4,922 matches
-
bază ar trebui respinsă o mare parte a literaturii universale... În spirit clasic, Emilian îi ia apărarea lui Paul Valéry (apărător al „ordinii arhitectuale”) împotriva acuzelor de obscuritate, cu argumente vădind o înțelegere adecvată a poeticii moderniste: „lectorul inițiat în lirica modernă mai știe că o poezie nu trebuie tălmăcită rațional, ci numai transpusă spiritual”. Privind lucrurile într-o perspectivă mai amplă, el face însă - pe urmele lui M. Dragomirescu - și unele tipologizări sugerînd decadența spiritului: „obscurismul poetic” al lui Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Antologiei poeților de azi, invocînd exemplul chiar al celor două volume de la „Saggitaire Krà”: „Antologia «Nouei poezii franceze» de la Sagittaire? Dar cetiți prefața așa de plină de rezerve și de bun-simț, criteriul care vrea să urmărească reconstituirea «spiritului modern» în lirica franceză («dacă un cetitor ne-ar întreba de ce nu este modern cutare poem, am tăcea chitic»), cercetați apoi autorii cari pornesc de la Aloysius Bertrand și Baudelaire și, cu toate că se ridică împotriva simboliștilor, să prenumere pe Francis Jammes și pe Laforgue
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai adîncă a vieții, a orașului, cu vibrația lui, cu beția, cu poezia lui, într-un cuvînt, fac din seria de imnuri înălțate în Ulise un tot prețios care va conta și’n cariera poetică a dlui Voronca și noua lirică românească”. Elogiile care urmează devin ele însele „poetice” și exaltate, nu însă fără un bemol de final recomandînd cumințirea, întoarcerea la tradiție: „Cu versuri din acestea - și poemul tot abundă (...) Ulise al dlui Voronca va scăpa cu siguranță de tentațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
efort de atenție reclamat și de natura materialului, dar și de fundalul concepției pe care sînt proiectate imaginile” (Mențiuni critice III, ed. cit., p. 81). Avem deja o „cotitură” critică decisivă: poezia lui Voronca va fi privită de-acum ca lirică de virtuozitate, cu elemente de meditație vizionară: atent la elementele „poeziei de compoziție” ale volumelor din această a doua etapă de creație, Perpessicius sesizează, în spatele aparentei dezordini imagiste, o „orchestrație savantă, în care desenul concepției stărue nîntrerupt și se ascute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
refluxurilor” lirice de amplă respirație cosmică, îmbinarea fericită dintre fluxul panteist, miraculosul spectacular și o „rară melancolie” justifică apologia (consolatoare) din finalul articolului: „Vers magistral în semnul căruia înaintează nu numai experiența de viață a poetului Ilarie Voronca, dar însăși lirica lui întreagă, cu toate artificiile și marile ei canoane de artă. Și atunci să recunoaștem: în contemplarea aceasta supraterestră, din vecinătatea aștrilor, ce rost mai au micile vanități omenești! Ecourile lor nu ajung pînă la dînsul”. La rîndul lor, „eseurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
centripetă de uniformizare colectivă, poemele autorilor de avangardă tinzînd să devină la limită interșanjabile. Într-un comentariu plin de justificate rezerve la adresa lucrării Anarhismul poetic de Const. Emilian (comentariu în care nu ezită, totuși, să salute prima abordare serioasă a liricii noastre ultramoderne de către critica universitară), Perpessicius evită, din nou, o circumscriere mai precisă a poeziei moderniste sau avangardiste. Cu toate acestea, ceea ce foiletonistul îi reproșează discipolului mihaildragomirescian este confuzia tipologică: elementele denunțate drept „anarhice”, „exhibiționiste” și „deplasate” în poezia unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Vianu și Jean Cocteau, poezie de autori congeneri (Simion Stolnicu, E. Jebeleanu, H. Stamatu, Al. Robot, Emil Botta, Dan Botta, Barbu Brezianu, fostul „unist” Virgil Gheorghiu, Corneliu Temensky, Em. Ungher). Sumarul Cărții cu poeți oferă o imagine panoramică asupra tendințelor liricii moderne interbelice, de un eclectism extrem: T. Arghezi, G. Bacovia, I. Vinea, Ion Barbu, L. Blaga, Demostene Botez, D. Botta, Camil Petrescu, I. Pillat, A. Maniu, V. Voiculescu, N. Crevedia, R. Boureanu, E. Gulian, I. Georgescu, S. Stolnicu, George Gregorian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Hore este plasată - apoi - în zona nonfigurativului de extracție folclorică, pentru Călinescu folclorul fiind adevăratul nostru clasicism și, totodată, un filon „specific” al poeziei pure: „Intenția de joc se face din ce în ce mai clară în poezia lui Arghezi, ca dealtfel în toată lirica română și, lucru de reținut, pe un punct moderat în linia lui Urmuz și deci mai cu seamă pe terenul genurilor clasice și mai ales în baza folclorului. A lua fabula, descîntecul, doina, a le încărca de imagini și viziuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pp. 888-889). Urmuz apare însă ca un autor solar, de tip clasic, la care „divagația morbidă a spiritului este exclusă”. Prozele sale