4,695 matches
-
fără nici măcar o înfiorare. Bătrânul soldat a venit la mine, arătându-și interesul de profesionist pentru genul de rană pe care ar putea-o face un pistol atât de mic. Cu vârful bocancului rostogoli trupul câinelui, găsi glonțul în zăpadă, murmură ceva judicios, ca și cum făcusem un lucru interesant, instructiv. Imediat, începu să vorbească despre tot felul de răni pe care le văzuse sau despre care auzise, despre tot felul de găuri în niște lucruri cândva vii. — O să-l îngropați? m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
a spus ziarul? — Dr. Jones zice că guvernul american n-o să te lase să pleci, mă informă Resi, dar că evreii vor trimite oameni să te răpească, așa cum au făcut cu Adolf Eichmann. — Halal prizonier, numai vorbele de el..., am murmurat eu. — Nu-i chiar așa de simplu. Nu-i ca și cum ar umbla după tine un evreu aici, altu’ dincolo, a spus Fuehrer-ul negru. — Cum adică? l-am întrebat. — Adică vreau să spun, începu el, că acuma au și ei o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Wirtanen, dar continuă să fie jucată în toată Rusia, atât de către profesioniști, cât și de amatori. Pocalul este „Mătușa lui Charley“ pentru teatrul rus contemporan. Ești mai în centrul lucrurilor decât credeai, Campbell. — „Adevărul meu continuă să meargă înainte“, am murmurat eu. — Ce-ai spus? N-aș mai putea reproduce nici măcar intriga din Pocalul, am zis eu. Așadar Wirtanen mi-a reprodus-o el mie: — O fecioară orbitor de pură, începu el, păzește Potirul Sfânt. Din mâinile ei nu-l va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
tot unde sunt oameni mulți, a spus O’Hare, părând să uite de mine câteva secunde pentru a reflecta trist asupra misiunii autovehiculelor pe care le trimitea în diverse direcții. Fiecare mașină e dotată cu un aparat de făcut înghețată, murmură el. Două sortimente, asta-i tot - ciocolată și vanilie. Starea lui de spirit era aceeași cu cea a sărmanei Resi când îmi povestise cât de înfiorător de searbădă era slujba ei la o mașină de fabricat țigări în Dresda. — Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
fiecare toamnă și primăvară din podele își făceau apariția termitele. Îmi pare rău, i-am zis eu. — Și eu mă întrebam, continuă O’Hare, ce înseamnă toate astea? Unde mi-e locul? Ce sens au toate astea? Întrebări bune, am murmurat cu glas stins și m-am plasat lângă un clește mare de cărbuni. — Și după aceea cineva mi-a trimis un număr din ziarul cu articolul în care se spunea că mai ești încă în viață, zise O’Hare redându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
avem noi chef. Deci, cum ar deveni, istoria o face. O reparație istorică, dacă e să vorbim ca la carte. E un act care va scrie la istorie ăia de după noi! - Nu-i creștinește, totuși, dacă stăm să ne gândim, murmură părintele. Strămoșii tot strămoși rămân, la urma urmelor, orice ar fi făcut la viața lor. De-asta este mila și iertarea fără margini a Domnului. - Nu mă lua la sentimente, popo. Că sunt la datorie. Nu ține. Așa le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de tren nu mai venea cei de la mișcare se înduraseră și-i dădură liber. Popa Băncilă își porni obișnuita rugăciune a începutului de drum. Se ridicase de la locul lui și, cu mâinile împreunate, cu ochii duși spre Dealul cu Cruci, murmura cuvintele rugăciunii. Insul din fața lui îl privea cu ochii holbați, foindu-se neliniștit pe canapeaua înțăncușată. Când popa dădu să-și facă și cele trei cruci de rigoare, insul dădu ochii peste cap, începu să hârâie cavernos și apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Aici vine ceva care vă privește direct. Să vedeți, numai!“ - Mă refer, în primul rând, la ceea ce știm cu toții, continuă Fârtat. La faptul că când am ieșit de acolo am dat toți o declarație și am semnat. Sala începu să murmure. - Da, da, am semnat, nu mai cârcotiți. Eu sunt primul care recunosc că am semnat. Trebuia să o fac, altfel nu se putea. Dar... Și își întoare iar capul spre fereastră, curios să vadă ce mai făcuse paingul. Se legăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și se șterse îndelung, aproape râgâind de plăcere. Scoase din torpedoul mașinii un pachet înfășurat într-o pagină de ziar și începu să înfulece din bucata mare de pâine, cu doi cârnați în ea. - Așa mi-a spus Pigasie, adineauri, murmură stins Aulius. Că gata, astea-s ultimele clipe. Chestia cu Biluță, cu ce scoate el, cu avionul ăla pentru Sudica și cu celelalte e de poveste. Fantezii de speranță. Să mori cu speranța-n tine, a mai zis Pigasie. Vergilnel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
