4,465 matches
-
și am zâmbit și eu, dar Năsturel, care-o auzise, mieuna supărat pe hol și mama a deschis ușa ca să-l lase înăuntru. Mi-am schimbat în viteză poziția pe canapea și, pentru prima dată, m-am bucurat că purtam fustă - o dovadă de respect pentru mătușa, după părerea mamei -, fiindcă am înfoiat-o cât am putut și am reușit să acopăr cearșaful. Mama a închis ușa, iar eu am revenit la locul dinainte, pipăindu-mi urmele lăsate de nasturi pe
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
nou, un singur lucru: de ce nu simt. Ies fără să închid ușa și cobor în fugă treptele. Sirena ambulanței sparge liniștea ca pe-o sticlă goală de vin, aruncată cu ciudă. Am părul pe spate, dar parcă mai scurt, port fusta mea crem, un tricou negru și țin strâns în mână bluza galbenă cu căpșuni. N-am mai purtat-o de mult. Știu, sunt copilă câteodată. Ies din bloc și mă lovește o căldură ascuțită. Nu e nimeni pe stradă, sirena
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
cu flori palide, galbene, n-a intrat niciodată și n-are curajul să intre, ba chiar trece foarte repede prin fața ușii. Va atârna, probabil, după plecarea ei, vreun tablou cu o țigancă răsturnată pe o sofa, pe jumătate acoperită de fuste străveziu înflorate, cu țâțe imense, ca niște pepeni verzi, uitându-se la tine cu ochi tâmpi. Ochii ei. Nu, nu sunt ochii ei, greșeam și greșesc, nu mi-a trecut furia după atâția ani, ochii ei erau aprigi și mergeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lui i s-a părut că liniștea ei nu-i decât încordare, se uitau unul la celălalt, nu-i mai vorbea, ea nemișcată și ascultătoare și el obosit, furios și îndârjit. Apoi ea s-a ridicat, fluturându-și câteva clipe fusta nouă, largă și argintie, și s-a așezat mai aproape de el, tot pe marginea sofalei, puțin pe o parte, cu fața spre el, dar fără să-l privească. „Mai e un lucru care se poate face“, i-a spus, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu fața spre el, dar fără să-l privească. „Mai e un lucru care se poate face“, i-a spus, cu timiditate. „Ce lucru?“ L-a privit numai o clipă, apoi se uita la propria mână care netezea pe genunchi fusta ce nu trebuia netezită. Apoi s-a ridicat la fel de brusc și s-a dus spre fereastră, privind un timp în stradă, de parcă uitase și nu-și dădea seama că a început o frază pe care n-a mai dus-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
căldură mare și simțea nevoia să înghită saliva care i se oprea în gât. Își ținea mâinile pe genunchi, lovindu-și între ele buricele degetelor, într-un ritm egal și inconștient. Îi privea spatele subțire și linia coapselor ascunsă în fusta largă și pulpele picioarelor lungi, dar ca și cum nu le-ar fi văzut. „Bine“, i-a răspuns, când a înțeles că tăcerea se prelungește. S-a întors brusc spre el, trădându-și încordarea în care așteptase: „Ce înseamnă «bineă?“. „Să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să credem că lumea se sfârșește mâine! Și deci să facem tot ce ne trece prin cap, de parc-am fi pe o insulă și... Prea bine, să facem asta!“. Își coborâse privirile și smulgea inconștient fire sau puf din fusta groasă, cu o mișcare zvăcnită și nervoasă. „Foarte bine, să facem“, îi răspundea Vlad Dumitrescu și în aceeași clipă răsuna glasul catifelat și subțire al Liei, care se apropiase de Rodica Dumitrescu. „Dar, pentru Dumnezeu! Pentru Dumnezeu!“ A tăcut imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
n-am înțeles de unde izbucnise. Simțeam o stinghereală în ceilalți sau o încordare sau poate și una, și alta. Rodica Dumitrescu îl privea mai departe pe Vlad, fără să-i mai vorbească, iar degetele ei continuau să zvâcnească încet pe fusta întinsă pe pulpe. Atunci a sunat telefonul, a întins mâna spre el, a început să vorbească repede în receptor, apoi s-a ridicat și a trecut cu aparatul în hol și a continuat să vorbească acolo, i se auzea glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ajuns aici. Sau ai vrea să mă las copleșită de amintirea unor sentimente pentru tine și să... Nu vreau, înțelegi?“ Se ridicase și mergea de la sofa la birou și la ușa deschisă a balconului, repede și unduindu-și nervos clinurile fustei. Își împreunase mâinile în dreptul sânilor, cum făcea întotdeauna când era agitată. Se uita o clipă la Andrei Vlădescu și își relua mersul, vorbind. Nu mai era distantă și apa aceea de mulțumire de pe chipul ei dispăruse. „Dar nu înțelegi“, spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
