4,397 matches
-
științifice ("clare" în accepțiunea lui Dilthey, "orizontale" în cea a lui Blaga) au ca "ultimă ambiție" să fie "<<adevărate>>, ceea ce în limbajul lor înseamnă <<empiric verificabil>>". În acest sens, Blaga adaugă foarte sugestiv că "știința s-a imunizat metodic față de ispitele înaltului și adâncului" și chiar în "această asceză orizontală" (a clarității, conform lui Dilthey) stau "tăria și slăbiciunea ei"92. Aici am completa că, în aceeași măsură, "tăria și slăbiciunea" metafizicii rezidă în "verticalitatea" ideilor acesteia, adică în "profunzimea" lor
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
existența omului în anume coordonate metafizice."98 Tocmai de aceea, odată cu fiecare viziune despre lume, filozofia se află la început de drum. Călăuziți de modelul pluralității, adepții relativismului în filozofie dau așadar un răspuns afirmativ la chemarea unor astfel de ispite. Ei prețuiesc asumarea destinului de creator, demersul în sine, și nu neapărat rezultatele investigației metafizice, măsurate după criteriile univocității și "supratem-poralității" științifice. Aceste rezultate nu au cum să fie universal valabile conform criteriilor științei, dar în cazul sistemelor importante ele
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
afară lopata de la cuptor, grebla și țăpoiul*; apoi se deschid ferestrele, ca să iasă dracul din casă și să-l trăsnească fulgerul. Sf. Ilie, la ziua lui, umblă pe cer și caută pe diavol să-l trăsnească, ca să scape lumea de ispită. La început, lumea era numai apă și plutea ca un nor. Dumnezeu și dracu’ au umblat șapte ani pe apele întinse, pînă cînd au obosit. Dumnezeu l-a trimis pe drac să aducă din fundul mării lut ca să-și facă
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
exprimă un anume tip de umanitate. Ca de pildă, Ioanide, genialoid capricios, simpatic, creativ, încrezător în forța indelebilă a faptei artistice, opus tipului uscat, protocolar, inertului profesor de construcții Pomponescu, încremenit în proiectul "catedralei neamului". Nu reușim să ne opunem ispitei de a cita începutul unei ficțiuni romanești, al cărei personaj, întâmplător, se numește Mateiu I. Caragiale: Se putea vedea acum cațiva ani, trecând prin piața Sf. Gheorghe, un bărbat care, prin infațișarea lui, atrăgea numaidecât atenția. Era iarnă, cu zăpadă
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
înțelegerea modului referențial într-o lume de invenție. NOTE 1. "Romanul celibatar" traduce titlul lucrării colective semnate de Jean-Pierre Bertrand, Michel Biron, Jacques Dubois, Jeannine Pâque, Le Roman célibataire. D'À Rebours à Paludes, José Corti, 1996. 2. E. M. Cioran, Ispita de a exista, Humanitas, București, 1992, eseul Dincolo de roman, pp. 111. 3. Ibidem, p. 116. 4. Livio Belloï, La scène proustienne. Proust, Goffman et le théâtre du monde, Nathan, p. 7. 5. Maurice Blanchot, Le Livre à venir, Ed. Gallimard
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cît de jos -// Ca să-i fie de folos -// Și-așa cocon de Împărat -// Bun gînd Dumnezeu i-a dat -// Și-n pustie a plecat -// Și-n pustie locuiește -// Dușmanu mi-l ispitește -// Stă de el cu zi și noapte -// Cu ispită pîn-la moarte -// Tot umblînd prin umbre dese -// Și prin holde neculese -// O, suflete ticălos -// Ziceai că-n lume-i frumos Jelui-m-aș și n-am cui -// Jelui-m-aș cerbului -// Cerbul e o fiară mută -// Nu poate ca să răspundă
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
în el, și totul se va cufunda în beznă: "Să nu se știe că mă dezmierdai/ Și că-n mine însuți tu vei fi trăit". În lipsa lui Dumnezeu (marea absență din viața poetului), psalmistul are resentimente, se lamentează, sfidează având ispita adamică de a se identifica, mereu, cu divinitatea, în sensul creației: "Noi viori să farmec, nouă melodie/ Să găsesc și stihuri sprintene și grele", creație în complicitate cu vecia. Izvorând din sensibilitatea artistului, arta înveșnicește sufletul, înfățișează fenomenul de ruptură
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
migrează din ținuturile polare spre lumina soarelui. Balada are și un sens inițiatic, sens care se relevă în răspunsul pe care lapona îl dă celor trei chemări ispititoare ale "regelui ciupearcă". Pentru făptura umană, o treaptă inițiatică este reprezentată de ispita somnului și visului, în umbra poienii, dar Enigel rezistă în fața ispitei. Riga Crypto nu-și poate depăși condiția și ieșirea la lumină îi este fatală. În timp ce pentru Enigel roata solară este benefică, pentru Crypto este un element malefic, transformându-l
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