a burții. Cu mulți ani în urmă, înainte de evenimentele din acel decembrie de pomină, un important critic din București, după ce stătuse două săptămâni la casa de creație din Baltă, publicase o cronică la cea mai recentă carte a lui Burtăncureanu, Murmură Balta, din care nu se putea înțelege dacă îl lăuda sau îl termina - era cunoscut stilul uleios al criticului -, doar inducea o persistentă senzație de silă, teamă și nedumerire că astfel de ființe încă mai sunt în libertate sub cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu-l pierd, cum dispărea îndărătul unei bucăți de lemn, îmi schimbam poziția capului și-l vedeam prin altă crăpătură, prevestind un trup gros și urât mirositor. N-am apucat să mă uit mai bine. Sonia, care de la o vreme murmura terminată, a urlat scurt și între picioare i-a răsărit o bilă grețoasă cu urechi. Am dus mâna la gură. Mâna mi-era plină de sânge. M-am șters de haină. Atunci Sonia m-a chemat pe nume. Mă zăpăcisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
un singur minut. Servitoarea a trecut indiferentă pe lângă mine și a coborât scările, cu tava în mâini. Kristine nu se mișca. Degetele încordate îi strângeau o tavă nevăzută. Se uita în gol și nu părea că mă aude. Buzele îi murmurau un nume. Am apucat-o de mână, poate mai violent decât aș fi vrut. — Tu ești surdă, Kristine, n-auzi? Mișcă-te! A tresărit cu groază și s-a precipitat în adăpost. Câteva înjurături și blesteme au rămas să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și schimbară în taină câteva cuvinte. Figura anxioasă de până atunci a caporalului își recăpătă trăsăturile sigure și, pe măsură ce asculta instrucțiunile comandantului, un zâmbet șiret i se desena încet-încet, ridându-i carnea obrajilor. Se înroși la față și clătină din cap, murmurând „da, domnule” de mai multe ori. Apoi, în drumul spre reporter, care fusese invitat să ia loc, transmise soldaților tot pe șoptite ordinul proaspăt primit. - Îl aranjăm după ce termină. Să pară un accident. Așezat la birou, Frank ștergea distrat praful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cum vă cheamă, pe cine jucați și ce ați mâncat la micul dejun. Încep eu: eu sunt Melanie Marsh, sunt regizorul vostru și am mâncat Weetabix 1 cu lapte. Matthew? Matthew mormăi ceva despre pâine prăjită și gem („Nț, nț, murmură Hugo, un băiat în creștere are nevoie de mai mult de atât dimineața“) și ne-am dezlănțuit. Față de sfeclă, care stătea lângă Matthew, se prezentă sub numele de Bill și îl juca pe Bottom; în același timp, făcu ocolul mesei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mine - făcu un gest larg, măturând aerul cu brațele, în clinchetul brățărilor - și a trebuit să fug. Și nu e chiar așa ușor să dai telefon din Goa, adăugă ea, mai prozaic. —Vio clopoțește ca un ren al Moșului, îmi murmură Hugo la ureche. Stăteam lângă biroul directorului adjunct de scenă, în aripa din dreapta. Puteam urmări scena parțial de după colțul unui paravan uriaș și negru; mai descurcăreț, Hugo își lipise fața de fereastra din pânză neagră dintr-un panou, creată pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
s-ar întâmpla dacă ai verifica fiecare estimare a veniturilor, remarcai eu. Toți cei din cameră, liber profesioniști până la ultimul, păliră în mod vădit la auzul teribilului cuvânt Fisc. —E, asta e și mai grav decât dacă spui Macbeth, îi murmurai lui Hugo, care înghețase și el de groază. Ce ziceai să-i fac vicarului? Numai dacă mă lași să mă uit, spuse Hugo, revenindu-și imediat. Și insist ca el să poarte tot timpul sutana. *** —Helen a zis că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
transforme întâmplarea prin care trecuse într-o poveste ce-ți dă fiori. Nu puteam să mă mișc, eram prea speriată, și ae plutea spre mine... Tot părul îi era răsfirat în apă, brunet și cârlionțat ca al tău... — Ah, Ofelia, murmură Hugo. Vi ar face o super scenă a nebuniei. Violet părea extrem de tulburată. Tocmai în acel moment, Tabitha țipă ușor. Paul își pusese mâinile în jurul gâtului ei și o zgâlțâia în joacă. Au! zise Tabitha, care începu să chicotească. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
