3,300 matches
-
impusă de Gaertner și Kruger împiedică această contradicție în sensurile preferințelor pe x variante . [l.4.4.1*]: Oricare ar fi profilurile preferințelor individuale, dacă preferințele pe x variante ( x aspectele din decisivitățile libertariene) nu au sens contrar (se permit indiferentele în acest fel) preferințelor pe x aspectele din perechile pe care acționează procedura paretiană, atunci preferința socială este aciclică. Demonstrație [l.4.4.1*]. Să presupunem că avem doi indivizi, i, j și trei alternative, ca în forma originală a
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
care aceștia sunt empatici (a se vedea secțiunea formală pentru detalii). footnote>. 6.1.2. Restricționarea domeniului universal la preferințe liberale slabe Această restricție pleacă de la următoarea intuiție: o persoană cu preferințe liberale poate fi concepută ca fiind cel puțin indiferentă între alternativele care se află în sfera, sau sferele, personală(e) a(ale) unui alt individ, sau a(ale) unor alți indivizi. În termenii folosiți în acest capitol, un astfel de liberal are o preferință slabă între alternativele care sunt
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
unor alternative ce pot fi preferate social (asumpția standard în TAS) și dacă acordăm indivizilor dreptul de a determina preferința socială între anumite alternative, care îi privesc doar pe ei (condiția libertariană), atunci, dacă observăm totuși că indivizii nu sunt indiferenți în ceea ce privește perechile pe care ceilalți sunt considerați unici decideți legitimi (pentru că alternativele variază doar în privința propriului comportament), putem să deducem faptul că aceste comportamente îi afectează într-un anumit sens. Cum TAS standard nu permite negocieri și plăți laterale (compensații
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
două proceduri, una dintre ele limitând domeniul unanimității paretiene, externalitățile pot apărea. Altfel spus, ori de câte ori ne depărtăm de procedura paretiană, permitem apariția externalităților. Același lucru poate fi observat și altfel: dacă nu ar exista externalități, lewd și prude ar fi indiferenți pe perechile în care ceilalți sunt decisivi, și paradoxul nu ar apărea<footnote De asemenea, în (1982), Bernholz demonstra faptul că externalitățile sunt o condiție necesară pentru apariția preferințelor sociale ciclice (mai precis, intranzitive și ciclice) în societăți nedictatoriale. Pentru
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
există externalități, tu vei fi indiferent dacă o citesc sau nu. De aici preferința socială pe astfel de perechi va fi dată de procedura paretiană tare, i.e. cel puțin un individ exprimă o preferință strictă pentru o alternativă, ceilalți fiind indiferenți. Cum însă în cazul teoremei de imposibilitate a unui paretian libertarian observăm că fiecare are preferințe stricte între alternativele aflate în sfera personală a celuilalt, trebuie să deducem existența efectelor externe. Ceea ce urmează, odată ce am înțeles problema ca fiind una
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
poate reflecta pe cea pentru celelalte poziții. În termenii lui Saari: „regula pluralității este exclusă, spre exemplu, deoarece (ierarhizează) a(bc) pentru un profil unanim abc<footnote Unde a(bc) se citește a preferat lui b și c, și b indiferent lui c, iar abc se citește „a preferat lui b și lui c, b preferat lui c”. footnote>, eșuând a reflecta în preferința socială preferința unanimă bc.” [Saari, 1998, p. 241]. Metaforic formulat, regula pluralității poartă ochelari care permit, exclusiv
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
pot să preiau zeii, numele, limba sau casta celuilalt. Sunt gata să renunț la ceea ce mă definește și sunt gata să mă definesc prin ce nu este al meu. La limită, determinațiile fondului intim străin dispar în iubire, sau devin indiferente, și locul pe care dispariția lor îl lasă liber este umplut de obiectul pentru care iubirea mea a optat: de celălalt. La rândul lui, celălalt se curăță, în vederea dăruirii, de determinațiile sale și vine în fața mea liber pentru a fi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
profesională, morală și civică; sunt ireproșabil profesional sau, dimpotrivă, prost cotat; sunt un bun părinte, un bun fiu, un bun cetățean sau, dimpotrivă, nu-mi onorez obligațiile morale, nu-mi educ copiii, mă dezinteresez de soarta celor apropiați, îmi este indiferentă suferința celor din jur; ignor obiceiurile locului și încalc normele și legile țării mele, fur, omor, dezertez. - În toate aceste cazuri în joc este respectabilitatea, iar nereușita ia forma dezonoarei. Când, la întrebarea pe care mi-o pun alții (societatea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
