6,914 matches
-
întrebat el. Sunt Luke, nepotul lui Jackson Mayville. Ne-am cunoscut... — Sigur că da, Luke! Îmi amintisem. Luke era nepotul al lui Jackson, artistul muritor de foame care refuzase să primească bani de la părinți și care se descurca făcând pe muzicianul... sau era dramaturg? În orice caz, Jackson îl adora. Auzisem vorbindu-se despre Luke deseori, dar nu-l întâlnisem decât o singură dată. — Mă bucur să te văd! i-am spus eu, ținându-mi ochii ațintiți asupra feței lui, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
să ia o decizie, Tom se lămurea că lucrul acesta nu o interesează cu adevărat. În zilele libere de la restaurant, a început să frecventeze un club din cartier, unde clienții aveau acces la microfon, și să cânte blues împreună cu trei muzicieni pe care îi cunoscuse într-o seară când îi servise la masă, și nu a mai trecut mult și cei patru s-au hotărât să se reunească într-o trupă. Și-au luat numele de Brave New World și, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Tom, toate acestea îl încântau, dar îl și speriau. În interval de o lună, Aurora s-a combinat cu basistul, iar el a știut că era doar o chestiune de timp până să plece împreună cu el și cu ceilalți doi muzicieni spre un oraș mai mare, Chicago sau New York, Los Angeles sau San Francisco, orice în afară de Ann Arbor, Michigan. Poate amăgindu-se singură, Aurora se vedea star și nu avea să își găsească împlinirea decât dacă ochii lumii erau îndreptați asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Adam, ca să pot să ies imediat. Ultimul lucru pe care l-aș vrea e ca mama să-l întrebe cu ce se ocupă. Nu ar fi în veci de acord. Actorii ajung rău, după spusele mamei, la fel ca poeții, muzicienii și, în general, toți cei care nu poartă costum și cravată. Las telefonul jos și aștept ca respirația să-mi revină la normal. Doamne, vă vine să credeți că ACEL Adam Kirrane o să vină în modesta mea căsuță? Mă întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
și curiozitatea lui Yunhe o impresioneaă pe Yu Shan și cele două devin bune prietene. La petreceri, Yunhe este tăcută de obicei. Stă într-un colț, mănâncă semințe de floarea-soarelui și ascultă. Îi cercetează pe vizitatori. Cei mai mulți sunt studenți, profesori, muzicieni și dramaturgi. Există și musafiri misterioși. Sunt stângiștii, comuniștii din ilegalitate. * Prima mea întâlnire cu revoluționarii are loc la petrecerile Domnului Zhao Taimo. Mi se par tineri, frumoși și înflăcărați. Îi privesc cu respect. Nu pot să uit capetele însângerate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
bătrân care știe drumurile prin Shanghai. În cercul lui, toată lumea admiră Occidentul și îi urăște pe japonezi. La petrecerile lui, aproape întotdeauna izbucnesc cântece. Lumea se ia la întrecere care să cânte mai tare. Compozitorii scriu notele pe șervețele, iar muzicienii interpretează melodia. Dramaturgii își construiesc scenele între toasturi, iar actorii le joacă pe loc. După câteva zile, cântecul e la radio, iar scena într-un film. Încep să-i cunosc pe prietenii apropiați ai lui Tang Nah, regizorul de film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
am întrebat dacă-l cunoaște pe Yu Hui-yong, compozitorul. Aș vrea o copie a dosarului său cât mai repede posibil. În noaptea de 4 octombrie 1969, Doamna Mao dă paginile dosarului și este foarte bucuroasă de descoperirea ei. Află că muzicianul în vârstă de treizeci și șapte de ani este creatorul din spatele unora dintre cele mai bune opere din ultimii ani. A doua zi, înainte de micul dejun, îi spune lui Chun-qiao că ar vrea să-l cunoască imediat pe tovarășul Yu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
pe cel al lui Kang Sheng. Chun-qiao e de profesie un teoretician comunist elocvent. Operele lui au adăugat considerabil la vâlvătăile Revoluției Culturale. Capacitatea sa de a convinge este incomparabilă. El și discipolul său, Yiao, lucrează bine împreună. Ca și muzicienii, Chun-qiao vinde melodiile, iar Yiao vinde aranjamentele orchestrale. Acum, lucrează la Citate importante din cuvântările tovarășei Jiang Ching. Nu poate spune că nu se aștepta ca Mao să se răzgândească în privința ei. Însă atunci când sosește acest moment, se trezește nepregătită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