poarta teatrului Cathay, cel mai mare cinematograf din lume, unde o mulțime de vînzătoare și dactilografe chinezoaice, cerșetori și borfași, se revărsau În stradă să vadă oamenii care veneau la spectacolul de seară. CÎnd coborau din limuzine, femeile Își plimbau fustele lungi printre cele două șiruri ale gărzii de onoare formate din cincizeci de cocoșați În costume medievale. Cu trei luni În urmă, cînd părinții Îl duseseră pe Jim la premiera filmului Cocoșatul de la Notre Dame, fuseseră două sute de cocoșați, recrutați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
lângă mine, cu o zi înainte ne văzuserăm toți 3, ne plimbaserăm aiurea pe stradă și viața era iar frumoasă. Fuseserăm seara sus, în Ceainărie, să vedem un film, după ce în AfterDays Ham câinele alerga, țopăia și mă trăgea de fustă. Mâncasem cu Cezar o salată la Cafeneaua Artiștilor în drum spre Păianjenul, care nu mai avea curaj să mă sune direct, o sunase pe Prințesă și mă întrebă: ne vedem? Poate peste o oră, zic, cumva să stau singură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
atâtea scuze, ce vrei, așa sunt, mă așez pe margine și el e cel care se vrea mereu împăcat și aproape doarme și e mai mult el decât noi, iar eu alerg tot timpul în urma mașinii care mi-a prins fusta, aș sta și aș pleca, nu-mi convine, dar tot timpul realizez prea târziu că nu-mi convine, deja când nu mai pot, m-aș duce, oricum trebuie să ajung în dimineața asta la București, mă întâlnesc la bancă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
cu insistență de presă în numărătoare inversă, el doarme, deși 12, ceasul mental era dat peste cap de alcool, de dans, de noaptea asta când, mă bucur că a rămas, îmi șoptește Baby la ureche, te iubesc, Baby, eu cu fusta scurtă și ți-a lucrat bine măseaua... îhî... și el furios a aruncat cu scaune în oglinzile venețiene, bine că nu le-a spart, nici toată familia... pompierul nu ne lasă să ieșim din teatru! fugim pe scări, e lacăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
eram și eu atunci, îmi vine în nări aerul de uitat înainte, ținta, de aruncat pe piept fără prea multe frânghii: cu el 4 ani, 3 ani jumate cu el... îi învidiez tinerețea, eșecul meu pare mai grav, deși cu fusta scurtă, duc o luptă inutilă, truda mea e în gol, pietre de moară suite pe deal pe care nu știu ce forță le teleportează la poale în fața privirii mele prostite, nu înțeleg mecanismul, nu înțeleg rațiunea acestor apariții și dispariții, nu înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
avânta într-un sens, apoi într-altul, în timp ce părul lung vălurea în jurul lui ca o mantie din franjuri de mătase. Cei mai tineri dintre bărbați se aruncară după el și căzură pe covor. Femeile și fetele, împiedicate de propriile lor fuste, ajunseră și ele tot acolo, țipând cu mare plăcere. Bărboșii boieri divaniți, incomodați de greutatea anilor, a caftanelor și a calpacelor tivite cu blănițe de jder, doar se răsuceau pe călcâie la dreapta sau la stânga, urmărind fuga micuțului rebel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ziua pe toate ulițele, de zeci de ori pe aceleași ulițe, pentru că nu avea voie să părăsească localitatea. Spre seară, undeva, se stârni mult praf și vuiet. Se pornise Geamala. Mai mulți flăcăi purtau o păpușă mare, umplută cu paie. Fustă creață, făcută numai din petice, obraji, buze vopsite cu creionul roșu, gene cusute și, între ele, doi nasturi mari, holbați către mulțimea adunată în jur. ― Dansează, Geamala! Râzi, Geamala! Joacă, Geamala! îi strigau tare flăcăii în chiotele și hohotele mulțimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
