3,954 matches
-
comune, că nu deschid Casa Studenților către tineri. Nu am mai luat cuvântul pentru că, din prezidiu, tot am făcut semne că vreau să intervin. De câteva ori am și intervenit cu replici peste. S-a creat o tensiune, m-am enervat și îmi amintesc că am și ieșit din sală și m-am dus în birou la mine, la etajul doi, după care am revenit, dar nu am mai luat cuvântul. S. B.: Nu ați avut niciodată un pact de coabitare
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
scris, îl am și acum pe acasă că l-am găsit: "Tovarășul vicepreședinte, această machetă este după organizarea Geheimpolizei. Nu știu dacă la CC al PCR se va aproba". I l-am dat lui Radu, l-a luat, s-a enervat și s-a dus cu el și m-am trezit cu exemplare din rezoluția mea și la Securitate la Iași, și la București, și la CC al PCR, și la Nicu Ceaușescu pe birou. Și mi-a zis apoi: "Băi
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
fost omul care în timpul festivalului s-a ridicat de mai multe ori, mai ales când a apărut formația de la Baia Mare care spunea: "Unii se ard cu flacăra, alții cu scânteia; unii dau mese festive, alții stau la coadă". S-a enervat când publicul a rămas siderat și s-a ridicat în picioare, reacționând stupefiat: "Nu! Opriți-vă! Nu se poate! Deschideți ușile! E provocare!". După care urale. Era un amestec de teamă și de plăcere. Studenților nu le venea să creadă
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
stat pe acolo, tot Sibiul vorbea atunci de Nadia, unii spuneau chiar că a trecut pe la Nicu pe acasă. S. B.: Dumneavoastră ce credeți, el a știut că pleacă Nadia? D. T.: Părerea mea e că da. Că s-a enervat de ce vedea. Probabil pentru că știa că nu e adevărat ce spun televiziunile. S. B.: Sau tot atât de bine putea fi nervos pentru că aflase și el de la televiziuni, că nu fusese informat de Nadia despre intenția sa. D. T.: După ce a stat
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
fund și iarăși iu, iu, iu și tot nimic. Încep să transpir. Țîncii se amuză din ce în ce mai copios. Îi rog să mă împingă. Mașina este luată pe sus și este dusă spre deal, apoi la vale și iarăși la deal. Mă enervez, dar tare, nu așa, de formă. Desfac bujii, pompă de benzină, delcoul, platinele. Schimb bujii, schimb platine, schimb pompă de benzină. Că aveam la mine rezerve, aproape încă un motor. Noaptea se lasă, copiii mă lasă și speranța mea își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
un cocoș falnic în fața căruia ceilalți cocoși își scoteau pălăria. Craiul ăsta impunea un respect fără margini, fără să fie nevoit să aplice ghioaga. Era suficient un mic semnal, abia perceptibil, ca supușenia celorlalți să fie foarte vizibilă. Eu mă enervam de lipsa de rușine a acestui îngîmfat. Mergea la vecin și de fața cu toată lumea cocoșească el siluia găinile omului, sau, mă rog, ale cocoșului. Nu chiar le siluia, că nesimțitele de destrăbălate se mai și scuturau de plăcere! Revenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și azi și-și oferă pensia, împreună cu lacrimile. Pentru Kent și Pilsen. Suflete mari! O idee genială Călin Pascu era un fervent participant la toate acțiunile Clubului Ecologic înființat la inițiativa primarului. Punea suflet în tot ce făcea și se enerva rău pe cei care își băteau joc de mama natură. În tot timpul enervării sale trăgea cu ochiul la mimica primarului, omul care de fapt conducea clubul. Nu trebuie să mai tolerăm, dom' primar, ca niște nesimțiți să arunce gunoiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
public a dispărut și a fost înglobat în crîșma lui Datcu din stație. Bețivanii ieșiți din celelalte crîșme se opresc la hoțul de Datcu și apoi urinează tot pe la boscheți. Pîine la șomeri nu s-a dat niciodată. M-am enervat foarte tare și drept urmare am intentat un proces, care durează de cinci ani, dar care încă este pe rol. Se cere demolarea chioșcului. Între timp, Datcu și-a făcut alături un căsoi cît un vapor și acolo este un restaurant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
