KorAP: Find »[drukola/base=latin & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...130 131 132 ...629 >

15,723 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

pe urmă slavii (după secolele VI-VII), în mai mare măsură, populațiile turce (pecenegi, cumani), mongolii (secolele X-XIII), în mai mică măsură, n-a putut modifica caracterul ei inițial (latin). Concret, pentru toate categoriile esențiale ale vieții omenești folosim termeni latini. Astfel avem noțiuni de famile: om (homo), bărbat (barbatus), femeie-muiere (mulier), părinte (parentem), fiu (filius), fiică (filia), soră (soror), frate (frater), cumnat (cognatus), socru (socer), ginere (generem), nepot (nepos), însușiri fizice și sufletești: bun (bonus), frumos (formosus), tânăr (tener), bătrân

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de stat avem puțini termeni (abundă cei slavi): domn (dominus), jude (judex). Observăm că predomină termenii agro-pastorali, ceea ce indică o populație sedentară, stabilă în nordul Dunării.60 După ce am urmărit, sub aspect lingvistic, componenta autohtonă, traco-dacă, apoi pe cea romanică, latină, să analizăm contribuția slavă la alcătuirea limbii române. Ce a rezultat din această îndelungată "atingere" (Iorga), conviețuire, între slavi și elementul romanic? În Dacia (nordul Dunării), slavii s-au așezat în număr mare și în toate părțile ei, nu numai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mlădiță, mioriță), -av (mârșav, trândav, scârnav), -iv (uscățiv, milostiv, guraliv), -uire (mânuire, făptuire, uluire, dăinuire, prețuire).61 Dicționarul filologului A. Cihac (1879), ce cuprindea 5765 de cuvinte, relevă că două cincimi din ele sunt slave și doar o cincime sunt latine, dar acestea sunt doar o mică fracțiune, căci lexicul românesc însumează, după dicționarul Candrea (ce conține 43.269 cuvinte), numai 16, 41% slave, o șesime, adică 7090 cuvinte. Însă Hasdeu arăta că trebuie să se țină seama de valoarea de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au intrat odată cu întemeierea statelor românești, în secolele XIII-XIV, în legătură cu organizarea și dregătoriile medievale. Elementele vechi slave au pătruns în limba română, în secolele VI-XI, în timpul conviețuirii cu ei. Numărul lor este foarte însemnat și privește, ca și cuvintele latine, toate laturile vieții omenești, în unele domenii mai multe, în altele mai puține, dar le întâlnim peste tot! Dacă termenii om, bărbat, femeie sunt latini, o mulțime de cuvinte care arată însușiri fizice sau sufletești sunt slave: blajin, destoinic, drag

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
XI, în timpul conviețuirii cu ei. Numărul lor este foarte însemnat și privește, ca și cuvintele latine, toate laturile vieții omenești, în unele domenii mai multe, în altele mai puține, dar le întâlnim peste tot! Dacă termenii om, bărbat, femeie sunt latini, o mulțime de cuvinte care arată însușiri fizice sau sufletești sunt slave: blajin, destoinic, drag, dârz, strașnic, sfânt, vrednic, zdravăn, dar și cârn, gângav, gârbov, lacom, nătâng, năuc, netrebnic, prost, tâmp, știrb, vinovat, apoi obraz, gât, gârb, cârcă, crac, gleznă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sfânt, vrednic, zdravăn, dar și cârn, gângav, gârbov, lacom, nătâng, năuc, netrebnic, prost, tâmp, știrb, vinovat, apoi obraz, gât, gârb, cârcă, crac, gleznă, trup, nevastă, mașteră (mamă vitregă), ca ocupații, grădinar, precupeț, vraci, zidar, zlătar. În agricultură, terminologia esențială este latină, dar avem (întâlnim) și cuvinte slave: ovăz, lobodă, țelină, hamei, hrean, mac, rapița, sfecla, pelinul, troscotul, rogozul, măslinele. Unelte agricole: coasă, cosor, coșniță, greblă, lopată, plugul (aratru) este latin, dar părțile sale componente sunt slave: grindeiul, cobila, cormana, plazul. Alte