peras nu este la greci un concept de rând, dar el reprezintă o modalitate de raționalizare a lumii, bazată pe detectarea elementului primordial al organizării ei. Postularea unei „limite ultime“, a acelui peiras pymaton, nu este rezultatul opțiunii arbitrare sau indiferente pentru o lume a finitului; dimpotrivă, aici este vorba de un spirit care trebuie să cucerească o garanție de inteligibilitate a existenței și, totodată, să consemneze locul de unde ontologia poate începe. Această funcție ontologic-orientativă a limitei (care deschide totodată către
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Europa de răsărit, puțini dintre gentili îi considerau pe evrei drept ființe umane; în cel mai bun caz, ei erau priviți prin lentilele distorsiunilor și caricaturilor antisemite; li se atribuiau prea adesea însușiri diavolești. Evreii au reacționat izolîndu-se și devenind indiferenți la ceea ce gîndeau gentilii despre ei. Propriile lor prejudecăți le-au potențat pe cele ale românilor în privința lor. Evreii din Occident s-au asimilat și au adus o contribuție imensă la bunăstarea națiunilor care i-au găzduit. Nu se poate
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
țarul Nicolae I -, considerîndu-l o instituție străină odioasă 55. Numai Nicolae Bălcescu și el naționalist romantic a scăpat de blamarea, aproape fără excepție, de către Iorga a liderilor de la 184856. Iorga susținea că Brătienii au stînjenit evoluția organică a României, fiind indiferenți față de țăranul român. El nu era de acord cu unele științe moderne, numid sociologia un "azil de nebuni". Personal, nu-l dușmănea deloc pe marele sociolog român Dimitrie Gusti, dar făcea remarci sarcastice la adresa acestuia. Respingea și psihiatria, considerînd-o drept
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
accentuate de greșelile comise în cadrul efortului de război și de impactul războiului asupra populației, au dus la Revoluția din Februarie. Țarul a fost obligat să abdice. Iorga a apreciat pozitiv acest lucru, dar era oarecum temător. "România nu poate rămîne indiferentă", scria el, exprimîndu-și totuși "cele mai bune urări pentru Rusia" și observînd că moralul soldaților ruși era bun75. Așa era cel puțin la momentul respectiv. Românii aveau puține legături cu trupele rusești. Așa cum remarca Iorga, numai polonezii veneau acasă la
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Allenby nu era deloc un Godefroy de Bouillon; el venea la Ierusalimul lui David și al lui Solomon. Iorga și-a explicat simpatia: "Ca naționalist, nu poate proceda altfel"100. În toamnă, situația devenise disperată în Moldova. Armata română era indiferentă față de anarhia din rîndul rușilor, dar nu și față de consecințele dezmembrării forțelor armate ale principalului ei aliat. În cele din urmă, unitățile rusești rămase au fost alungate de armata română. La plecare, rușii și-au demonstrat depravarea și lipsa de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
unde comuniștii puteau spera să dobândească puterea prin mijloace legale sau aparent legale, Stalin nu avea nimic Împotrivă, cel puțin până În toamna anului 1947. Dar obiectivul nu era legalitatea, ci puterea, motiv pentru care strategiile au devenit mai agresive și indiferente la reguli judiciare sau politice, cu riscul de a pierde simpatia internațională, când comuniștii au Înțeles că succesul electoral Îi va ocoli. Cu toate acestea, au existat importante diferențe locale. Intervenția sovietică a fost mai puternică În Bulgaria și România
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
germane, a rupt vulnerabila jumătate estică de restul continentului. Pe atunci, occidentalii nu s-au sinchisit. Cu excepția nemților - națiunea cea mai afectată de diviziunea Europei, dar și cel mai puțin În măsură să protesteze -, europenii din Vest erau În general indiferenți la dispariția Europei de Est. Ba chiar s-au obișnuit atât de rapid, ocupați cum erau cu transformările notabile din propriile lor țări, Încât impermeabila barieră armată de la Marea Baltică până la Marea Adriatică a părut În scurtă vreme cât se poate de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a stimula și disemina „calitatea”. Deși se adresa segmentului numit În Europa „intelighenție”, acesta evita Într-un stil englezesc inconfundabil, prin amestecul de muzică clasică, discuții serioase și conferințe de specialitate, orice subiect politic sensibil sau controversat. Britanicii nu erau indiferenți la problemele europene. Diverse periodice informau regulat despre politica și cultura europene, iar cititorii britanici puteau fi la curent dacă doreau. Ei conștientizau, de asemenea, proporțiile traumei suferite pe continent. În septembrie 1945, Cyril Connolly descria În propriul ziar, Horizon
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bandelor. Îmbrăcați În haine Închise la culoare, mulate - uneori din piele, alteori din piele Întoarsă, Întotdeauna croite strâmt și cumva amenințătoare -, așa-zișii blousons noirs (Franța), Halbstarker (Germania și Austria), skinknuttar (Suedia) și londonezii teddy boys afișau o atitudine cinică, indiferentă, un amestec de Marlon Brando (În The Wild One șSălbaticulț) și James Dean (În Rebel Without a Cause șRebel fără cauzăț). Dar, În ciuda unor izbucniri de violență sporadice - cele mai serioase În Marea Britanie, unde bande de tineri Îmbrăcați În piele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