care a fost găsit acolo jos, spuse agenta Hamlin, arătând cu capul spre trapă. Nu prea părea impresionată de înfățișarea mea de eroină de filme de acțiune care tocmai a salvat lumea. Numai bărbații își făceau cruce și începeau să murmure un Tatăl nostru când mă vedeau. — Cum? întrebai eu. După câteva bijuterii pe care le purta și după amprenta dentară. O cheamă Shirley Lowell și a dispărut acum trei ani, când s-a presupus că s-a sinucis, spuse agenta, scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în șoaptă, la urechea vecinului. Am deschis din nou ochii, precaută, și chiar și eu mi-am ținut respirația o secundă. Janey mă luase de mână și mă strângea tare. — Te bucuri că ai făcut-o până la urmă, nu? îmi murmură ea la ureche. Am înghițit în sec și am dat din cap, neștiind dacă puteam să scot vreun sunet. Ciclorama era închisă la culoare, asemenea catifelei, presărată, ici-acolo, cu luminițe ca niște stele; în prim plan, pluteau mobilele, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
o problemă de timp și avea să clacheze și să le spună că el a ucis-o pe Shirley. Ajunsese în starea în care confesiunea ar fi fost o ușurare pentru el. Au avut o tactică deșteaptă. — Copiată după Dostoievsky, murmură Hugo. —Care probabil că a luat-o de la vreun polițist cu care o fi ieșit la băut, remarcai eu. Polițaiu’ ăla îi trage tare cu votcă și-o ține lungă cu poveștile despre cum încearcă el să-l dea gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
lumină, se iviră în fața lui zidurile albe și acoperișurile de paie ale Misiunii de pe râul Yari. Clopotele îi chemau pe indieni la slujba de seară și din bucătărie ajungea, călărind pe vânt, o aromă uitată de fasole cu cârnați. — Dumnezeule! murmură el. Preoții ăștia înfulecă precum lupii... Își adună ultimele puteri care-i mai rămăseseră, vâsli de-a lungul malului stâng evitând curentul râului Yari, care-l lua dintr-o parte, depăși cu o sută de metri Misiunea și se învârti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de rău se vor vedea din puncte de vedere diferite, iar oamenii de știință, cei care vor întotdeauna să ducă tehnica mai departe cu prețul dezumanizării noastre, vor fi urmăriți pentru că vor încerca să ne transforme în mașini... Doi nebuni! murmură preotul. Și când te gândești că mi-am pus speranțele în generația voastră. O generație de hippies, de trândavi și de drogați, de veșnici nemulțumiți. Și, cu toate astea, poate că teoriile voastre sunt cele bune, iar eu am în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
funcționar care fuge dintre cei patru pereți ai unui birou și fiecare dezertor din Vietnam face mai mult pentru Omenire decât cei care muncesc. Harnicii sunt cei ambițioși, cei care poluează atmosfera, care contaminează apele și distrug pământul. Trei nebuni!, murmură misionarul. Sunt deja trei nebuni așezați în jurul acestei mese... Inti Ávila privi scârbit cele două ouă prăjite pe care metisul i le pusese în față și clătină din cap convins: În privința asta, vă dau dreptate, părinte. Trebuie să fii nebun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să vânez pe munte, să pescuiesc în râuri... Am mâinile bătătorite și spatele ars de soare, dar nu simt niciodată că muncesc...“ Se opri și se întoarse spre poarta îndepărtată care de abia se zărea la distanță. — La urma urmelor, murmură el cu voce tare, ce dracu’ îmi pasă mie ce gândește ea? Își reluă drumul spre hotel. Un portar somnoros apăru pe trotuar și începu să scoată enorme butoaie de gunoi a căror duhoare se răspândi de-a lungul străzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se va găsi în fața unui grup compact care va respinge atacul ca un singur om. — „Fierb capul în apa lui güio“ - recită bătrânul și lăsă să cadă pielea, care se cufundă în lichidul gălbui. — „Fierbem capul în apa lui güio“ - murmurară întruna ajutoarele, ca într-un refren monoton... „Fierbem capul în apa lui güio...“ Repetară ceremonialul cu pielea negrului și apoi toți, vraciul, războinicii și spectatorii, se așezară încredințați că apa, rădăcinile și plantele își vor face efectul. Trecu o oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]