4,261 matches
-
dinastiei Welf au continuat să se pronunțe în Marea Britanie, până la moartea Reginei Victoria, survenită în 1901. În Regatul Unit, Casa de Welf a fost cunoscută sub numele de Casa de Hanovra. Din 1866, Casa de Welf nu va mai guverna Ducatul de Hanovra, ca urmare a înfrângerii sale și a aliatului său, Imperiul Austriac, în fața Prusia.
Dinastia Welfilor () [Corola-website/Science/325183_a_326512]
-
genealogiei Casei de Welf) (d. 13 noiembrie 1055) a fost duce de Carintia și markgraf de Verona începând din anul 1047. Welf a fost unicul fiu al lui Welf al II-lea, conte de Altdorf, cu Imiza. Carintia era ultimul ducat al Germaniei care a fost deținut personal de către împăratul Henric al III-lea înainte de a-l acorda unui membru din dinastia Welfilor. Welf al III-lea nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut copii atunci când a murit la
Welf de Carintia () [Corola-website/Science/325189_a_326518]
-
Welf al IV-lea, fiul surorii lui Welf al III-lea, Chuniza, cu markgraful Alberto Azzo al II-lea de Milano. Welf a fost ultimul dintre vechii Welfi, iar posesiunile sale au trecut pe seama ramurii largi a casei de Este. Ducatul a trecut în mâinile ducelui Conrad al III-lea de Carintia.
Welf de Carintia () [Corola-website/Science/325189_a_326518]
-
Familia Billung a fost o dinastie de nobili din Ducatul de Saxonia dintre secolele al IX-lea și al XII-lea. Primul membru cunoscut al familiei Bilungilor a fost contele Wichmann, consemnat în anul 811. Oda, soția contelui Liudolf, cel mai vechi membru cunoscut al familiei Liudolfingilor, era de asemenea
Billungi () [Corola-website/Science/325192_a_326521]
-
lor. La jumătatea aceluiași secol, când ducii de Saxonia din familia Liudolfingilor deveniseră și regi ai Germaniei, regele Otto "cel Mare" încredința tot mai mult din autoritatea sa ducală lui Herman Billung. Vreme de cinci generații, familia lor a condus Ducatul de Saxonia. Dinastia s-a stins atunci când ducele Magnus a murit în 1106, fără a avea fii; proprietatea familiei a fost divizată între cele două fiice ale sale. Fiica sa Wulfhild s-a căsătorit cu ducele Henric al IX-lea
Billungi () [Corola-website/Science/325192_a_326521]
-
al Italiei în 889 și împărat al Sfântului Imperiu Roman în 891, domnind până la moartea sa în 894. Guido a fost nepotul lui Lambert I de Nantes și stră-strănepotul lui Carol cel Mare din partea bunicii paterne. A fost duce al Ducatului de Spoleto, un ducat din sudul Italiei restabilit de către franci ca apărare împotriva domeniilor bizantine din sudul peninsulei. La detronarea lui Carol cel Gras a pretins coroana Franciei Occidentale, dar după încoronarea lui Odo a renunțat la această pretenție și
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
și împărat al Sfântului Imperiu Roman în 891, domnind până la moartea sa în 894. Guido a fost nepotul lui Lambert I de Nantes și stră-strănepotul lui Carol cel Mare din partea bunicii paterne. A fost duce al Ducatului de Spoleto, un ducat din sudul Italiei restabilit de către franci ca apărare împotriva domeniilor bizantine din sudul peninsulei. La detronarea lui Carol cel Gras a pretins coroana Franciei Occidentale, dar după încoronarea lui Odo a renunțat la această pretenție și s-a întors în
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
I era fiul ducelui Lambert I de Nantes, duce de Spoleto cu a doua sa soție, Adelaida de Lombardia, la rândul ei fiică a lui Pepin de Italia, fiul mai mare al lui Carol cel Mare. În anul 842, fostul Ducat de Spoleto, care fusese donat de către Papalității de către Carol cel Mare, a fost reînviat de către franci pentru a constitui o barieră împotriva bizantinilor grupați în jurul catepanilor de Italia din sudul Italiei. Ca urmare, familia lui Guy produsese actori importanți în
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
o încheiaseră cu sarazinii, interesele familiei era în general ostile față de Papalitate, o politcă pe care Guy a urmat-o inițial. Înainte de a muri în 880, fratele său Lambert i-a lăsat lui Guy prin testament marca de Camerino, în vreme ce Ducatul de Spoleto revenea fiului lui Lambert, Guy al II-lea. În 882, Guy l-a sprijinit pe nepotul său de frate în atacul acestuia asupra Statului papal. Această atitudine l-a adus în conflict cu împăratul Carol cel Gras, drept
