3,597 matches
-
și gândul se Îngusta tot mai mult, fără speranță, pe măsură ce Înaintam - Înspre regiuni Îndepărtate unde am bâjbâit În căutarea unei deschideri secrete, pentru a descoperi că temnița timpului este sferică și fără ieșiri. Cu excepția sinuciderii, am Încercat totul. Mi-am lepădat identitatea, ca să trec drept o nălucă tradițională și să mă furișez În tărâmurile care existau Înainte ca eu să fi fost conceput. Am suportat mental degradanta companie a doamnelor romanciere victoriene și a coloneilor În rezervă care-și aminteau că
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
era, În așa-numitul parc „vechi“, arhaicul teren de tenis, acum o zonă acoperită cu mușchi, cu mușuroaie de cârtițe și cu ciuperci, care fusese scena unor vesele Întreceri În anii optzeci și nouăzeci (chiar și sobrul ei tată Își lepăda haina și Încerca racheta cea mai grea), dar pe care, când eu am Împlinit zece ani, natura Îl făcuse să dispară, cu meticulozitatea cu care o radieră șterge o problemă de geometrie. În perioada aceea se amenajase un excelent teren
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
unde o bătrânică de neuitat, cu păr cărunt pe bărbie, alegea cu promptitudine un halat de baie dintre multe altele ce atârnau pe o frânghie de rufe. La adăpostul unei mici cabine, erai ajutat de un alt servitor să-ți lepezi costumul de baie Îmbibat cu apă și Îngreunat de nisip. Acesta cădea bâldâbâc pe scândurile de pe jos și Încă tremurând pășeai În afară, călcând pe dungile lui albăstrui difuze. Cabina mirosea a lemn de pin. Servitorul, un cocoșat cu fața
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a unui strop de ploaie, strălucind cu o extravaganță de parazit pe o frunză cordată, Îi făcea vârful să picure și ceea ce părea o globulă de mercur executa un glissando brusc În jos, pe vena centrală și apoi, după ce Își lepăda povara strălucitoare, frunza ușurată se Îndrepta. Pic, tic, tac, pic, tac, tic - clipa În care se petreceau toate acestea nu mi se părea o fracțiune de timp, ci o fisură În el, o bătaie de inimă eșuată, compensată imediat de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pentru a alcătui, cu ajutorul replicilor - aproape perfecte, aproape nevălurite - din apă, trei frumoase ovaluri. Apa arunca, la rândul ei, o pată de lumină dantelată pe piatra intradosurilor pe sub care luneca ambarcațiunea. Din când În când, o petală cobora, cobora, cobora, lepădată de un copac Înflorit și cu sentimentul ciudat că vezi ceva ce nu s-ar cuveni să vadă nici adoratorul, nici spectatorul ocazional, reușeai să zărești reflexia ei, care se Înălța repede - mai repede decât cădea petala - ca să-i iasă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mai exact - o recoltă neașteptată de copii cu sânge turcesc sau mongol În vinele lor inocente, erau fugărite și bătute pe fund (situație În care ele strigau: „Au, vai!“); și emanațiile care veneau de la acești nefericiți ghiduși și de la hainele lepădate de ei ( Împrăștiate ici și colo pe pământ) se amestecau cu duhoarea de apă stătută pentru a alcătui un infern de mirosuri, căruia nu știu cum se face, dar nu i-am găsit nicăieri și niciodată perechea. În grădinile publice din Berlin
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
zâmbește el sarcastic, tot am pus-o de mămăligă cu "Scaunul cela de la Suceava"... Ce-ar fi să mă pustnicesc? îl întreabă pe bătrân, dar acum zâmbetul său e mai mult rânjet. Mă curăț de păcate... Îmi ling rănile... Mă lepăd de trufie... Mă lepăd de "Scaun"... Nu-i vorbă:... m-au lepădat alții... Zău-așa. Nu cunoști prin preajmă, niscaiva peșteri... au, vreo scorbură mai micșoară, așa, pe... "pe măsura mea?" Daniil surâde, cu bucurie. Cum să nu?! Avem! Avem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am pus-o de mămăligă cu "Scaunul cela de la Suceava"... Ce-ar fi să mă pustnicesc? îl întreabă pe bătrân, dar acum zâmbetul său e mai mult rânjet. Mă curăț de păcate... Îmi ling rănile... Mă lepăd de trufie... Mă lepăd de "Scaun"... Nu-i vorbă:... m-au lepădat alții... Zău-așa. Nu cunoști prin preajmă, niscaiva peșteri... au, vreo scorbură mai micșoară, așa, pe... "pe măsura mea?" Daniil surâde, cu bucurie. Cum să nu?! Avem! Avem toate mărimile! După pofta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de la Suceava"... Ce-ar fi să mă pustnicesc? îl întreabă pe bătrân, dar acum