vădesc o „luciditate” amuzantă, care nu pierde niciodată controlul și care (spre deosebire de dicteul automat al suprarealiștilor „gravi” și „lirici”) produce rîsul. Cum? Prin „calambururi de esență sofistică” manifestate prin relațiuni „absurde și totdeodată cu aparențe de corectitudine”. Criticul rămîne însă mereu la suprafața textului. Apropierea „jovialității” lui Urmuz de fumismele lui Alfred Jarry și Charles Cros, stabilită în „Curs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Maurice Nadeau, Editions Denöel, Paris, 1976 Foarță, Șerban, „Enigme și evidențe urmuziene”, în vol. Afinități efective, Editura Cartea Românească, București, 1990 Frank, Dan, Bohémes, Calman Levy, 1998, Boema, traducere de Ana Andreescu, Editura Universal Dalsi, București, 2003 Friedrich, Hugo, Structura liricii moderne. De la mijlocul secolului al 19-lea pînă la mijlocul secolului al 20-lea. În românește de Dieter Fuhrmann, Editura pentru Literatură Universală, București, 1969, trad. reeditată sub același titlu, Editura Univers, București, 1998 Fundoianu, B., Imagini și cărți din Franța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prezente în haiku sunt ilustrate aici: fueki (eternul naturii (țărmul mării veșnicia) și ryuko, efemerul materiei (urma) ca să mai adaug și negarea/ contrariul/ paradoxul (nicio), element ce taie în două poemul. Toate trimit la filozofia Zen care stă la baza liricii japoneze. Pe țărmul mării nicio urmă -n nisipul ud - doar veșnicia Clipe de meditație sau de contemplare o aduc pe poetă în acea stare de poezie. Toate cele patru anotimpuri sunt ilustrate prin texte sugestive, cu o tematică variată, cu
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
viteaz de cea mai pură esență, dar fără trufie, fără să acorde vreo importanță deosebită gestului său. Ion Golea mergea la luptă ca și când ar trage o chiuitură la o petrecere. Cred că n-a iubit mai mult alte versuri decât lirica legionară, decât acelea care asemănau moartea pentru Căpitan cu «cea mai scumpă nuntă dintre nunți».” (pagina 113) Nici nu concepem că altă persoană l-ar fi caracterizat atât de splendid pe eroul legendar Ion Golea, admirabil discipol al Căpitanului și
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
Singurătate” de Iulia Hasdeu și a interpretat, ca o actriță de profesie, monologul Casandrei din trilogia tragică „Orestia” de Eschil. Foarte tinerii poeți câmpineni Andreea Drăgan, Emil Sude și Marian Stoican i-au delectat pe cei prezenți cu lecturi din lirica lor de certă valoare artistică. Evenimentul de cea mai mare Însemnătate al ediției a VI-a a Zilelor „B.P. Hasdeu” l-a constituit lansarea volumului al 3 lea de „Opere”, serie proiectată a se realiza În, cel puțin, 16 volume
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
Romanul lui Călinescu are și accente romantice. Prozatorul descrie cu multă sensibilitate Bărăganul, heleșteul de la moșia lui Pascalopol, o turmă de bivoli în câmpie etc. Descrierea heleșteului îl definește pe Călinescu drept un intelectualist, expresia sa artistică apropiindu-se de lirica lui Ion Barbu sau de prozele lui Geo Bogza: "Pămîntul scăpat de strânsoarea vegetației era negricios și colbos, încît caii intrau cu picioarele în el ca-ntr-un lichid fumegător. O perdea groasă și scundă de sălcii se rezema în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
noi... Apoi am auzit: Tronc-Hodoronc-Zdranca-Zdronc! Și am intuit, bineînțeles, că fusese izbită de perete ușa imensă, de stejar, cu două canaturi. Prin breșa căreia, curând, era de așteptat c-au să se năpustească, pocnindu-și cozile și recitând întărîtate din lirica personală, marile carnasiere ale poeziei optzeciste. Era de așteptat, însă nu s-a mai deslușit nici un zgomot... Apoi, dintr-odată, parcă am perceput unul - un zgomot însă nesfârșit de anemic și neînchipuit de jenant: pîca-pîca!... Am ciulit din nou urechile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în compania unui poet guraliv. De vreo 50 de ani. Cu barba și mustățile impunător de albe. Și care, pe motiv că publicase vreo 40 de volume de versuri, își petrecu întreaga după-amiaza distrîndu-se pe socoteala lor, recitîndu-le stihuri din lirica sa tâmpită și neascunzîndu-le încîntarea sa zgomotoasă sa că avea de-a face cu doi proști. Poetul impunător bău multă votcă, amestecată cu quik-cola, pe care, spre sfârșit, jumătate nu pregetă să o verse pe el. Nu se știa cum
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
metodă de predare ultramodernă, însă de neconceput pentru el. Sălceanu nu își obliga elevii să învețe, oricum îi trecea pe toți la teză puteau scoate cărțile pe bancă și de aceea învățau franceza de plăcere sau de rușine. Tradusese din lirica franceză și era de asemenea iubit ca dramaturg, scriind piese de teatru care se jucau cu succes în turneele din țară sau străinătate. Își imagina că toți profesorii din liceu sunt aidoma cu acest minunat dascăl. Așa și erau majoritatea
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