sens inițiatic, sens care se relevă în răspunsul pe care lapona îl dă celor trei chemări ispititoare ale "regelui ciupearcă". Pentru făptura umană, o treaptă inițiatică este reprezentată de ispita somnului și visului, în umbra poienii, dar Enigel rezistă în fața ispitei. Riga Crypto nu-și poate depăși condiția și ieșirea la lumină îi este fatală. În timp ce pentru Enigel roata solară este benefică, pentru Crypto este un element malefic, transformându-l într-o ciupercă otrăvitoare. Din ceas, dedus... Poezia Din ceas, dedus
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
te poate ajuta să te strecori printre relele sociale, într-o societate meschină, și îndemnul exprimat fluent, convingător, împrumută ceva din naturalețea expresiei populare: "Nu băga nici chiar de seamă/ Din cărarea ta afară/ De te-ndeamnă, de te cheamă". Ispita este departe de demnitatea umană prin scopul ei stupid "Ca să schimbe actorii-n scenă" ( Strofa a opta). Pentru a evita deziluziile de orice fel, omul trebuie să apeleze la rațiune, la judecata rece, reală, la atitudinea de obiectivare a vieții
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
rețea este de fi ni tă ca „vârstă a pa ti mi lor și a lipsei de înțelepciune. În plus, femeia, prin natura ei, cade mai les ne în păcat, ea este mult mai vul ne ra bi lă în fața ispitei; băr ba tul trebuie să țină cont și de aceste aspecte atunci când se con frun tă cu problema des frâu lui feminin. Argumen te le, culese din codul de legi și din Evanghelie, sunt folosite de clerici în încercarea de
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
se situează un aparat care știe a folosi instrumentele puterii, căci le exercită de atâta timp, și nu ezită să le pună în slujba unui plan menit a asigura, sub altă formă, continuitatea vechiului regim. Fantomele persistă, în ciuda oprobiului public, ispita puterii i-a sedus pe mulți și nu e surprinzător că se refuză părăsirea ei benevolă. Posedații epocii noastre se supun acelorași reguli psihosociale ca și pe vremea lui Dostoievski. Ciudat e numai faptul că ignoră profundele schimbări ce se
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
să-și adjudece instrumentele puterii, de care, în fond, au dispus mereu. Le au acum la îndemână, discreționar, căci nu s-a putut forma între timp o opoziție destul de puternică pentru a le mărgini exercițiul și a descuraja o eventuală ispită totalitară. Ceea ce surprinde oarecum e cât de puțin au știut ei să învețe din evenimentele acestui sfârșit de ciclu. Fascinația puterii e redutabilă și naște, pare-se, un fel de cecitate care pe mulți i-a dus la pierzanie politică
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
european", după Congresul de la Viena, nu era altceva decât o expresie a politicii de dominație a marilor puteri. În numele aceluiași echilibru s-a amânat mult timp rezolvarea "chestiunii orientale", socotindu-se că Imperiul otoman era indispensabil pentru "balanța puterilor". Față de ispita hegemonică a unor puteri statale e nevoie mereu de o contra-pondere, de o forță echilibrantă 3. Istoria coalițiilor e în fond istoria luptei pentru prezervarea unui echilibru de forțe, echilibru ce se vădește însă mereu instabil, precar, provizoriu. Problema pe
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
întâlnește mai în toate scrierile de seamă ale epocii. E destul să amintim, dacă mai era nevoie, splendidul poem al renașterii noastre, care e Cântarea României. "Norodul trebuie să se ispășească și să se curețe de păcatele sale", căci "prin ispitele suferinței numai se curăță noroadele". Suferința, "divina necunoscută", după o expresie celebră, e un factor al istoriei. Suportabilă, cât timp nu pare absurdă, ea nutrește la limită explozii ce purifică, instituind noi echilibre, dacă nu cade în exces de voluntarism
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
lesne decelabile și în primele manifestări de conștiință critică. Dotat excepțional pentru filosofie și admis din capul locului în cercurile germane de specialitate, Maiorescu putea ajunge curând o somitate în acel domeniu. A trebuit să renunțe însă destul de repede la ispita afirmării printre cei aleși ca să fie încununați cu lauri. A fost, fără îndoială, o alegere dramatică. Tânărul filosof renunța la comodități firești într-o lume așezată, deprinsă cu rânduiala, cu recunoașterea muncii oricui, pentru a încerca să pună temelie solidă
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
metodă, edificare sistematică, reflecție adâncită, dar și evitarea grabei, a acelei frenezii restitutive care poate răsturna spectaculos imaginile, fără să obțină totuși apropierea de adevăr. Cronica, XXV, 16 (20 aprilie 1990), p. 1 ISTORIA CA TERAPEUTICĂ A SPIRITULUI Între atâtea ispite și exhortații, momentul actual e o bună ocazie de gândire pe marginea istoriei, ca depozit de experiențe umane, ca șansă de autocunoaștere, fie că e vorba de individ sau de colectivități preocupate de rostul lor în lume. O anchetă riguroasă