zâmbetul său e mai mult rânjet. Mă curăț de păcate... Îmi ling rănile... Mă lepăd de trufie... Mă lepăd de "Scaun"... Nu-i vorbă:... m-au lepădat alții... Zău-așa. Nu cunoști prin preajmă, niscaiva peșteri... au, vreo scorbură mai micșoară, așa, pe... "pe măsura mea?" Daniil surâde, cu bucurie. Cum să nu?! Avem! Avem toate mărimile! După pofta inimii! răspunde el și face o plecăciune, râzând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în bătălie cum șade bine unui viteaz. Se bucură. Toți sunt veseli, pe jilțuri rânduite pe lângă pereți, sau în grupuri, discutând cu aprindere; râd, vorbesc toți odată, prea mult și prea tare. Desigur, e beția izbânzii, dar nu e de lepădat nici contribuția fantasticului Cotnar învechit în pivnițele domniei... Paharnicul Negrilă și câțiva copii de casă tăbârcesc pântecoase carafe cu vin și nu mai prididesc cu umplerea ulcelelor ce seacă prin farmec de parcă nici n-ar avea fund... Nici chiar Înalt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
trebuie să zboare... Alexa își șterge fruntea: n-am zis că nu dau... Ziceam și eu, așa, de... prost... prostime... "Prostimea"? i-o reteză Ștefan. Ce-i cu prostimea? I-ai văzut cum luptă! I-ai văzut cum mor!? Se leapădă de viață cum s-ar lepăda de cămeșă! E drept că nici nu prea au ce pierde, mormăie el. De nu era "prostimea" aiasta cinstite postelnice -, n-ar fi fost nici Podul, nici Lipnicul, nici Baia... nici Moldova n-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fruntea: n-am zis că nu dau... Ziceam și eu, așa, de... prost... prostime... "Prostimea"? i-o reteză Ștefan. Ce-i cu prostimea? I-ai văzut cum luptă! I-ai văzut cum mor!? Se leapădă de viață cum s-ar lepăda de cămeșă! E drept că nici nu prea au ce pierde, mormăie el. De nu era "prostimea" aiasta cinstite postelnice -, n-ar fi fost nici Podul, nici Lipnicul, nici Baia... nici Moldova n-ar fi fost! Aiștea, așa "proști" cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
încuviințează Mihail, parcă dezamăgit că Măria sa n-a încurcat cărarea, cândva, undeva... Bre Nichiperceo, n-ai de gând să-ți iei muiere? Nu de alta, da' ti-i mai potoli. Doar muierea să-ți mai vină de hac; să te lepezi de Satana. Muieri?... Păi, am, rânjește el. Am să dau și la alții... Muiere pentru o viață, bre! Iaca, voi să-ți fiu naș la nuntă. Mulțămesc Măriei tale, se înclină și trage spada. Păi, mireasă am, sărută el spada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
domnul țării cum îngăduia atâta fărădelege?! întreabă Alexandru gâtuit de revoltă. Era doar "Domn!" Ha! Ha! Ha! hohotește sarcastic Ștefan. "Domnul țării?!"... Otreapă sub călcâiul crailor vecini, cârpă înaintea marilor boieri, "Domnul țării" nici crâcnea. Ei îl ridicau, ei îl lepădau. Era domnia boierilor hicleni. Într-un pătrar de veac, am numărat, poate, douăzeci de schimbări la domnie unii de câte două, ba chiar de câte trei ori, după cât plăteau sau ce ajutor străin primeau. Puțin le păsa de țara ruinată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zăpăcit bărbații! Viperă, ai mușcat mâna ce te-a ocrotit! Asta ți-a fost recunoștința?! Nu! Nu!... strigă Voichița. Ba da! Ba da! Îți vei primi răsplata, curând-curând!... Ștefan e nestatornic în dragoste! Sătul de farmecele tinereții tale, te va lepăda ca pe-o treanță. Îl cunosc eu! N-ai fi nici prima, nici ultima ibovnică din viața lui. Voichița se îndreaptă cu mândrie, strigând: Nu! Nu-i adevărat! Nu-i sunt ibovnică! Ce nu?! Ce nu?! Ești! Ești țiitoarea Domnului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
iar închinare". E foc și pară că Măria ta nu respecți "Omagiul închinării personale"... "Să fie clar! amenință el. Să fie clar: până nu pune un genunchi în pământ, ca să presteze personal "Omagiul", cum cere "Codul cavaleriei", până nu se leapădă de cârdășia cu înfumuratul de Mateiaș, tractatul n-are nici o putere!" E culmea Iagelonul aista cu dihonia lui! răbufnește Ștefan scos din sărite. "Satul arde și baba se piaptănă"! Turcii bat la porțile Europei, și lui Cazimir îi arde de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Acasă... Și războiul aista... se întunecă el și oftează. Alexandru se luptă cu somnul și cu un vrăjmaș nevăzut, pe care, harcea-parcea, îl taie cu latul palmei: Mamăăăă!! Ce-am mai spârcuit la tătărâme, harști-harști, din goana calului! "Și ei lepădau armele, șeile, veșmintele și goi, goi, fugeau