care-i situația? Ce a spus doctorul, care-i verdictul? Trebuie să mai facă niște analize, încă nu-i nimic clar. Tu nu vorbi prostii! Spune-mi clar, este albă sau neagră? Tati, ai răbdare, nu te agita... Victor se enervează, smucește geanta fetei și scoate hîrtiile date de medic. Citește și iar citește și amuțește un timp. Apoi întreabă din nou fata: Cam cît voi mai umbri pămîntul? Trei luni, spune Ancuța izbucnind în plîns. Un rîs nefiresc, forțat, zguduie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și care frumusețe dispărea instantaneu la cea mai mică încruntare a cuiva. Se apropia de oameni cu neîncredere și dacă mișcai brusc mîna, sau corpul, ea își ascundea imediat căpușorul sub mînuțe. Faptul că nu plîngea cînd era bătută îi enerva și mai mult pe părinții ei și aceștia își dublau efortul pentru a-i crea durere. Floricica se atașa de animale mai mici, puișori de găină, mieluți sau purceluși. Îi mîngîia gingaș, îi ținea în brațe și chiar îi săruta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
altceva. Mintea îi merge, dar numai la prostii și a ajuns boul ăsta printre cei 300 de bogătani ai României. Ieșea în lume mîndru de limuzină și de blonda superbă, cu picioare lungi și părul pînă la brîu. Cînd se enerva, bușea mașina în copaci! Cînd era gelos, o strîngea pe Lena, că așa o chema, de gît pînă cînd credea el că este destul. Abia cînd aceasta își revenea începea să o bată. Niciodată înainte! Om așezat, cu tabieturile lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
60 km, anunță veseli copiii. Accelerez și trec de sută. Ultimii kilometri treceau foarte greu și toți eram încordați și cu ochii pe bornele care ne anunțau misterioasa Taza. Taza 50 km, strigă copiii. Acuși, acuși ajungem. Fiatul buburuză se enervează și trece de 115 km/h. Copiii s-au ridicat în picioare și urmăresc finalul cursei spre oaza mult dorită. Taza 20 km, anunțăm toți într-un glas. Ar cam trebui să intrăm în zona industrială, mă gîndeam, puțin intrigat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
un păhărel! Chiar! Și mai zic că ăștia respectă Coranul! În plus habar n-au de limba română! A fost frumos la iarbă verde, dar parcă n-a fost cine știe ce. Drepturile omului Ghiocel era un om nervos, nu glumă. Se enerva foarte repede și cîteva ore tot nervos rămînea. Atunci era bine să nu dai ochii cu el pentru că, oricum, tot i se punea pata pe tine. Oamenii, în general, calculează efectele, urmările acțiunilor lor. Adică gîndesc cam așa: dacă îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nici cafea, vreau să ne așternem la drum. Mașina pare că orbecăie prin Atena vreo două ore, dar, surprinzător, nimerește autostrada. O dată ieșită la larg, începe a fornăi și roiește și ea vioi printre celelalte mașini grăbite. Viteza crește, se enervează și lasă în urmă, cu buzele umflate, tot felul de mașini de lux. Mă simt în siguranță datorită unei ținute de drum excelente. Pe marginea drumului observ locuri marcate cu cruci pe niște cutii în care ard candele. Acolo a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pe toate le face pe acest Pămînt. Gestul omenesc al acelei fete m-a făcut să cred că este cel mai impresionant monument văzut și trăit în Egipt. La Meyries (I) Leganza zburdă printre curbele ce duc la Briançon, se enervează pe porțiunile mai drepte și acceptă fără proteste temperarea zelului în locurile incomode. Pare a nu avea probleme cu accelerările frecvente și cu frînările apăsate, toarce ca un motan lîngă o sobă caldă în timp de iarnă. Ploaia alternează cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
se șterge discret de scaun. Apoi mai miroase o dată. Un flocos îmi spune că peste o oră are întîlnire la Bruxelles să ia masa cu un om de afaceri. Avionul deja are o întîrziere de o oră și omul este enervat. Și eu la fel. Pe ecranul monitorului ne anunță că, probabil, îmbarcarea se va face peste o oră, adică vom avea o întîrziere de două ore. Bun și așa. Un băiat albineț și chior bine ne invită să cumpărăm bilete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și două sute de mii de lei. În pungi vidate și... congelate. Desfacem pungile acasă și tranșăm cărnița frumos. Parcă miroase, deși este încă congelată. Ei, nu se poate! Este Bila... Dar carnea s-a decongelat și acum... pute îngrozitor. Mă enervez. Unde-s pungile, nevastă? La gunoi, le-am aruncat. Ce bine că avem cîini! Să pape și ei ceva bunătăți și să contribuie la prosperitatea patronului de la Billa... Cîntăresc cele trei kilograme de mere, cumpărate pe șosea, pe la Sîrca, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
