5,880 matches
-
deschise. Iar atunci când, după ce ajunsesem, întrebând în dreapta și-n stânga și străbătând orașul care era destul de greu bombardat, chiar dacă nu atât de dezastruos precum Köln, Hanovra, Hildesheim - din cauza maselor de zăpadă ori a lipsei curentului electric nu circula nici un tramvai -, dulapul sumbru de la marginea orașului vechi era, ce-i drept, deschis, dar în loja portarului nu exista nimeni care fi exclamat bucuros „Bine ai venit!“ sau „Pe tine te așteptam!“. La început am bătut la uși, am apăsat pe clanțe, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în curând deschisă pentru clienți. La etajul de deasupra, la prânz, ședeam noi, pietrarii, și dădeam din linguri până ne goleam sufertașele. Deoarece într-un loc tavanul dintre parter și primul etaj era spart și acoperit doar provizoriu cu niște dulapi, prin spațiile de grosimea unui deget dintre aceștia se putea privi în sala cu ghișee. Așa am ajuns să văd, cu puțin înainte de ziua X, noua valută în bancnote și monede, cum era sortată pe mese lungi, numărată, făcută pachete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
al lui Dos Passos, Gândire sedusă, de Czesław Miłosz, Memoriile lui Churchill, care-mi evocau războiul din perspectiva învingătorului și, pentru a nu știu câta oară, Heinrich cel verde al lui Gottfried Keller. Romanul acesta îl găsisem, băiat fiind, în dulapul cu cărți al mamei mele, al cărei pântece atacat de cancer era acum supus radioterapiei. Sau poate că am citit cutare sau cutare carte la Berlin, în timp ce mama suferea? Oare nu fusese Ludwig Gabriel Schrieber acela care mi-a vârât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
semnal, făcea țăndări ultimul pahar pe care-l băuse. Dar indiferent cine m-a plasat pe șina fără sfârșit a povestitului - la început, profesorul Littschwager a fost acela care l-a vaccinat pe elevul său cu Simplicissimus al lui Grimmelshausen -, dulapul de cărți al socrilor mei a fost zestrea Annei; însurându-mă cu ea, am devenit și bogat, pe deasupra. Și mai e ceva ce mi-a adus Bäumliacker, cum se numea casa cu grădină din Lenzburg, ca valoare adăugată: pe cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe umerașe... Încă mai stă deschis în fața mea și recită, strofă după strofă, ce se află jos, ce se află sus, ce este aproape nou, ce anume e purtat și vorbește în șoaptă, așa, pentru sine. Șifonierul nostru era un dulap îngust, cumpărat de la un negustor de vechituri, în care acum era atârnată fusta de mohair a Annei. Deschis, el povestea despre „bile albe, care dorm în buzunare“ și visează molii și despre „gura-leului și alte flori care prezintă pericol de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o să rânjească încercând să-mi zărească balcoanele. Judy, fetița și eu am ajuns acasă. Am deschis ușa și, cu toate că James îmi spusese că s-a mutat, tot nu eram pregătită să văd spațiile pustii din dormitor și din bibliotecă și dulapul de haine gol. Era atât de îngrozitor. Încet, m-am așezat pe pat. Perna încă mirosea a James. Îmi era așa de dor de el. Nu-mi vine să cred, m-am smiorcăit la Judy. A plecat cu adevărat. Copila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
avut vreodată.) Camera arăta foarte ciudat, pentru că nimeni nu mai locuise în ea de foarte mult timp. O parte din pantofii lui Margaret erau pe podea, dar acoperiți de praf. O parte din vechile ei haine stăteau încă atârnate în dulap. Camera arăta ca un fel de altar. Am aruncat unele dintre bagaje direct pe podea, am așezat portbebeul și am pus copilul în el, apoi am așezat încălzitorul de biberon cu vaca sărind peste cornul lunii pe noptieră, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
-și ia un castron. Așa că, atunci când ajungea și mama să se așeze la masă și să ne spună ce aveam de mâncare („e mâncare de varză, zgâtii nerecunoscătoare“), noi ne permiseserăm, din proprie inițiativă, să plecăm și să forăm prin dulapurile din bucătărie încercând să găsim ceva vag comestibil. —Margaret, striga mama, știind că Margaret era cea mai ascultătoare dintre toate surorile. Nu vrei măcar să-ncerci? Iar Margaret, ca o fată bună ce era, băga o bucățică în gură. —Ei? o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