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ocupații, grădinar, precupeț, vraci, zidar, zlătar. În agricultură, terminologia esențială este latină, dar avem (întâlnim) și cuvinte slave: ovăz, lobodă, țelină, hamei, hrean, mac, rapița, sfecla, pelinul, troscotul, rogozul, măslinele. Unelte agricole: coasă, cosor, coșniță, greblă, lopată, plugul (aratru) este latin, dar părțile sale componente sunt slave: grindeiul, cobila, cormana, plazul. Alte cuvinte: ogor, brazdă, răzor, pârloagă, toloacă, miriște; munci agricole: a îmblăti, a pologi, snop, căpiță, stog. Păstorit (animale): bivol, bivoliță, ogar, cocoș, gâscă, cireadă, izlaz, dobitoc (animal), stână. Animale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
caras, crap, lin, morun, mreană, știucă, plătică, cegă, clean, lostriță, păstrăv, undiță, mreje, năvod, izvor, iaz, iezer, val, baltă, mlaștină, ostrov, dumbravă, lunc, prund. Pământul și vegetația: deal, grădină, livadă, movilă, peșteră, prăpastie, nisip, pajiște, poiană, tină, vârtop. Casa e latină, dar anexele ei sunt slave: grajd, iesle, coteț, pivniță, pod, pridvor, gard, zăbrele, grinda, polița, cojocul, cușma, obielele, delta, cleștele, pila, nicovala. Organizarea militară: ceata, pâlcul, gloata; arme: sabia, sulița, praștia, toporul, steagul, strajă, voinic (voina-război). Organizarea socială și de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe întreg pământul românesc. În limbă, influența înseamnă două cincimi din vocabular, ceea ce arată nu un simplu împrumut de cuvinte, ci amestecul intim al limbii daco-romanilor cu aceea a slavilor, fapt ilustrat și prin formarea de cuvinte noi, cu rădăcină latină și cu sufix slav. Termenii slavi însușiți de limba noastră nu sunt simple dublete ale celor anterioare, ci servesc pentru a exprima noțiuni fundamentale în toate domeniile vieții omenești, ceea ce a dus la dispariția termenilor corespunzători latini. Și să reținem

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
noi, cu rădăcină latină și cu sufix slav. Termenii slavi însușiți de limba noastră nu sunt simple dublete ale celor anterioare, ci servesc pentru a exprima noțiuni fundamentale în toate domeniile vieții omenești, ceea ce a dus la dispariția termenilor corespunzători latini. Și să reținem că nu este vorba decât de moștenirea slavă cea mai veche, aceea a conviețuirii cu ei (secolele VI-XI), nu și de aceea legată de întemeierea statelor medievale românești și de influența culturală. Nu mai vorbim de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
idei, București, Editura Academiei, 1972, p. 11-37. 34. Gh. Ștefan, op. cit., p. 31-42; N. Stoicescu, op. cit., p. 148-158, 159-178; vezi și D. Protase, Problema continuității în Dacia în lumina arheologiei și numismaticii, București, 1966 și Em. Popescu, Inscripțiile grecești și latine din sec. IV-XIII din România, București, 1976. 35. Gh. Ștefan, op. cit., p. 48-52; C. C. Giurescu, Formarea poporului român, op. cit., p. 122-128. 36. I. I. Russu, Etnogeneza românilor, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981, p. 218-219. 37. Ibidem, p. 221-222. 38

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pietre de râșniță, tăvi de lut pentru uscarea grâului, cuptoare de pâine. De pildă, groapa-depozit de la Epureni (jud. Vaslui), care putea înmagazina 1500 kg și gropi-hambar la Bârdad. Dintre cereale se cultivau grâu, secară, orz, ovăz terminologia agrară era, bineînțeles, latină.6 Creșterea animalelor era a doua ocupație fundamentală a economiei românești medievale. Există o interdependență între cele două ocupații-agricultura (cultura pământului) și creșterea animalelor, ocupație larg răspândită la români (cf. Miorița). Creșterea animalelor presupunea păstoritul sedentar, integrat în gospodăria țărănească