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
Guy ca vinovat de înaltă trădare, iar ducele Berengar I de Friuli a trecut la comanda unei armate care să îl înlăture prin forță pe Guy. În 883, Guy a moștenit titlul spoletan al nepotului său și a reunit astfel ducatul, din acel moment devenit "Ducatul de Spoleto și Camerino", purtând titlul de "dux et marchio", iar până la sfârșitul anului 884 împăratul Carol a fost nevoit să încheie pacea cu Guy, care și-a recăpătat titlurile în mod formal. În continuare
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
trădare, iar ducele Berengar I de Friuli a trecut la comanda unei armate care să îl înlăture prin forță pe Guy. În 883, Guy a moștenit titlul spoletan al nepotului său și a reunit astfel ducatul, din acel moment devenit "Ducatul de Spoleto și Camerino", purtând titlul de "dux et marchio", iar până la sfârșitul anului 884 împăratul Carol a fost nevoit să încheie pacea cu Guy, care și-a recăpătat titlurile în mod formal. În continuare, în 885, Guy a avut
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
să se deterioreze odată cu alegerea unui papă Formosus în 891. Neîncrezător față de Guy, noul papă a început să caute sprijin în alte părți împotriva împăratului, fapt care i-a sporit dificultățile lui Guy atâta vreme cât amenințarea lui Berengar, care rezista în Ducatul de Friuli, continua. Pentru a-și întări propria poziție, în 30 aprilie 892, la Ravenna Guy l-a forțat pe papa Formosus să îl încoroneze pe Lambert ca co-împărat. În continuare, papa a profitat de următoarea ocazie pentru a se
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
Otto de Northeim (n. cca. 1020 - d. 11 ianuarie 1083) a fost duce de Bavaria între anii 1061 și 1070. Otto făcea parte din puternica și influenta familie a conților de Northeim, din Ducatul de Saxonia, care s-a distins atât în vreme de pace, cât și de război. În 1061, el a primit Ducatul de Bavaria de la împărăteasa-văduvă Agnes de Poitou, fosta soție a împăratului Henric al III-lea și mamă a împăratului
Otto de Nordheim () [Corola-website/Science/325203_a_326532]
-
Bavaria între anii 1061 și 1070. Otto făcea parte din puternica și influenta familie a conților de Northeim, din Ducatul de Saxonia, care s-a distins atât în vreme de pace, cât și de război. În 1061, el a primit Ducatul de Bavaria de la împărăteasa-văduvă Agnes de Poitou, fosta soție a împăratului Henric al III-lea și mamă a împăratului minor Henric al IV-lea. Cu toate acestea, anul următor el a conspirat împreună cu arhiepiscopul Anno al II-lea de Köln
Otto de Nordheim () [Corola-website/Science/325203_a_326532]
-
a aranja alungarea de la curte a arhiepiscopului Adalbert de Bremen. El a traversat Alpii cu încă alte două ocazii, iar în 1069 a luat parte la două expediții în teritoriile stăpânite pe atunci de venzi. Otto și-a neglijat propriul ducat de Bavaria, însă și-a extins stăpânirile proprii în sudul regiunii Harz region, fapt care a condus până la urmă la un conflict deschis cu fostul său pupil, Henric al IV-lea. În 1070, el a fost acuzat de către un anume
Otto de Nordheim () [Corola-website/Science/325203_a_326532]
-
pe Otto de Northeim ca ținând un discurs înălțător la adunarea saxonilor de la Wormsleben (astăzi, Lüttchendorf), după care a preluat comanda trupelor insurgenților. Prin pacea de la Gerstungen din 2 februarie 1074, Bavaria i-a fost în mod formal restituită, însă ducatul a opus rezistență, rezultatul constituindu-l menținerea ca duce "de facto" a lui Welf I. Otto a mai participat în răscoala din 1075, izbucnită ca urmare a demolării castelului Bad Harzburg, după care a fost iertat din nou de către Henric
Otto de Nordheim () [Corola-website/Science/325203_a_326532]
-
Goslar capitala fixă a Regatului Germaniei. Henric izbutise deja să reprime rebeliunea condusă de Otto de Nordheim și ducele Magnus Billung de Saxonia (1070-1071). Regele l-a reținut pe Magnus prizonier la Harzburg, chiar și după ce acesta obținuse succesiunea în Ducatul de Saxonia din 1072. Acest lucru a escaladat tensiunile dintre curtea regală și saxoni; eliberarea ulterioară a lui Magnus în schimbul a 70 de suabi capturați din Lüneburg nu a reușit să încurajeze o îmbunătățire a relațiilor. În 1073, câțiva episcopi
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
