deveni primul principe de Salerno. Guy a acționat în câteva rânduri ca arbitru în diverse dispute, pretinzând pentru aceasta
Guy I de Spoleto () [Corola-website/Science/324773_a_326102]
-
ca Împărat romano-german, l-a depus definitiv pe regele Berengar al II-lea, arestîndu-l și, după un an, exilându-l. Ceea ce mai rămânea din Regatul italian devenea parte componentă a Sfântului Imperiu Roman. Marca de Verona a fost deținută de către ducii de Carintia de la anul 976, vreme de circa un secol. În 1077, regele Henric al IV-lea al Germaniei a învestit Patriarhatul de Aquileia cu teritoriul friulan de la răsărit de râul Tagliamento.
Marca friulană () [Corola-website/Science/324828_a_326157]
-
totodată și primul întemeiat. El a reprezentat un veritabil stat-tampon între Regatul longobard, pe de o parte, și slavi și avari pe de alta. El a constituit componenta central] a ceea ce s-a numit Austria longobardă din cadrul Langobardia Major. Alături de ducii longobarzi de Spoleto, Benevento și Trento, conducătorii ducatului de Friuli au căutat în repetate rânduri să își manifeste independența față de puterea centrală a regilor de la Pavia. Friuli a fost prima provincie din Italia cucerită de către longobarzii de sub comanda regelui Alboin
Ducatul de Friuli () [Corola-website/Science/324827_a_326156]
-
ale Livenzei și Piavelui. Inițial, principalul oraș al provinciei friulane era Aquileia romană, însă capitala longobardă a Friuli a fost la "Forum Julii" (astăzi, Cividale del Friuli). În 615, a fost cucerită Concordia, iar în 642 Opitergium (astăzi, Oderzo), autoritatea ducilor extinzându-se către sud în detrimentul Exarhatului de Ravenna. În 663, Cividale a fost pentru scurt timp capturat de către avari, însă regele Grimoald I l-a recucerit. După asediul Paviei din 774, regele Carol cel Mare al francilor i-a permis
Ducatul de Friuli () [Corola-website/Science/324827_a_326156]
-
de Bavaria aflat sub conducerea fratelui lui Otto, ducele Henric I. Tot cu acea ocazie, Marca de Istria a fost atașată Veronei ca un comitat. Între 952 și 975, atât Marca de Carintia cât și Verona se aflau sub controlul ducilor de Bavaria, formându-se astfel o masivî feudă de teritorii italiene, germane și slave sub controlul rudelor lui Otto I din dinastia saxonă a Ottonienilor. În 976, împăratul Otto al II-lea l-a depus pe vărul său, ducele Henric
Marca de Verona () [Corola-website/Science/324831_a_326160]
-
italiene, germane și slave sub controlul rudelor lui Otto I din dinastia saxonă a Ottonienilor. În 976, împăratul Otto al II-lea l-a depus pe vărul său, ducele Henric al II-lea de Bavaria și i-a instituit pe ducii de Carintia ca stăpâni asupra teritoriilor sud-estice, moment din care Verona a devenit o marcă carintiană sub familia Luitpoldingilor, reprezentată de noul duce al Bavariei Henric al III-lea "cel Tânăr". În funcție de evoluția evenimentelor, marca de Verona s-a aflat
Marca de Verona () [Corola-website/Science/324831_a_326160]
-
teritoriilor sud-estice, moment din care Verona a devenit o marcă carintiană sub familia Luitpoldingilor, reprezentată de noul duce al Bavariei Henric al III-lea "cel Tânăr". În funcție de evoluția evenimentelor, marca de Verona s-a aflat sub un control riguros al ducilor de Carintia sau dimpotrivă, manifesta largi tendințe autonome. Astfel, în anul 975, a fost emisă o chartă comunală în orașul Verona, ocazie cu care împăratul Otto al II-lea a conferit Veronei puterile unui marchizat. Din acel moment, orașul Verona
Marca de Verona () [Corola-website/Science/324831_a_326160]