rațională. O formă de nebunie temporară îmi bătuse la ușă, iar eu țipasem „Intră, ușa e deschisă!“. Norocul fusese că Realitatea se întorsese acasă pe neașteptate și găsise Nebunia Temporară bântuind nesupravegheată pe coridoarele minții mele, intrând în camere, deschizând dulapuri, citindu-mi scrisorile, uitându-se în sertarul cu chiloți, chestii din astea. Realitatea a alergat și-a adus Rațiunea. Și după o încăierare, amândouă au reușit să dea afară Nebunia Temporară și să-i trântească ușa în nas. Nebunia Temporară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
dat seama rapid că banii mei de buzunar nu aveau să-mi ajungă ca să-mi satisfac nou-descoperita pasiune. Rezultatul a fost că am petrecut multe ore privind temătoare peste umăr în timp ce dădeam pe gât mici cantități din diversele sticle din dulapul aflat în sufragerie. Le-am decantat într-o sticlă mică de limonadă pe care o procurasem pe post de receptacul al amestecului pe care aveam să-l realizez. Mi-era teamă să iau prea mult dintr-o singură sticlă, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
capul în piept ca să-mi ascund rușinea și furia generate de faptul că fusesem prinsă. Tata era tăcut și trist. A urmat un ritual de purificare. Toată băutura a fost strânsă și încarcerată. Închisă sub cheie, fără proces, într-un dulap sigur. Numai mama știa unde era ținută cheia și, așa cum a spus chiar ea, mai curând ar fi trecut prin chinurile damnaților decât să-i dezvăluie locația. Normal, n-a fost decât o chestiune de timp până când eu sau una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de înfometare.) Am aprins lumina. Camera avea aceeași atmosferă fantomatică pe care o avusese și camera mea și a lui Margaret când mă întorsesem de la Londra. Crea aceeași senzație că nimeni n-a mai dormit acolo de mult. Cu toate că în dulap încă atârnau haine și posterele erau în continuare pe pereți, iar farfuria era încă sub pat. Am dat peste bicicleta medicală și aparatul de vâslit pe care tata le cumpărase cam cu nouă ani în urmă într-o încercare foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
groaznică eram abia când am auzit fără să vreau o conversație purtată între mama, Helen și Anna. Tocmai mă pregăteam să intru în bucătărie, când mâneca de la pulover (puloverul tatei, de fapt) mi s-a prins de mânerul rotund de la dulapul din hol. În timp ce mă eliberam, am auzit-o pe Helen vorbind în bucătărie. —E așa o pacoste, se plângea Helen. Iar nouă ne e frică să ne uităm la televizor dacă se sărută doi oameni sau ceva de genul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
erau mult prea mari. La asta te duce o cură de o lună de zile exclusiv cu vodcă și suc de portocale. (Dar să nu încercați așa ceva acasă.) Așa că m-am dus în camera lui Helen ca să dau iama prin dulapul ei. Fiindcă, Dumnezeu mi-e martor, Helen îmi era datoare. În ultimele două săptămâni mă uscase de bani cu pretențiile ei exorbitante pe care le ridicase la rangul de „cheltuieli“ pentru drumurile pe care le făcuse pentru mine până la magazinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
croiți. Îmi făceau picioarele foarte lungi și subțiri. Dar ce zic eu bine croiți?! Erau de-a dreptul miraculoși. Dacă bărbatul care îi făcuse și-ar fi dorit vreodată să fie canonizat, eu zic că avea șanse foarte ridicate. În dulapul lui Helen, am mai găsit o cămașă foarte frumoasă dintr-o mătase albastră. Și, nu știu dacă vă vine să credeți, dar și cămașa era foarte atractivă. Îmi făcea pielea să pară foarte curată și ochii foarte albaștri. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ce e asta? m-a întrebat ea referindu-se la o pungă din celofan în care erau frunze proaspete de busuioc. Mama le împungea cu degetul suspicioasă. —Ăla e busuioc, mamă, i-am răspuns eu ocolind-o ca să pun în dulap niște semințe de pin. —Și ce faci cu el? m-a întrebat ea uitându-se la busuioc de parc-ar fi fost radioactiv. —E o plantă, i-am replicat eu răbdătoare. Biata mama! Înțelegeam cât de nesigură și de amenințată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
