5,469 matches
-
Am și de luat niște acte, că am mâine un proces. Să-mi dai cheia de la casă, Olimpio. Și astfel Stănică plecă, spre mulțumirea Aglaei, căreia i se părea că prea scotocește multe pe cont propriu. Otilia se ascunse în odaia ei, ghemuindu-se pe sofa, cu pupilele pironite, cu o ușoară umiditate în ochii care nu puteau plânge, și Felix n-o putea scoate din muțenia ei. Aglae ocupă casa, militărește. În loc să îngrijească de mort, ordonă tuturor să nu spuie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Otilia își continuară existența, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Apoi Aglae puse o femeie să curățe casa, spălă pe jos, dădu afară toate lucrurile. O parte le luă la ea, altele le vîrî înapoi, îngrămădindu-le într-o odaie. - Cu pianul ăsta ce faci? întrebă ea pe Otilia. Otilia ridicădin umeri. Aglae se purta deferent, dar rece, ca față de un chiriaș care e pe cale să se mute. Într-o zi întrebă iarăși pe Otilia: - Tu ce faci? ca să știu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
e pe cale să se mute. Într-o zi întrebă iarăși pe Otilia: - Tu ce faci? ca să știu! Poți să stai acum cât vrei, dar să știi că eu la primăvară repar puțin și închiriez casa. Nici nu e de tine odaia de sus. Mă mir de ce nu-ți iei în oraș o odaie mobilată! Din toate cuvintele Aglaei rezulta că Otilia era socotită ca o străină tolerată. Otilia nu se aștepta la alte purtări din partea Aglaei și știa că nu trebuie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Tu ce faci? ca să știu! Poți să stai acum cât vrei, dar să știi că eu la primăvară repar puțin și închiriez casa. Nici nu e de tine odaia de sus. Mă mir de ce nu-ți iei în oraș o odaie mobilată! Din toate cuvintele Aglaei rezulta că Otilia era socotită ca o străină tolerată. Otilia nu se aștepta la alte purtări din partea Aglaei și știa că nu trebuie să fie îngrijorată de viitor. Ar fi putut pleca oricând, însă ascultase
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un birou, ca să lucrez în liniște. Ca să simuleze lipsa de bani, Stănică se făcu că cere împrumut Aglaei o sută de lei, se mulțumi cu jumătate, minți că a mai căpătat din altă parte și-și luă cu chirie două odăi, prin jurul Cișmigiului, mobilîndu-le, și punând afară o firmă aurită: Stănică Rațiu, avocat. Absenta tot mai des de acasă și, foarte adesea, lipsea chiar noaptea. Felix îl zări o dată la braț cu Georgeta, foarte radios. Într-o noapte, Stănică veni acasă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
trecu mândru de câteva ori pe strada Antim. Felix așteptă ca Otilia să spună ceva, dar fata tăcea ca și mai înainte. I se păru nedelicat să mai deschidă vorba, acum când doliul era încă proaspăt. Fata ședea încuiată în odaie și părea că se plictisește. Îi era silă să iasă în oraș, îmbrăcată în negru, iar să iasă altfel o împiedica superstiția că făcea un rău. Se dăduse jos o dată, să încerce pianul, dar la prima notă se înspăimîntă de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
iar să iasă altfel o împiedica superstiția că făcea un rău. Se dăduse jos o dată, să încerce pianul, dar la prima notă se înspăimîntă de ecoul gol, închise capacul și renunță. Acum își cercetă, stând în mijlocul canapelei, toate nimicurile din odaie și făcea mormane, pe categorii. Intră odată la Felix, cu o fotografie a ei, făcută la Paris: - Asta ai văzut-o? - Nu! E foarte reușită. - Ți-o dau ție! Felix stătu o clipă nedumerit, înfricoșat să mulțumească. - Pentru ce mi-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
renunța la cariera ta, la studiile tale? G. Călinescu Tânărul o privi mirat: - E cineva, zise el, care să-mi ceară, cu tot dinadinsul,așa ceva? - Nu, Felix. Am pus și eu o întrebare nebună. Otilia risipise într-atît lucrurile ei, încît odaia rămăsese aproape goală și nu se putea închipui că va mai putea sta mult, în astfel de condiții. Își strânsese lucrurile în două geamantane și alergă toată ziua prin oraș. Lui Felix îi lămurea că nu mai voia să stea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se topiseră inundând totul. Vrăbiile se lăsau în bandă să culeagă ceea ce găseau după moină. Un fior de energie trecea prin trupul lui Felix. Într-o seară de la începutul lui martie, Felix stătu până târziu, citind. Auzea alături pași în odaie, zgomot de lucruri mișcate. Apoi totul se potoli