grotesc, halucinant. ― Hai, Geamala! Fii focoasă! Mai fioroasă! Așa, Geamala! Scapă-ți țâța, muiere mare! Așa! Oooo!.. Mamăăă!... Hai! Hai, Geamală, fă-te-ncoa’! Hai ș-arată-ți fofelnița, făăă! o tot îmboldeau, în timp ce flăcăii mânuiau cu abilitate sârmele și sforile pe sub fustele ei flendurite și pestrițe. Iancu se oprise la marginea drumului. Stătea cu coatele rezemate într-o ulucă șubredă. Se simțea copleșit. Pentru el priveliștea era insuportabilă până la durere. Era de-a dreptul tragică. Îi venea să strige, să urle în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Zerendei sunară violent atunci când ea își retrase brusc mâna, ca și cum s-ar fi lepădat de ceva. Privea fereastra pe care lumina zilei o făcea tot mai alburie. Tăcea. Trăsura se opri. Și iar se auzi sunetul brățărilor. Zerenda își strânse fustele înainte de a sări, murmurând niște cuvinte de mulțumire. Prințul o urmări cum se îndepărta. țiganca nu mergea. Înainta pe vârfuri în fluturarea mută a volanelor și a șalului mare cu franjuri lungi. Aluneca ușor, cu grația efemeră a nălucilor. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
să încropească imaginare tratate dintre noi și Înalta Poartă pentru un oarecare congres din Focșani, adică un fals, și o pricăjită gramatică pentru uzul unui obscur agent austriac... Cât despre poza de veșnic și la fel de îndrăgostit de oricare purtătoare de fustă mai acătării... aceeași ciulama de rose-tuberose pentru fiecare.” Iancu știa că Nicolae n-ar fi fost de acord cu el. Avusese o relație specială cu tatăl său și considera poeziile acestuia cu mult mai reușite decât cele scrise de Goethe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
diabolic, și mă văd și acum cum suflu într-un pahar cu apă, neizbutind să sorb din el, din pricina emoției. Rufele fac „fleașc” și de fiece dată, Paraschiva își balansează crupa, până când mâna mi se întinde singură să-i ridice fusta udă. Văd josul pantalonilor ei de pichet roșu legat cu un șiret de gheată pe deasupra genunchiului. Paraschiva oprește fleșcăitul, și așa mărunt cum sunt, ajung ca să-i îmbrățișez o pulpă și să posed într-o secundă cureaua de carne dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cărei ochi erau două palide picături de apă înconjurate cu umbre albastre. Buzele îi erau mărite cu o linie portocalie care ajungea aproape până la nări. Pe lângă cercei, câteva șuvițe de păr cărunt scăpau de sub peruca neagră, care stătea puțin șuie. Fusta scurtă dădea la iveală picioarele ofilite și strâmbe, iar escarpenii prea largi păreau niște galoși. Zilele întregi de somnolență sub o lampă cu ultraviolete o copseseră pe domnișoara Trixie până la o nuanță cafeniu-aurie. Zău că arată bine, spuse domnul Gonzalez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
aici.“ N-a fost să fie așa. Tot ce făceau era că stăteau în cameră. S-ar fi zis că-n fiecare noapte făceau naiba știe ce. Și ce-mi mai auzeau mie urechile prin fereastra deschisă! „Lasă-ți jos fusta aia!“; „Pleacă din patu’ meu!“; „Cum îndrăznești? Eu sunt virgin.“ Era groaznic! Luam aspirine două’ ș’ patru de ore pe zi. Pe urmă fata a plecat. N-o pot acuza. Nu era nici ea, oricum, întreagă, dacă s-a-ncurcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Moșule, cu blana brună? -De nimic nu-mi este dor, C-am un ghimpe în picior. Mor, mor, mor. V Varza s-a-ntâlnit cu barza Lângă-o brazdă de mărar; Și cum calcă barza rar Varza-i spune: -N-ai ca mine Fuste multe...Ce rușine! Barza i-a zâmbit de sus, Și-a luat zborul și s-a dus. X Xenia are un pix Și la ora șapte fix Lasă pixul și-un creion Și cântă la xilofon. Exersează,exersează Și pe
ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_520]
-
Watson și Rennie se-nghesuiră Înăuntru din frigul de afară, iar zăpada intră șfichiuind pe lângă ei În camera ponosită. — Numele? ceru Insch, ațintind un deget gras spre femeia scandalizată. Era Îmbrăcată ca pentru următoarea era glaciară: pulover gros de lână, fustă groasă de lână, șosete groase de lână, papuci mari, plușați, și, peste toate astea, un cardigan mărime XXL maro jegos. Părul Îi arăta de parcă fusese stilizat prin anii ’50, nemafiind atins de atunci. Lucea În bucle cu aspect unsuros, lipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de transmisie al stației de radio cu bărbia. Era Încă prinsă de umărul ei, numai că, oricât ar fi Încercat, nu reuși să-l atingă. Apoi o pereche de picioare veniră În bucătărie. Erau Învelite În ciorapi groși și o fustă groasă de lână, Încadrate din spate de holul Întunecat. Watson Își ridică privirea spre fața doamnei Strichen. Ochii femeii erau rotunzi și albi, iar cercul fără vlagă format de gura ei se mișca fără să scoată un cuvânt În timp ce privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]