după război nici nu știau că sunt evrei - din prudență, părinții lor preferau să-și facă uitată originea 8. Mai ales În Polonia, numeroșii comuniști evrei - unii cu funcții de partid, alții activând În universități sau având profesii liberale - erau indiferenți față de propria origine, iar unii, suficient de naivi Încât să creadă că indiferența lor e Împărtășită de toți polonezii. Dar ei reprezentau o țintă irezistibilă pentru oricine urmărea accesul la putere În cadrul partidului și popularitatea demagogică În țară9. Nu lipsea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oblăduirea naziștilor, a unui stat-marionetă „independent”, cu capitala la Bratislava. Invers, cehii din Boemia și Moravia, urbani și preponderent social-democrați, au fost cei care au votat pentru comuniști În alegerile postbelice, În timp ce slovacii catolici s-au opus sau au rămas indiferenți. Cu toatea acestea, Slovacia nu a dus-o rău sub comunism. Intelectualii slovaci au căzut victime epurărilor comuniste, fiind acuzați de naționalism burghez sau de conspirație anticomunistă (sau ambele). Iar puținii evrei slovaci care au supraviețuit sufereau alături de omologii lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
principiile marxism-leninismului și socialismului În țara sa, dar nu trebuie să se abată de la aceste principii dacă vrea să rămână un partid comunist... O verigă slabă În sistemul mondial al socialismului afectează direct toate țările socialiste; ele nu pot rămâne indiferente”. E posibil ca această declarație, o afirmație voalată a dreptului Kremlinului de a lichida preventiv orice amenințare la adresa socialismului În orice țară socialistă, să-l fi pus pe gânduri pe Dubček. Dar nu exista cale de Întoarcere, așa Încât el a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
greu să se adapteze la cutumele sociale Încetățenite de mult În Nord; de fapt, acest proces a precedat revoluțiile politice. Nerăbdători să scape de constrângerile unei alte epoci, tinerii erau extrem de sceptici față de retorica stângii, dar și a dreptei, și indiferenți la valorile tradiționale. Vizitatorii Lisabonei sau Madridului din anii de după tranziție erau foarte surprinși de lipsa oricărei referințe la trecutul recent, fie ea politică sau culturală 20. Anii ’30 au alunecat curând Într-o irelevanță pe care o surprinde cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
eseiștii din Spania, RFG sau Italia erau acaparați În acești ani de probleme locale - deși amenințarea teroristă care Îi preocupa avea și ea implicații ce discreditau utopismul radical. Intelectualii din Marea Britanie, care n-au fost niciodată seduși de comunism, erau indiferenți la declinul acestuia și distanți față de noua dispoziție de pe continent. În Franța, În schimb, proiectul comunist se bucurase multă vreme de o simpatie considerabilă. Când anticomunismul a luat amploare În dezbaterile publice din viața franceză, În conjuncție cu declinul constant
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu 1998, Uniunea Europeană a inițiat procesul de aderare pentru toate cele zece candidate estice, alături de Cipru. La scurt timp, pe listă a fost adăugată Malta. Turcia a rămas Însă pe dinafară. Din acest moment, extinderea a căpătat o dinamică proprie, indiferentă la premonițiile sumbre ale unor membri UE și, dacă ne luăm după sondaje, la lipsa generală de entuziasm din partea „vechilor europeni”. S-au demarat negocieri bilaterale de aderare, mai Întâi cu un așa-zis nucleu de țări candidate (Cipru, Republica
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
voteze la alegerile europene. În Polonia, participarea de numai 20% reprezenta o scădere cu 26 de procente față de alegerile naționale din 2001, fiind cea mai redusă de la căderea comunismului. De ce erau europenii, cei „noi” și cei „vechi” deopotrivă, atât de indiferenți față de treburile Uniunii Europene? În mare parte din convingerea universală că nu le pot influența. Majoritatea guvernelor europene nu au supus la vot deciziile de aderare la UE sau la zona euro - poate și pentru că În țările În care s-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
piața unică” a Uniunii Europene. A treia cale a fost propusă atât ca soluție pragmatică la dilemele economice și sociale, cât și ca o inovație conceptuală după decenii de stagnare teoretică. Admiratorii ei de pe continent s-au raliat În grabă, indiferenți la rateurile unor tentative similare din propriul trecut național (Îndeosebi „a treia cale” fascistă, atât de populară În anii ’30). Sub președinția lui Jacques Delors (1985-1995), Comisia Europeană păruse că exagerează cu normele și regulile, făcând din „Europa” un substitut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]