și i se păru chiar că ghicește stingerea lămpii. Târziu de tot, spre miezul nopții, auzi o scârțâitură a ușii de alături, pași ușori de picioare goale care merseră până în dreptul ușii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Otilia a trecut în camera ei, se spălă repede pe față, cântând, se pieptănă și ieși în geamlâc, să bată la ușa fetei. - Otilio, Otilio? Nu răspunse nimeni. Trase clanța și văzu că ușa se deschide. Înăuntru nu era nimeni, odaia aproape goală, geamantanele lipseau. Felix alergă ca un nebun pe scări, căută prin toate odăile și o descoperi pe Marina în bucătărie: - Unde e domnișoara Otilia? - Păi, nu știi? A plecat din zori, cu trăsura, cu geamantanecu tot. S-a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ieși în geamlâc, să bată la ușa fetei. - Otilio, Otilio? Nu răspunse nimeni. Trase clanța și văzu că ușa se deschide. Înăuntru nu era nimeni, odaia aproape goală, geamantanele lipseau. Felix alergă ca un nebun pe scări, căută prin toate odăile și o descoperi pe Marina în bucătărie: - Unde e domnișoara Otilia? - Păi, nu știi? A plecat din zori, cu trăsura, cu geamantanecu tot. S-a dus unde-o fi urma ei. Multă vreme Felix stătu într-o prostrație totală, apoi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nici într-un alt fel de domeniu de existență. Acesta ar fi sistemul de credință ebraic... Nemurirea fusese elaborată și lansată în circulație grație gândirii grecești, după cum speranța în înviere este circumscrisă gândirii ebraice... Țâșniră la suprafață, într-una dintre odăile din fund ale fermecătoarei, într-o cadă destinată, în general, rufăriei aparținând puzderiei de rubedenii pe care stăpâna și le descoperea periodic în provincie și ale căror odrasle, în general feminine, aceeași stăpână le accepta uneori, cu larghețe, în gazdă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la perete!" - Și dacă nu s-a plictisit? - S-a plictisit. Dacă ar fi să povestesc în stilul vizitatoarei mele, aș mărturisi că am văzut obiectul respirând adânc de trei ori, suflecîndu-și mânecile și îndreptîndu-se curajos către capătul opus al odăii. Dacă ar fi după mine, aș spune că n-am văzut niciodată o cană, trecând mai nepăsătoare peste mobile, șosete, manuscrise și cărți. - Ține-o în aer! Acum ține-o tu! - Cum să fac??! - Roagă-te de ea. Poruncește-i
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
AI ORAȘULUI BUCUREȘTI după ziua pară sau impară, pajiștile să apară pieptănate, cu cărare spre dreapta sau cu cărare spre stânga. Pe la ora 14, gustarea sau prânzul. Rar când se îndurau, în timpul zilei, să lase să pătrundă, la loc, în odăi miros de nebun vioi înghețat. Veneau malacii afară la Gogo. Din despărțiturile de inox ale unui cărucior, deșelat de haleală, puteai căpăta, dacă mama ta te ouase cu noroc, în niște căni strălucitoare de tablă, cu toarte cât toate zilele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se încredințase ce fel de netrebnicie făcuse bărbată-su, dormea cu ușa de pe prispă căscată și dată de perete. Ca trăsnetul când revine, să nu mai fie nevoit să dea cu bocancii, în stânga și-n dreapta, să intre direct în odaia de culcare și să-l poartă electrocuta lejer pe bunic. - Dar de ce-ai tras, mă... tu-ți paștele mă-tii! Cu pușca făurită pentru a-l apăra pe stat... Către norii și cerurile lui Dumnezeu?! povestise bunica modul în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
trebui să sapi șanțuri până mori. Pe fiecare rahat de șantier... Mă scuzați. Există totuși vizitele prin cîte-o cofetărie. Un cinema. Poți să încingi, în curtea școlii, un mic fotbal. Un baschet. Nu trebuie să ne gândim, una-două, la cimitir. - "Odaia mea mă înspăimîntă", își reglă, tot mai intimistă, lunganca, tirul confesiunilor. Doru își mușcă limba. Dorise să spună: - Da. E un rahat de odaie. Cum trebăluia, cu șoldul stâng către el, uriașa scăpără un chibrit. Lumina violentă, ca de acetilenă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în curtea școlii, un mic fotbal. Un baschet. Nu trebuie să ne gândim, una-două, la cimitir. - "Odaia mea mă înspăimîntă", își reglă, tot mai intimistă, lunganca, tirul confesiunilor. Doru își mușcă limba. Dorise să spună: - Da. E un rahat de odaie. Cum trebăluia, cu șoldul stâng către el, uriașa scăpără un chibrit. Lumina violentă, ca de acetilenă, îi cutremură băiatului nervul optic. Acomodîndu-se, din penumbră zvâcniră către el balansoarele de pai, radioul cu galenă, pozele sepia și pianina. Madam Nicolici n-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fi spus că ai sosit de curând în București, că ești ca și fratele de cruce, mai tânăr, al lui Sucu Marcel și că n-ai unde sta, că dânsa se și scotocea prin poșetuță și-ți înmîna fuguța, dintre odăile celei de-a doua gospodări, cămăruța din mijloc. Dar, pentru a străbate pentru primași dată calea până acolo, trebuia întîi să intri în hol, să te descalți, apoi să te întorci până la poartă și să-ți arunci șosetele respingător