înspăimântați, doar, doar, și-or scăpa viața!" Ștefan șchioapătă. Carâmbul cizmei e spintecat și lasă să se vadă, alb, bandajul de la gleznă. Mihail îl ajută să-și scoată cămașa de zale; a rămas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se află îndestul aur cu care să răscumpere capul fiului prea iubit!" așa a grăit Ștefan Vodă către solul fericit că a scăpat singur, ciumpăvit, numai cu nasul tăiat, adaugă Duma. Și, punându-i tot aurul în brațe, l-o lepădat peste Nistru, să meargă să povestească stăpânului ce grozăvie i-au văzut ochii. "Și... și să mai pohtească și altă dată, de nu s-a săturat!" a strigat după el Măria sa. Ștefan izbucnește cu teribilă mânie: Nu-mi pare rău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
le batjocorească păgânii, să le arunce câinilor. Alexandru a adormit cu capul pe masă. Ștefan face semn străjerilor: La culcare cu el! Mă țineam să spun Măriei tale... începe Luca Arbore. Starețul de la Mănăstirea Humorului cu toți călugării săi au lepădat sutanele și cer Măriei tale să le dai săbii, că vor să lupte și ei împotriva necredincioșilor. Călugării?!... Cu sabia?!... Aiasta nu s-a mai pomenit! spune Ștefan și inima în el crește. Moldovenii mei!... A dat strechea în popi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în care fiecare liber e să aleagă, vorbește el liniștit, ferm, răspicat. Să hotărască pentru sine... A rămâne?... A pleca?... Alegeți! Cine vrea să mă urmeze, bine! Cine, nu, liber e să se ducă cu Dumnezeu! De vreți să vă lepădați de Ștefan Vodă, lepădați-vă! Acum! Și nu vă voi ține în nume de rău... Mi-am dat cuvântul de domn... Așa precum am slobozit pe țărani, deși știam că mă osândesc singur -, așa vă slobozesc și pre voi... Tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
e să aleagă, vorbește el liniștit, ferm, răspicat. Să hotărască pentru sine... A rămâne?... A pleca?... Alegeți! Cine vrea să mă urmeze, bine! Cine, nu, liber e să se ducă cu Dumnezeu! De vreți să vă lepădați de Ștefan Vodă, lepădați-vă! Acum! Și nu vă voi ține în nume de rău... Mi-am dat cuvântul de domn... Așa precum am slobozit pe țărani, deși știam că mă osândesc singur -, așa vă slobozesc și pre voi... Tot am prea multă oștire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
deși știam că mă osândesc singur -, așa vă slobozesc și pre voi... Tot am prea multă oștire, râde el chinuit. Alegeți! Dar... dar gândiți-vă bine: de rămâneți, vă alegeți cununa de spini... Cine vine cu mine, trebuie să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze..." Hotărâți! Sunteți liberi! Și nu vă temeți! Haideți! Îndrăzniți, boieri dumneavoastră! Nu vă-ndeamnă inima?! Vă salvați pielea!... Și agonisita!.. Merită!... Zău așa! Îndrăzniți!... Îndrăzniți!... Boierii, uluiți, ascultă cu capetele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întinde. A rămas pe piept numai cu o cruce simplă, de aur. Ce faci? o întreabă Țamblac intrigat. Ce vrei să faci? Să le dai lui Ștefan. Are nevoie de bani. Maria! Nu! protestează Țamblac. Nu poți face asta! Te lepezi de tot! De toate te lepezi?! Pentru mine, unchiule, pietrele aistea nu mai au nici o valoare. Le păstram pentru... pentru cea care ar fi fost domnița soția lui Bogdan... Acu, strălucirea lor deșartă mă otrăvește cu amintirea vieții de odinioară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu o cruce simplă, de aur. Ce faci? o întreabă Țamblac intrigat. Ce vrei să faci? Să le dai lui Ștefan. Are nevoie de bani. Maria! Nu! protestează Țamblac. Nu poți face asta! Te lepezi de tot! De toate te lepezi?! Pentru mine, unchiule, pietrele aistea nu mai au nici o valoare. Le păstram pentru... pentru cea care ar fi fost domnița soția lui Bogdan... Acu, strălucirea lor deșartă mă otrăvește cu amintirea vieții de odinioară... Și-apoi, se cheamă că "lupt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
doare că m-au părăsit ai mei! Moldovenii mei! Cei ce mi-au stat alături ca mii și mii de frați... Cei cu care am împărțit și pâinea și apa... Și durerile și bucuriile... Și viața și moartea...S-au lepădat de mine... M-au părăsit... M-au lăsat singur, când aveam mai mare nevoie de ei... Aiasta cumplit mă doare! Daniil clatină din cap: S-a surpat, oare, credința moldovenilor în Domnul lor, Ștefan? Risipește umbra îndoielii... "Moldovenii lui Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]