semipreparate. Poate că azi n-o să mai faci mâncare așa de bună cum o faci tu de obicei, mi-a răspuns ea rugător. —Poate că n-o să fac, i-am spus cu bunătate. Am început să deschid și să închid dulapuri, căutând ustensilele cu care să prepar sosul pesto. Foarte curând, a devenit limpede că în ciuda congelatorului și a cuptorului cu microunde, bucătăria noastră era Bucătăria Uitată de Timp. Era ca și cum aș fi trecut, precum Alice, printr-o oglindă întunecată sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Bucătăria Uitată de Timp. Era ca și cum aș fi trecut, precum Alice, printr-o oglindă întunecată sau aș fi fost luată de o apă stranie și dusă într-o vale pierdută care rămăsese complet neatinsă de lumea exterioară. Într-unul din dulapuri exista un castron enorm și foarte greu, din porțelan bej, pe care se așezase un strat de praf gros cam de două degete. Probabil că era un cadou de nuntă. Mama se căsătorise cu aproape treizeci de ani în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
cu mâna pe clanță și-mi imaginam cu căldură că, atunci când aveam să deschid ușa, bucătăria avea să sclipească datorită soarelui reflectat de suprafețele lustruite, că toate cănile, farfuriile, castroanele, cratițele și tigăile fuseseră spălate și puse la loc. (În dulapurile corecte. Voiam ca zânele să fie nu numai muncitoare, ci și deștepte.) În loc de asta, în timp ce-mi croiam cu grijă drum printre resturile petrecerii, găseam cu greutate un pahar întreg care să-mi servească să dau pe gât cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
nu voiam altceva decât să am parte de toată prăjitura și s-o și mănânc. În fond, ce altceva puteai să faci cu prăjitura? S-o pui în ramă? S-o folosești în loc de bere? S-o pui în bucătărie, în dulap, ca să miroasă frumos? Asta cred că e una dintre propozițiile cele mai cretine pe care le-am auzit vreodată. Cum o să ne separăm eu și James fondurile din contul bancar comun? Avea să fie o chestie similară cu operația de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
vechile senzații. Eram înnebunită după haine. Eram ca un om care moare de sete în deșert și care dă pe neașteptate peste un frigider plin cu 7-Up la gheață. Petrecusem mult prea mult timp în cămașa aia de noapte. În dulapul lui Helen, am găsit o rochie ușoară de culoarea vinului. O să meargă de minune, m-am gândit în timp ce o trăgeam nerăbdătoare pe mine. M-am întors la mine în cameră și m-am privit în oglindă. Pentru a doua oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Deci care e concluzia? a întrebat mama. Deocamdată nici una, i-am răspuns. O să mă sune în după-amiaza asta. — Și până atunci tu ce-o să faci? m-a întrebat mama, în timp ce privirea îngrijorată îi fugea fără să-și dea seama către dulapul cu băuturi, deși dulapul respectiv era gol de ani de zile, însă obiceiurile vechi dispar greu. Ar fi fost mult mai potrivit ca privirea să-i fugă, fără să-și dea seama, către grădină, sub containerul cu păcură, dar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a întrebat mama. Deocamdată nici una, i-am răspuns. O să mă sune în după-amiaza asta. — Și până atunci tu ce-o să faci? m-a întrebat mama, în timp ce privirea îngrijorată îi fugea fără să-și dea seama către dulapul cu băuturi, deși dulapul respectiv era gol de ani de zile, însă obiceiurile vechi dispar greu. Ar fi fost mult mai potrivit ca privirea să-i fugă, fără să-și dea seama, către grădină, sub containerul cu păcură, dar asta nu mai contează. Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
care o cunoșteam, i-a scânteiat pe chip. Când a început din nou să vorbească, a fost limpede că ceva se schimbase în el. Ceva plesnise. Fântâna cu răbdare secase. James se dusese să aducă un pachet de toleranță, dar dulapul era gol. Domnul Amabilitate dispăruse. Nu că ar fi fost prea mult prezent. Când James a început din nou să vorbească, a făcut-o cu o voce care nu era vocea lui normală. Acum avea o voce răutăcioasă, tăioasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
resentimentele față de James, să-mi institui o atitudine pozitivă față de el. Vineri după-amiaza, după două zile în care, agitată, împachetasem de zor tot felul de haine într-o valiză numai pentru ca mai târziu să le găsesc atârnate pe umerașe în dulapul lui Helen, ca să fiu nevoită să mi le recuperez, să le reîmpachetez în valiză, pentru ca după doar câteva ore să le regăsesc pitite sub patul lui Helen, numai ca să le pun din nou în valiză etc., m-am decis să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]