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
putea fi dinamitată. Dacă nu dinamitată, măcar aerisită. Dădu să-și retragă grumazul, și abia atunci observă că nu numai gazda lipsea de la locul ei. Lipsea și încăperea. Cel puțin, lipsea sub aspectul sub care el o cunoscuse. Devenise o odaie dintr-un cu totul alt secol, de pe o cu totul altă planetă. 347 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Practic, n-aveai nevoie decât de o voce bălaie și nevinovată, care să-ți înceapă: "...Lacul codrilor albastru". Deslușeai imediat plescăitul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
urmă mai veniseră oameni. Mahalaua se lărgise spre marginea gropii, de-a lungul drumului Cuțaridei. Lume nevoiașă, ceferiști de lucrau la stat, meseriași pe banii lor, niște zidari, plini de copii, cu muieri frumoase și parșive, un negustor care ridicase odăi de zid și deschisese circiumă la rampă, un frizer, un croitor cu atelier și ucenic; semăna a așezare, nu-i mai era frică iarna când cădeau viscolele. Spre malurile de lut ale gropii, nu se îndesa nimeni. Anii treceau pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
întorsese la stăpân. 12 Cu ce avea strâns din slugăreală, cu ce mai dosise, putea să-și cumpere un lot de casă mai spre marginea orașului și să deschidă prăvălie. La plecare, domnul Pandele Vasiliu îl chemase la el în odăi și-l poftise pe un scaun. Era pentru prima oară când se întîmplase lucrul acesta. - Stai colea și ascultă, îi zisese. Acu, ai terminat cu mine. Na banii tăi, numai minte bună să ai! Eu îmi iau mâna de pe tine
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dreptul lui până la ultimul ban. Număra miile, le ascundea într-un brâu gros și după ce spunea: "Ei, noroc să dea Dumnezeu!" se urca iar pe leagănul de lemn și o lua înapoi. În câteva luni trebuise să mai ridice o odaie alături. O lume amestecată îi umplea prăvălia: mecanici, gunoieri, șoferi, olteni, samsari în trecere prin marginea aceea a Bucureștiului, unii - negri de soare, cu fețele supte și uscate de vânt, alții - plini de ulei, cu hainele pătate. Gălăgioși și veseli
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
puțin lucru să cari toată ziua basamac la neisprăviții ăștia de mușterii? O femeie mai te spală, mai te calcă, mai îți face o mâncare ca lumea, că om ești și dumneata! Noaptea se perpelise pe scânduri. Afară ploua. În odăi se făcuse frig. De mult nu mai dormise lângă o femeie. Patul nu i se păruse niciodată atât de tare. Aglaia avea dreptate. Și-ntr-adevăr, muierea nu se lăsase, umblase câteva săptămâni, se sfătuise cu niște rude de-ale ei și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Cuțaridei, de-i șef pus de primărie... Meșterul își scutură șorțul și o iscodi: 15 - Și ce vrei? Cocoșată s-a uitat repede la curtea largă, plină de orătănii, și la drumul măturat de zăpadă. În fund se ridicau trei odăi arătoase, cu geamuri înalte, acoperite cu perdele albe. Se simțea mână de om gospodar. - N-ai vrea matale să intrăm înăuntru, că aici nu se poate vorbi, spuse ea cu șiretenie. Dogarul clătină capul neîncrezător, apoi îi făcu loc. - Poftim
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sticlă roșie, abia pîlpund. Mirosea a gutui ținute la căldură, și pe patul înalt, acoperit cu o cergă aspră, dormeau doi motani, care ridicară capetele, leneș, când auziră glasurile. Într-o sobă de tuci mocnea focul potolit. Lumina moale a odăii îți făcea somn. - Poftim, stai pe scaunul ăsta, zisese Roșioară și își puse mâinile pe genunchi, așteptând. Aglaia se așeză, își trase barizul mai bine pe frunte, îl potrivi și-o luă pe departe: - Da frumos mai e la dumneavoastră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]