parte bunicică de avere), mă îndoiesc că voi mai trăi vreodată. Da, draga mea Catherine! Recunosc și nu mi-e rușine să mărturisesc. Mi-am pierdut sandalele, cum spunem noi. Și nu numai. Mai erau și lautarii, un fel de muzicieni locali care interpretează totul numai după ureche, care simt imediat ascultătorul și momentul lui sensibil. Ca să nu mai vorbesc despre instrumentele lor cu totul și cu totul bizare. Au descoperit în mine corzi nebănuite. Mi-au stimulat și mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
furase în mod intenționat Sofiei și, în concluzie, merita toate loviturile de care avea parte. Odată discursurile încheiate, trupa Zorba sau „Ex-Zorba-Tant“, cum începuse să o numească Alison după ce scrisese un cec de 2000 de lire prin care le plătise muzicienilor serviciile, a început să cânte primele note din balada aia adormită a lui Elvis Costello, Alison. Cu toți ochii ațintiți asupra lor, Alison a zâmbit și a întins o mână către Luca, care a condus-o spre ringul de dans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
samovar gigantic, purtat de trei servitori, doi care să-l țină, un al treilea ca să servească. Mulți preferau arak-ul1, vodca sau vinul, dar n-am remarcat nici o manifestare dizgrațioasă, cei mai amețiți mulțumindu-se să-i acompanieze În surdină pe muzicienii angajați de stăpânul casei, un cântăreț din tar, un virtuoz al zarb-ului, un flautist. Mai târziu au venit dansatorii, În majoritate băieți tineri. În cursul recepției nu se arătă nici o femeie. Cina n-a fost servită decât către miezul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
că cea mai mare ești tu, moarte, mai mare ca orice, mai mare decât noi toți. Sau poate nu ești Întotdeauna, poate că ceea ce se Întâmplă În lume se explică prin Împrejurare, de exemplu, clarul de lună fascinant pe care muzicianul și-l amintește din copilăria sa ar fi trecut inutil dacă el ar fi dormit, da, Împrejurarea, pentru că tu erai din nou o mică moarte când te-ai Întors În dormitor și te-ai așezat pe fotoliu, și Încă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
care au existat și vor exista, dar, o consemnăm aici pentru eventuala valoare pe care ar putea s-o prezinte În viitor. Moartea examinează fișa și nu găsește În ea nimic care să nu fi văzut Înainte, adică, biografia unui muzician care ar trebui să fie deja mort de mai bine de o săptămână și care, cu toate acestea, continua liniștit să trăiască la modestul său domiciliu de artist, cu acel câine al său negru care se urcă În poala doamnelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
totul e unul și același lucru pentru că totul va avea un singur sfârșit, acela la care o parte din tine Întotdeauna va trebui să se gândească și care e marca Întunecată a umanității tale iremediabile. Moartea ține În mână fișa muzicianului. Știe că va trebui să facă ceva cu el, dar Încă nu știe bine ce. În primul rând va trebui să se calmeze, să se gândească că nu e acum mai moarte decât era Înainte, că singura diferență Între azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
optzeci și patru de fișe apărură pe masă, jumătate erau bărbați, jumătate erau femei, și odată cu ele două sute optzeci și patru de coli de hârtie și două sute optzeci și patru de plicuri. Moartea se așeză din nou, puse deoparte fișa muzicianului și Începu să scrie. O clepsidră de patru ore avea să lase să cadă ultimul fir de nisip exact când ea termină de semnat a două sute optzeci și patra scrisoare. O oră după aceea plicurile erau Închise, gata de trimis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
și de trei ori fusese returnată și o puse pe grămada de plicuri de culoare violetă. Îți voi da o ultimă șansă, spuse ea. Făcu gestul obișnuit cu mâna stângă și scrisorile dispărură. Încă nu trecuseră zece secunde când scrisoarea muzicianului reapăru, În tăcere, pe masă. Atunci moartea spuse, Asta ai vrut, asta vei avea. Tăie pe fișă data nașterii și o trecu un an mai târziu, după aceea modifică vârsta, unde era scris cincizeci corectă și scrise patruzeci și nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
acolo nu intru eu, acolo intră doar cei vii, după ce Îi omor eu, bineînțeles, Atâtea cuvinte pentru un singur și trist lucru, Este obiceiul acestor oameni, niciodată nu termină de spus ceea ce vor. Moartea are un plan. Modificarea anului nașterii muzicianului nu fusese decât mișcarea inițială dintr-o operație În care, putem să anticipăm deja, vor fi utilizate mijloace absolut excepționale, care nu se mai folosiseră niciodată În Întreaga istorie a relațiilor speciei umane cu dușmanca ei viscerală. Ca Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