calitativă, bogată. De aceea, ea vede lirismul ca un fenomen periferic și inferior, produs al unei inconsistențe spirituale, în loc să observe că resursele lirice ale subiectivității indică o prospețime și o adâncime lăuntrică dintre cele mai remarcabile. Sânt oameni care devin lirici numai în momentele capitale ale vieții lor; unii numai în agonie, când se actualizează întregul lor trecut și-i năpădește ca un torent. Cei mai mulți însă devin în urma unor experiențe esențiale, când agitația fondului intim al ființei lor atinge paroxismul. Astfel
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pastișul etern natural”. Altfel spus, „construcția” poetică Își mărturisește insubordonarea față de logică și gramatică În măsura În care se dorește independentă deopotrivă față de realitatea externă și față de discursul neutral-conceptual, non-poetic. Este vorba, În fond, de o deplasare - În acord cu orientările postromantice ale liricii - a accentului de pe semnificat pe semnificant, de pe „idee” pe cuvînt. O propoziție mai tîrzie a lui Voronca, din eseul-confesiune Între mine și mine, ni se pare a clarifica deplin sensul acestei schimbări: „Devierea gîndului prin cuvînt, (s.n.) - afirmă el - alunecarea
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
răvășită și descompusă de «tristeți» și de «restriști»”, despre care vorbea mentorul Sburătorului, se va dori depășită. Și atunci, Însă, substratul neliniștit-elegiac al lirismului său se va conserva În infrastructura spectacolului constructivist, și după aceea. SPRE O POEZIE „CONSTRUCTIVISTĂ” Transformările liricii lui Voronca În foarte scurtul răstimp ce desparte Restriști-le din 1923 de primele adeziuni avangardiste au avut de ce să uimească. Și cel dintîi surprins a fost - cum am văzut - Lovinescu Însuși, observînd trecerea bruscă de la „sentimentalitatea răvășită și descompusă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
semnelor” a cărei pondere poate fi evaluată ușor dacă o raportăm la ambianța literară a epocii: alături de Ion Vinea și În mult mai mare măsură decît un Tzara sau Adrian Maniu, Voronca e unul dintre cei ce inovează substanțial imaginarul liricii românești. Și ceea ce este mai important, aceste noi „date” se Înfățișează ca prezențe familiare, la Îndemînă, degajînd eul poetic de orice complexe, ca și de tînjitoarele nostalgii romantico-simboliste. Autorul Invitației la bal ne introduce printre primii În ceea ce numim astăzi
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de atragere (asimilare) În sfera poeticului a unor date ca și banale În orice civilizație modernă, devenite Însă insolite În raport cu depozitul de convenții moștenit și conferind astfel o nouă prospețime imaginii. Observația e valabilă pentru registrele cele mai diverse ale liricii. „Discursul amoros”, mai vechea odă erotică se poate transforma În felul următor, printr-o acumulare de imagini specifice evului mașinist, sugerînd simultan comuniunea cuplului și intima relație eu-univers: Sunt ochii tăi terenuri sportive Cu cîmpuri și sonde de petrol Cu
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
stilizări conforme noului univers imaginar, printr-o ostentativă transcriere În cod modernist: Drum dinam bandajat excepțional Casele se Îmbrățișează În visul de var Tinctură de iod acest amurg cu rădăcini și amnar, CÎt miresmele se Împart ca afiș electoral. Sau lirica elegiacă - pentru a mai da un singur exemplu -, care găsește noi echivalențe vechii ambianțe romantico-simboliste, Într-un text precum Profil tăiat În lacrimă, unde funcționează iarăși tehnica simultaneistă, sintaxa ușor eliptică, „analogia de corpuri geometrice”: În ținutul amar ochean glasul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
poezie răspunde În mare măsură programului. Arta este „surpriză” prin contrazicerea sistemului de așteptări al cititorului obișnuit cu un alt tip de discurs, prin modificarea, În ultimă instanță, a universului imaginar, prin deschiderea unei breșe În registrul tematic tradițional al liricii. Pe de altă parte, poetul nu „imită” existentul, ci inventează noi realități, raporturi inedite, ce violentează ecuațiile știute ale imaginii (și deci ordinea impusă de logica realului), face să interfereze planul percepției directe cu imaginarul, aproximează o stare de spirit
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
particular dinamism ce e, de fapt, aproximarea unei efervescențe lăuntrice cu momente de maximă elevație și, deopotrivă cu inevitabile căderi de tensiune. Într-un cuvînt, Ulise e un fel de „poem total”, de o acută modernitate a limbajului În contextul liricii românești a momentului și care nu putea să nu șocheze, pînă la descumpănire, critica. „E futurist, dadaist, suprarealist?” - se Întreba, de pildă, contrariat, G. Călinescu, răspunzînd imediat, nu foarte decis: „Toate și nici una”. „Poezia lui Ilarie Voronca - adăuga autorul Istoriei
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]