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a cărei notă distinctivă ar fi o modernitate aparent străină de ideologiile trecutului. În fond, ca și acum un secol și jumătate, această lume franceză își căuta identitatea și manifesta aceeași tendință de balans între liberalism și socialism, ca și ispita unei formule mediane. Cum se oglindea ea în inteligența rusă? Cum se definea, la rândul său între țar, împărat, revoluție Polonia? Cum se prezintă "discipolul român" al ideologiei revoluționare? Ultima chestiune e cea mai amplu tratată în volum. Altele se
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
timp, adică la acea istorie pe care Kogălniceanu o imagina ca sursă de învățătură, de norme comportamentale, de "îndemn la slavă și la fapta bună", descoperind în ea, pe urmele lui Cicero, un mijloc de a extinde oarecum viața prim "ispita veacurilor". Fiindcă, se întreba istoricul, reluând antica formulă, "ce este vârsta omului, dacă memoria faptelor noastre nu s-ar uni cu veacurile cele mai dinainte?" Infantilism continuu, încremenire în limitele propriei experiențe. Incapacitatea de a-ți asuma trecutul e un
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
scriitori există paralelisme inclusiv în ceea ce privește parcursul biografic: boală (insomnii-somnambulism), ruptură de spațiul natal, relația cu mama, exponenți ai unor "literaturi mici", condiția de (auto)exilați că trăitori ai aceleiași epoci. În timp ce Sábato proclama că scrie "cu sânge", Cioran afirmă în Ispita de a exista că "viața nu-și revelează esență decât ochilor injectați de sânge". Sângele cu care scriu amândoi nu este simplă teorie, ci este experiența trăită, existențiala. Autobiografie, așa cum proclama Nietzsche că ar fi toate filosofiile și, prin extensie
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
una, și alta; cert este că "e greu sa gasesti omul în spatele poeziei sale gnomice, acel vast codru de aforisme ce se contrazic și se susțin reciproc de la o carte la alta", așa cum remarcă Willim Kluback și Michael Finkenthal în Ispitele lui Cioran 29. Nu a scris că să placă, ci ca să suporte "uratul", care mărturisește că nu l-a părăsit niciodată, referindu-se la uratul esențial, care e conștientizarea singurătății individului, simțământ atât de legat de viață să, încât "sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
capul zmeului, renaște mereu, mistuie, devorează și anihilează. Chiar dacă uram viața, ne agățam mizerabil de ea, spune Cioran, o blestemam, în timp ce dăm lumii copii, unul după altul. Cioran își uimește încă o dată cititorii atunci când, tematizând moartea, în eseul final din Ispita de a exista, exprimă o uluitoare profesiune de credință în favoarea miracolului vieții și a foamei smintite de a trăi: "Pe langă neființă cea de toate zilele, ce miracol, ființa! Ea este incredibilul, ceea ce nu se poate întâmpla, e starea de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
11. Cioran vorbește despre atracția irezistibila a beatitudinii extazului mistic, "experiența extremă", pe care consideră că trebuie trăită numai în singurătate. Excesele sfinților l-au atras prin latura lor provocatoare, amăgit de posibilitatea atingerii absolutului, dar că, însuflețit deopotrivă de ispita absolutului și de sentimentul persistent al vacuității, "cum puteam eu să sper?"12. În eseurile sale despre melancolie parcă am citi din Cancionero de Velázquez de Ávila al lui Sân Juan de la Cruz: "Cine trăiește ca mine / fără doar și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
suficient de puternică pentru a duce la actul real. "De ce nu mă sinucid? Fiindcă mie mi-e scârba, atât de moarte, cât și de viață. Sunt un om care ar fi trebuit aruncat undeva, într-un cazan cu flăcări"82. Ispita, tentația este diferența dintre posibilitate și instinctualitate, dintre libertate și datorie morală, este libertatea dusă la limită. Sinuciderea devine o problemă de libertate, nu de morală: a ieși din scenă când piesă nu mai convinge. Cioran îi evocă pe înțelepții
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ce zic? sunt după ea!"91. Cioran iubește tot ce este efemer, iubește cu pasiune muzică, pentru că exprimă trăiri specifice fragilității vieții, iubește absența mai mult decat prezenta. Aceleiași Jeni Acterian: "Dacă s-ar găsi un remediu împotriva frumuseții, împotriva ispitelor ei distrugătoare, aș fi întâiul care să mă lecuiesc (...). Aș vrea să sece toate marile ca să mă scap de absolutul acesta imediat și de perfecțiunea melancolica, spre care tind secret în preajma zădărniciei marine"92. Aparent, la nivel declarativ, Cioran nu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]