repeta dificila acțiune de a se concentra și de a se menține la ultimul prag al vizibilului, fără a trece de cealaltă parte, așa cum făcuse noaptea trecută, știe dumnezeu cu ce preț, În ceasurile În care a rămas În casa muzicianului. Prezentă, așa cum am spus de o mie și una de ori, peste tot, se află și acolo. Câinele doarme În curte, la soare, așteptând Întoarcerea stăpânului la căminul lor. Nu știe unde s-a dus nici ce face, și ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
cu bagheta În marginea pupitrului pentru a face un comentariu și a da un ordin, cere ca În partea aceasta violoncelele, exact violoncelele, să se audă fără să pară că scot vreun sunet, un fel de șaradă acustică pe care muzicienii dau semne că au descifrat-o fără greutate, așa e arta, are chestii care par total imposibile unui profan și până la urmă nu erau așa. Moartea, bineînțeles, umple Întregul teatru până sus, până la picturile alegorice de pe tavan și la candelabrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
fix pe primul violoncelist, acela pe care l-a văzut dormind și care poartă pijama În dungi, acela care are un câine care la această oră doarme la soare În curtea casei, așteptând Întoarcerea stăpânului. Acela e omul ei, un muzician, nimic mai mult decât un muzician, așa cum sunt cei aproape o sută de bărbați și femei dispuși În semicerc În fața șamanului lor particular, care este dirijorul, și care Într-una din zile, Într-o oarecare săptămână, lună și an din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
care l-a văzut dormind și care poartă pijama În dungi, acela care are un câine care la această oră doarme la soare În curtea casei, așteptând Întoarcerea stăpânului. Acela e omul ei, un muzician, nimic mai mult decât un muzician, așa cum sunt cei aproape o sută de bărbați și femei dispuși În semicerc În fața șamanului lor particular, care este dirijorul, și care Într-una din zile, Într-o oarecare săptămână, lună și an din viitor, vor primi acasă scrisorica de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
nu va ajunge să dureze nici două minute, e ca și cum dintre forțele pe care le invocase șamanul s-ar fi ridicat un glas, vorbind parcă În numele tuturor acelora care acum stau tăcuți, Însuși dirijorul stă nemișcat, se uită la acel muzician care a lăsat deschis pe un scaun caietul cu suita numărul șase opus o mie doisprezece În re major de johann sebastian bach, suita pe care el n-o va cânta niciodată În acest teatru, fiindcă e doar un violoncelist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
căsătorit niciodată. În următoarele trei zile, cu excepția timpului necesar pentru a alerga la odaia subterană, să scrie scrisorile În mare grabă și să le trimită la poștă, moartea a fost, mai mult decât umbra, Însuși aerul pe care-l respira muzicianul. Umbra are un defect grav, i se pierde locul, nu se observă când Îi lipsește o sursă de lumină. Moartea călători alături de el În taxiul care l-a dus acasă, intră odată cu el, asistă binevoitoare la efuziunile nebune ale câinelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
sau de alt tip, să ne gândim la acest caz al mâinii stângi, care are În seama sa partea cea mai grea a muncii cu violoncelul și primește de la public mult mai puține aplauze decât mâna dreaptă. După ce termină cina, muzicianul spălă vasele, Împături cu grijă pe vechile Îndoituri fața de masă și șervetul, le puse Într-un sertar al dulapului și Înainte de a ieși din bucătărie se uită În jur să vadă dacă rămăsese ceva nelalocul său. Câinele Îl urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
sertar al dulapului și Înainte de a ieși din bucătărie se uită În jur să vadă dacă rămăsese ceva nelalocul său. Câinele Îl urmă În sala de muzică, unde moartea Îi aștepta. Contrar presupunerii pe care am făcut-o În teatru, muzicianul nu cântă suita de bach. Într-o zi, Într-o discuție cu câțiva colegi din orchestră care, pe un ton lejer vorbeau despre posibilitatea compunerii de portrete muzicale, portrete autentice, nu tipuri, ca cele ale lui samuel goldenberg și schmuyle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]