nobilii și țăranii răsculați au sosit desculți în fața armatei regale și s-au supus lui Henric. După aceea, regele a fost de acord cu o întâlnire cu principii la Goslar cu ocazia Crăciunului pentru a se stabili soarta viitoare a Ducatului de Saxonia; el a încheiat prin a-l elibera pe Otto of Nordheim și a-l face vicerege al său în Saxonia. Henric a considerat în acest moment ca fiind definitiv rezolvată problema saxonă, însă Lupta pentru învestitură va întrerupe
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
regală împotriva slavilor. Magnus a fost un neîmpăcat dușman al arhiepiscopului de Bremen, Adalbert, al cărui sediu el l-a atacat și devastat în mai multe rânduri. Magnus a murit în același an ca și Henric al IV-lea, 1106. Ducatul său a fost acordat lui Lothar de Supplinburg, viitorul împărat Lothar al III-lea, iar pământurile au fost împărțite între cele două fiice ale sale avute cu Sofia (cu care s-a căsătorit în 1071), fiica regelui Béla I al
Magnus de Saxonia () [Corola-website/Science/325202_a_326531]
-
În anul 1057 Rudolf a profitat de faptul că noul rege al Germaniei, Henric al IV-lea, era minor, pentru a o răpi pe sora acestuia, Matilda. El a solicitat mâna Matildei, pe care a obținut-o în 1059, odată cu Ducatul de Suabia și administrarea Burgundiei. În 1060, Matilda a murit, drept pentru care Rudolf s-a recăsătorit în 1066 cu Adelida (d. 1079), fiica contelui Otto de Savoia. Rudolf, fiind cumnat cu Henric al IV-lea, a sprijinit inițial campaniile
Rudolf de Rheinfelden () [Corola-website/Science/325205_a_326534]
-
Berthold și a încercat să își restabilească autoritatea prin asedierea Würzburgului, însă fără prea mari rezultate. Între timp, el a fost deposedat de stăpânirea asupra Suabiei prin dieta de la Ulm în luna mai, iar Henric al IV-lea a conferit ducatul lui Frederic de Büren, primul conducător din familia Hohenstaufen. Bătălia de la Mellrichstadt din 7 august 1078 s-a încheiat nedecis. Rudolf a întâmpinat dificultăți în a-i convinge pe sacxoni să lupta în afara Saxoniei; aceștia îl percepeau pe Rudolf ca
Rudolf de Rheinfelden () [Corola-website/Science/325205_a_326534]
-
939, el a fost înfrânt de trupele regale la Birten și nevoit să părăsească Germania. El s-a refugiat la curtea regelui Ludovic al IV-lea al Franței, revenind după ce s-a reconciliat cu Otto și a primit de la acesta Ducatul de Lorena. Cu toate acestea, Henric nu a reușit să își exercite autoritatea în Lorena, drept pentru care a fost înlăturat din poziția avută. El a complotat din nou împotriva lui Otto, plănuind asasinarea acestuia în ziua de Paște a
Henric I de Bavaria () [Corola-website/Science/325241_a_326570]
-
Otto, plănuind asasinarea acestuia în ziua de Paște a anului 941 în Quedlinburg. Conspirația a fost descoperită, iar Henric a fost închis în Ingelheim, fiind eliberat după penitența din ziua de Crăciun a aceluiași an. În 948, el a primit Ducatul de Bavaria, în virtutea căsătoriei cu nobila bavareză Judith de Bavaria. Henric a apărat, după care a extins hotarele Ducatului de Bavaria prin războaie împotriva maghiarilor și prin achiziționarea Mărcii de Verona (Friuli în 952. Ca pețitor al fratelui său, regele
Henric I de Bavaria () [Corola-website/Science/325241_a_326570]
-
a fost închis în Ingelheim, fiind eliberat după penitența din ziua de Crăciun a aceluiași an. În 948, el a primit Ducatul de Bavaria, în virtutea căsătoriei cu nobila bavareză Judith de Bavaria. Henric a apărat, după care a extins hotarele Ducatului de Bavaria prin războaie împotriva maghiarilor și prin achiziționarea Mărcii de Verona (Friuli în 952. Ca pețitor al fratelui său, regele, Henric a adus-o pe regina Adelaida la Pavia în 951. În 953-954, el a reprimat o revoltă condusă
Henric I de Bavaria () [Corola-website/Science/325241_a_326570]
-
asediu ale sale, care includea și construirea unui pod de bărci. La întrunirea de Paște a curții regale din 978, ținută la Magdeburg, cei trei răsculați au fost pedepsiți. Cei doi duci au fost surghiuniți, ducele de Carintia pierzându-și ducatul în favoarea lui Otto, fiul ducelui Conrad de Lorena. Episcopul a fost închis până în luna iulie. Principalul rezultat al acestui conflict l-a constituit subjugarea completă a Bavariei.
Războiul celor Trei Henrici () [Corola-website/Science/325242_a_326571]