actrițe, cîntărețe, toate se dezbracă în fața fotografului pentru bani. Jena dispare și chiar apare un soi de mîndrie că este poftită. Este bine? Este rău? Nu știu să răspund, deoarece nu am statutul de om neutru. Un lucru însă mă enervează sigur. Cu cît înaintează în vîrstă, cu atît sînt mai fără jenă și arată ceea ce, de fapt, ar trebui să ascundă. Lumea de asta este lume. Ce plictiseală ar fi dacă omenirea ar fi formată din doi indivizi, bărbat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
la minimum", la rugămintea mea. Între timp intră un bețivan, foarte familiar cu toată lumea. Mă bate pe spate, îmi strînge mîna și se adresează interlocutorului meu. Ce faci, ai găsit fraierul? Îi vînd gogoși, spune discret amicul meu. Nu mă enervez. Dar vreau să-mi iau revanșa. Auzi, dacă ai stat în pușcărie, nu ai vrea să-mi faci rost de niște pistoale? Șmecherul se sperie de-a binelea. De ce? De niște pistoale. Am de recuperat ceva îngropat de bunicul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
rățoire mai mult, pentru că sînt decenii de cînd n-a mai bătut baba. Raul nu răspunde la întrebare, ci doar repetă rugămintea. Te-am rugat să-mi dai un pahar cu apă. Cer prea mult, iubito?! Pe bătrîna Marilu o enerva cuvîntul "iubito"! Își amintea că după acel cuvînt, cînd erau mai tineri, urma o bătută cu strigături. Nu răspunde la provocare și se răsucește în pat. Apoi se ridică pînă la jumătate. Își prinde capul în mîini și stă ghemuită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu cracii în sus pe pat. Marilu tîrîie ostentativ picioarele, geme ostentativ și oftează din toți rărunchii, tot ostentativ. Se duce mai întîi la baie. Trîntește ușa cu zgomot. Rămîne în baie și nu se aude nici o mișcare. Raul se enervează rău și țipă cît îl ține gura: Ai adormit, hoașco?! Hoașcă ești tu cu mă-ta, țipă răspunsul Marilu. Se așterne tăcerea în apartamentul celor doi. Raul este un pachet de nervi. Ar dori să reia seria acelor bătăi interminabile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu plăcerea de a cheltui și cu iubirea de arginți. E cea de a treia treaptă a păcatului. Urmează a patra: mânia. Ca sa faci rost de bani, e musai să fii competitiv. Te agiți, câștigi și pierzi, devii irascibil. Te enervează obstacolele, te enervează bogăția altora, te enervează tot: faci scandal, mocnești resentimentar, porți ranchiună. Din când în când, resursele tale de uma nitate își iau distanță față de asemenea devieri temperamentale. Îți dai seama că ceva nu e în regulă și
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
a cheltui și cu iubirea de arginți. E cea de a treia treaptă a păcatului. Urmează a patra: mânia. Ca sa faci rost de bani, e musai să fii competitiv. Te agiți, câștigi și pierzi, devii irascibil. Te enervează obstacolele, te enervează bogăția altora, te enervează tot: faci scandal, mocnești resentimentar, porți ranchiună. Din când în când, resursele tale de uma nitate își iau distanță față de asemenea devieri temperamentale. Îți dai seama că ceva nu e în regulă și te apucă tristețea
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
iubirea de arginți. E cea de a treia treaptă a păcatului. Urmează a patra: mânia. Ca sa faci rost de bani, e musai să fii competitiv. Te agiți, câștigi și pierzi, devii irascibil. Te enervează obstacolele, te enervează bogăția altora, te enervează tot: faci scandal, mocnești resentimentar, porți ranchiună. Din când în când, resursele tale de uma nitate își iau distanță față de asemenea devieri temperamentale. Îți dai seama că ceva nu e în regulă și te apucă tristețea. E păcatul numărul cinci
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
rău lăuntric. Mânia e o reacție mecanică, monotonă și inadecvată la disfuncțiile curente ale comunității și ale semenilor. E, în ciuda chel tuielii de energie pe care o presupune, un afect paralizant, steril. Românii nu schimbă nimic în bine, pentru că se enervează prea ușor și se defulează în înjurătură. Mânia evacuează reflexia și înlocuiește corectura prin anatemă. Mâniosul reacționează rapid („iuțime“ i se mai spunea mâniei în textele vechi), dar inarticulat: se lasă otrăvit de propria reacție și se prăbușește, extenuat, în
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]