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pentru vânat (carnea și blănurile). S-au aflat în așezări și unelte de grădină: săpăligi, rame de hârleț, cosoare, undițe, harpoane. Ocupațiile menționate atestă caracterul stabil, sedentar, al gospodătriei țărănești, economia agrară variată. Terminologia legată de creșterea animalelor este tot latină.7 Mineritul-exploatarea bogățiilor subsolului, a minereurilor-a constituit o importantă ocupație în perioada aceasta. Valorificarea resurselor minerale, mai ales a metalelor de bază, fierul și arama, ca și a sării, necesară pentru hrana oamenilor și animalelor, a continuat și în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
extracției și reducerii minereurilor în numeroase localități: cuptoare de redus s-au aflat în așezările Hlincea-Iași, Bârlad, Fedești, Străulești-București, Zimnicea, Șirna-Prahova, Ghelari-Hunedoara, Vladimirescu-Arad, Telița. Ca și economia agrară, terminologia minieră reflectă vechile tradiții daco-romane anterioare ale mineritului, fiind de origine latină: faur-faber, fier-feriam ș.a. Concluzia este aceea că valorificarea metalelor la sfârșitul mileniului I aparținea populației autohtone românești, în cadrul obștilor sătești agricole. Pe lângă fier, se mai extrăgea arama, cositor, plumb, aur, argint, sarea. În ceea ce privește meșteșugurile, fierul era prelucrat în ateliere de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dublat, în vechea limbă românească, de termenii respectivi romanici (românești), care derivă din latina populară și din cea medievală. Astfel, cea mai veche denumire a membrilor clasei feudale este aceea de cneaz (termen slav), dar el este dublat de termenul latin jude sau judec. Pentru a desemna un om liber, documentele medievale folosesc atât termenul jude cât și pe cel de cneaz, ambii termeni desemnând oamenii liberi și stăpânii de pământ. Străvechea terminologie a lumii feudale de origine romanică se oglindește

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în Țara Românească și anume în documentele scrise în românește. În schimb, cele mai multe documente care oglindesc raporturile sociale, în Moldova și Țara Românească, folosesc pentru țăranii aserviți termenul vecin (tradus în slavonă prin sused). Termenul românesc vecin este de origine latină medievală. Dar, mai târziu, când obștile, libere odinioară, au fost aservite, în cadrul sistemului stăpânirii nobiliare, și pentru că obștea și-a păstrat organizarea internă și sub stăpânirea cnezilor și a boierilor, termenul vecin a devenit sinonim cu om dependent. Aceasta dovedește

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Banat și Transilvania, prin misionari benedictini, iar în secolele XII-XIII, prin misionari cistercieni, dominicani și franciscani, care au adus aici forme de cultură bisericească apuseană-la Cenad, s-a înființat o Școală episcopală pentru cler, care marchează începutul învățământului în limba latină la noi.29 Viața bisericească a românilor sud-dunăreni În sudul Dunării, în secolul al X-lea (976), este menționată o numeroasă populație românească (vlahii) pe o întinsă suprafață, de la Marea Egee la Dunăre, și de la Marea Neagră la Adriatica. Izvoarele istorice fac

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
toate planurile, cu Bizanțul. Supoziția că la Biharea a rezidat un episcop ortodox se sprijină și pe faptul că în reședința (cetatea) aceasta ungurii au stabilit centrul comitatului Bihor, înființat ulterior (1111) și tot aici a fost înființată o episcopie latină, în locul celei ortodoxe. Și la Alba Iulia, unde se afla reședința unui voievodat românesc în sudul Transilvaniei, a putut să existe o episcopie. Descoperirea sub actuala catedrală catolică a orașului a unei "rotonda ecclesia" confirmă odată mai mult susținerea noastră

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Transilvania, relațiile strânse cu Bizanțul-episcopia de la Vidin aparținea acestuia, fiind condusă de ierarhi greci. Stăpânirea lui Ahtum se întindea în sud până la Severin, iar în nord până în Munții Apuseni. Informațiile cele mai numeroase despre acesta le avem dintr-un izvor latin, Vita Sancti Gerardi, care menționează că "a primit încuviințare de la greci și a ridicat în cetatea Morisena o mănăstire în cinstea Sf. Ioan Botezătorul, așezând încă un egumen și călugări greci, după rânduiala și ritul acestora". Călugării "greci" sunt, evident

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Constantinopolului, după desființarea Bulgariei sub Vasile II, Vidinul era stăpânit de bizantini din 1004. Mai târziu, în Morisena, transformat în Cianadina (de-aici Cenad), se înființează o episcopie catolică, fiind chemat călugărul venețian Gerard și aduși 12 călugări de rit latin. Este posibil ca înainte de cucerirea ungurească, Morisena să fi fost centru episcopal ortodox. Episcopia de Dibiscos După reorganizarea Arhiepiscopiei de Ohrida, în anii 1019-1020, imediat după cucerirea Bulgariei apusene, este menționată și episcopia de Branitza (Branicevo-Serbia) cu șase "castre (cetăți

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1198-1216) că unele biserici (mânăstiri) ale "călugărilor greci", deci ortodocși, din regat se ruinează "din lipsa de grijă a episopilor diecezani și din pricina acelor greci înșiși". Regele propunea papei constituirea unei episcopii pentru ei (greci) sau să fie așezați călugări latini în acele mânăstiri. Ca urmare, la 16 aprilie 1204, papa scria episcopului de Oradea și abatelui din Pelissa să viziteze acele "mânăstiri grecești" pentru îndeplinirea celor propuse de rege. Acei călugări "greci", ortodocși, puteau fi de fapt români-erau aici nuclee

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a reușit, prin anii 1200-1201, să convingă pe cneazul Haliciului, Roman Mstislavici, să organizeze o expediție împotriva turanicilor din această zonă. În final, la 13 aprilie 1204, Constantinopolul era ocupat de cavalerii cruciați și, pe ruinele bizantine, se constituia Imperiul Latin de Răsărit (1204-1261). Prin prăbușirea Bizanțului și constituirea statului Asăneștilor dispărea granița comună, veche de secole, între teritoriile bizantine (romane) și cele românești nord-dunărene, care ieșeau definitiv de sub aripa sa. Urmarea a fost că locul Bizanțului în zonă a fost

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
susține existența, în cele două țări române, a unor orașe de tip medieval, încă înainte de întemeierea statului-la sud de Carpați, nu aflăm, în 1247, nici un singur oraș. Cel mai vechi oraș amintit în Țara Românească este Câmpulungul (1300), conform inscripției latine de pe mormântul comitelui Laurentius, așadar înainte de descălecare. În Moldova, întemeierea Episcopiei cumanilor, în 1227, a dus la apariția unei curți și a unui târg-un act al papii amintește cu prilejul năvălirii mongolilor de "civitas de Mylco" (Milcov), civitas, adică

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vieții urbane medievale în spațiul românesc. Așezările devin orașe (urbs)-târguri, prin funcțiile lor multiple, politice, militare, administrativ-fiscale, bisericești, reședințe ale organismelor politice-teritoriale, centre economice, meșteșugărești și comerciale. Aceste așezări urbane incipiente se numesc urbs, civitas, oppidum, forum (în documentele latine) și târguri (în cele slavone).13 Structuri politice la Dunărea de Jos Contactele politice și culturale ale populației autohtone românești din nordul Dunării cu Imperiul, întrerupte prin năvălirea slavo-bulgarilor, în secolul al VII-lea, au fost reluate odată cu revenirea acestuia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în schimbul promisiunii de a recunoaște supremația scaunului apostolic al Romei. Domnia lui Ioniță a coincis cu desfășurarea cruciadei IV, în cursul căreia Constantinopolul a fost cucerit, în aprilie 1204, de cruciați, iar pe ruinele Bizanțului destrămat, s-a constituit Imperiul Latin de Răsărit, având ca împărat pe Balduin de Flandra. S-au constituit numeroase feude încredințate marilor seniori apuseni, iar nobilul venețian Tommaso Morosini a fost ales patriarh latin al Constantinopolului, în scopul unirii bisericii de apus cu cea de răsărit

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]